Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE 2
CAPITOLUL 1: TELEVIZIUNEA, NOUL SIMBOL AL STATUTULUI SOCIAL 4
1.1. A tr?i ?ntr-o epoc? a televiziunii 4
1.2. Umorul ?n televiziune 5
1.3. Productia de televiziune 8
1.3.1. Pre-produc?ia 8
1.3.2. Procesul de produc?ie 9
1.3.3. Post-produc?ia 10
1.4. Tabloidizarea emisiunilor si programelor de stiri Tv 11
1.5. Televiziunile de nisa 19
CAPITOLUL 2: PRESA SI ACTORII SAI 23
2.1. Sistemul mass-media 23
2.1.1. Presa scris? 23
2.1.2. Presa audiovizual? 25
2.1.3. Organigrama unei redac?ii 27
2.2. Valorile jurnali?tilor 31
2.2.1. Libertatea presei 31
2.2.2. Calitatea unei stiri 34
2.3. Rela?ia dintre jurnali?ti ?l speciali?tii ?n rela?ii publice -?ntre cooperare ?l conflict 37
2.4. Radiografia unei imagini negative 39
CAPITOLUL 3: STUDIU DE CAZ: TABLOIDIZAREA PRESEI SCRISE 43
3.1. Ziarul Libertatea 44
3.2 Argumente pro ?i contra 53
3.3 Presa se mut? pe internet 57
CONCLUZII 59
BIBLIOGRAFIE 60

Alte date

INTRODUCERE

“Televiziunea este sursa primara de informare pentru majoritatea oamenilor, si este considerate la scara larga mediul cel mai influent in formarea opiniei publice. Timpul de vizionare a canalelor de televiziune a crescut constant in ultimii ani. Televiziunea si-a mentinut pozitia dominanta in ciuda aparitiei si dezvoltarii noilor tehnologii de comunicare, precum internetul.” [1 Open Society Institut Eu Monitoring and Advocacy Program, Network Media Program, Televiziunea in Europa: reglementari, politici si independenta, Raport de Monitorizare 2005, p.21]

Cu un start ezitant in 1993, televiziunile private au inceput sa sparga monopolul detinut de TVR, succesele obtinute apartinand nu numai canalelor generaliste, ci si unor posturi de nisa. O dezvoltare rapida in domeniu este asteptata datorita schimbarilor tehnice – digitalizare, IPTV (Internet Protocol TV), cresterea acoperirii CATV plus renuntarea la retelele analogice pana in 2012.

Revolutia digitala a confirmat, cel putin pentru moment, puterea de adaptare a televiziunii la noile descoperiri tehnologice in domeniul comunicarii si i-a legitimat, din nou, statutul de sursa principala de informare. Tara noastra a inceput sa experimenteze sistemele digitale in 2002, la doi ani dupa explozia fenomenului in Europa de Vest, dar specialistii in domeniu sustin ca si in prezent suntem departe de a fi luat cu adevarat startul deoarece lipsesc investitiile substantiale pentru dezvoltare, precum si implicarea reala a tuturor factorilor de decizie, de la operatorii de televiziune si organismele de reglementare pana la societatea civila si autoritatile guvernamentale. Totusi, cu toate analizele sumbre, in ultimii doi, trei ani, televiziunea digitala a inceput sa-si spuna cuvantul concret si in Romania.

De asemenea, adaptarea televiziunii la noile tehnologii a fost confirmata si de colaborarea plina de succes cu Internetul prin serviciile de webcast. [2 Idem, p.249] Principalele programe de stiri ale televiziunilor pot fi urmarite si pe Internet, chiar daca nu intotdeauna in timp real. “PrimaTV a fost primul canal din tara care a transmis un show in direct pe Internet. Transmisia pe Web a programului Big Brother a fost realizata de compania Artelecom si a durat 122 de zile, tot atatea cat au petrecut participantii in casa Big Brother.” [3 Idem, p.249] De atunci, multe alte televiziuni s-au folosit de serviciile webcast pentru a-si transmite show-urile, mai ales formatele “reality” pe Internet, marindu-si astfel audienta si pastrandu-si astfel primul loc ca sursa de informare si de divertisment.

