Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
I. INTRODUCERE
II. FUNDAMENTE TEORETICE ALE INVATARII SI INVATARII AUTODIRIJATE
II.1 CONCEPTUL DE INVATARE SI CONCEPTUL DE MANAGEMENT
II.2 INVATAREA AUTODIRIJATA
II.2.1 DEFINITII ALE INVATARII AUTODIRIJATE
II.2.2 TEORII ALE INVATARII AUTOREGLATOARE
II.2.2.1 CURENTE CU PRIVIRE LA AUTOFORMARE
II.2.2.1.1 CURENTUL EXTRASCOLAR
II.2.2.1.2 CURENTUL SOCIO-CULTURAL
II.2.2.1.3 CURENTUL CENTRAT PE DEZVOLTARE
II.2.2.1.4 CURENTUL PSIHOMETRIC
II.2.2.1.5 CURENTUL EPISTEMOLOGIC
II.2.2.1.6 CURENTUL FOCALIZAT PE ORGANIZARE
II.2.2.2 INTERPRETARI TEORETICE ALE INVATARII AUTOREGLATOARE
II.2.2.2.1 TEORIA OPERATIONALA A INVATARII AUTO-REGLATOARE
II.2.2.2.2 INTERPRETAREA FENOMENOLOGICA A S.R.L.
II.2.2.2.3 INTERPRETAREA SOCIAL-COGNITIVA A S.R.L.
II.2.2.2.4 INTERPRETAREA VOLITIONALA A INVATARII AUTO-REGLATOARE
II.2.2.2.5 INTERPRETAREA VYGOTSKIANA A INVATARII AUTOREGLATOARE
II.2.2.3 TEZE ALE INVATARII AUTODIRIJATE DIN PERSPECTIVA TEORIEI SISTEMICE SI CONSTRUCTIVISTE
II.2.2.3.1 CONCEPTUL INVATARII AUTODIRIJATE ESTE DIFERIT DE CEL AL PEDAGOGIEI NORMATIVE
II.2.2.3.2 INVATAREA AUTODIRIJATA PUNE ACCENTUL PE INSUSIREA, NU PE TRANSMITEREA CUNOSTINTELOR
II.2.2.3.3 INVATAREA AUTODIRIJATA SUPORTA O DETERMINARE BIOGRAFICA
II.2.2.3.4 INVATAREA AUTODIRIJATA ESTE O ACTIVITATE BAZATA PE AUTORESPONSABILIZARE
II.2.2.3.5 CONCEPTUL AUTOORGANIZARII SEPARA PRINCIPIUL INSTRUIRII DE CEL AL INVATARII
II.2.2.3.6 AUTODIRIJAREA INVATARII
II.2.2.3.7 AUTODIRIJAREA ESTE UN PROCES COGNITIV SI EMOTIONAL
II.3 NECESITATEA INVATARII AUTODIRIJATE
III. STRATEGII DE INVATARE AUTODIRIJATA
III.1 DEFINIREA STRATEGIILOR DIDACTICE
III.1.1 STILURI DE GANDIRE
IV. STUDIU EMPIRIC ASUPRA INVATARII AUTODIRIJATE / SELF-MANGEMENTULUI INVATARII
IV.1 STADIUL PROBLEMEI
IV.2 PROBLEMA DE CERCETARE:
IV.2.1 TEMA CERCETARII
IV.2.2 IDENTIFICAREA VARIABILELOR
IV.2.3 IPOTEZELE CERCETARII
IV.2.4 OBIECTIVELE CERCETARII
IV.2.5 DESCRIEREA ESANTIONULUI
IV.2.6 CARACTERIZARE GENERALA A METODELOR FOLOSITE
IV.2.6.1 CHESTIONARUL
IV.2.6.2 FOCUS GRUPUL
IV.2.7 PROIECTAREA CERCETARII
IV.2.7.1 INTREBARILE GHIDULUI DE INTERVIU
V. REZULTATELE CERCETARII - INTERPRETARI, COMENTARII
V.1 PERFORMANTELE STUDENTILOR
V.2 MOTIVATIA PENTRU INVATARE
V.3 TRANSFERUL IN INVATARE
V.4 AUTOFORMAREA
VI. CONCLUZII
VII. BIBLIOGRAFIE

Alte date

?INTRODUCERE

Tema din prezenta lucrare de diploma este self-managementul invatarii, este o tema foarte interesanta in alegerea careia am avut mai multe motive: motive personale si motive care tin de importanta ei.

