Pagina documente » Medicina » Hepatita B. Manifestari clinice ale virusului

Cuprins

lucrare-licenta-hepatita-b.-manifestari-clinice-ale-virusului
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-hepatita-b.-manifestari-clinice-ale-virusului


Extras din document

Alte date

?Capitolul I

ISTORIC

Prima mentiune despre HAVB provine din secolul al VIII- lea, cand Popa Yacharia adresandu-se arhiepiscopului din Mainy, recomADNa izolarea ictericilor de teama ca ceilalti sa nu se infecteze. Date mai sigure provin insa din secolul al XVII- lea si al XVIII- lea, cand in Europa au izbucnit in mai multe tari, epidemii de icter, favorizate de frecventele campanii de razboi.

În cadrul istoric, prima descriere stiintifica a unei epidemi de icter a fost facuta de catre Herlitz in anul 1761. Dupa numai 30 ani, in 1791 apare la Berlin lucrarea medicului brasovean Martin Lange: “Historia icterarum epidemicorm”, in care autorul descrie epidemia care a avut loc la Brasov in 1784 - 1785.

Dupa aceste doua atestari in literatura medicala a manifestarilor epidemice a unor boli icterice, au urmat numeroase insemnari, astfel incat in decurs de un secol sunt publicate date asupra peste 30 epidemii, iar pana in anul 1946 numarul lor ajunge la 631.

Denumirea sub care s-a diagnosticat multe decenii, forma comuna icterica a bolii, este aceea de icter cataral, introdusa de Virchow in anul 1865 si prin care se cocepea icterul ca rezultatul unei inflamatii coledociene, cu formarea unui dop mucos, care oblitera coledocul.

Între 1885 - 1887, clinicianul rus Botkin, are meritul de a fi conceput icterul cataral ca o boala infectiosa si contagioasa a intregului organism.

Etiologia virala a icterului infectios a fost intuita de Mc Donald in 1908.

În anul 1942 Voegt aduce prima dovada a etiologiei virale a bolii, reusind sa transmita hepatita la om cu filtrat de spalatura duodenala, recoltat de la bolnav cu hepatita.

Numeroasele cercetari intreprinse mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial au dus la descoperiri deosebit de importante, menite sa elucideze probleme legate de hepatita virala acuta.

Astfel in anul 1947 se introduce termenul de hepatita cu virus A si hepatita cu virus B; confirmarea experimentala a acestor doua tipuri de hepatita fiind facute de Krugman, prin experimentele facute intre anii 1956 - 1970 pe copii retardati mintal de la un camin din Willobrook.

În anul 1964 Blumberg descopera intamplator antigenul Australia. Prin studiile facute anterior, acest antigen a fost in unele cazuri de leucemie miloida acuta si sindromul Down si lepra lepromatoasa.

În anul 1968 Blumberg si colaboratorii sai, au corelat antigenul Australia cu agentul etiologic al hepatitei acute viral tip B. Tot in aceasta perioada Prince a evidentiat AgHS al “hepatitei serice” in serul unei hepatite posttransfuzionale.

În anul 1790 Dane observa la microscopul electronic virusul hepatic B.

Ultimii 10 - 15 ani marcheaza eforturile facute in toata lumea privind mijloacele de profilaxie si tratament specific.

Rand pe rand s-au pus la punct modalitati de profilaxie pasiva prin imunoglobine specifice antiHBs in cazul hepatitei acute virale tip B s-a reusit crearea vaccinului antihepatic B prin izolarea si purificarea AgHBs de la purtatori sanatosi.

Administrarea in diverse scheme a sa a reusit inducerea de antiHBs cu valoare protectoare pe o durata de timp relativ scurta (5 – 10 ani). S-a produs apoi vaccin antihepatic B prin inginerie genetica; prin reproducere la scara larga a AgHBs in celule bacteriene, in urma integrarii artificiale a genonului viral in ADN-ul bacterian (Escheria Colli, Scharomices Cerevisiae).

Capitolul II

ETIOLOGIE

Exista 5 tipuri de hepatita virala, teoretic chiar 6. Acestea desi sunt determinate de virusuri diferite, au tablou clinic asemanator. Din aceste motive efortul actual al diagnosticului se indreapta spre recunoasterea diferentiata a acestor hepatite virale.

Conform concluziilor “Societatii Britanice pentru Gastroenterologie” din Anglia, in cadrul unor comunicari desfasurate in 1990, clasificarea hepatitelor este urmatoarea:

? Hepatita A produsa de VHA

? Hepatita B produsa de VHB

? Hepatita C produsa de VHC

? Hepatita D produsa de VHD

? Hepatita E produsa de VHE

? Hepatita F produsa de (NANBNC)

Virusul hepatitei B face parte din familia Hepadnaviridae din care mai fac parte inca trei virusuri la animale cu caractere similare (hepatotropism si structura): virusurile hepatice ale veveritei, marmotei si ratei de Pekin.

Virusul hepatitei B este un corpuscul sferic cu dublu contur cu un diametru de 43 nm. Se numeste si paticula Dane, poate infecta experimental cimpanzeul si maimuta Phesus. Se poate gasi in sange sub forma sa completa sau sub forma unor componente. Virionul complet, singurul infectant are la exterior un invelis gros de 7 nm format din antigenul superficial (AgHBs) denumit inainte si antigenul Australia, care segaseste si liber in sange, iar in interior miez (corre, nucleocapsida) cu diametrul 28 nm constituit din antigenul central (AgHBc) care nu se gaseste liber in sange, dar poate fi demonstrat prin imunofluorescenta in nucleul hepatocitelor infectate. În miez se gaseste si un ADN circular cu doua spirale si o ADN polimeraza ce poate fi gasita in ser. Între invelis si miez se afla AgHBe cu subdeterminanti 1 si 2, care este o proteina solubila ce se gaseste in sange numai impreuna cu AgHBs si mai ales cu particula Dane si este evidentiabila serologic.

În celula hepatica au fost puse in evidenta 4 tipuri de antigen HB: AgHBs in citoplasma si AgHBc si antigenul delta in nucleu: AgHBs este de obicei produs in exces si este usor pus in evidenta in ser prin diverse metode serologice. Vazut la microscopul electronic, el apare sub doua aspecte: particule sferice cu diametrul de 20nm si particule tubulare sau filamentoase de lungimi variate si un diametru tot de 20nm. El are o structura antigenica complexa.

Toate serurile AgHBs poseda undeterminant comun specific de grup, denumit a, alti doi determinanti specifici de tip cu doua variante care se exclud reciproc: d sau y, w sau r. Se pot diferentia astfel mai multe subtipuri de AgHBs dintre care principalele sunt: adw, adr, ayw si ayr.

Între subtipuri exista o imunitate incrucisata, dar nu completa, fiind posibile infectii succesive cu subtipuri diferite. Determinarea subtipurilor are valoare in studii epidemiologice.

Virusul hepatitei B se cultiva greu in vitro. Nu are efect citopatic. VHB are o rezistenta deosebit de mare fata de unii agentii fizici si chimici.

Capitolul III