Romanii petrec in fata televizorului in jur de 5 ore pe zi (sursa: ARMA, 2006) pentru relaxare, dar si pentru informare. Sursa principala de informare pentru peste optzeci si cinci la suta dintre romani este televizorul . Acest comportament constant a constituit o baza solida pentru dezvoltarea pietii TV si deasemenea pentru atragerea unor parti majore a bugetului de publicitate

Toate aceste date si argumentari despre locul si rolul televiziunii in lume si, in special, in Romania, nu sunt gratuite. Ele nu se constitue intr-o oda adusa fenomenului televiziunii, ci incearca sa demonstreze ca poate este timpul ca una din functiile fundamentalei ale presei, cea educativa, sa fie resuscitata.

Daca televiziunea publica, prin canalele sale TVR1, TVR2, TVR International si TVR Cultural, se achita in mod modest de acesta datorie –de a educa - posturile comerciale aflate in cercul vicios al audientei si, implicit si explicit, al publicitatii ca sursa de castig, au uitat ca printre obligatiile lor se afla si ridicarea nivelului cultural al receptorului.

CAPITOLUL 1: TELEVIZIUNEA, NOUL SIMBOL AL STATUTULUI SOCIAL

1.1. A trai intr-o epoca a televiziunii

Viata in aceasta era a televizorului, este ... altfel. În primul rand, ea ofera individului, o serie de informatii mult mai complete si expresive, decat in presa scrisa, intr-un ritm mult mai alert, si intr-o diversitate mult mai larga. Teoria cultivarii nu isi propune sa inlocuiasca sau sa contrazica in intregime cercetarile traditionale cu privire la efecte, ci sa le completeze si sa le nuanteze. În timp ce cercetarea traditionala a efectelor pune accentul pe schimbare, nu pe stabilitate, teoria cultivarii pune accentul pe consecintele de a trai intr-o epoca a televiziunii, pe formarea corpului comun de imagini, conceptii, presupozitii care exprima, aproape in exclusivitate, interesele institutionale ale mediului ca atare: „televiziunea are efecte de lunga durata are sunt mici, graduale, indirecte, dar, cumulate, prezinta o semnificatie deosebita” [4 D. Chandler, Cultivation Theory] .

Concentrarea pe aceste caracterstici ale media(mai ales ale televiziunii) nu inseamna, dupa cum precizeaza autorii, ignorarea programelor specializate pentru diferite categorii de public, tot mai numeroase, sau subestimarea diferentelor sociale si individuale intre membrii audientei. Dar, daca sunt luate in calcul numai aceste aspecte, se pierde din vedere trasatura cea mai importanta a televiziunii, aceea de a fi sursa principala de informare si de naratiuni a timpurilor noastre, precum si capacitatea acesteia de a cultiva conceptii comune despre realitate in randul unor categorii de public de altfel foarte diverse.

Concluziile lui George Gerbner – dupa cum am facut referire si in capitolul anterior, cu privire la cultivare, au fost dupa catva timp de la publicare atacate. De exemplu, Doob si MacDonald au aratat ca, intr-adevar, persoanele care traiesc in cartiere unde nivelul de infractionalitate este ridicat sunt mai preocupate de violenta si se uita mai mult la programe TV cu acest profil, dar acesta nu este un efect de cultivare, de impregnare cu o viziune distorsionata asupra realitatii, ci pentru astfel de persoane este o actiune fireasca, de a raspunde in mod realist la un mediu violent in realitate. Mediul de existenta este ostil, agresiv; prin urmare, ei stau mai mult in casa si de aceea se uita mai mult la televizor [5 in Leo Jeffres, Mass Media Processes and Effects, p. 211]. De asemenea, cei doi analisti au aratat ca se pot obtine dovezi in sprijinul efectului de cultivare atunci cand intrebarile au un caracter general, de genul „Cate atacuri au avut loc in cartierul dumneavoastra anul trecut?”, dar nu atunci cand intrebarile capata o nota personala: „Va este teama ca veti fi atacat?” [6 D. Chandler, Cultivation Theory].

Paul Hirsch – un alt cercetator, a reanalizat datele oferite chiar de Gerbner si a concluzionat ca nu a gasit nicio dovada care sa sprijine ideea ca utilizarea frecventa a televiziunii se coreleaza cu o anumita perceptie, distorsionata, asupra realitatii sociale. Între Gerbner si Hirsch urmeaza un schimb de replici taioase. Hirsch isi publica amendamentele sub titlul Lumea inspaimantatoare a celui care nu se uita la televizor si alte anomalii, Gerbner raspunde cu titlul, la fel de acid, o incursiune in lumea inspaimantatoare a lui Hirsch si a colegilor sai. Rezultatul confruntarii a fost o nuantare a conceptiei initiale a lui Gerbner, in care, pe baza cercetarii anterioare, introduce doua notiuni noi extrem de semnificative: rezonanta si alinierea la curentul dominant (engl. mainstreaming).

