Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Introducere ........ 3
Capitolul 1 - Definirea conceptelor de globalizare, mondializare, regionalizare si federalizare
1.1. Globalizarea
1.1.1. Prezentare generala - scurta evolutie a conceptului........... 6
1.1.2. Originile globalizarii............. 8
1.1.3. Caracteristici ale globalizarii ............. 11
Capitolul 2 - Mondializare - globalizare
2.1. Cadrul conceptual si caracteristici fundamentale ale procesului de mondializare si de globalizare .... 15
2.2. Elemente de definire a fenomenului de globalizare si mondializare...17
2.3. Premise ale constituirii pietei mondiale 24
2.4. Premise ale aparitiei produsului mondial ............. 27
Capitolul 3 - Economiile nationale si fenomenul de regionalizare ....... 31
Capitolul 4 - Regiunile transfrontaliere si federalizarea ....... 42
Capitolul 5 - Fenomenul de globalizare - argumente pro si contra .... 48
Concluzii ............

Alte date

?Introducere

Mondializarea reprezinta o retea de interdependente dezvoltata intre statele lumii, o sinteza a transformarilor radicale cu care s-a confruntat economia mondiala in ultimele decenii. Legaturile transnationale in sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale, tot mai largi si mai variate, au dus la cresterea interdependentelor dintre statele nationale.

Aparitia termenului „mondializare” se situeaza intre inceputul si mijlocul anilor ’80. Initial, termenul sublinia interdependenta economiilor. Doua evenimente importante precedasera „mondializarea” pe scena internationala: inceputul tranzitiei economiilor dezvoltate, de la stadiul industrial catre stadiul post-industrial si invazia tehnologiilor noi si revolutionare.

Procesul de mondializare a avut drept consecinta transformarea radicala a vietii economice. Acest proces este fara precedent: generalizarea economiei de piata, cresterea productiei si a nevoilor, circulatia informatiilor, produselor, a oamenilor si a capitalurilor, implementarea de sisteme tehnice din ce in ce mai performante, cresterea cantitatii de deseuri etc. Inegalitatile in societate se adancesc. Echilibrul planetei este amenintat.

La inceput de mileniu trei, lumea contemporana prezinta schimbari esentiale si contraste care prevestesc ridicarea economiei umane pe noi trepte ale evolutiei sale.

Procesul mondializarii nu este nou, el nu constituie o ruptura in evolutia seculara a economiei. Dezvoltarea interdependentelor intre economiile nationale ale planetei nu este noua in natura sa, ci prin intensitatea sa. Mondializarea a bulversat peisajul economic, dar implicatiile sale n-au fost inca integrate in reflexiile actorilor vietii economice, a celor care decid comportamentul firmelor pe piata.

Mondializarea constituie o realitate in care noi traim, dar aceasta realitate genereaza interogatii esentiale care nu pot ramane fara raspuns. Cum pot fi repartizate echitabil rezultatele acestei mondializari? Deschiderea economiilor, multiplicarea schimburilor, accelerarea progresului tehnic au generat cresterea economica. Inegalitatile cresc intre tari si se genereaza o polarizare a bogatiei, intre regiuni si intre indivizi, care atinge niveluri neobisnuite.

S-a vorbit de decalajul existent intre mondializarea economica si cea politica. Mondializarea politica inca se construieste. Peste tot unde exista riscul aplicarii legii celui mai puternic, unde interesele private sunt inaintea celor generale, unde obtinerea de profit pe termen scurt afecteaza justitia sociala si denatureaza mediul, statele trebuie sa defineasca regulile jocului. Astfel, statele trebuie sa construiasca o arhitectura internationala de organizare.

Omenirea are nevoie de o repartitie mai armonioasa si echilibrata a resurselor. Tarile in curs de dezvoltare trebuie sa fie mai bine integrate in economia mondiala. Mondializarea este o sansa de care trebuie sa profitam. Ea este o realitate promitatoare care trebuie adaptata in beneficiul umanitatii in ansamblul sau.

Romania, ca economie in tranzitie, va avea de facut fata din ce in ce mai mult provocarilor mondializarii, avand in vedere ca procesul de mondializare in mod cert modifica paleta de instrumente de care dispune un stat.