În primul rand tema mi s-a parut foarte interesanta inca de la citirea titlului. Termenul care m-a impresionat este acela de self-management, pe care nu am avut ocazia sa-l aud pana in acel moment. În cadrul cursurilor am discutat destul de mult tema managementului si aceasta m-a captivat, mai ales ca a capatat dimensiuni in multe din domeniile de activitate. Acesta e motivul pentru care am dorit personal sa aflu mai multe informatii despre acest subiect, iar realizarea unei lucrari de diploma pe marginea lui mi-a permis foarte bine acest lucru. Fiind in pragul licentei, terminand facultatea am considerat ca este necesar sa aflu mult mai multe informatii despre cum pot deveni managerul propriei mele activitati, cum o pot face sa functioneze mai bine.

În al doilea rand acest subiect are si va avea din ce in ce mai multa importanta in cadrul planurilor de invatamant academic. El este unul din motivele restructurarii invatamantului la ora actuala.

Învatamantul traditional, nu mai este eficient, metodele de invatare bazate doar pe transmiterea de cunostinte nu mai sunt suficiente. Explozia informationala i-a determinat pe specialistii in educatie sa ia masuri, sa gaseasca solutii in urma carora, elevii si studentii sa fie capabili sa se descurce dupa terminarea scolii sau a facultatii, sa faca fata multitudinii de cereri si de responsabilitati, sa se poata adapta la orice situatie. Elevul trebuie astfel instrumentat pentru a deveni managerul propriei activitati de invatare, aceasta insemnand: planificarea si organizarea muncii intelectuale; programarea eficienta a ritmului de studiu prin raportare la timpul disponibil, experientele de succes in domeniu, dispozitivele mintal-energetice, factorii de mediu; automotivare pentru studiul constant, intensiv, potrivit situatiei concrete; obisnuinta antrenamentului focalizat al proceselor, activitatilor si conditiilor psihologice generale.

Individul trebuie sa ia initiativa si responsabilitatea pentru ceea ce se intampla. El selecteaza, organizeaza si evalueaza propriile lui activitati, care pot fi urmate in orice loc si in orice timp prin orice mijloace si la oricare varsta. Însa pentru a fi pregatit sa participle sigur la formarea lui trebuie mai intai invatat cum sa faca acest lucru. Rolul scolii este acela de a-i transmite individului suficiente informatii de a-i forma acele capacitati care il pot ajuta sa-si continue singur formarea si in special sa stimuleze interesul indivizilor pentru acest lucru.

Lucrarea este structurata pe trei capitole si ultima parte care contine concluzii.

Primul capitol este rezervat definirii termenilor, dezbaterii planului teoretic al temei, surprinderea teoriilor formulate despre self-managementul invatarii sau despre invatarea autoreglatoare, acesta fiind un teremen utilzat mai des de catre noi.

În cel d-al doilea capitol sunt surprinse clasificari ale strategiilor de invatare, deosebit de utile pentru student.

În cel de-al treilea capitol este dezbatuta problema de cercetare avand ca tema aflarea opiniilor studentilor despre necesitatea invatarii autodirijate, despre utilitatea urmarii unui curs in cadrul facultatii in care sa invatam cum sa invatam, despre importanta studierii ghidurilor de invatare autodirijata.

Speram ca acest subiect va avea un impact puternic asupra studentilor in general si astfel acestia vor deveni mai interesati in aceasta problema. Important este ca studentii sa incerce sa afle si ei la randul lor mai multe informatii si sa ia masuri in acest punct de vedere, in special pentru ca unii dintre ei poate vor deveni specialisti in educatie si vor deveni partasi la construirea programelor si planurilor de invatamant.

