Pagina documente » Limbi straine, Litere » Figura ifigeniei in opera lui Euripide, Goethe si Mircea Eliade

Despre lucrare

lucrare-licenta-figura-ifigeniei-in-opera-lui-euripide-goethe-si-mircea-eliade
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-figura-ifigeniei-in-opera-lui-euripide-goethe-si-mircea-eliade


Cuprins

CUPRINS
Argument......4
I Mitologie si literatura..6
II Momentul Euripide...14
III Momentul Goethe...34
IV Momentul Eliade.....48
V Interferente revelatoare...........60
Prezentarea citatelor in original..69
Bibliografie...71

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

FIGURA IFIGENIEI ÎN OPERA

LUI EURIPIDE, GOETHE SI MIRCEA ELIADE

ARGUMENT

În zorii gandirii sale deductive, omenirea a creat lucruri carora periodic ea li se adreseaza. Transmiterea lor s-a facut printr-un instrument extrem de divers: semn, gest, rit, simbol, grai oral si scriere. Alaturi de miturile existente, omenirea a compus de-a lungul istoriei o serie de alte mituri. Pe unele le-a uitat, pe altele le-a rememorat. În aceste imprejurari, oamenii au simtit nevoia de a-si redefini pozitia spirituala fata de mitologie, fata de ansamblul in sine al miturilor. Aceleiasi agonii de redefinire a pozitiei fata de mit i se circumscrie si lucrarea de fata, ce-si ia drept argument major certitudinea ca mitul a intrat de mult in circulatia larga a culturii scrise. Mitul este cea mai veche stare culturala a mintii omenesti si astfel el acopera, in modurile cele mai diferite, aproape toate formele ulterioare ale gandirii omenesti.

Mitul a turnat in propria-i matrice fapte, evenimente si fenomene reale, din spectacolul insolit si enigmatic al lumii, dar care depaseau puterea de intelegere a spectatorului. Acest spectator era mai totdeauna victima, beneficiar sau privitor implicat emotional, nu si fizic, in marginea enigmelor si incifrarilor spectaculare ce vor fi avut loc. În acest sens, o observatie are dreptul sa se impuna cu titlu de axioma: fantezia oamenilor, niciodata, in nici un timp, n-a fost si nu este capabila sa nascoceasca nimic de unde n-a fost si nu este nimic. Omul nu putea sa-si imagineze ansamblul atator mistere si enigme cate incorporeaza miturile, daca n-ar fi avut un sprijin in cunoasterea concreta a lumii inconjuratoare. În acest sens, primele dezvoltari epice asupra miturilor au fost elaborate intr-un cadru mistic, generatiile urmatoare sporind materia primordiala a naratiunii. Incluse apoi intr-un sistem incifrat cu valoare initiatica, aceste mosteniri au fost incorporate, o data cu trecerea timpului, drept sistem de codificare de catre religiile ce s-au organizat in jurul acestor mitologii. Organizarea ecleziastica ce a realizat dogmatizarea intregului corp mitologic sub forma de ritual, a constituit pasul urmator. Prin faptul ca miturile omenirii s-au format in anumite etape de tensiune psiho-sociala, ele corespund intr-o anumita masura etapelor de modificare structurala a conditiei umane.

—————

1 André Bonnard, Civilizatia greaca, vol. I, Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1969, p. 156.

2 George Calinescu, Estetica basmului, Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1965.

În capitolul „Oamenii si zeii“, autorul elvetian arata ca in patria lui Homer, Hesoid si Eschil, credintele religioase aveau radacini mitologice si folclorice. „Mitologia greaca are aspectul incarcat si stufos al unui folclor. În realitate este si un folclor“ 1. Asadar stravechiul folclor a creat in epoca preliterara mituri, legende istorice, basme, cantece populare si imnuri religioase. A urmat apoi un proces de fuziune a acestora cu creatia culta, adica, dupa G. Calinescu 2, zestrea poetica a infloritoarei civilizatii egeene din mileniul al ll-lea i.e.n. ca de altfel si legendele mitologice eline au un sambure de adevar istoric.

