Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul 1. Continutul economic si rolul
fiscalitatii..............1
1.1 Continutul juridic si economic al fiscalitatii1
1.2 Rolul fiscalitatii in economiile moderne ( de piata).....6
Capitolul 2. Nivelul fiscalitatii si implicatiile acestuia..........11
2.1 Forme de determinare si semnificatii ale nivelului fiscalitatii......11
2.2 Analiza nivelului fiscalitatii pe plan international si in Rominia si implicatiile acestuia............18
2.3 Nivelul optim al fiscalitatii (presiunii fiscale).............34
Capitolul 3. Factorii de influenta asupra fiscalitatii............39
3.1 Evolutia fiscalitatii sub impactul politicilor economico-financiare promovate de autoritatile publice...........39
3.2 Corelatia dintre nivelul de dezvoltare economico-sociala (PIB) si nivelul fiscalitatii.........48
3.3 Alti factori de influenta asupra fiscalitatii.....51
Capitolul 4 Fiscalitatea in Rominia..55
4.1 Caracterizarea fiscalitatii in Rominia in perioada de dupa 1990..55
4.2 Impactul fiscalitatii la nivel microeconomic (S.C IassyFarm S.A)..............61
4.3 Evolutii ale fiscalitatii si rolul acesteia in conditiile integrarii Rominiei......69
CONCLUZII SI PROPUNERI........77
BIBLIOGRAFIE.........82

Alte date

?

?

Capitolul 1. Continutul economic si rolul fiscalitatii

1.1 Continutul juridic si economic al fiscalitatii

Evolutia fiscalitatii este strans legata de evolutia statului si a functiilor sale, intrucat pe masura amplificarii rolului statului, nevoia de resurse financiare la dispozitia sa, a crescut continuu, pentru acoperirea tuturor cheltuielilor legate de indeplinirea atributiilor si functiilor sale in vederea satisfacerii intereselor generale ale membrilor societatii.

În doctrina juridica, fiscalitatea semnifica ansamblul reglementarilor privitoare la instituirea si functionarea sistemului de prelevari sub forme ale impozitelor, taxelor si contributiilor obligatorii la fondurile financiare administrate de catre autoritatile publice. În aceasta acceptiune, literatura de specialitate trateaza fiscalitatea prin prisma cadrului legislativ referitor la impozitele si taxele practicate, intr-o tara sau alta, aceasta fiind definita drept ansamblul reglementarilor privitoare la prelevarile obligatorii catre stat [1 Tulai, Constantin - Finantele publice si Fiscalitatea – Ed. Casa Cartii de Stiinta, Cluj Napoca, 2003, pag. 188;].

Aceasta interpretare a fiscalitatii are rezonanta in planul raporturilor juridice dintre stat si contribuabili, dar nu reflecta semnificatia sa economica, ce rezida in redistribuirea veniturilor persoanelor fizice si juridice pentru acoperirea nevoilor publice, inclusiv intre membrii colectivitatilor organizate in forme cu caracter statal.

Spre deosebire, in sens economic, fiscalitatea semnifica un ansamblu de procese economice in forma baneasca de redistribuire obligatorie a produsului intern brut de la persoanele fizice si juridice la dispozitia statului pentru acoperirea nevoilor de consum cu caracter public, ce implica interconditionarea dintre procurarea si alocarea resurselor respective.

Astfel, in acceptiunea sa economica, fiscalitatea reprezinta nu numai ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor, ci si o caracteristica a politicii statului in materie de impozite si o expresie a sarcinii fiscale ale diferitelor categorii de contribuabili.

Din punct de vedere economic, fiscalitatea poate fi conturata sub doua aspecte: in sens larg si in sens restrans.

În sens larg, fiscalitatea este definita drept totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor si institutiilor folosite de stat in procurarea resurselor fiscale si utilizarea lor pentru finantarea de actiuni publice si influentarea vietii economice si sociale. Ea cuprinde in principiu, problematica impozitelor si pe cea a cheltuielilor publice. O sinteza a acestei definitii ar putea fi formulata astfel: fiscalitatea semnifica procesele de mobilizare, alocare si utilizare de resurse pentru satisfacerea unor nevoi considerate a avea caracter public si implica raporturi intre stat si supusii sai.

De asemenea, Gheorghe Manolescu sustine ca, in sens larg fiscalitatea “se constituie in cadrul activitatii autoritatii publice de percepere si utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public si furnizarii de servicii si bunuri publice. Prin fiscalitate se stabilesc volumul si provenienta resurselor de alimentare a fondurilor publice, metodele de prelevare care urmeaza a fi utilizate, obiectivele urmarite, precum si mijloacele de realizare a acestora” [2 Rada, Danut - Fiscalitate. Metode si tehnici fiscale – Ed. Mirton, Timisoara, 2004, pag. 8;].