Sansele Romaniei de a atrage ceea ce este bun din acest fenomen obiectiv depind in mod esential de crearea cadrului care sa permita exploatarea beneficiilor aduse de globalizare si diminuarea efectelor negative sau a costurilor, a constrangerilor acestui fenomen de globalizare si ale integrarii, care este o subcomponenta a globalizarii.

Astfel, mondializarea trebuie vazuta ca un proces permanent si dinamic, care impune o noua viziune a ordinii internationale, extinde limitele de interdependenta intre popoare si natiuni, favorizand orientarile economiei mondiale de ansamblu si ale vietii sociale, tinde sa uniformizeze credintele si valorile, se substituie instantelor individuale sau nationale pentru a hotari orientarile generale ale politicilor statelor, care se impun apoi ca normative de judecata, tinde sa universalizeze culturile.

Natiunea si statul raman, in pofida tuturor tendintelor de globalizare si regionalizare, entitati cu atribute si caracteristici proprii atat politice, cat si juridice, economice si sociale.

Capitolul 1

Definirea conceptelor de globalizare, mondializare, regionalizare si federalizare

1.1. Globalizarea

1.1.1. Prezentare generala – scurta evolutie a conceptului

Fenomenele care marcheaza evolutia economiei mondiale in ultimele decenii stau sub semnul globalizarii, ale interdependentelor si interactiunii. Orice s-ar intampla, in orice colt al lumii, are efecte mai mult sau mai putin asupra intregii economii mondiale.

Fenomenul globalizarii isi are originile in istoria omenirii, fara a putea preciza o data exacta a aparitiei acestuia. Piperul, porumbul si cartofii originari din America Latina sunt hrana obisnuita in India, Europa sau Africa. Mirodenii din Indonezia sunt comune in Caraibe. Descendentii sclavilor africani adusi sa munceasca pamantul in „lumea noua” au devenit americani, jamaicani, canadieni sau brazilieni. Bumbacul american care a ajutat si a condus prima faza a revolutiei industriale europene este cultivat in Egipt si Sudan.

Dar globalizarea de azi este de data relativ recenta, cunoscand o noua dimensiune in urma schimbarilor rapide din ultimii 25 de ani. Ea s-a manifestat mai ales dupa al doilea razboi mondial si a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa mai ales dupa 1980, odata cu globalizare pietelor financiare. Zonele cele mai „expuse” globalizarii au cunoscut cele mai inalte cresteri. Între 1987 si 1997, ponderea in PNB mondial a Americii Latine a crescut de la 4,1% la 5,5%, pentru Asia (fara Japonia) de la 8,8% la 12,5%, in timp ce pentru Africa (zona cel mai putin atinsa de „virusul” globalizarii) aceasta pondere a scazut de la 2,4% la 1,9%. Eficienta finantarii private in procesul de globalizare este, de asemenea, demonstrata de fapte: investitiile din tarile emergente au crescut de la 13 miliarde de dolari pe an intre 1981 si 1989 la o medie de 84 de miliarde de dolari pe an intre 1990 si 1999. În ceea ce priveste Asia, dezvoltarea nu este un mit, ci o realitate. Durata medie a vietii in Coreea de Sud, Thailanda si Malaezia este acum de 68 de ani, fata de 57 in anii ’70. În aceeasi perioada, rata de alfabetizare a crescut de la 83% la 91% in aceste tari.

Viteza deosebita cu care globalizarea a cuprins intreaga lume i-a facut pe unii specialisti sa aprecieze ca „... traim transformari profunde care vor rearanja politica si economia secolului urmator. Nu vor mai fi economii nationale, atunci cand acest proces va fi incheiat. Tot ceea ce va mai ramane in cadrul unor granite vor fi oamenii, care vor compune natiunile...” [1 Robert, Reich. The Work of Nations, in Mark Lewis; Robert Fitzgerald; Charles Harvey. The Growth of Nations. Culture, Competitiveness and The Problem of Globalization. Bristol Academic Press, 1996, p.11]. Cu alte cuvinte, tot ceea ce tine de activitatea economica va apartine unei economii globale, in care nationalul va fi foarte greu de identificat. În opinia aceluiasi specialist, bunastarea oamenilor va depinde de succesul marilor corporatii si nu de succesul fiecarei natiuni.

