Pagina documente » Limbi straine, Litere » Expresivitatea si plasticitatea involuntara a limbajului in textele vechi si in limbajele specializat

Despre lucrare

lucrare-licenta-expresivitatea-si-plasticitatea-involuntara-a-limbajului-in-textele-vechi-si-in-limbajele-specializat
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-expresivitatea-si-plasticitatea-involuntara-a-limbajului-in-textele-vechi-si-in-limbajele-specializat


Cuprins

Cuprins
I. INTRODUCERE
I.1 SCOPUL LUCRARII (PRELIMINARII JUSTIFICATIVE)
I.2 STIL SI EXPRESIVITATE - DOMENIUL TEORETIC
II. EXPRESIVITATEA INVOLUNTARA IN TEXTE VECHI; CRONICILE LUI URECHE SI COSTIN
II.1 CRONICA LUI URECHE
II.1.1 SOBRIETATEA NARATIUNII
II.1.2 MODULATII NARATIVE
II.1.3 CLIMATUL EPIC AL CRONICII
II.2 CRONICA LUI MIRON COSTIN
II.2.1 CONDUITA NARATIVA SUBIECTIVA
II.2.2 MOBILURILE ANECDOTICE: CARACTERUL DECORATIV AL ISTORISIRII SI CARACTERUL DIGRESIV AL NARATIUNII
II.2.3 DIVERSITATEA MODURILOR STILISTICE
II.3 MARCI ALE STILULUI ISTORIOGRAFIC IN CRONICILE LUI GR. URECHE SI M. COSTIN
II.4 INTERPRETAREA ARTISTICA A CRONICILOR
II.4.1 CRONICA LUI GRIGORE URECHE
II.4.2 CRONICA LUI MIRON COSTIN
III. EXPRESIVITATEA LIMBAJELOR SPECIALIZATE: DESCRIPTII STIINTIFICE, INSEMNARI DE GREFIERI, ANUNTURI
III.1 DESCRIPTII STIINTIFICE
III.2 INSEMNARI DE GREFIERI
III.3 ANUNTURI
IV. PLASTICITATEA INVOLUNTARA A LIMBAJULUI IN TEXTELE VECHI SI IN LIMBAJELE SPECIALIZATE
IV.1 LIMBAJE SPECIALIZATE
IV.2 TEXTE VECHI - CRONICI
V. CONCLUZII
VI. BIBLIOGRAFIE
VII. TEXTE DE REFERINTA

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

?Capitolul I. Introducere

I.1. Scopul lucrarii (preliminarii justificative)

“A vorbi despre limba in care gandesti (…) in cazul nostru a vorbi despre limba romana este ca o duminica (…)

Ce patrie minunata este aceasta limba! (…)”

(N. Stanescu)

“Ceea ce nu piere, oricat de pieritoare ar fi intamplarile vietii noastre e gandul insusi ca le-am trait, e limba in care s-a intrupat acest gand. Si atata timp cat limba aceasta traieste gandurile sale pot fi oricand regandite, intamplarile pot rezamisli oricand o istorie (…)”

Iata, “limba sfanta, limba vechilor cazanii”, aceea “pe care-o plang si pe care o canta / pe la vatra lor taranii” invocata de marele poet basarabean Alexe Mateevici, adica limba stramosilor nostri asezata de istorie in calea tuturor vitregiilor lumii, parea sa fi pierit, sa fi fost grav atinsa de straiele nepotrivite in care era incarcerata. N-a fost sa fie asa, ci dimpotriva, zadarnicia a cuprins doar carcera ce nu poate ingenunchia niciodata gandul (…)

Desertaciune a desertaciunilor a fost incercarea de a scoate din istorie o limba. Bolta gandiri romanesti ramane intreaga. (Constantin Dumitru, Ceea ce nu piere)

Vorbita in decursul istoriei ei indepartate de pastorii si plugarii care ne-au lasat mostenire versurile Mioritei si ale baladei Toma Alimos, limba romana si-a durat temelie trainica, pazita cu sfintenie generatii si veacuri de-a randul.

“Noi nu suntem stapanii limbei, ci limba e stapana noastra, este insasi floarea sufletului etnic al romanilor.” (Mihai Eminescu)

A veghea la cultivarea substantei ei vechi, inseamna a ne pretui pe noi insine, luandu-ne raspunderea grava de a fi purtatori ai unui mesaj al tuturor marilor promotori ai culturii nationale, prin care, cinstind trecutul si prezentul ei, venim in intampinarea viitorului.