În sens restrans, fiscalitatea presupune un ansamblu de procese economice de redistribuire a PIB de la persoanele fizice si juridice la dispozitia statului, in scopul acoperirii unor nevoi cu caracter public.

Tot in sensul restrans fiscalitatea defineste sistemul de principii, reguli si norme legiferate privind: evidenta si gestiunea contribuabililor, stabilirea, evidentierea si stingerea obligatiilor fiscale, controlul si solutionarea plangerilor, acordarea de asistenta fiscala contribuabililor pentru cunoasterea si aplicarea corecta a legislatiei fiscale.

În dictionarul “Le petit Larousse” termenul de fiscalitate este definit astfel: “Sistem de percepere a impozitelor, ansamblul legilor la care se raporteaza”, iar Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste notiunea de fiscalitate in modul urmator: “Sistem de percepere a impozitelor si taxelor prin fisc… totalitatea obligatiilor fiscale ale cuiva”.

Întrucat totul porneste de la ratiunea de a amorniza interesele personale cu cele sociale pe calea impozitelor, impozite care trebuie stabilite pe baza de principii clare si sanatoase, de echitate fiscala, economica si sociala, se poate afirma - fiscalitatea este o stiinta, este matematica vie [3 Lacrita, Grigorie - Fiscalitatea firmei - revista „Tribuna economica” nr. 44 / 2006, pag. 40;].

De asemenea, avand in vedere faptul ca pentru stabilirea impozitelor in nici o tara nu exista tipare, prototipuri dupa care sa se aplice politica fiscala, nu exista retele universal valabile, srategia fiscala schimbandu-se frecvent, uneori destul de mult, in functie de evolutia economica, sociala si politica, interna si internationala, fiscalitatea poate fi definita drept o arta a ratiunii economice [4 Idem 2, pag.2;].

Trebuie avut in vedere un aspect important, faptul ca fiscalitatea este definita de multi autori drept un instrument de interventie al statului, fiind identificata cu politica fiscala.

Astfel, Carmen Corduneanu defineste fiscalitatea in modul urmator: “ansamblul deciziilor de natura fiscala luate de factorul decident politic, in scopul asigurarii resurselor financiare, destinate nevoilor publice si al realizarii unor finalitati de natura economico-sociala” [5 Corduneanu, Carmen - Sistemul fiscal in stiinta finantelor – Ed. Codecs, Bucuresti, 1998, pag. 379;].

În viziunea autorului fiscalitatea se confunda cu politica fiscala, deoarece definitia de mai sus nu exprima altceva decat notiunea de politica fiscala. Cele doua notiuni sunt insa diferite, intre ele trebuie facuta o distinctie clara, altfel existand riscul unor confuzii generat de decizii nereale.

Astfel, politica fiscala este o componenta principala a politicii financiare, cuprinzand ansamblul deciziilor financiare pe baza carora decidentul public, statul, actioneaza in sensul influentarii si obtinerii a unor obiective economico-sociale stabilite la nivel macroeconomic.

În ceea ce priveste fiscalitatea, aceasta este o stiinta aparte, incadrandu-se astazi in cadrul stiintelor economico-sociale si putand fi definita ca un ansamblu coerent de notiuni, idei, teorii referitoare la practica fiscala.

Într-adevar, fiscalitatea poate fi definita si ca un ansamblu de metode, tehnici, instrumente si procedee de masurare, evaluare, gestionare si stimulare a activitatii economico-sociale, dar politica fiscala reprezinta ansamblul modalitatilor de procurare a resurselor cu caracter fiscal la dispozitia autoritatilor publice, cat si cele de alocare a acestora pe destinatii, respectiv realizarea de cheltuieli publice pe seama acestor resurse, inclusiv folosirea celor doua categorii financiare pentru influentarea vietii economice si sociale in sensul dorit [6 Filip, Gheorghe – Finante publice – Suport de curs, anul II – Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor, Iasi, 2006-2007;].

Totusi o definire expresa a termenului de fiscalitate este dificil de realizat intrucat se poate observa ca majoritatea autorilor fie o confunda cu politica fiscala, fie o definesc strict prin intermediul notiunii de impozit. Astfel, fiscalitatea in viziunea lui M. Lauré consta in “prelevarile impuse locuitorilor unei tari de catre o autoritate publica care, din partea sa asigura protectie si furnizeaza serviciile” [7 Tulai, Constantin - Finantele publice si Fiscalitatea – Ed. Casa Cartii de Stiinta, 2003, Cluj Napoca, pag. 189;].