Rolul statului, in contextul globalizarii, tinde sa se minimizeze. Daca, pana acum cateva decenii, el reprezenta principalul actor al relatiilor economice internationale, regulatorul activitatii economice nationale, se apreciaza ca statul a pierdut astazi acest rol in favoarea companiilor transnationale. Cu toate acestea, exista si opinii [2 Peter, Dicken. Global Shift. The Internationalization of Economic Activity. Second edition. Paul Chapman Publishing Ltd., p.121] conform carora institutiile politice ale statului raman principala forta in modelarea economiei mondiale. Economia mondiala este astazi tot mai politizata, interdependentele dintre tari sunt tot mai mari, nu numai in plan economic, ci si politic. Statele nationale opereaza la nivel international pe diferite stadii de putere, concurand pentru o pozitie mai buna in comertul international, atragerea de investitii straine, cresterea competitivitatii, toate acestea in scopul maximizarii bunastarii sociale.

1.1.2. Originile globalizarii

Chiar inainte de Christos, negustorii fenicieni si grecii aveau reprezentanti dincolo de granitele tarii lor pentru a vinde sau cumpara marfuri. Expansiunea romana a dus cu sine raspandirea tehnicilor, produselor si a altor simboluri materializate, care se pastreaza si astazi.

În 1600, compania britanica a Indiilor de Est si-a stabilit sucursale in toata Asia. Cam in aceeasi perioada, companiile daneze si-au deschis si ele sucursale in Asia.

Succesele repurtate dincolo de granitele propriei tari, curiozitatea si dorinta de a face afaceri in toata lumea, chiar si esecurile, au contribuit la mentinerea vie a interesului pentru piata externa.

Dupa 1800, tot mai multe firme sunt angrenate in derularea la scara internationala a afacerilor lor. Prima firma de succes americana pe piata externa a fost Singer Sewing Machine, care a construit o fabrica in Scotia in 1868. În mai putin de douazeci de ani, Singer a devenit o firma binecunoscuta in lume, cu fabrici in mai multe tari. Alte firme americane au urmat exemplul internationalizarii, iar in 1914, cel putin 37 de companii americane deschisesera unitati de productie in doua sau mai multe tari. Pana la primul razboi mondial, multe companii, mai ales americane, isi deschisesera portile catre piata internationala. Compania Ford avea unitati de productie in 14 tari, General Motors si Chrysler au urmat-o. În anii ’20, toate trei companiile detineau dimensiuni impresionante ale activitatii lor dincolo de granita. Tot atunci, toate masinile vandute in Japonia erau fabricate in Statele Unite si asamblate in Japonia. Tot in aceeasi perioada, un alt mare investitor american, General Electric, avea unitati productive in Europa, America Latina si Asia. Firmele americane erau in acea perioada de departe cei mai mari investitori ai lumii. Dar si firmele europene isi indreptau atentia tot mai mult catre piata mondiala. Friedrich Bayer si-a construit fabrici in Rusia, Belgia si Franta, iar astazi este una dintre cele mai mari companii de produse chimice din lume.

Asa cum se poate observa, atentia asupra exteriorului a fost o preocuparea permanenta a omului, inca din cele mai vechi timpuri. Cu toate acestea procesul de globalizare incepe sa se defineasca mai concret dupa cel de-al doilea razboi mondial, prin participantii sai. În opinia unor specialisti, acest proces poate fi analizat pe cele patru faze ale sale, dupa cum urmeaza:

- faza I: al doilea razboi mondial – 1955. În aceasta faza intalnim doi actori: firma si partenerii sai (consumatori, furnizori, parteneri in societati). Mediul extern era relativ usor de determinat, fiind in mare masura constituit si influentat doar de firma si partenerii sai imediati. Este perioada de dominare absoluta a americanilor in domeniul tehnologiei, masinilor, produselor de larg consum si managementului, cu exporturi americane in crestere continua si apoi, ca urmare a inaspririi barierelor vamale, cu investitii directe.

