Pagina documente » Stiinte politice » Evolutia relatiilor sovieto-iugoslave

Despre lucrare

lucrare-licenta-evolutia-relatiilor-sovieto-iugoslave
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-evolutia-relatiilor-sovieto-iugoslave


Cuprins

C U P R I N S:
INTRODUCERE.......pag.
CAPITOLUL I. Situatia politica si militara in Iugoslavia (1940-1941)
i 1. Alipirea Iugoslaviei la Tripla Alianta. Lovitura de stat din 27 martie 1941...........pag.
i 2. Nivelul de pregatire militara in faza initiala a razboiului. Geneza relatiilor sovieto-iugoslave...........pag.
CAPITOLUL II. Ocuparea si dezmembrarea Iugoslaviei
i 1. Actiunile militare fasciste in Iugoslavia si pozitia fortelor politice...pag.
i 2. Prima mare revolta in Europa ocupata.......pag.
i3. Conducerea populara provizorie, VANEI si CNEI - Sibasici.....pag.
CAPITOLUL III. Eliberarea Iugoslaviei si afirmarea ei pe plan politic.......pag.
INCHEIERE.........

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE

Transformarile radicale social-politice in Europa Centrala sl de Est in ultimul deceniu s-au soldat cu schimbarea regimurilor intr-un sir de tari din aceasta regiune al lumii si ca urmare cu disparitia lagarelor de state socialiste. Cauza prabusirii acestor regimuri se poate lamuri, in primul rand, prin caracterul falimentar al economiei existente, prin negarea principiilor fundamentale ale relatiilor de piata, la baza careia se afla proprietatea privata si spiritul intreprinzator al omului liber - insa pe langa aceste aspecte, consideram ca este important a urmari si circumstantele in care au fost instaurate aceste regimuri, deoarece stabilirea modului de substituire a unei puteri de stat cu alta, ne poate explica, in oarecare masura gradul de constiinta a poporului in alegerea guvernarii noi. Un exemplu elocvent in acest sens prezinta Iugoslavia, unde, in timpul celui de-al doilea razboi mondial in locul monarhiei a fost instaurata o noua putere, care s-a mentinut in decurs de cinci decenii. Constituirea statalitatii Iugoslaviei noi este indisolubil legata de relatiile ei cu U.R.S.S., de care era sustinuta prin toate mijloacele, chiar in ciuda contradictiilor cu aliatii occidentali.

Lucrarea de fata este consacrata cercetarii anume istoriei stabilirii relatiilor intre U.R.S.S. si noua Iugoslavie. Termenul "noua Iugoslavie", de care ne folosim, a aparut in anii ‘40 ca o desemnare a noului stat, care atunci figura sub diferite denumiri: pana la 29 noiembrie 1945 - Iugoslavia Democrata Federativa, iar dupa aceasta data - Republica Federativa Populara Iugoslavia. În aceasta calitate termenul sus-numit se foloseste referitor la anii 40 si in literatura contemporana.

Actualitatea temei lucrarii este determinata de faptul, ca aceasta federatie Iugoslava, care s-a format in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial sub influenta nemijlocita a U.R.S.S., acum s-a destramat, si nu pe cale pasnica, ci prin ciocniri interetnice, intre grupuri de populatie cu credinta diferita.

Se poate de presupus ca destramarea Federatiei Iugoslaviei este conditionata intr-o mare masura si de caracterul artificial de formare a acestui stat in anii 1941-1945, intru cit eliberarea teritoriului tarii de sub ocupatia fascista de loc nu obliga popoarele ce locuiau aici sa formeze un stat comun.

Deci, scopul acestei lucrari este de a stabili gradul antrenarii. U.R.S.S. in instaurarea puterii noi pe teritoriul iugoslav, eliberat in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, etapele constituirii stabilitatii noi iugoslave si a relatiilor militare si diplomatice in aceasta perioada intre cele doua tari. Scopul preconizat intentionam sa-l atingem prin analiza critica a izvoarelor si literaturii accesibile, in cea mai mare parte sovietica. În istoriografia sovietica se cerceta in special niste aspecte aparte ale temei numite.

