Pagina documente » Drept » Expertiza judiciara, mijloc de proba in procesul penal

Despre lucrare

lucrare-licenta-expertiza-judiciara-mijloc-de-proba-in-procesul-penal
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-expertiza-judiciara-mijloc-de-proba-in-procesul-penal


Cuprins

Cuprins
I. ROLUL EXPERTIZEI IN PROCESUL PENAL SI CIVIL
I.1 EXPERTIZA JUDICIARA, MIJLOC DE PROBA IN PROCESUL PENAL
I.1.1 NATURA JURIDICA A EXPERTIZEI
I.2 CLASIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE
I.3 SCURT ISTORIC PRIVIND CERCETAREA CRIMINALISTICA A SCRISULUI
I.3.1 PREOCUPARI MAI IMPORTANTE IN ACEST DOMENIU IN ETAPA ACTUALA
I.4 CONSIDERATII GENERALE DESPRE SCRIS
I.4.1 INSCRISURILE CA MIJLOC DE PROBA
I.4.2 ELEMENTE DE ORDIN NATIONAL
I.4.3 INSCRISUL DE MANA CA MIJLOC DE PROBA
II. BAZELE STIINTIFICE ALE IDENTIFICARII PERSOANEI DUPA SCRIS
II.1 ANALIZA CARACTERISTICILOR DE IDENTIFICARE ALE SCRISULUI DE MANA
II.2 CARACTERISTICILE EXPRIMARII IN SCRIS
II.2.1 ANALIZA CARACTERISTICILOR TOPOGRAFICE ALE SCRISULUI
II.2.2 ANALIZA CARACTERISTICILOR GENERALE ALE SCRISULUI DE MANA
II.2.3 ANALIZA CARACTERISTICILOR PARTICULARE ALE SCRISULUI DE MANA
II.2.4 ANALIZA CARACTERISTICILOR LIMBAJULUI FOLOSIT IN SCRIERE
II.3 FACTORI DE NATURA OBIECTIVA SI FACTORI DE NATURA SUBIECTIVA
II.3.1 FACTORII FIZIOLOGICI
II.3.2 FACTORII MECANICI
II.3.3 FACTORII PATOLOGICI
II.3.3.1 SCRISUL PEROANELOR IN VARSTA
II.3.3.2 MODIFICARI ALE SCRISULUI DATORATE STARII PSIHOSOMATICE ALE SCRIPTORULUI
II.3.3.3 MODIFICAREA SCRISULUI PRODUSA DE STAREA DE EBRIETATE
II.3.3.4 MODIFICARI REZULTATE DIN CONDUCEREA MAINII DE CATRE O ALTA PERSOANA
III. IDENTIFICAREA PERSOANEI DUPA SCRISUL DE MANA
III.1 METODE DE CERCETARE CRIMINALISTICA A SCRISULUI
III.2 OBTINEREA MATERIALULUI SI METODELOR DE SCRIERE PENTRU COMPARATIE
III.3 METODE SI PROCEDEE UTILIZATE IN EFECTUAREA DEMONSTRATIILOR
III.4 INTERPRETAREA REZULTATELOR SI STABILIREA CATEGORIILOR DE CONCUZII CE SE POT FORMULA IN EXPERTIZEI SCRISULUI DE MANA
III.5 PARTICULARITATILE EXPERTIZEI GRAFICE
III.5.1 SEMNATURILE EXECUTATE PRIN COPIERE
III.5.2 SEMNATURA EXECUTATA PRIN IMITATIE LIBERA
III.5.3 SEMNATURILE EXECUTATE DIN FANTEZIE
III.6 CONCLUZIILE CERCETARII SEMNATURILOR
III.7 IDENTIFICAREA AUTORULUI SEMNATURILOR FALSE
IV. UTILIZAREA EXPERTIZEI GRAFOSCOPICE IN CERCETAREA PENALA
IV.1 RAPORTUL EXPERTIZEI CRIMINALISTICE
IV.2 CARACTERISTICI GENERALE
IV.2.1 PARTEA INTRODUCTIVA
IV.2.2 DESCRIEREA IN AMANUNTIT A OPERATIILOR EFECTUATE DE EXPERTUL GRAFIC
IV.2.2.1 DESCRIEREA PIESELO LITIGIOASE
IV.2.2.2 DESCRIEREA INSCRISURILOR PENTRU COMPARATIE
IV.2.2.3 ANALIZA COMPARATIVA DINTRE PIESA LITIGIOASA SI INSCRISUL DE COMPARATIE
IV.3 CONCLUZIILE EXPERTIZEI
IV.4 PLATA EXPERTIZEI
IV.5 CURENTE SI TENDINTE ACTUALE PRIVIND EXPERTIZA GRAFICA
IV.6 DEOSEBIREA EXPERIZEI GRAFICE DE GRAFOLOGIE SI FUNDAMENTUL STIINTIFIC AL ACESTEIA
IV.7 LOCUL SI ROLUL EXPERTIZEI IN PRACTICA ORGANELOR JUDICIARE
V. CONCLUZII
VI. BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAP. I . ROLUL EXPERTIZEI ÎN PROCESUL PENAL SI CIVIL.