Multe din actualele tari in dezvoltare nu-si cucerisera inca independenta, iar legislatia privind investitiile straine era in faza de formare. Acest lucru s-a tradus intr-o libertate de miscare foarte mare din partea marilor firme, care actionau intr-un spatiu putin ingradit. Din punct de vedere al personalului, firmele multinationale preferau personal specializat (mai ales pentru functiile importante) din tara de origine.

- faza a II-a: 1955 – 1970. Este stadiul cu trei actori. Alaturi de firmele si filialele lor apar guvernele tarilor gazda. Firmele devin din ce in ce mai mari, cu o productie globala integrata. Tarile in dezvoltare isi cuceresc rand pe rand independenta politica si devin din ce in ce mai preocupate de suveranitatea lor, sensibil amenintata de corporatiile gigant. În acest scop sunt elaborate politici referitoare la investitiile straine directe care sa apere interesele statului national. Relatiile dintre firme si statele nationale devin tot mai complexe si tot mai importante in deciziile firmelor.

Pe de alta parte, tarile europene si Japonia s-au refacut din punct de vedere economic, iar companiile din aceste tari devin tot mai puternice. Pentru companiile americane aceasta prezenta in spatiul economic international inseamna o concurenta din ce in ce mai puternica, mai ales pentru faptul ca aduc noi viziuni atat in ceea ce priveste managementul, dar si in ceea ce priveste formarea personalului, tehnologii etc.

- faza a III-a: 1970 – 1980. Un alt actor apare pe scena afacerilor internationale, guvernul tarilor de origine. Daca in celelalte faze relatiile dintre marile firme devenite transnationale si guvernele tarilor de origine erau cat se poate de convergente, in acest stadiu incep sa apara contradictiile, ca urmare a recunoasterii faptului ca internationalizarea firmelor are efecte negative in tara de origine asupra somajului, comertului, etc. Mediul economic international devine tot mai complex, iar companiile transnationale incep sa evalueze implicatiile activitatii lor asupra diferitelor componente ale acestuia, precum si implicatiile asupra propriilor afaceri. Ca o consecinta a complexitatii relatiilor ce s-au nascut intre companiile transnationale au fost initiate demersuri menite sa formeze un cod de conduita unanim acceptat de catre partile implicate, cu scopul de a reglementa divergentele tot mai accentuate dintre cei implicati.

- faza a IV-a: dupa 1980. Acest stadiu este considerat un stadiu multifactor. Aceasta si datorita faptului ca alaturi de companiile transnationale, constituentii sai, guvernele tarilor gazda si ale tarilor de origine au aparut o serie de alti participanti, cum ar fi grupurile religioase, etnice, agentii internationale si altele care reclama atentie din partea marilor firme. Fiecare participant in acest stadiu a castigat in experienta si si-a imbunatatit tehnicile de abordare a mediului international. Companiile transnationale provin astazi nu doar din tarile dezvoltate, ci si din tarile in curs de dezvoltare, ceea ce demonstreaza o data in plus atat perspectivele pe care le ofera piata internationala, dar si amenintarile pe care le ascunde. Poate ca fenomenul cel mai marcant al acestui sfarsit de mileniu l-a constituit caderea comunismului in Europa Centrala si de Est, care a adus atat oportunitati noi in mediul afacerilor internationale, cat si riscuri noi [3 Gabriela, Dragan; Rodica, Zaharia. Relatii economice internationale. Politici comerciale si tranzactii internationale. Editura ASE, Bucuresti, 2000, p. 9-11].

1.1.3. Caracteristici ale globalizarii

Globalizarea reprezinta un proces ireversibil care ne afecteaza pe toti in egala masura. În paralel cu ridicarea la nivel planetar a afacerilor, comertului si informatiilor, s-a pus in miscare un proces de „localizare”, de fixare in spatiu. Ceea ce apare drept globalizare pentru unele inseamna localizare pentru altele. Mobilitatea ajunge una dintre cele mai ravnite valori, iar libertatea de miscare – o libertate intotdeauna rara si inegal raspandita – devine rapid principalul factor de stratificare in epoca postmoderna pe care o traversam.