Mit si rit sunt expresiile complementare ale aceluiasi destin, ritualul constituind aspectul liturgic al mitului, iar mitul insemnand realizarea unui destin de-a lungul unei istorii traite. Dezvolr

9r var doctrinar in mit nu este doar o simpla fabula. Ideea de tacere inclusa in notiunea de mit este legata de intamplarile, faptele, lucrurile care prin natura lor nu pot fi exprimate altfel decat prin simboluri. De pilda, Ifigenia este simbolul jertfei intru credinta. Tendintele relevate de mituri sunt modele prezente pe fundalul oricarui timp istoric, asemenea unei amintiri ancestrale reluate mereu de cei ce sunt supusi repetarii ei, deoarece orice activitate umana esentiala devine tematica si interativa. Sub oricare din ipostaze, mitul se prezinta ca un exemplu logic de actiune, pasiune si spiritualitate, finalitatea lui permitand distingerea celor trei cai de implinire metafizica: actiunea, iubirea si cunoasterea. Sub aspectul lor istoric, aceste modalitati existentiale pot lua chipul unui erou aflat fie in cautarea bogatiei (Cresus), fie in cautarea sfinteniei (Buddha), fie in cautarea propriei sacralitati (Ifigenia) 1.

—————

1 Cf. Victor Kernbach, Miturile esentiale, [Bucuresti], Univers Enciclopedic, 1996, pp. 7-16.

Logica miturilor este dominata in toate cazurile de o mentalitate persistenta in atitudinea si constiinta lumii fericite de a-si putea proiecta sperantele, temerile sau pasiunile desemnate in eroii mentionati. De-a lungul istoriei insa, in aceasta imensa desfasurare de triumfuri si catastrofe nici un destin nu poate epuiza o tema mitica in totalitatea ei, asa cum , daca am reduce mitul Ifigeniei la semnificatia lui originara, am obtine prin interpretare halo-ul si nu centrul vital de interpretabilitate.

I. MITOLOGIE SI LITERATUR?

Introducere

Mit - definire (Mircea Eliade, Lucian Blaga)

Coordonate ale gandirii mitico-simbolice (Evseev)

Mit - clasificare (Eliade, Blaga, Clio Manescu)

Mit si istorie

Mit si limbaj

Mit si literatura

În incercarea sa de a defini literatura, Mircea Eliade ajunge la concluzia ca ea este „fiica“ a mitologiei si ca interesul pentru naratiune face parte din modul de a fi al omului in lume: „Se stie ca literatura, orala sau scrisa, este fiica mitologiei si a mostenit ceva din functiile acesteia: sa povesteasca intamplari, sa povesteasca ceva semnificativ ce s-a petrecut in lume. Dar de ce e atat de important sa stim ce se petrece, sa stim ceea ce i se intampla marchizei care ia ceaiul la ora cinci? Cred ca orice naratiune, chiar si aceea a unui fapt cat se poate de comun, prelungeste marile povestiri relatate de miturile care explica cum a luat fiinta aceasta lume si cum a devenit conditia noastra asa cum o cunoastem noi astazi. Eu cred ca interesul nostru pentru naratiune face parte din modul nostru de a fi in lume. Ea raspunde nevoii noastre de a auzi ceea ce s-a intamplat, ceea ce au infaptuit oamenii si ceea ce pot ei sa faca: riscurile, aventurile, incercarile lor de tot felul. Nu suntem nici ca niste pietre, nemiscati, sau ca niste flori sau insecte, a caror viata e dinainte trasata: suntem fiinte umane formate din intamplari. Iar omul nu va renunta niciodata sa asculte povestiri.“ 1