O atentie deosebita se atrage relatiilor de ordin militar intre U.R.S.S. si noua Iugoslavie in perioada luptei comune contra fascismului in anii 1941-1945. Totodata o colaborare si mai amanuntita a primit-o istoria relatiilor militare sovieto-iugoslave privind actiunile comune ale trupelor sovietice si Armatei Populare de eliberare a Iugoslaviei in luptele pentru eliberarea partii de nord-est a tarii in toamna anului 1944, precum si ajutorului acordat de U.R.S.S. in aprovizionarea armatei iugoslave si activitatii misiunilor militare.

Începand cu a doua jumatate a anilor 50, cand au aparut primele articole privind aceste teme,1 sint editate si lucrari colective, cum este monografia "??????????? ????????", si lucrarile autorilor aparte (C. C. ???????, B. B. ???????, A.H.Pa??????)2. Au aparut si lucrari generale despre cel de-al Doilea Razboi Mondial.3 0 cercetare sistematica a relatiilor politice sovieto-iugoslave in timpul razboiului prezenta lucrarea lui G.M. Slavin in volumul II in "??????? ?????????", aparuta in 1963, iar apoi cartea aceluiasi autor "Oc????????????? ?????? ? ?????????". 4

Mai tarziu au aparut un sir de articole consacrate actiunilor diplomatice ale U.R.S.S. in sustinerea Iugoslaviei noi pentru intarirea pozitiilor ei in coalitia antihitlerista autorii V.V.Zelenin, G.M.Slavin. Iu. S. Ghirenco5.

Din literatura tradusa a istoricilor iugoslavi mai semnificativa este lucrarea lui V. Strugar "????????? ? ???? ????? 1941-1945", precum si lucrarile altor autori.­­­­­6

Baza documentara a studiului de fata este constituita din izvoare publicate.7 Însa datele noi istorice despre trecutul nu prea indepartat al statului sovietic, despre tendintele de a implanta modelul tiraniei staliniste in alte tari, despre numarul colosal de jertfe cu care s-a platit incercarea de uniformizare totala, ne cer o studiere critica a acestor editii. Istoria relatiilor sovieto-iugoslave in anii 1941-1945 prezinta un exemplu caracteristic, care ofera posibilitatea de a face concesii privind modul de devenire a noilor guvernari intr-un sir de tari ale Europei Centrale si de Est in mersul si in primii ani dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.

Referinte:

1. ??????? ? ?. ????????-??????????? ?????? ?????????????? ? ?????? ?????? ?? ???????????? ????????. - În: ?????????­??-???????????? ? ?????????? ????? ??????? ???? ? ?????????: ??.??, ?, 1957,

2. ??????????? ????????. ?, 1964; ??????? ?.?. ?????????­?? ???????? (??????? 1944 ?.) - ????? ? ???????? ???????, 1963, N.1; ??????? ?.?. ????????-??????????? ?????? ??????-???????? ? ???? ?????? ??????? ????? - ??????? ???????, 1965, N 9; ???????? ?. ?. ? ?????? ? ????????: 0 ?????????? ??????? ????????? ????????? ? ??????????? ????? ? ???? ?????? ??????? ?????. ?. 1974.

3. ??????? ??????? ???????????? ????? ?????????? ?????, 1941-1945 ?. ?.1962.?.4; ???????? ?.?. ???????????? ????????? ????????? ??????. ?. 1967; ???????????? ???-????????? ? ??????????? ?????? ???????? ??????? ? ?????? ?????????? ???????. ?, 1970; ??????? ?????? ??????? ????? 1939-1945. ?.,1978-1979.?. 9-10; ????? ? ? ? ?????? ? ????????. 1941-1945 - ?-, 1984 ???????? ?.?. ?????? ?????? ??????????? ? ???-????????? ?????? ?????? ???????-?????????? ?????. , 1985.