1.2. Umorul in televiziune

Televiziunea raspunde cel mai bine nevoilor oamenilor de deconectare, de loisir sau de catharsis; ea poate oferi spectacole de toate tipurile (de la cele sportive la cele coregrafice, de la cele specifice cinematografiei la cele electorale, de la emisiunile de actualitati la talk-show-uri, devenind astfel nu numai cel mai ieftin, comod, accesibil si divers mijloc de divertisment (atat din punct de vedere al varietatii tipului de mesaj, cat si cel al decalajelor valorice), dar si principalul mijloc de divertisment din toate cele existente. Ea ofera ,,trairi prin procura”, creand o lume in care telespectatorul poate evada, eliberandu-se temporar de frustrarile si neimplinirile din viata reala [7G. Aristarco, Utopia cinematografica, Editura Meridiane, Bucuresti, 1992, p.56.].

Televiziunea prezinta evenimentele si, totodata, le exagereaza importanta, gravitatea, caracterul tragic. Prezentarea informatiilor in forma divertismentului al carui limbaj este usor de inteles, arata Mihai Coman [8Mihai Coman, Introducere in mass-media, Editura Polirom, Iasi, 2007, p.147.], permite oamenilor de diferite conditii sociale, cu grade diferite de pregatire si de cultura sa cunoasca obiecte, fenomene, procese, evenimente, opinii, realizari artistice, literare, stiintifico-tehnice. Toate acestea le sunt prezentate intr-un mod agreabil si accesibil. Problema n-ar fi insa aceea ca televiziunea ofera divertismentul, ci ca trateaza mai toate subiectele in forma divertismentului, devenit o ,,supra-ideologie” careia i se subordoneaza actiunile de mediatizare [9 Hansen, Anders; Cottle Simon; Negrine Ralph; Newbold Chris; Mass Comunication Research;].

Cand vorbim despre divertisment ne referim la un eveniment, un spectacol sau o activitate menita sa ofere placere unui public (desi, de exemplu, in cazul unui joc pe calculator, “publicul” poate fi o singura persoana). Joaca, lectura, o excursie in parc, in general, nu pot fi privite ca divertisment, ci mai degraba ca distractie in sensul de recreatie. Divertismentul necesita ca entertrainerul sa fie vizibil spectatorului.

Mass-media a creat binecunoscuta sintagma de show business sau show biz, reprezentand industria divertismentului.In zilele noastre, cea mai accesibila sursa de divertisment ramane televizunea, indiferent daca vorbim de stiri sau alte programe difuzate.

Televizunea nu amplifica sau extinde cultura, o ataca. In ziua de azi, occidentalii "au inceput sa se distreze pana crapa". Postman arata cum occidentalii au transformat totul in jocuri televizate, concursuri, loterii si balciuri. Divertismentul a fost plasat in inima culturii. Si pentru ca divertismentul si consumul au nevoie de pace si buna intelegere, mass-media au inceput sa ne inoculeze un sentiment de bunastare, indepartand de noi adevaratele probleme ale lumii: saracia, foametea, bolile, razboaiele.

Televiziunea ofera o varietate de subiecte care nu se cer neaparat a fi intelese, ci vor sa atinga latura emotionala, ne face sa vedem partea buna a lucrurilor.Desi ne mentine in contact cu lumea, o face in asa fel incat sa nu ne schimbe buna dispozitie.Televiziunea, cu alte cuvinte, “este devotata in totalitate alimentarii audientei cu divertisment” [10 Neil Postman,”Amusing Ourselves to Death”, The Age of Show Business]. Televiziunea ofera explicatia pentru o lume obsedata de imagine in detrimentul continutului, ea isi reda dialogul in imagini, si nu in cuvinte. „Forma lui lucreaza impotriva continutului”. Chiar si atunci cand ni se prezinta fragmente dramatice, poate uneori crude, suntem indemnati de prezentatori sa “ii privim si maine”.Pentru unii oameni cateva minute de crime ar fi suficiente pentru a avea comaruri sau pentru a nu dormi o luna. “Acceptam invitatia prezentatorilor repectivi pentru ca stirile nu trebuie luate in serios, ci trebuie privite ca o sursa de divertisment. Ne putem da seama de asta prin infatisarea placuta si amabilitatea prezentatorului, de ironia lor, de muzica ce deschide si incheie programul, de reclamele atractive” [11 Idem] - toate acestea si altele ne sugereaza noua ca ceea ce tocmai am vazut nu este o cauza pentru a plange.

