Despre lucrare

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Cuprins

CUPRINS
Introducere......
2
Capitolul I Consideratii generale privind garantiile
3
1.1. Notiunea de garantie....
5
1.2. Regimul juridic al garantiilor.........
14
1.3. Clasificarea garantiilor.
25
Capitolul II Garantiile reale - gajul ....
36
2.1. Definitie. Reglementare. Clasificare.
36
2.2. Constituirea gajului......
48
2.3. Efectele gajului.........
62
Capitolul III Garantiile reale - ipoteca
69
3.1. Definitie. Reglementare. Clasificare
69
3.2. Caracterele generale ale ipotecilor...
74
3.3. Efectele ipotecii..........
80
3.4. Publicitatea ipotecii.....
85
Concluzii .......
87
Bibliografie.....
89
Anexa .........
91

EXTRAS DIN DOCUMENT

? Garantiile obligatiilor in dreptul civil si in dreptul comercial?INTRODUCERE

Lucrarea analizeaza dintr-un punct de vedere original, garantiile obligatiilor in dreptul civil si in dreptul comercial. Mijloacele juridice generale de garantare a obligatiilor sunt recunoscute tuturor creditorilor in temeiul dreptului de gaj general pe care-l au asupra patrimoniului debitorului.

Mijloacele juridice speciale de garantare a obligatiilor sunt recunoscute numai unor creditori, fiind diferite de cele pe care le poate utiliza orice creditor in limitele dreptului de gaj general.

Notiunea de garantie este analizata aprofundat, valorificandu-se felul in care aceasta a fost conturata de doctrina juridica romana si straina.

Este privita cu circumspectie o definitie prea cuprinzatoare, potrivit careia prin garantii ale obligatiilor ar trebui intelese toate mijloacele tehnice, extrinseci raportului de obligatie, dar care vin sa se alature acesteia, spre a contribui la conservarea anumitor bunuri in scopul de a putea, mai tarziu sa fie executate silit pentru despagubirea creditorului daca executarea obligatiei asumate de catre debitor nu mai are loc.

Capitolul I Consideratii generale privind garantiile

În orice raport juridic obligational creditorul urmareste executarea obligatiei de catre debitorul sau, aceasta constituind, de fapt, ratiunea oricarei obligatii, de a fi executata. Creditorul este interesat ca obligatia debitorului sa poata fi realizata, sa inlature orice risc de insolvabilitate a debitorului, situatie in care el ar fi prejudiciat. Insolvabilitatea presupune ca datoriile debitorului, (pasivul sau) sunt mai mari decat activul acestuia.

Asigurarea executarii datoriei de catre debitor se poate realiza in principiu pe doua cai si anume: pe de o parte legea stabileste o garantie generala in favoarea tuturor creditorilor fara ca acestia sa faca acte juridice prealabile in acest sens si, pe de alta parte, legea creeaza cadrul juridic necesar, la indemana creditorilor pentru ca acestia sa-si poata construi garantii in limitele permise de lege.

Din prima categorie de garantii face parte cea prevazuta de art. 1718 C.civil respectiv dreptul de gaj general al creditorilor chirografari sau obisnuiti. Potrivit textului citat “oricine este tinut de a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare”. Acest gaj general este un gaj comun, el fiind constituit in egala masura in favoarea tuturor creditorilor, indiferent de valoarea creantei lor sau de data cand s-a nascut ori a devenit scadenta.

De aici rezulta si pozitia de egalitate a creditorilor fata de bunurile ce constituie patrimoniul debitorului si sunt supuse executarii silite. Fiind situati pe o pozitie de egalitate, in masura in care valoarea pasivului debitorului depaseste pe aceea a activului, creditorii, in baza pozitiilor lor neprivilegiate, de egalitate, vor fi indestulati proportional cu valoarea creantei lor scadente. Acest principiu rezulta din continutul textului art.1719 C.civil conform caruia bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comuna a creditorilor sai si pretul lor se imparte intre ei prin analogie sub conditia ca intre debitori sa nu existe cauze legitime de preferinta.

Creditorul interesat de asigurarea unei executari neintarziate a obligatiei si pentru a inlatura consecintele inactiunii acestuia, are la indemana mijloace procesuale adecvate, cum sunt actiunea oblica sau subrogatorie, actiunea pauliana sau revocatorie, dreptul de a cere executarea silita asupra bunurilor aflate in patrimoniul debitorului la data urmaririi.

De asemenea, creditorii au si alte posibilitati juridice pentru a-si asigura realizarea creantelor, cum ar fi solidaritatea si indivizibilitatea. Dar exista anumite mijloace juridice care exced sfera de aplicare a gajului general al creditorilor chirografari si care inlatura egalitatea dintre creditori; acestea poarta numele de garantii.

In literatura juridica, garantiile sunt definite ca fiind acele mijloace juridice care confera creditorului garantat unele prerogative suplimentare prin pozitionarea prioritara fata de ceilalti creditori si posibilitatea ca in caz de neexecutare din partea debitorului sa poata urmari pe o alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia ce revenea debitorului.

In doctrina s-au formulat mai multe clasificari ale garantiilor, una fiind insa unanim acceptata anume clasificarea in : garantii personale si garantii reale.

? Garantiile personale constau in angajamentul pe care o persoana, alta decat debitorul principal al obligatiei, si-o asuma fata de creditor de a executa el obligatia in cazul in care debitorul principal nu o va executa. Codul civil reglementeaza o singura garantie personala, fidejusiunea (cautiunea).