4. ??????? ?????????, ?, 1963. ?.11, ??.47; ?????? ? ?. ??????????????? ????? ? ????????? ? 1985;

5. ?????? ?.?. ????????? ?????????????? ? ?????????????? ???? ????????? ???????????? ?????????. - ???. ??????????????, 1963, ?3; ??????? ?. ?. ????????-??????????????? ?????????. ?????????? ?????? ????? ????????????? ?????????? ?? ????? ????????. -În ??????? ???????? ???? ? ???????? ????? ???????? ????????????? ? ??????: ??. ??. ?- . 1 978

6. ??????? ?. ????????? ? ???? ?????, 1 941 -1945. ?. , 1985;

????????? ?. ????????? ?? ?????? ??????? ?????. ?. , 1967.

7 ??????? ???????? ?????????? ????? ? ?????? ??????????­??? ?????: ????????? ? ????????? ?. , 1946 ; ??????? ????????? ????: ???????? ?????????. ?., 1947 ?. 5-6: ????????-?????????? ????????? ?? ????? ??????? ????????????? ?????, 1941.1945: ????????? ? ????????? ? 2-- ????. ? ,1983:???????-???????????? ????????? ?? ???? ? ??????? ???????????? ????? 19412-1945: ????????? ? ????????? ? 2-? ????? ?. , 1984.

CAPITOLUL I.

SITUATIA POLITIC? SI MILITAR? ÎN IUGOSLAVIA (1940-1941)

§ 1. Alipirea Iugoslaviei la Tripla Alianta.

Lovitura de stat din 27 martie 1941

La 28 octombrie 1940 Italia a navalit asupra Greciei. Focul razboiului s-a rasfrant si in Balcani. În acelasi timp, Germania a cerut guvernului iugoslav sa adere la Tripla Alianta1. Guvernul Iugoslaviei, inca de la inceputul celui de-al doilea razboi mondial a declarat in nenumarate randuri despre neutralitatea sa si intentia de a intretine relatii de prietenie cu tarile “Axei”, cat si cu statele occidentale. Activitatea politicii externe din acel timp se reducea la manevrarea dintre gruparile imperialiste beligerante2.

Burghezia iugoslava nu avea o organizare uniforma in privinta politicii externe, acesta fiind obiectul unei lupte politice ascutite intre partidele politice. Spre exemplu, dupa infrangerea Frantei, in mai 1940, simpatiile cercurilor burgheze fata de francezi au diminuat, accentuandu-se tendintele stabilirii unei relatii mai stranse cu Germania si Italia3. Acest fapt a fost conditionat si de presiunea economica si politica a Germaniei asupra Iugoslaviei, pe de o parte si activizarea elementelor reactionare si profasciste din tara, pe de alta parte. Presiunea a devenit deosebit de puternica spre sfarsitul anului 1940, cand Germania se pregatea pentru atacul asupra Uniunii Sovietice si intreprindea masuri pentru asigurarea flancului sau. Ea si-a intensificat “coloana a cincia” in Iugoslavia4. Actiona foarte activ serviciul secret german, care a fondat o organizatie importanta de spionaj “Jupiter”, avand numerosi agenti printre politicienii iugoslavi, printre functionarii si ofiteri. Prin intermediul organizatiei “Kul’turbinda”, fascistii din “Zbora” lui Letici, ostasii lui A. Pavelici si a alto reactionari, Germania de desfasurat o ampla propaganda si activitate de subminare in Iugoslavia noua5.

Satisfacand dorinta Germaniei, guvernul lui Tvetcov Macec impiedica procesul imbunatatirii relatiilor sovieto-iugoslave. Cu toate ca la 25 iunie 1940 guvernul cedeaza exigentelor maselor largi populare, stabilind relatii diplomatice intre URSS si Iugoslavia, continua si mai departe orientarea cursului antisovietic, Iugoslavia, fiind una din ultimele tari europene care a recunoscut URSS6.