Postman ataseaza o mare importanta medium-ului asa ca, „tipografia si televiziunea nu pot gazdui aceleasi idei.” El isi leaga lucrarea de faimosul aforism al lui Marshall McLuhan, „medium-ul este mesajul”. Pe masura ce argumentatia continua, Postman da dovada de o anumita reverenta fata de istoria dintre secolele XVII si XIX, cand America era dominata de cuvantul tiparit. Rezonanta cuvantului printat a putut fi simtita pretutindeni. Presa a creat un discurs public serios si rational.

Televizunea a preluat comanda. Americanii, cum spune Postman, “nu mai vorbesc unii cu altii, ci se distreaza unii pe altii. Nu fac schimb de idei, ci de imagini.Nu se mai cearta cu propozitii, ci cu celebritati si reclame”. Peste tot in lume, divertismentul a devenit o industrie.

De exemplu, un preot din Chicago, amesteca predicile cu muzica rock and roll. El spune ca “Nu trebuie sa fii plicisitor pentru a fi sfant”. Un alt exemplu: in timpul unui zbor din Chicago spre Vancouver, o stewardesa a anuntat pasagerii ca urmeaza un joc. Pasagerii cu cele mai multe carti de credit va castiga o sticla de sampanie; un barbat cu 12 carti de credit a castigat.Au urmat mai multe jocuri. Cand avionul a ajuns la destinatie, toti pasagerii au fost de acord ca “ a fost distractiv”.

“Now..this”(“In continuare”) este o alta sintagma pe care Postman o pune in vizor, cuvinte ce le auzim la radio sau TV pentru a indica ca ceea ce am auzit sau am vazut nu are nici o relevanta cu ceea ce urmeaza sa vedem sau auzim.

“Nu exista crima mai brutala, cutremur mai devastator, ce nu pot fi sterse din mintile noastre de un prezentator spunand Now..this” [12 Idem]. Se refera la faptul ca telespectatorilor nu li se cere sa mediteze la ceea ce le s-a spus sau sa tina minte de la un moment la altul. De aceea ni se prezinta stiri fara context, fara valoare, fara seriozitate si, de aceea, stirile devin pur divertisment.

“Daca televiziunea a invata revistele ca sterile nu sunt decat pur divertisment, revistele au invatat televizunea ca nimic mai mult decat divertisment sunt stirile” [13 Idem]

1.3. Productia de televiziune

Comunicarea audio-vizuala deci si mesajul oricarei campanii de televiziune se face prin productii de televiuziune.

Etapele fundamentale care trebuie parcurse in managementul productiei de treleviziune sunt [14 Zetll,1997, pp. 414-439]:

- pre-productia ; planificarea si coordonarea;

- productia efectiva;

- post-productia ;

1.3.1. Pre-productia

Planificarea este o etapa importanta de ale carei detalii depinde desfasurarea efectiva a activitatii. Aspectele care trebuie avute in vedere ca fiind decisive sunt: ideea, modul de productie si propunerea de buget.

Productiile se grupeaza in cateva categorii majore :

? Dupa loc : productii de teren/productii de studio.

? Dupa modul de distribuire : productii in direct sau inregistrate .

? Dupa continut : productii de informare (stiri, dezbateri, documentare etc.) / productii de divertisment (show-uri, emisiuni magazin, comedii etc.)/ productii intermediare (talk-show, emisiuni de dimineata etc.), in care se dezvolta genuri majore care presupun formate de productie speciale (interviu, reportaj, dezbatere etc. )

Programul denumeste in general ,,o singura productie, este un termen echivalent cu cel de emisiune de televiziune” [15 Zettl, 1997 ,p.563].Pentru ca aceasta sa prinda viata, trebuie facuta propunerea de program, in care este prezentat:

? Titlul – scurt, usor de retinut, cat mai inspirat.

? Obiectivul programului – o explicatie a scopului programului.

? Publicul-tinta – segmentul de public caruia i se adreseaza emisiunea.

? Realizarea programului – scurta descriere a modului in care va arata si se va desfasura emisiunea.

? Formatul difuzarii -timpi de difuzare, zi, frecventa etc.

? Bugetul – pana la suma totala sunt necesare cifrele exacte pentru toate tipurile de servicii si mijloace folosite in productie.