Unii autori sunt de parere ca problematica fiscalitatii este axata in exclusivitate pe colectarea resurselor financiare publice sub forma de impozite si taxe. În acest sens fiscalitatea reprezinta “ansamblul reglementarilor privind stabilirea si perceperea impozitelor si taxelor, caracterizand optiunile statului in materie de impozite si taxe”. [8 Balanescu, Rodica - Sistemul de impozite – Ed. Economica, Bucuresti, 1994, pag. 103;]

Trasatura comuna a definitiilor date fiscalitatii este aceea ca toti autorii de mai sus, indiferent de sensul avut in vedere, juridic, economic sau social, leaga fiscalitatea de impozite.

Aceasta abordare nu este tocmai relevanta, deoarece tratarea fiscalitatii numai prin prisma prelevarilor cu caracter fiscal nu poate fi integrata in mod eficient in politicile de ajustare macroeconomica.

Astfel, in conturarea si explicarea conceptului de fiscalitate trebuie luat in calcul si cheltuielile publice. Prin urmare, fiscalitatea poate fi privita si ca un proces de mobilizare de resurse publice sub forma de impozite si taxe cat si procese de alocare si utilizare a acestor resurse sub forma cheltuielilor publice, contribuind astfel la amortizarea oscilatiilor ciclului economic si la mentinerea progresului economic, asigurand un grad ridicat de ocupare de forta de munca.

În acest context fiscalitatea reprezinta un cadru de actiune motivat social economic, avand o organizare de tip institutional care foloseste, potrivit cu un anumit suport juridic existent, mijloace ori instrumente sustinute de principii, metode, tehnici de lucru si procedee in mobilizarea de mijloace banesti de la persoane fizice si juridice in vederea acoperirii cheltuielilor de ordin public [9 Stefura, Gabriel, Voinea, Gh., Mihaiescu, Sorin, - Bugete publice si fiscalitate – Ed. Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, 2005, Iasi, pag.65;].

În viziunea celor mai multi contribuabili, fiscalitatea are o imagine negativa, fiind considerata drept o forma de constrangere, exercitata de catre stat prin metode speciale, constand in a sustrage sume de bani de la acestia. Astfel operatiunea de colectare a impozitelor si taxelor nu este posibila fara determinarea necesarului de finantat si fara incunostiintarea contribuabililor asupra destinatiei pe care o vor avea sumele colectate si la ce finantari vor contribui.

Partea predominanta a resurselor care acopera nevoile financiare publice, in majoritatea statelor lumii este reprezentata de fondurile care provin prin participarea statului, care isi impune deciziile de a prelua, cu titlu obligatoriu, definitiv si fara contraprestatie directa, o parte din veniturile obtinute de persoanele fizice si juridice. Însa contribuabilii pot percepe fenomenul fiscalitatii la proportii mai mari sau mai mici, dupa cum admit necesitatea satisfacerii de utilitati sociale totale intr-o masura mai mare sau mai mica prin servicii publice.

În consecinta, cunoasterea mecanismelor de constituire a veniturilor publice, a legitatii impozitelor, taxelor si a altor contributii de la bugetul public, este o conditie a solutionarii problemelor macroeconomiei si microeconomiei contemporane.

Fiscalitatea trebuie sa reflecte puterea politica in stat, privind criteriile de stabilire a dreptului de a impune si a masurilor si tehnicilor concrete de impunere, pentru a finanta anumite actiuni economico-sociale de interes public. Însa unele decizii de fiscalitate, precum colectarea de impozite si taxe desi au o baza rationala si sunt bine intemeiate se dovedesc a fi “nepopulare”, deoarece ele se exercita prin constrangere publica fara a se pune problema obtinerii explicite a acordului cetatenilor si agentilor economici aflati in postura de contribuabili.

Cu toate acestea resursele financiare mobilizate, ca urmare a deciziilor de fiscalitate, asigura suportul banesc necesar manifestarii componentelor politicii bugetare, fiscalitatea putand fi privita ca un “rau necesar” [10 Costas, Cosmin, Minea, Stefan - Fiscalitatea in Europa la inceputul mileniului III – Ed. Rosetti, Bucuresti, 2006, pag. 20;].

1.2 Rolul fiscalitatii in economiile moderne ( de piata )

În prezent, fiscalitatea actionand in cadrul mai larg al politicii financiare, indeplineste un rol specific si se integreaza in ansamblul problematicii financiare.

În contextul conturarii sale ca fenomen socio-economic, tipic organizarii de tip statal a societatii omenesti, notiunea de fiscalitate a vizat derularea proceselor de prelevare obligatorie de resurse banesti la dispozitia statului, in corelatie cu cele de alocare si utilizare a acestor resurse pentru satisfacerea nevoilor considerate a avea caracter public, implicand raporturi economice in forma baneasca intre stat si supusii sai

Autoritatile publice folosesc fiscalitatea pentru realizarea unor finalitati, ce se constituie in obiective de politica macroeconomica, cum ar fi corectarea ciclurilor economice, inlaturarea dezechilibrelor din economie, influentarea proceselor economice.