SECTIUNEA 1. EXPERTIZA JUDICIARĂ, MIJLOC DE PROBĂ

ÎN PROCESUL PENAL

Expertiza judiciara – notiune, clasificare

Etimologia cuvantului „expertiza” se afla in limba latina. Exista doua termene: unul „peritus” – tradus: „incercatul”, „experimentul” si „exprtus” - tradus : „cel ce este experimentat intr-o anumita problema” , ambele impunandu-se in diverse limbi de origine latina .

Expertiza este socotita acel mijloc de proba, prin care, pe baza unei activitati de cercetare, ce folosesc date si metode stiintifice, expertul aduce la cunostinta organului judiciar concluzii motivate stiintific cu privire la fapte pentru a caror lamurire sunt necesare cunostintele specializate. Ea este necesara numai in acele cazuri in care se pot da interpretari diferite unei probleme, iar pentru solutionarea ei sunt indispensabile cunostinte de o deosebita competenta tehnica. Astfel, prin intermediul unui specialist, se poate spune ca s-a trecut de la posibilitatea cunoasterii la cunoasterea propriu-zisa cu ajutorul mijloacelor puse la dispozitie de stiinta.

Juristii romanii au definit expertiza ca o cercetare care consta din diferite operatiuni specifice fiecarei specialitati, ca o operatie incredintata unor fapte pe care juristii nu le pot preciza personal ; o activitate de cercetare corecta a cazului si a aplicarii unor date de specialitate de catre persoanele competente desemnate de organele judiciare. Rolul expertizei este de a descoperi date faptice interesante pentru proces, prin aplicarea unor metode stiintifice. Ea este admisa ca mijloc de proba, indiferent daca o cer una sau toate partile din proces, numai daca legea prevede obligativitatea ei in anumite situatii, valoarea ei probanta fiind egala cu a celorlate mijloace de proba admise.

Aflarea adevarului in anumite cauze penale necesita cunoasterea si rezolvarea unor probleme de stricta specialitate, pe care organul nu le are.

În asemenea cazuri se recurge la cunostintele unui expert, dispunandu-se din oficiu sau la cerere efectuarea unor expertize [1 N. Volonciu – Tratat de procedura penala, Opere citate pg. 387-394].

Expertiza criminalistica este efectuata de expertul numit de organul de urmarire penala ori instanta de judecata. Fiecare parte, insa, are dreptul sa ceara ca la efectuarea expertizei sa participe un specialist recomandat de ea. Expertii sunt desemnati din randul specialistilor in domeniul respectiv. În cazul cand in specialitatea respectiva exista expert oficial nu pot fi numite persoane care nu au aceasta calitate [2 D. T. Mihailescu – Expertiza judiciara in procesul penal, R.R.D. nr. 3/1968, pg. 38].

Obiectul expertizei si intrebarilor la care trebuie sa le raspunda expertul se stabilesc de organul penal.

Se fixeaza un termen la care sunt adunate partile si se citeaza expertul desemnat de organul penal .

Se pune in vedere celor prezenti obiectul expertizei si intrebarilor formulate expertului. Partle si expertul pot cere modificarea sau completarea lor. Dupa examinarea cererilor si obiectiilor ridicate, organul penal se pronunta asupra acestora. Totodata, organul aduce la cunostinta expertului termenul fixat pentru efectuarea expertizei si imprejurarea daca la executarea ei urmeaza sa participe partile .

Expertul desemnat are obligatia sa efectueze expetiza in limitele obiectivului fixat. Are dreptul sa ia cunostina de materialele dosarului care sunt necesare pentru efectuarea expertizei. Întrucat, in faza de urmarire penala, dosarul e secret, cercetarea dosarului de catre expert se face cu incuviintarea organului de urmarire penala.

În problemele nelamurite, expertul poate cere informatii sau explicatii organului penal. Pot da lamuriri expertului si partile, cu incuviintarea organului penal si in conditiile stabilite de acesta. Punctul de vedere al expertului se materializeaza intr-un raport de expertiza scris, care se intocmeste la terminarea expertizei. Indiferent de numarul de experti care au efectuat expertiza, se va redacta un singur raport de expertiza.

Chiar daca exista opinii deosebite, parerile se consemneaza in acelasi raport, eventual intr-o anexa. Raportul intocmit se depune la organul care a dispus efectuarea expertizei.

Raportul de expertiza [3 C. Teodosiu – Valorificarea expertizei criminalistice, Revista romana de drept, nr. 5/1967, pg. 128] cuprinde partea introductiva, expunerea si concluziile. Potrivit art. 123 Cod de procedura penala, continutul raportului de expertiza e urmatorul:

? Partea introductiva – indica organul care a dispus expertiza, numelui expertului, data depunerii expertizei si a intocmirii raportului, obiectul fixat si intrebarile la care urmeaza sa raspunda, materialul pe baza caruia s-a efectuat expertiza si eventualele explicatii date de partile care au participat.