“Numai in cuvintele limbii tale se intampla sa-ti amintesti de lucruri pe care nu le-ai invatat niciodata.” Asa incepe Constantin Noica minunata carte Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca o carte despre expresivitatea limbii romane, o carte construita din cuvinte si ganduri ce imobilizeaza acest tezaur romanesc, facand inepuizabila forta sa evocatoare.

Cu limba noasta, noi dam acea “iscusita oglinda a mintii omenesti”, cum spunea despre scris M. Costin, in care gandul de totdeauna si omul de pretutindeni sa-si vada chipul. Si o putem face in termeni proprii, uneori de netalmacit, in alte limbi.

Limbajul scriitorilor poarta pecetea fortei de adaptare a cuvintelor si constructiilor la cerintele continutului prin procesul selectiv, operat asupra tezaurului lingvistic de fiecare autor, intr-un mod subiectiv si afectiv. Puterea limbajului artistic vine din talentul si efortul autorului de a gasi “cuvantul ce exprima adevarul” gandurilor si simtirii sale, deci din capacitatea de a valorifica optim tezaurul limbii si tiparele constituite istoriceste ale expresivitatii ei.

Semantica noua a textului tine de ineditul sintagmelor stilistice de acele nuclee gramatical afective care pot da relief, culoare si insufletire mesajului. Stilistica studiaza tocmai acest fenomen specific al limbajului textelor si constructiile expresivitatii cu inepuizabila forta de inventie a figurilor de stil.

Dupa Michael Riffaterre stilul “ar fi deci o serie de opozitii ai carei poli ar fi contextul si un element cu slaba previzibilitate in cadrul continutului.”

Roman Jakobson spune ca “problema legaturii dintre cuvant si lumea inconjuratoare nu se refera numai la arta verbala ci intervine in studierea tuturor tipurilor de mesaj”.

Lucrarea de forta isi propune, deci, o evaluare a expresivitatii involuntare in texte vechi si limbaje specializate, printr-un demers lingvistic.

Enumeram aici, ca un preliminariu justificativ, cateva puncte pe care ne-am propus a le aborda in aceasta lucrare.

1.Notiunea: Ce extensie trebuie data termenului stilului si expresivitatii ?

2. Expresivitatea involuntara in cronicile moldovene.

3. Expresivitatea limbajelor specializate.

4. Plasticitatea involuntara ca parte in cadrul expresivitatii involuntare.

Lucrarea de fata va incerca sa puna in miscare polisemia latenta a unor fragmente de lucrari stiintifice, istoriografice, administrativ-juridice, ziaristice.

Sub raport metodologic nu e tocmai usor sa faci sa rodeasca campul de posibilitati semantice al unor asemenea scrieri care, pe deasupra, se intampla sa fie redactate de foarte mult timp. Dupa cum se va vedea, lumea cartilor vechi e o lume de minuni adormite si, ca nivel al expresivitatii, avem toate motivele sa-i acordam o atentie speciala, fiindca vechile epoci miscatoare ascund tulburatoare peisaje de inceput de lume.

I.2.Stil si expresivitate –domeniul teoretic

Preocuparile pentru stil in spirit retoric sunt prezente incepand cu Dimitrie Cantemir, pentru care limba latina este modelatoare a limbii literare, deturnata astfel de la uzul popular. Limba utilizata de scriitor este integratoare, estetizanta, conducand la expresia intentionala, spre un uz artificial elaborat.

Începand cu cronicarii, este vorba mai ales de Miron Costin, urmati de Dosoftei cu Psaltirea sa, de Eustatievici si Macarie, cu parti din gramaticile lor, se constituie o retorica cu interes pentru limba si stil, pentru o estetica a limbii, pentru expresivitate.

Secolul XIX se afla sub o puternica influenta franceza. Sunt cunoscute lucrarile lui Marmontel sau La Harpe. Preocupati sunt pentru stil ca arta de a scrie revalorificarea retoricii avand un profund caracter didactic (Radu Melidon si Timotei Cipariu - prozodii, Ion Molnar Piuaru si Simion Marcovici, I. H. Radulescu – elemente de retorica la Scoala Filarmonica, D. Gusti – retorica, G. Ionescu - Gion si Ion Manliu – studii de poetica).

B. P. Hasdeu face printre, cele dintai consideratii de natura lingvistica asupra limbii si stilului, relevand rolul intuitiei in selectia materialului necesar artei literare. Limba poetica se diferentiaza astfel calitativ de limba comuna si intra in opozitie cu aceasta pe baza selectiei realizate de creator prin instinctul sau. Tot Hasdeu atrage atentia asupra prudentei in formularea aprecierilor asupra expresivitatii poetice.