Înca in vara anului 1940 Tvetcovici a intrat intr-un contact secret cu ambasadorul german de la Belgrad, tinzand sa elucideze planurile hitleriste in privinta Iugoslaviei si sa sondeze terenul in ceea ce priveste conditiile aderarii tarii la Axa7.

Dupa navalirea Italiei asupra Greciei, problema Alipiri Iugoslaviei la Tripla Alianta a fost discutata la cateva intruniri secrete a regentului Pavel si a lui Tvetcovici cu ministrul de razboi M. Nedici si cu seful statului major Cosici, chiar cu pretul rapirii Salonicului de la Grecia. Acesta era visul de demult al sarbilor sovinisti si datorita lui se parea ca a venit momentul potrivit pentru infaptuirea lui, cu toate ca Grecia era aliatul Iugoslaviei in Pactul Balcanic8. La 12 decembrie 1940, la Budapesta, a fost semnat tratatul de prietenie pe un termen nelimitat intre Iugoslavia si Ungaria9. Prin prezentul pact diplomatia hitlerista demult spera sa dea lovitura de gratie. Urmatoarea presiune asupra Iugoslaviei a fost exercitata in timpul vizitei lui Tvetcovici si a lui Tantar-Marcovici in Germania la mijlocul lui februarie 1941. Dar cercurile guvernante ale Iugoslaviei tot mai oscilau, nehotarandu-se sa adere deschis la Tripla Alianta10.

Aceste ezitari se lamureau prin doua motive: frica fata de masele populare care au pledat contra cuceririi tarii de catre Germania si eforturile statelor apusene care s-au straduit sa nu admita aderarea Iugoslaviei la Tripla Alianta.

Cu toate ca SUA n-a participat la razboi, diplomatia americana a desfasurat o ampla activitate in aceasta perioada. În ianuarie 1941 Belgradul a fost vizitat de catre reprezentantul personal al presedintelui Rooswelt, colonelul Donoven. În discutiile pe care le-a avut cu printul regent Pavel, cu Tvetcovici si Macec, colonelul Donoven accentua faptul ca in cazul daca Iugoslavia va adera la Tripla Alianta, ea nu va putea miza pe statele apusene si niu-si va pastra integritatea statala la sfarsitul razboiului11. Asemenea avertismente continea si mesajul personal al lui Rooswelt adresat printului regent Pavel in februarie 194112.

Deosebit de activ actiona si diplomatia engleza. Churchill I-a trimis o scrisoare lui Tvetcovici, in care se mentiona ca daca Iugoslavia va adera la Tripla Alianta, atunci destramarea ei va fi inevitabila. R. Campabell, ambasadorul Angliei in Iugoslavia, la mijlocul lui martie 1941, la Zagreb, a avut o intrevedere cu Macec, cu Mutici si Crnevici, convingandu-I sa retina guvernul de la aderarea la Tripla Alianta13. Ambasada engleza intretinea relatii permanente cu diferite grupari burgheze orientate spre Anglia si SUA14. Nebizuindu-se numai pe remediile diplomatice, tarile apusene si serviciile lor de spionaj au purces la pregatirea unei lovituri de stat in Iugoslavia. Ele stiau ca cercurile oficiale iugoslave pun la cale o lovitura de stat si sustineau aceasta intentie.