CAPITOLUL I

FUNDAMENTE TEORETICE ALE ÎNV?T?RII SI ÎNV?T?RII AUTODIRIJATE

1. Conceptul de invatare si conceptul de management

Pentru intelegerea sintagmelor cheie ale acestei lucrari este necesara definirea termenilor care le compun si anume invatare si management.

Întru-cat invatarea este un termen foarte complex este normal sa existe o mare varietate de definitii acordate intelegerii acesteia. Managementul, un termen relativ nou, este un proces folosit nu doar de cei care se numesc manageri ci, din ce in ce mai profesional, este folosit intr-o arie diversa incluzand educatia, ingineria, medicina si chiar artele.

Toate organismele sunt inzestrate inca de la nastere cu insusirea de a reactiona la un asamblu de modificari ale mediului, dispunand de un anumit numar de modalitati de reactie la stimuli externi. Fiinta umana este un sistem deschis de autoreglare, aflandu-se in permanenta interactiune cu ambianta naturala si sociala, cu lucrurile, cu oamenii, cu sinele insasi.

În acceptiunea ei cea mai larga, invatarea reprezinta dobandirea de catre subiect a unei achizitii, a unei experiente in sfera comportamentului, a unei noi forme de comportare, ca urmare a repetarii situatiilor sau exersarii. Învatarea specific umana, in sensul larg reprezinta insusirea experientei sociale, in forme generalizate; in sens restrans particular din perspectiva psihologica, invatarea rerprezinta orice noua achizitie a organismului ca urmare a interiorizarii informatiilor externe, achizitie care are ca efect o schimbare in comportament, iar din perspectiva pedagogica ea este procesul de asimilare a cunostintelor si de formare a priceperilor si deprinderilor.

Prin invatare subiectul uman dobandeste noi comportamente. Începand cu deprinderile si priceperile si terminand cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobandesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev definea invatarea ca fiind “procesul dobandirii experientei intelectuale de comportare”, intelegand prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decat atat, formarea gandirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate.

O scurta incursiune in istoria diferitelor teorii ale invatarii arata complexitatea acestui proces, care a fost abordat in mod diferit de-a lungul timpului de catre oamenii de stiinta si nici astazi invatarea nu este un subiect lipsit de controverse.

Primele teorii aparute ale invatarii au fost cele ale lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care cautau explicarea invatarii prin prisma teoriilor asociationiste ale lui H. Spencer si H. Taine (Ausubel, Robinson – Învatarea in scoala, 1981). Pavlov definea invatarea intr-un mod simplist, ca pe o substituire de stimuli, realizata intern prin formarea temporara a unor legaturi intre diferiti centri nervosi; considera drept factori principali ai invatarii intaririle aplicate subiectului, imitatia si curiozitatea lui. Thorndike a formulat “legea efectului”: invatarea este o succesiune de incercari si erori, din care subiectul retine incercarile soldate cu succese si respinge caile ce au dus la esec. Învatarea, in conceptia lui Thorndike, este o substituire de reactii, avand la baza formarea de conexiuni in creier, de unde si numele de “conexionism”. Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observatiei comportamentului (behaviorism). Dupa Watson, invatarea era o succesiune de reflexe conditionate. Aceste teorii asociationiste au fost infirmate de experientele ulterioare, care au dovedit ca, pana si in cele mai simple forme ale ei, invatarea antreneaza intreaga viata psihica: procesele de cunoastere, afectivitatea, priceperile motorii, vointa.

O alta teorie a invatarii se desprinde din teoria psihogenezei operatiilor intelectuale, datorata lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observatiilor facute asupra intelectului copiilor de diferite varste, ca actiunile mintale, operatiile mentale se nasc prin interiorizarea actiunilor reale. “Epistemologia genetica” fondata de Piaget a influentat in mod pozitiv psihologia contemporana si studiile asupra invatamantului.