? Garantiile reale – presupun afectarea unui bun pentru garantarea obligatiei prin instituirea unui drept real accesoriu, de garantie, cu privire la acel bun. Acest drept real accesoriu da nastere unui drept de preferinta si a unui drept de urmarire. Din aceasta categorie de garantii fac parte gajul, ipoteca, privilegiile, dreptul de retentie.

1.1. Notiunea de garantie

Determinarea conceptului de garantie pleaca de la scopul final al unei obligatii pe care il constituie executarea ei, motiv pentru care creditorul isi ia toate masurile corespunzatoare pentru a preintampina orice insolvabilitate a debitorului.

În sistemele de drept, obligatia este garantata prin diverse instrumente juridice accesorii, numite garantii. Garantarea executarii obligatiilor se poate realiza prin doua categorii de mijloace juridice, generale si speciale.

Mijloacele juridice generale sunt recunoscute tuturor creditorilor in temeiul dreptului de gaj general pe care-l au asupra patrimoniului debitorului, conform art.1718 C.civ.

Mijloacele juridice speciale de garantare a obligatiilor sunt recunoscute numai unor creditori, diferite de cele pe care le poate utiliza orice creditor in limitele dreptului de gaj general.

Creditorii care beneficiaza doar de mijloacele generale de garantare a realizarii drepturilor lor de creanta sunt numiti creditori chirografari (obisnuiti), iar cei care beneficiaza de mijloace speciale de garantare poarta numele de creditori cu garantii sau garanti.

Ratiunea “garantiilor creditorului” este tocmai de a preveni instrainarile nefrauduloase si contractarile de noi datorii deoarece, daca debitorul devine insolvabil, creditorii sunt dezarmati.

Cand acel vinculum juris pe care il reprezinta raportul de obligatie nu ofera creditorului siguranta suficienta ca va fi satisfacut, legea permite acestui creditor sa-si adauge o a doua obligatie care o va inlocui pe cea dintai in cazul imposibilitatii de executare. Aceasta a doua obligatie este o obligatie subsidiara, deoarece ea nu actioneaza decat in cazul in care obligatia principala nu poate fi executata.

Obligatia de garantie devine actuala numai in cazul realizarii conditiei, si anume numai cand obligatia principala nu mai poate fi executata.

În legislatia romana, civila sau comerciala, precum si in legislatiile altor tari, nu a fost definita expres notiunea de “garantie” si, de asemenea, nu exista dispozitii cu caracter general aplicabile oricaror forme de garantie.

Sunt reglementate doar diferite modalitati de garantare a obligatiei si exista unele dispozitii cu caracter special, proprii anumitor tipuri de garantii.

Aceasta lacuna de ordin legislativ a fost completata de literatura juridica, cu ajutorul careia au fost exprimate pareri diferite in ceea ce priveste continutul notiunii de “garantie”.

Astfel, notiunea de garantie poate fi privita in doua sensuri:

? in sens larg, cand, pe langa garantiile propriu-zise, inglobeaza si alte institutii juridice precum: arvuna, clauza penala, solidaritatea, indivizibilitatea etc., ce constituie garantii in privinta executarii obligatiei;

? in sens restrans, cand incorporeaza doar garantiile propriu-zise, adica numai acele mijloace specifice care depasesc limitele dreptului de gaj general si care confera creditorului garantat anumite prerogative suplimentare concretizate intr-o prioritate fata de ceilalti creditori sau in posibilitatea urmaririi altei persoane, in cazul in care debitorul nu-si executa obligatia.

Unii autori au definit garantiile ca fiind “acele mijloace juridice care, dincolo de limitele dreptului de gaj general si in plus fata de acest drept, confera creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, constand, de regula, fie intr-o prioritate fata de ceilalti creditori, fie in posibilitatea ca, in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca pe o alta persoana, care s-a angajat sa execute obligatia ce revine debitorului”.

Alti autori au opinat ca prin garantii ar trebui intelese “toate acele mijloace tehnice, extrinseci raportului obligatiei, dar care vin sa se alature acestuia, spre a contribui la conservarea anumitor bunuri in vederea executarii silite, la asigurarea executarii reale a obligatiei sau la despagubirea creditorului, in cazul in care executarea reala nu mai are loc”. [1 Victor Dan Zlatescu, Garantiile creditorului, Editura Academiei, Bucuresti, 1970, pag.31: din aceasta definitie larga autorul citat deduce clasificarea urmatoare a garantiilor:

a) garantii preventive (dreptul de retentie, indisponibilizarea unor bunuri);

b) garantii ale executarii reale (clauza penala si arvuna);

c) garantii propriu-zise sau reparatorii (fidejusiune, garantii reale, privilegii), pag.49-51]

Despre aceste masuri asiguratorii I.Rosetti-Balanescu, A.Velescu si S. Zilbestein au aratat ca “pentru a evita posibilitatea ca autorul pagubei sa-si instraineze, sa ascunda sau sa distruga bunuri asa incat cel pagubit sa nu mai gaseasca, atunci cand va fi obtinut hotararea definitiva, bunuri pe care sa le urmareasca, precum si pentru a asigura conservarea in bune conditiuni a acestor bunuri pana la executarea silita asupra lor, legea a reglementat institutia masurilor de asigurare.

Acestea constau in indisponibilizarea unor bunuri din patrimoniul celui ce urmeaza a fi obligat la despagubire (invinuit, inculpat, responsabil civilmente sau parat) pana la obtinerea hotararii definitive, cand masurile de asigurare se pot transforma in masuri de executare silita.