În februarie-martie 1941 A. Iden coordona actiunile diplomatiei si ale serviciilor secrete in Balcani si in Orientul Apropiat. La 1 martie 1941 Bulgaria a semnat un protocol de aderare la Tripla Alianta, trupele hitlersite intrand pe teritoriul ei. Iugoslavia s-a pomenit incercuita din toate partile de trupe germane si italiene. Guvernul Tvetcovici-Macec a hotarat sa adere la Tripla Alianta. La 4 martie 1941 printul regent Pavel l-a vizitat in taina pe Hitler la Berhtesgadene si i-a comunicat despre aceasta hotarare15. La 19 martie 1941 la Belgrad, a avut loc sedinta Consiliului de Coroana, care in unanimitate, s-a pronuntat pentru aderarea Iugoslaviei la Tripla Alianta. La 20 martie 1941, in sedinta Consiliului de Ministri a fost pusa problema aderarii Iugoslaviei la Axa, insa in timpul dezbaterilor opiniile s-au impartit. Din 18 ministri, 10 s-au pronuntat pentru aderare la alianta, 5 s-au abtinut, iar 3 au fost contra si, in semn de protest, au demisionat, ceea a si determinat criza guvernului16. Germania intensifica presiunile asupra Iugoslaviei, nu mai dorea sa astepte, Berlinul amenintand Belgradul in repetate randuri. Peste cateva zile, delegatia iugoslava, in frunte cu prim-ministrul Tvetcovici, a plecat la Viena17. La 25 martie 1941, a fost semnat tratatul intre trei state, care permitea intrarea trupelor germane in Iugoslavia18.

Semnarea tratatului de aderare la Tripla Alianta avea loc in conditiile unui avant al miscarii antifasciste din Iugoslavia. Intentiile guvernului n-au constituit un secret pentru popor. Înca in ajunul semnarii acestui pact, Partidul Comunist din Iugoslavia a lansat un apel special, in care se spunea ca guvernul Tvetcovici-Macec pregateste o tradare a intereselor nationale ale tarii. Apelul adresat poporului iugoslav indemna la apararea demnitatii si libertatii patriei, impotriva cotropitorilor fascisti. Vestea semnarii tratatului de aderare la Tripla Alianta a zguduit intreaga tara si a starnit un sir de revolte in randul maselor. Seara zilei de 25 martie 1941, la Belgrad, Split Kratucvote, Nighie, Tetine, Podgorite, precum si in alte orase, au avut loc demonstratii in masa19. A doua zi demonstratii masive de protest au cuprins intreaga Iugoslavie. Politia era neputincioasa de a opri valul maniei populare sau macar sa impiedice manifestarile care aveau loc sub lozinca “Nu! Mai bine razboi decat tratat”, “Belgrad-Moscova – unica salvare”20. Pornirea hotarata a poporului impotriva politicii tradatoare si a clicii Tvetcovici-Macec a fost folosita de catre gruparile burgheze si de o parte a ofiterimii orientate spre Anglia si SUA. În noaptea de 26 spre 27 martie 1941, ei au infaptuit o lovitura de stat, detronandu-l pe printul regent Pavel si inlaturand guvernul Tvetcovici-Macec. La tron a fost urcat Petru II, care era minor. A fost format un guvern in frunte cu comandantul suprem al fortelor armate aeriene iugoslave, generalul Dusan Simovici21. Evenimentele din 27 martie 1941 au constituit punctul de cotitura in viata politica a Iugoslaviei. În aceasta zi muncitorimea tarii a dat o lovitura puternica oranduirii burgheze. Ei cereau de la guvernul Simovici sa ia masuri pentru intensificarea si consolidarea capacitatii de aparare a tarii, curatirea aparatului guvernamental, si de razboi, de elemente tradatoare si profasciste22. Democratizarea vietii sociale a tarii de a refuza aderarea la Tripla Alianta si de a rupe definitiv cu guvernele fasciste si de a incheia o alianta cu URSS. Participantii la miting insa n-au putu asigura venirea la putere a adevaratelor elemente democratice. În guvernul generalului Simovici, fondat la 27 martie 1941, au intrat reprezentantii acelorasi partide, care au facut partea din guvernul Tvetcovici-Macec, o parte din fostii ministri si adeptii asa-numitelor partide burgheze de opozitie. În noul guvern de posturile-cheie dispuneau doar partidele care au sustinut puciul si care le-au servit drept sprijin: Partidul Democrat si Independent al Agrarienilor Sarbi, Clubul Sarb, liderul careia, Slobodan Iovanovici a devenit adjunctul primului ministru. Alt adjunct a devenit V. Marec, care a fost de acord cu ocuparea acestui post doar cu cateva zile dupa formarea guvernului. În noul guvern au intrat, de asemenea, reprezentantii partidelor opozitiei reunite ale Partidului Radical si Democratic, precum si al Partidului National din Iugoslavia23.

