Pagina documente » Recente » Elemente de imaginar etnic in discursul tinerilor

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

?CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL I: IMAGINE SI IMAGINAR 2
1.1. Notiuni privind imaginea 2
1.2. Reprezentarile sociale si culturale. Rolul acestora 6
1.3. Perceptia oamenilor despre etnii 11
CAPITOLUL II: ETNICITATEA SI IMAGINEA SA 21
2.1. Comunicarea interetnica 21
2.1.1. Factorii favorizanti ai comunicarii 21
2.1.2. Probleme in comunicarea interetnica 23
2.2. Minoritatea ca alteritate 27
2.3. Protectia sociala a romilor 33
2.3.1. Scurt istoric 34
2.4. Profilul demografic al populatiei de etnie roma din Romania 35
2.4.1. Recensamantul populatiei rome 35
2.4.2. Ocuparea romilor in România 36
2.4.3. Structură si modele ocupationale la populatia de romi 37
2.5. Nivelul educatiei romilor in Romania 38
CAPITOLUL 3: ELEMENTE DE IMAGINAR IN DISCURSUL TINERILOR. STUDIU DE CAZ- PERCEPTIA TINERIILOR DESPRE ETNII 42
3.1. Obiectivele ?i metodologia cercetarii 42
3.2. Rezultate cercetarii 45
3.3. Concluziile cercetarii 48
3.3.1. Limitele cercetarii 48
3.3.2. Rezultate relevante ?i direc?ii viitoare 48
CONCLUZII 49
BIBLIOGRAFIE 51
ANEXE 53

EXTRAS DIN DOCUMENT

INTRODUCERE

Imagologia este disciplina sociala care studiaza comunicarea prin imagini si modul cum se cristalizeaza aceste imagini in mental individual si colectiv, in functie de orizontul de interpretare a grupurilor umane pe timpul dezvoltarii lor istorice.

Reprezentarile colective, conform lui Durkheim, formeaza o clasa generala de fenomene psihice si sociale, ingloband in acelasi timp, cunostinte, mituri, ideologii. Aceste reprezentari sunt sociale, in masura in care sunt produsele caracteristicilor comune unui grup de indivizi, unei societati si sunt psihologice pentru ca perceptia realitatii si organizarea gandirii sunt opera individuala.

Cateva definitii ale reprezentarilor sociale , contureaza complexitatea si stadiul cercetarilor in domeniu. Serge Moscovici defineste reprezentarea sociala „ca un sistem de valori, de notiuni si de practici relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social care permit nu numai stabilirea cadrului de viata al indivizilor si grupurilor, dar constituie in mod egal un instrument de orientare a perceptiei situatiei si de elaborare a raspunsurilor”. Denise Jodelet afirma ca „reprezentarea sociala desemneaza o forma de cunoastere specifica, o stiinta a sensului comun, al carei continut se manifesta prin operatii, procese generative si functionale socialmente insemnate.

Prejudecatile, opiniile si credinta care le genereaza, parti componente ale mentalitatilor, ii ajuta pe oameni sa interpreteze si sa evalueze lucrurile si fenomenele sociale pe baza acestor „elemente fixe” existente in mentalul colectiv care nu numai conserva credintele, prejudecatile si opiniile dar si consfintesc legatura indisolubila dintre indivizi si comunitatile sociale prin demonstrarea loialitatii, conformismului, identitatii, atasamentului etc.

Mentalitatile influenteaza imaginile indivizilor, grupurilor umane si popoarelor, in primul rand prin credintele si prejudecatile cu ajutorul carora filtreaza informatia sociala si orienteaza opinia, atitudinea si comportamentul oamenilor. Credintele, prejudecatile si opiniile constituie criterii importante pe baza carora indivizii si grupurile percep, cunosc si evalueaza realitatea sociala.

Dupa cum spunea Jacqes Le Goff „orice societate isi are ierarhia sociala proprie – revelatoare pentru structurile si mentalitatile ei ... Mentalitatea este, fara indoiala, ceea ce se schimba cel mai incet in societati si in civilizatii – dar, in ciuda unor rezistente a unor intarzieri si decalaje, ea este silita sa urmeze, sa se adapteze transformarilor din infrastructura”.