Teoria genetic-cognitiva a lui J. Bruner a fost fondata pe baza operei lui Piaget. Datorita lui Bruner exista posibilitatea cunoasterii lumii astfel:

- modalitatea activa, realizata prin manipularea libera a obiectelor si prin exersare, indispensabile in formarea priceperilor si deprinderilor, dar si in achizitionarea primelor cunostinte. Aceasta modalitate este caracteristica primilor ani ai vietii;

- modalitatea iconica bazata pe imagini mai ales vizuale, fara manipulare efectiva (caracteristica varstei intre 5 si 7 ani);

- modalitatea simbolica, definita prin simboluri, cuvinte sau alte semne conventionale, care inlocuiesc imaginile, permitand aparitia conceptelor, a notiunilor.

În cadrul invatarii, se remarca preponderenta succesiva a proceselor psihice: primei modalitati de cunoastere ii corespunde cunoasterea data de senzatii si perceptii, celei de-a doua modalitati ii corespunde cunoasterea data de reprezentari si imaginatie, apoi, intr-o ultima faza, este implicat procesul superior al gandirii, al abstractizarii.

Teoria lui Bruner evidentiaza atat aspectele pozitive cat si cele negative ale invatarii scolare: pe de o parte, scoaterea invatamantului din contextul “actiunii imediate” si transformarea invatarii intr-o activitate independenta, cu un scop bine determinat, faciliteaza distingerea esentialului de neesential si elaborarea de idei complexe. Dezavantajul ar fi riscul aparitiei formalismului si ruperii de realitate. De aceea, se pune accentul pe o invatare cu scop formativ a elevului.

Termenul de management ( din vechiul cuvant francez “ménegement” - arta de a conduce, a directiona; din latinescul “mana agree” - a conduce cu mana) caracterizeaza procesul de a conduce si directiona toata sau o parte a unei organizatii, deseori o afacere prin dezvoltarea si manipularea resurselor umane, financiare, materiale, intelectuale sau intangibile.

Peterson si Plowman apreciaza ca managementul “este totalitatea metodelor cu ajutorul carora se determina, se clarifica si se realizeaza scopurile si sarcinile unui anumit colectiv”. Karl Hegel defineste managementul ca pe o disciplina care conduce la rezolvarea unor obiective prestabilite, utilizand in modul cel mai eficient potentialul uman si material (in I. Jinga- Managementul invatamantului). Ivanchevich, Donnelly si Gibson afirma ca desi nu pot defini exact managementul “el este un proces care implica anumite functii si activitati pe care managerul trebuie sa le indeplineasca. El se foloseste de anumite principii in conducere care sunt general acceptate si care ghideaza gandirea si actiunile sale”. Aceeasi autori considera managementul si ca o disciplina de studiu, deci ca un anumit ansamblu de cunostinte care pot fi invatate impreuna cu modalitatile practice de aplicare in activitati de conducere. (in I. Jinga- Managementul invatamantului).

Mary Parker Follett a definit la inceputul secolului XX managementul ca fiind “arta de a rezolva lucrurile prin intermediul oamenilor”.

Ne putem gandi la functionalitatea managementului ca actiunea de a masura o cantitate si de a ajusta unele planuri initiale si ca actiunea de a-si atinge fiecare obiectivele intentionate. Din aceasta perspectiva managementul are cinci functii: planificare, organizare, conducere, coordonare si control.

Managementul este procesul de conducere, de formare a unei viziuni strategice, de stabilire a obiectivelor, de construire a unei strategii, de implementare si executare a strategiei.

Teoriile managementului pot fi impartite in doua categorii; una este partea care se concentreaza mai ales pe eficienta si o alta este cea care se concentreaza mai ales pe eficacitate. Eficienta inseamna sa faci lucrurile bine, eliminarea a ceea ce este inutil si optimizarea proceselor. Eficacitatea inseamna sa faci ceea ce trebuie. Stilul unui bun manager este folosirea amandurora in acelasi timp. Nu are rost sa fii eficient, daca ceea ce faci nu va fi ceea ce iti doresti.

2. Învatarea autodirijata