Garabet Ibraileanu considera stilul ca element component al artei literare, analiza stilistica fiind un capitol al exegezei literare. Fondator al criticii stilistice romanesti, G. Ibraileanu a aratat felul in care analiza stilului operei literare poate si trebuie sa depaseasca descrierea unor trasaturi de expresie individuale, privite independent de unitatea artistica a operei. Formula sa de analiza critica de tip formal a operei literare este deosebit de actuala, fiind aplicata prima data asupra operei lui Eminescu.

Secolul XX este marcat de aceleasi cautari pentru determinarea obiectului stilisticii ca si in restul Europei.

Stilistica estetica isi are reprezentantii sai in Ovid Densusianu care realizeaza o prima estetica a limbi romane literare, Eugen Lovinescu care teoretizeaza in legatura cu functiile sugestiva si notionala ale limbajului; Mihai Dragomirescu, cu preocupari de aceeasi natura cu primii, sau cu Dumitru Caracostea care imbina viziunea estetica cu cea lingvistica in studiul critic al operei literare.

În perioada interbelica se dezvolta o stilistica filozofica si estetica reprezentata de Mihail Dragomirescu, Lucian Blaga, Liviu Rusu si, partial, de Tudor Vianu.

Liviu Rusu aplica analiza stilistica pe straturi ale expresiei, intr-o conceptie structuralist-lingvistica, in timp ce Lucian Blaga promoveaza o stilistica integratoare care se ocupa de stil ca fenomen de cultura, intuitia fiind considerata o modalitate cognitiva totala.

Teoriile noi privind stilistica lingvistica si stilistica estetica vor influenta diferit pe stilisticieni ca Iorgu Iordan, Tudor Vianu sau Ion Coteanu.

Iorgu Iordan si Ion Coteanu, sub influenta scolii structuraliste isi vor definii conceptiile pe linia deschisa de Charles Bally si Leo Spitzer, in timp ce Tudor Vianu va fi influentat mai ales de Leo Spitzer.

În incercarea de unificare intr-o “stilistica a operei literare” a teoriei limbajului poetic si a stilisticii limbii, Stefan Munteanu va dezvolta, intr-o maniera originala, stilistica expresivitatii, in timp ce Gheorghe Ivanescu va propune o reintoarcere transanta la retorica antica si la stilistica franceza clasica.

Ion Coteanu defineste stilul drept “schema a limbii adecvata la ceea ce trebuie exprimat” subliniind ca: “modalitatile de distingere a limbajelor de stiluri sunt mai reduse, dat fiind ca ambele fenomene fac parte din aceeasi serie, desi cele dintai au fost numite si stiluri functionale, sau stiluri ale limbii, mai ales dupa studiile lingvistilor praghezi”. (Ion Coteanu, Stilistica…, vol. I, p.46)

Dintr-o alta perspectiva si intr-un alt raport este privit stilul in cazul lui Tudor Vianu sau Gheorghe Ivanescu.

Pentru Vianu stilul apartine scriitorului si reprezinta “ansamblul notatiilor pe care el le adauga expresiilor sale tranzitive si prin care comunicarea sa dobandeste un fel de a fi subiectiv impreuna cu interesul ei propriu-zis artistic” (Tudor Vianu, Studii de stilistica, p.35) in timp ce limbajul artistic sau stiintific corespunde unei zone functionale mai largi, definite in raport cu limba comuna, partial sursa a primului.

În conceptia lui Gheorghe Ivanescu, limbajul este o zona functionala a limbii, in timp ce stilul este considerat in spirit retoric, ca o particularitate a expresiei in raport cu continutul exprimat. Limbajul poetic se opune, in sistemul limbii, limbajului obisnuit, neutru, fiind, la randul lui, structurat in doua subzone cu particularitati bine precizate: limbajul poetic figurat in care sunt circumscrise figurile de stil, si limbajul poetic nefigurat reprezentand fondul de virtualitati expresive ale limbii.

Preocupat de stilistica operei literare, Stefan Munteanu va delimita mai clar conceptul de limbaj poetic de acela de stil. Pentru autor, stilul nu este limbajul poetic in general, ci o anume organizare a sa datorita unui factor intern, psihologic, atitudinea stilistica, care actualizeaza potenta limbii intr-un mod individual si concret prin punerea intr-o stare solidara a formei expresiei cu forma continutului” ( Stefan Munteanu, Introducere… , p.38).

Oferta anului

Reducere 2020