CAPITOLUL I: IMAGINE SI IMAGINAR

1.1. Notiuni privind imaginea

Identitatea poate fi vazuta ca reprezentand un echilibru complex intre componentele generalului si ale individului. Societatile isi imagineaza permanent propriile lor reprezentari globale, idei – imagini in jurul carora se fixeaza o identitate, isi percep propriile lor diviziuni, se legitimeaza, elaboreaza modele formatoare pentru membrii lor si desemneaza pe plan simbolic dusmani, mobilizeaza energii si pun in reprezentare solidaritati [1 Chiciud??n, Ion, G?stion?r?? im?ginii in proc?sul comunicarii, Bucur?sti, ?ditur? Licorn?, 2000]. mecanismele care conduc la formarea „imaginilor” sunt descifrate si analizate de imagologie. În sens larg ea se ocupa cu studiul reprezentarilor realitatii prin intermediul imaginilor mentale dar si de analiza imaginilor pe care grupurile/popoarele si le fac unele despre altele sau despre ele insele.

Cuvantul imagine are mai multe intelesuri. Cel mai larg se refera la orice cunoastere a unor obiecte sau fenomene. În acest sens, si perceptiile sunt imagini. Cel mai frecvent, termenul se atribuie reprezentarilor, prin care se intelege „modelul interiorizat” al obiectelor sau fenomenelor. Ele au la baza perceptii sau fragmente, elementele ale unor perceptii traite anterior.

Imaginea nu este o reproducere fidela a datelor perceptive, constituind o prelucrare a lor. În evolutia ei se produce o abstractizare: dispar unele contururi, altele se accentueaza. Mai rar, mai multe reprezentari tind sa se sedimenteze intr-una mai accentuata, mai stabila: imagini tip. Aceasta este insotita de constiinta faptului ca ea reprezinta un intreg grup. Deci imaginea este un extras organizat al experientei noastre anterioare, este o elaborare, o perceptie regandita, o rationalizare a „datului sensibil”.

Este puternic influentata si de tendintele noastre, prezentand lucrurile deja elaborate dintr-un anume punct de vedere, constituind o selectie, cu sesizarea unor caracteristici importante.

Imaginea este termenul prin care se desemneaza rezultatul declansarii unor procese de evaluare in structurile psihice ale individului indreptate spre obtinerea opiniilor si ulterior a convingerilor in legatura cu un obiect social.

Imaginea se formeaza in structurile psihice ale individului si poate fi influentata din exterior atat in mod pozitiv, cat si in mod negativ. Ea nu este un transfer de convingeri, ci ajuta formarea si declansarea acestora prin folosirea argumentelor.

O alta deosebire fundamentala intre imagine si perceptie este subiectivitatea ei. Perceptia este insotita de impresia caracterului exterior al obiectului, de constiinta realitatii lui. În cazul reprezentarilor intalnim constiinta subiectivitatii. Imaginile formeaza un limbaj personal, pe care omul si-l rosteste lui insusi, e limbajul experientei specifice pe care a trait-o.

Aspectul subiectiv este resimtit si prin faptul ca imaginile depins, in mare masura de vointa noastra: le putem alunga, le putem evoca. Perceptia nu o putem modifica nicicum, ea ni se impune in mod incontestabil [2 Ch?lc??, S?ptimiu, T?hnici d? c?rc?t?r? sociologica, Bucur?sti, ?ditur? ?conomica, 2001].

O prima diviziune, a imaginii, este aceea dupa care exista imagini ale memoriei, cand sunt reprezentate obiecte sau fenomene percepute anterior, si imagini ale imaginatiei, cand apar in minte plasmuiri ale mintii, neintalnite niciodata in realitate. Imaginile au un rol important in primele faze ale formarii gandirii. Ele intervin mai ales sub forma unor actiuni imaginate.

Particularitatile geografice, modul cum oamenii, grupurile sociale, comunitatile etnice raspund provocarilor mediului natural si social, natura relatiilor dintre ele de-a lungul istoriei, conditiile concrete de formare a limbii, structurilor mentale, culturii, civilizatiei, mentalitatilor diferitelor popoare au o importanta majora in modul cum ele percep lumea, procesele si fenomenele sociale, existenta altor popoare, modalitatile de manifestare in timp si spatiu a celuilalt.

Imaginile se formeaza de-a lungul istoriei pe baza unei perceptii directe ca urmare a convietuirii in acelasi spatiu istoric, a relatiilor economice, politice, culturale, militare si de alta natura, sau pe baza unei perceptii indirecte, mediate, grevate de contacte sporadice si de viziuni superficiale asupra elementelor definitorii ale comunitatilor sociale in discutie.