—————

1 Mircea Eliade, Încercarea labirintului (trad. Doina Cornea), Cluj-Napoca, 1990, pp. 141-142.

Literatura se inspira asadar din mitologie. Mitologia este stiinta despre mituri. Dar ce este mitul? Aceasta notiune, mitul, a fost atat de nestatornica in judecata mileniilor incat intre intelesul de „basm“ si acela de „filosofie a universului“ s-au emis peste cinci sute de definitii foarte diverse, unele dintre ele mai mult sau mai putin fanteziste. Asa se face ca pentru unii exegeti mitul era inventie epica sau alegorie ori pur si simplu literatura. Pentru alti ganditori, mitul nu era decat transmiterea memoriala a faptelor protoistorice, asa cum s-au condensat ele empiric in constiinta primordiala. În incercarea de a defini mitul, a existat o mare fluctuatie de variante influentate inexact si de etimologia greceasca a cuvantului mythos „poveste“, desi termenul folosit de toata lumea a ramas in aria semantica a basmului. O posibila definitie a mitului ar putea fi: mitul e o povestire anonima care incearca sa explice originile lumii si a multiplelor sale fenomene, fiind in esenta sa numitorul comun al poeziei si al religiei. Acelasi fapt il observa si Sergiu Al-George care constata cum constructiile metafizice ale lui Blaga au in miezul lor esenta din care se naste insasi poezia, anume au in ele mitul: „Orice metafizica este un mit dezvoltat cu mijloace filozofice. Sfatul cel mai bun ce poate fi dat unui metafizician este acela de a nu-si dezvolta excesiv viziunea.“ 1 Functie de definitia anterioara, mitul este, asa cum recunoaste Immanuel Kant, „neconditionatul originilor“ sau cum il defineste Hegel, „manifestarea absolutului“. La Hegel, totul este idee si miscare dialectica. Pentru el, procesul ce face posibila parcurgerea distantei de la mit la filosofie are semnificatia unei deveniri a lui Dumnezeu in constiinta umana. Astfel mitul are intaietate, dar apoi va fi depasit de gandirea filosofica. 2 Iar Lévy-Strauss subliniaza ca mitul este structura logica subadiacenta si comuna la toate nivelurile gandirii umane. Acestea ii explica mitului polisemia si multitudinea aplicatiilor.

—————

1 Lucian Blaga, Elanul insulei, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1977, p. 174.

2 Cf. Idem, „Puncte de vedere. Grupul IV“, in Despre gandirea magica, 1941 (Opere 10 Trilogia valorilor), Bucuresti,

Ed. Minerva, 1987, p. 262.

3 Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, Bucuresti, Ed. Univers, 1978, p. 5.

4 Idem,Ibid., pp. 5-6.

5 Dim. Pacurariu, Teme, motive, mituri si metamorfoza lor, Bucuresti, Ed. Albatros, 1990.

6 Adrian Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1980.

7 Ivan Evseev, Cuvant - simbol - mit, Timisoara, Ed. Facla, 1983.

Avand in vedere ca „mitul este o realitate culturala extrem de complexa care poate fi abordata si interpretata in perspective multiple si complementare“ 3, o definitie exhaustiva a mitului devine imposibila, chiar daca printr-un efort de aglomerare a notiunilor am putea spune ca mitul este o naratiune emanata de o societate primitiva, povestind „o istorie sacra; el relateaza un eveniment care a avut loc in timpul primordial, timpul fabulos al «inceputurilor»” 4. Mitul e nararea acestor istorii incercand explicarea completa a fenomenelor si a evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial fie temporal ce s-au petrecut in natura ambianta si in universul vizibil ori in cel nevazut, in existenta psiho-fizica a omului, in legatura cu destinul conditiei cosmice si umane, evenimente carora omul inceputurilor le-a atribuit obarsii supranaturale datand din vremea creatiei primordiale. Datorita acoperirilor milenare, acestor evenimente le este atribuita sacralitatea, fiind revelate stramosilor nostri arhetipali de catre fiinte supraumane in clipele de gratie ale inceputurilor.

În definirea mitului, unul din polurile principale spre care au gravitat majoritatea exegetilor a fost conceptia lui Mircea Eliade. Dim. Pacurariu 5, Adrian Marino 6, Ivan Evseev 7, sunt doar cateva exemple de exegeti care au pornit de la definitia lui Mircea Eliade. Un alt pol din care s-au revendicat definitiile despre mit a fost conceptia lui Lucian Blaga.

Oferta anului

Reducere 2020