Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL I - INTRODUCERE ..........4
CAPITOLUL II - CONCEPT, DEFINITII SI TIPURI DE CRIZE ...7
1. Conceptul de criza. Definitii. ............7
2. Tipuri de crize. ..............11
CAPITOLUL III - MANAGEMENTUL CRIZEI ........18
1. Originea si efectele crizelor. ............18
2. Tipuri de management al crizelor. ....22
3. Comunicarea de criza. ....27
4. Planul de comunicare in caz de criza. 38
5. Strategii ale comunicarii de criza. ....45
CAPITOLUL IV - CRIZA MEDIATICA ....51
CAPITOLUL V - STUDIU DE CAZ. ......67
CONCLUZII . .....72
BIBLIOGRAFIE. ..81
ANEXE. ............83

Alte date

?

GESTIONAREA CRIZELOR MEDIATICE

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

In fiecare organizatie, indiferent de domeniul de activitate, exista preocupari legate de disfunctionalitatile ce pot aparea in interiorul ei si care sunt capabile sa puna in pericol functionarea normala si reputatia de care se bucura. Din acest motiv a luat amploare studiul cauzelor, modului de aparitie si de manifestare ale acestor perturbari, precum si consecintele lor. Crizele sunt considerate a fi astfel de disfunctionalitati. Unele crize pot fi anticipate si prevenite, altele, din contra, nici macar nu pot fi banuite si de obicei se instaleaza brusc. Crizele au implicatii majore in viata si activitatea organizatiei, cu consecinte uneori nedorite. Pentru a inlatura acest neajuns, majoritatea domeniilor stiintifice si-au elaborat o conceptie proprie despre crize.

Astfel, din punct de vedere economic, este analizata criza dupa criterii specifice: inflatia, somajul, stagnarea, recesiunea; politicul urmareste fenomenele legate de esecul conducerii politice, incoerenta sistemului, inabilitatea partidelor politice de a rezolva conflictele sociale. Sociologii analizeaza criza dupa scaderea motivatiei si a initiativei, revolta impotriva autoritatilor, defectiuni ale mecanismului controlului social , inechitatii sociale, scaderea importantei mostenirii familiale, comunitare, civice. Istoricii explica situatiile de criza pe seama dezechilibrelor intre elementele componente ale societatilor datorita unor fenomene de dinamica sociala: accentuarea tehnologizarii, cresterea puterii militare a unor state. Psihologii incadreaza criza ca o destructurare a identitatii indivizilor, „a simtului lor de evaluare si semnificare datorate impulsurilor instinctuale, o influenta a fortelor inconstientului colectiv, un efect al experientelor traumatice datorate nasterii, bolilor, accidentelor, declinului empatiei si indrumarii parentale, experientelor sociale care i-au facut pe indivizi sa se simta ca niste obiecte, implicatiile impuse de teama si negare.

Astazi, termenul de criza a intrat in vocabularul cotidian. El este folosit frecvent riscand sa se demonetizeze datorita suprautilizarii. Cu toate acestea, realitatea demonstreaza ca indiferent de masurile de prevenire utilizate, criza poate scapa de sub control, mergand pana la afectarea puternic negativa a imaginii unei organizatii. De aceea, prevenirea si gestionarea unei situatii de criza trebuie sa urmeze un plan foarte bine elaborat de specialistii in relatii publice si managerii organizatiei. Raspunsul in fata unui eveniment neasteptat trebuie sa se bazeze pe evaluarea corecta a circumstantelor si sa urmeze strategii clare, bine gandite, elaborate dupa criterii specifice cu mult timp inainte de declansarea situatiei de criza.

Gestionarea situatiilor de criza, a problemelor riscante, nu implica un numar mare de persoane. De cele mai multe ori, opina publica va judeca raspunsul la urgenta sau criza al unei organizatii aproape numai pe baza stirilor mass-media. In acest fel, perceptia publicului despre raspunsul sau actiunile unei organizatii va fi in cea mai mare masura determinat de modul in care aceasta comunica.

Imaginea organizatiilor cu vocatie nationala sau multinationala este foarte importanta pentru functionarea in cadrul societatii. Cu atat mai mult se impune acest lucru in cazul organizatiilor din sfera finaciar bancara, a caror situare in social confera imaginii lor publice un grad inalt de relevanta.

Organizatiile din sfera financiar bancara nu pot functiona eficient in societate decat daca se bucura de o larga sustinere sociala determinata, in primul rand de increderea populatiei in aceste organizatii in serviciile si calitatea serviciilor oferite; incredere conditionata la randul ei de modul cum sunt percepute in societate aceste organizatii. In aceasta situatie intalnim numai doua variante posibile: recunoasterea organizatiilor ca parteneri sociali si economici viabili, de incredere care gestioneaza eficient resursele clientilor, le ofera servicii conform asteptarilor acestora si le confera siguranta si securitate, sau apar ca parteneri sociali si economici neviabili, care nu gestioneaza bine resursele clientilor, fara sa ofere rezultate in folosul acestora. Instititiile bancare se bazeaza din doua perspective pe modul de perceptie al clientului: pe de o parte, ca depozitar al economiilor acestora (componenta importanta a activitatii acestora avand in vedere ca resursele atrase de pe piata pot fi utilizate in oferirea altor servicii specifice catre clientela proprie) si, pe de alta parte, ca finantator al unor proiecte sau al activitatii curente a unor comercianti in dezvoltare, finantator al unor necesitati ale clientilor (bunuri de consum, locuinte, autoturisme si altor nevoi personale), Nu este de neglijat nici componenta activitatii acestor institutii bancare de intermediar in oferirea pe piata a unor produse ale altor institutii (titluri de stat, certificate de trezorerie, valori mobiliare, obligatiuni de stat sau societare, titluri de investitii, etc.)

Considerentele invocate anterior impun ca gestionarea imaginii organizatiei sa fie conceputa ca o functie a conducerii acestora. Prin gestionarea imaginii de catre managementul organizatiei se asigura functionarea normala a acesteia, reproducerea organizatiei in modalitati care faciliteaza integrarea in mediul social, evitarea disfunctionalitatilor de comunicare din interiorul organizatiei, evitarea disfunctionalitatilor de comunicare intre organizatie si mediul sau extern.