Imaginea in general si imaginea celuilalt in special apar intr-un anumit mental, individual sau colectiv, pentru ca acest mental absoarbe informatii despre realitatea inconjuratoare, si in acest context despre celalalt.

În masura in care omul a ajuns la o convingere pozitiva sau negativa in legatura cu un obiect social, aceasta determina o atitudine fata de acel obiect. Pozitia atitudinala se produce in termeni de acceptare – respingere fata de obiectul social luat in discutie.

Atitudinea presupune o orientare actionala, spre deosebire de opinie si convingere care exprima o orientare valorica, apreciativa fata de un obiect social, de regula pozitiva.

O directie de cercetare in domeniul stiintelor umane este imagologia, sau studiul reprezentarilor colective despre strain – despre „celalalt”, cristalizate in stereortipii, clisee, imaginI.

Imagologia, ca domeniu si metodologie de cercetare este revendicata si practicata in varii ipostaze, dupa cum fac apel la ea comparatistii literari, istoricii, etnopsihologii, dar si politologii, specialistii in relatii publice sau in manipularea opiniilor.

Imagologia este disciplina sociala care studiaza comunicarea prin imagini si modul cum se cristalizeaza aceste imagini in mental individual si colectiv, in functie de orizontul de interpretare a grupurilor umane pe timpul dezvoltarii lor istorice.

Imagologia recurge la concepte si notiuni folosite de stiintele socio – umane care studiaza imaginile sociale din diferite aspecte. Principalele concepte ale imagologiei sunt: imaginea, imaginea de sine, mentalitatile, simbolurile arhetipurile, stereotipurile, miturile. Toate aceste concepte ne vorbesc despre mentalul individual si colectiv din perspectiva stiintifica, epistemologica.

Cel care receptioneaza mesaje despre celalalt, poate receptiona si mesaje despre el insusi. Imaginile rezultate din acest proces, numite autoimagini, joaca un rol important in cunoasterea valorii de sine a popoarelor si comunitatilor etnice. Autoimaginile sau imaginile de sine se structureaza la mai multe nivele de perceptie. Primul nivel de perceptie reliefeaza imaginea instinctiva arhetipala pe care o etnie o are in mod intuitiv despre ea insasi.

Al doilea nivel de perceptie releva autoimaginea preluata de la straini si insusita de-a lungul timpului, pana la intrarea si sedimentarea ei in mentalul colectiv. Aceasta autoimagine este rezultatul contactelor directe si a convietuirii popoarelor in spatii fizico – geografice comune sau limitrofe si ele reprezinta de fapt, adevarate coduri de identificare si recunoastere, transformate mai apoi in coduri de autoidentificare, autorecunoastere si autocunoastere.

Al treilea nivel de perceptie impune imaginea pe care un popor doreste sa si-o poata fauri despre el insusi, bazandu-se pe proiectia ideala a trasaturilor considerate optime pentru realizarea profilului prognozat al cetatenilor proprii. O asemenea imagine ideala este preluata de stiintele educatiei si folosita pe scara larga in cadrul procesului educativ [3 Ion Chiciud??n, „Im?gologi? istorica si comunic?r? int?r?tnica”, Bucur?sti, 2001].

Imaginile constituite pe baza izvoarelor istorice au trasaturi proprii care le caracterizeaza. Aceste imagini poarta amprenta orizontului de interpretare al epocii respective, a subiectivismului si intereselor prin care sunt percepute evenimentele. Ele sunt influentate de mentalitatile dominante si au un caracter general. Atunci cand imaginile sunt fondate pe baza unor izvoare istorice insuficiente, ele pot fi difuze sau contradictorii, avand relevanta scazuta in analiza mentalului colectiv.

O constanta este totusi punctul de plecare: notiunea de imagine, care trebuie luata in sens figurat si nu de imagine reala, fotografica a realitatii straine. imaginea „imagologica” este o reprezentare concentrata, simplificatoare realizata sub forma cliseului, a stereotipului.

Cand sunt luate in considerare faptele care au determinat imaginea celuilalt in doua comunitati diferite, se atrage atentia catre elementele care apropie, dar mai ales cele care diferentiaza. Asa cum s-a aratat imaginile despre celalalt, ca si despre sine, nu reflecta automat obiectul reprezentat. Lipsa comunicarii interculturale, mostenirea, experienta directa, prejudecatile, intensitatea conflictului contribuie la distorsionarea imaginii. La aceasta se adauga nevoia de adversar, de referinta negativa, precum si faptul ca psihologia colectiva nu inregistreaza adesea, decat aspectele traumatice, negative.