? Expunerea – cuprinde o descriere amanuntita a operatiunilor efectuate si analiza obiectiilor sau explicatiilor partilor in lumina constatarilor expertului,

? Concluziile expertului – cu privire la obiectul expertizei si la intrebarile care s-au pus.

Daca expertiza efectuata nu e completa, la cerere sau din oficiu, organul penal poate dispune efectuarea unui supliment de expertiza de catre acelasi expert sau de altul – art. 124. Cod procedura penala [4 N. Volonciu – Drept penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972, pg.184] . În practica, organul care a dispus expertiza are de multe ori nevoie ca expertul sa dea anumite lamuriri sau explicatii. Lamuririle pot fi solicitate expertului in scris, insa ele pot fi chemate si pentru a da explicatii verbale. În acest caz, expertul va fi audiat potrivit potrivit dispozitiilor referitoare la ascultarea martorilor. Daca exista indoieli cu privire la concluziile expertilor, se poate dispune, de catre organul penal, o noua expertiza prin care sa se ajunga eventual la alte concluzii. Expertii au dreptul la o retributie pentru efectuarea expertizei in cazurile si in conditiile stabilite prin dispozitiile legale. Sumele se platesc din fondul cheltuielilor judiciare si se recupereaza potrivit regulamentului general de suportare ale acestor cheltuieli.

Natura juridica a expertizei [5 N. Volonciu – Opere citate, pg. 185]

S-a ridicat problema valorii probatorii a expertizei, avand in vedere ca in legatura cu aspectul expertizarii s-a pronuntat un specialist, avand cunostinte ce depasesc in domeniul respectiv pe cele ale organului penal. S-a ajuns pana la emiterea unor opinii dupa care, intr-o asemenea situatie, expertul ar face o „ judecata stiintifica ” in cauza. Acest punct de vedere acorda o valoare probatorie mult sporita in raport cu celelalte mijloace de proba.

Expertul nu-si poate asuma atributiile de organul de urmarire.

Organul de urmarire trebuie sa fixeze obiectul expertizei, iar nu expertul obiectul urmaririi. Expertul trebuie sa indeplineasca sarcina primita si sa nu faca aprecieri, intemeindu-se pe baza stiintifica a expertizei, nu pe informatiile si declaratiile unor persoane, pe care a gasit el de cuviinta sa le interogheze. Expertul nu are nici dreptul de solutionare a cauzei. Instanta poate aprecia concluziile expertizei si sa le admita sau nu, in masura in care ele se impun prin temeiul lor siintific, puterea de convingere, coroborarea cu celelalte mijloace de proba etc. Cand concluziile expertizei nu sunt insusite de organul penal, acesta are obligatia sa motiveze. Calitatea de expert e incompatibila cu cea de martor. Daca aceeasi persoana intruneste ambele calitati, intaietate are calitatea de martor, sarcina efectuarii expertizei fiind incredintata unui alt expert ( art. 54 ).

Pentru stabilirea falsificarii inscrisurilor se poate dispune prezentarea unor scripte de comparatie [6 N. Volonciu – Opere, pg. 186] . Ele ajuta in aprecierea caracterului de fals sau autentic al unor texte scrise pe baze comparative. Scriptele de comparatie se anexeaza la Raportul de Expertiza Criminalistica.

SECTIUNEA 2. CLASIFICAREA EXPERTIZELOR JUDICIARE

Domeniu de aplicare in care se recurge la folosirea expertilor este foarte variat, iar stabilirea categoriilor de expertize arata ce posibilitati se deschid organelor judiciare prin folosirea acelui mijloc de proba [7 N. Volonciu – Tratat de procedura penala, vol. I, Editura Paideia, 1993, pg. 387].

Într-o prima opinie, expertizele se pot clasifica in expertize ce au la baza constatari materiale si diferite date de specialitate ( fara a se vedea si elementele juridice ) cum e cazul expertizelor medicale, tehince, chimice, bacteriologice si expertizei care cuprinde si elemente juridice ( ca expertizele tehnice si contabile ).

O alta clasificare se refera la expertize ce au ca obiect stabilirea starii infractorilor si identificarea lor.

Apoi, expertizele oficiale (desfasurate de expertii care si-au ales aceasta activitate drept profesiune) si expertize libere si cu juramant [8 E. Mihuleac – Opere citate, pg. 38-40] . Expertizele nesigure (prin care expertul interpreteaza subiectiv faptele), expertiza pe baza stiintifica (opusa celei nesigure) conform profesorului Charles Legneau; expertiza tipica (speciala) si secundara (accesorie), expertiza mixta (intalnita la accidente de circulatie); expertize legiferate de dreptul comun [9 A. V. Stepanov – Chimia judiciara, Editura de Stat pentru Literatura Stiintifica, Bucuresti, 1954, pg. 25] (civil, comercia), sau legiferate de reglemantari proprii (expertiza contabila, medico-legala, etc.), insa cel mai corespunzator criteriu este cel in funtie de domeniul de aplicare. Astfel, expertizele pot fi: tehnice, medicale, contabile, criminalistice, agricole, comerciale, etc.