Problema de prima importanta a guvernului Simovici, format din elemente atat de pestrite a fost de a le separa de masele populare in lupta pentru neatarnare. Astfel, primul lucru pe care l-au facut, a fost interzicerea demonstratiilor. Decretul emis de guvernul Simovici, dupa venirea sa la putere, continea doar niste apeluri generale de a pastra calmul si ordinea publica, dovedind odata in plus lipsa totala a unui program constructiv24. Guvernul Simovici nu a schimbat nimic in oranduirea de stat, nu a anulat nici o lege antipopulara si nu infaptuit nici o revendicare sociala. Vechiul aparat de stat a ramas neatins, iar politia, ca si mai inainte, urmarea comunistii si democratii. Venind la putere, guvernul Simovici a luat masuri pentru a demonstra continuitatea politicii externe a Iugoslaviei. El a incercat sa stabileasca contacte cu Italia si Germania si nu numai ca nu a renuntat la Tripla Alianta, dar a si declarat oficial despre hotararea sa de a realiza toate obligatiunile fata de Germania si Italia, angajamente pe care si le-au asumat, de fapt, guvernele anterioare ale Iugoslaviei25.

§ 2. Nivelul de pregatire militara in faza initiala a razboiului. Geneza relatiilor sovieto-iugoslave.

Pentru apararea granitelor sale suprafata totala a carora era de 300 km, Iugoslavia nu dispunea de forte necesare. Planul defensiv “R - 41”, creat de Statul Major, in februarie 1941, prevedea mobilizarea, impreuna cu armata regulata, care la 27 martie 1941, numara aproape 60 mii de oameni, aproximativ 1700 mii de oameni, dintre care trebuiau sa se formeze 31 de divizii, 28 de infanterie, si 3 de cavalerie si un numar considerabil de brigazi specializate, regimente si batalioane26. Mobilizarea urma sa fie infaptuita in 12 zile din momentul inceperii. Dupa gradul de organizare si inarmare, armata iugoslava nu era pregatita pentru a duce un razboi contemporan cu utilizarea in masa a tancurilor, unitatilor motorizate si a aviatiei27.

Principala idee a planului “R - 41” consta in retinerea apararii pe toate fronturile si organizarea inaintarii pe teritoriul Albaniei, pentru ca in coalitie cu trupele inarmate grecesti sa distruga armatele italiene de pe teritoriul albanez si sa asigure retragerea fortelor iugoslave spre Iugoslavia. În aceasta directie trebuiau sa se retraga si alte divizii iugoslave, pentru a forma in continuare si cu alte forte aliate, un front unic in sudul Balcanilor. Realizatorii acestui plan se bazau pe experienta primului razboi mondial, nazuind la repetarea variantei frontului din Salonic (1915-1918)28.