Imagologia opereaza cu reprezentari colective, socializate, ce tradeaza o mentalitate colectiva si care sunt considerate ca reprezentative pentru acea comunitate. Exprimarile condensate, memorabile, sunt admise ca atare, axiomatic, avand o functie descriptiva si de recunoastere, ocupand un loc important in imaginarul social.

Imagologia, ca metoda de investigatie este o disciplina de granita, interdisciplinara. Ea intereseaza etnopsihologia, sau psihologia popoarelor, unde a prilejuit anchete diagnostice si actiuni concrete.

Sociologia, istoria si istoria mentalitatilor studiaza si ele imaginea celuilalt, a strainului marginalizat sau minoritar. „Imaginea celuilalt si mecanismele alteritatii” a fost chiar tema generala a unui congres mondial de stiinte istorice desfasurat la Stuttgard in 1985, care a analizat rolul mentalului colectiv in modelarea devenirii istorice. De fapt, in urma congresului de Stuttgard imagologia „si-a castigat dreptul la existenta in cetate, institutionalizandu-se in universitati, in programe academice, de doctorat sau masterat”. În istoriografia romana studiile de imagologie si imaginar social au cunoscut o adevarata explozie in ultimii ani.

Reflectarea strainului, a celuilalt, este si parte componenta a imaginarului social: delimitarea fata de alteritate permite grupului sa-si afirme propria identitate, face parte din structura discursului identitar. Politica nu ramane nici ea imuna fata de imaginile stereotipe, uneori prejudecati. Imaginile negative pun in miscare mecanisme de blocare a contactelor bilaterale si internationale, cata vreme o imagine atragatoare stimuleaza astfel de legaturi.

Cercetatorii au constatat ca stereotipiile culturale sunt deosebit de rezistente la actiunea timpului. Unele elemente pot fi regasite la intervale mari de timp. Cu toate acestea imaginile nationale nu sunt complet „inghetate”, dimpotriva ele sunt fluide, sufera modificari dupa cum apar unele elemente constitutive noi, altele dispar sau se estompeaza, se nuanteaza. Pentru un studiu imagologic este de cea mai mare importanta urmarirea acestei dinamici in timp a stereotipiilor. [4 Gh?orgh? L?scu, „Im?gologi? lit?r?ra comp?r?ta. Cat?v? r?p?r? t?or?tic? si m?todologic?”, Cluj, 2003]

Deseori un popor reprezinta pentru vecin o imagine dubla, bipolara, constituita din extreme contradictorii. Antagonismul isi gaseste uneori sursa in realitatea insasi. Diferentele imagologice se pot datora deci si deosebirilor de optica, de conditionare culturala, filozofica sau sociala ale emitentilor. Va trebui sa se inregistreze toate aceste imagini divergente, din insumarea carora se va degaja portretul robot, un fel de imagine medie care va regrupa mai multe fascicule de imagini punctuale.

În crearea imaginii despre o tara straina, contribuie o multitudine de elemente, incepand cu aspecte geografice, politice, istorice, care starnesc anumite reactii psihologice sau reactiveaza sedimente culturale.

Prezentele umane sunt de cea mai mare importanta pentru definirea imaginilor nationale. Aspectul fizic caracteristic, sau fenotipul, este chiar unul dintre primele stereotipii vehiculate in legatura cu un neam strain. Talia, tinuta, culoarea parului, gesticulatia, vestimentatia, trasaturi al indivizilor observati direct, se convertesc in trasaturi definitorii pentru intreaga categorie etnica sau nationala. Cu cat tinuturile sunt mai indepartate si realitatile umane mai diferite, acestea capata mai pregnant virtuti definitorii de incadrare intr-o categorie rasiala.

Trasaturile fizice, care de la bun inceput sunt de natura sa sugereze atitudini de simpatie sau, dimpotriva de antipatie, se dubleaza de observatii privind trasaturile de caracter si de comportament, mult mai explicite in privinta acelor atitudini favorabile sau defavorabile, rezultate din compararea valorilor si normelor din propria civilizatie.

Referintele culturale despre o tara straina sunt in mod inevitabil selective, iar aceasta selectie este in cel mai inalt grad semnificativa. Cadrul Social si un anumit mod de viata se invartesc si ele in „etichete” ce se aplica strainului pentru a fi identificate anumite trasaturi nationale. În aceasta ordine de idei s-ar putea cita numeroase clisee de tipul: englezii aristocrati, francezii bautori de vin etc.