La infaptuirea acestui plan un rol mare juca intariturile de aparare la hotarele Iugoslaviei, constructia carora se efectua in proportii mari de la sfarsitul anilor ’30. Spre inceputul agresiunii hitleriste impotriva Iugoslaviei aceste lucrari erau pe terminate, la hotarele cu Italia, Austria, Ungaria, apropiate de sfarsit cu Romania, Bulgaria, Albania. Însa la hotarele cu Bulgaria, unde intariturile erau mai necesare pentru indeplinirea planului “R 41”, ele aproape lipseau. De aceasta s-a folosit Germania. Evenimentele din martie au schimbat planul Germaniei in privinta Iugoslaviei. Situatia creata in Iugoslavia, in urma loviturii de stat, a fost analizata pe data de 27 martie la o adunare speciala a guvernului german. Germania considerand Iugoslavia in viitor o baza militara a sa in Balcani si temandu-se de iesirea ei din sfera de influenta a tarilor Axei, brusc si-a schimbat planurile de cucerire a acestei tari la 27 martie 1941. Hitler a intarit directiva nr. 25 despre interventia militara in Iugoslavia, in care se spunea: “Puciul militar din Iugoslavia a facut mari schimbari in starea politica din Balcani. Chiar daca Iugoslavia va inainta decizia despre loialitatea sa, ea trebuie privita ca dusman si, de aceea, distrusa cat e posibil de repede”29. Operatiile militare impotriva Iugoslaviei s-au hotarat sa fie incepute odata cu operatia “Marita” impotriva Greciei. Pentru navalirea asupra Iugoslaviei erau atrase Italia si tarile satelite: Bulgaria, Ungaria, Austria. Planul agresiei impotriva Iugoslaviei n-a fost intarit din timp, ci in graba. În cateva zile conducerea fascista a concentrat la hotar cu Iugoslavia, precum si “Coloana a V-a”30. Se facea tot posibilul pentru a intrerupe mobilizarea. În Croatia A. Poverlici demoraliza masele. Au fost inarmati o multime de nemti din Iugoslavia, care se ocupau cu diversiuni si tulburari in masa.

Desi era clar, interventia militara a Germaniei in timpul apropiat, guvernul lui Simovici n-a intreprins nimic cum ar fi tratate cu Grecia si Anglia care activau in Grecia in privinta frontului comun. La 30 martie s-a inceput mobilizarea partiala, care decurgea incet si nu putea da rezultate vizibile.

Dupa stabilirea relatiilor diplomatice dintre URSS si Iugoslavia, la 25 iunie 1941, guvernul sovietic a intreprins un sir de masuri pentru sustinerea luptei popoarelor Iugoslaviei intru apararea suveranitatii si independentei31. În conditiile presiunii din partea Germaniei si Italiei asupra Iugoslaviei, Uniunea Sovietica a declarat compatimirea sa la 17 octombrie 1940. În Noiembrie 1940, URSS a cerut de la Germania sa nu rasfranga actiunile militare in Balcani, fapt ce a fost comunicat si Iugoslaviei32. La 17 ianuarie 1941, conducerea Uniunii Sovietice a declarat Germaniei fasciste ca nu poate fi indiferenta fata de ceea ce se petrece in partea de est a Peninsulei Balcanice. Guvernul lui Simovici s-a adresat la 30 martie 1941 catre URSS cu propunerea de a intra ca aliat politico-militar in componenta URSS cu orice conditii propuse, fiind de acord cu schimbarile sociale infaptuite in Uniunea Sovietica care pot si trebuiesc infaptuite in toate tarile. La 3 aprilie Iugoslavia a declarat ca este gata sa primeasca pe teritoriul sau armatele URSS, in primul rand, aviatia, comunicand ca Germania a planificat agresiunea impotriva Uniunii Sovietice33. Însa Stalin, care a legat URSS cu Germania prin pactul de pace si neagresiune din 23 august 1941, si pactul de neincalcare a hotarelor, la 28 septembrie 1939, nu putea merge in adresa Iugoslaviei atat de departe, fiindca semnarea acestui tratat ar fi insemnat pentru URSS intrarea in razboi. În rezultat, la 5 aprilie 1941, la Moscova a fost semnat tratatul de pace si neagresiune cu Iugoslavia34. Tarile isi asumau raspunderea de a respecta independenta si integritatea teritoriala. În cazul cand una din tarile participante la tratat va fi supusa atacului din partea celui de-al treilea stat, se mentiona in capitolul 2 al tratatului, alta parte isi asuma obligatiunea de a respecta “politica relatiilor de prietenie fata de ea”35.