Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
CAPITOLUL 1 -CE ESTE MARKETINGUL-MIX ? .......
1.1. Conceptul de marketing .....
1.2. Marketingul mix - instrument de promovare al politicii de marketing ........
1.2.1. Alcatuirea mixului .....
1.2.2. Politicile mixului de marketing
A. Politica de produs .............
B. Politica de pret ...
C. Politica de distributie ....
D. Politica promotionala ....
CAPITOLUL 2 -DISTRIBUTIA ...........
2.1. Conceptul de distributie .
2.2. Continutul distributiei .....
2.3. Rolul economic si social al distributiei .........
2.4. Intermediarul si functiile sale ........
2.5. Locul distributiei in mixul de marketing .
2.6. Canalele de distributie ....
2.6.1. Dimensiunile canalului de distributie
2.6.2. Structura canalelor de distributie .......
2.6.3. Integrarea in procesul distributiei ......
2.6.4. Intensitatea distributiei ........
2.6.5. Comportamentul membrilor canalelor ..............
2.7. Distributia fizica ..............
2.7.1. Caracteristicile si rolul distributiei fizice ..........
2.7.2. Obiectivele sistemului logistic ...........
2.7.3. Principalele functii ale logisticii ........
2.8. Strategia distributiei ........
2.8.1. Alegerea unei strategii de distributie de catre producator
2.8.1.1. Obiective strategice ale distributiei .............
2.8.1.2. Mediul producatorului ...
2.8.1.3. Definirea unei strategii de distributie .........
2.8.1.4. Planul strategic de distributie .......
2.8.2. Alegerea strategica a distribuitorului .
2.8.2.1. Obiectivele firmelor de distributie ..............
2.8.2.2. Factori de influenta .......
2.8.2.3. Strategia distribuitorilor
CAPITOLUL 3 -ORGANIZAREA SONDAJULUI SI INTERPRETAREA REZULTATELOR......
3.1. Obiectivele cercetarii ......
3.2. Baza de sondaj .
3.3. Modalitatea de alcatuire a esantionului .........
3.4. Chestionarul - metoda de obtinere a informatiilor ......
3.5. Codificarea raspunsurilor
3.6. Prelucrarea datelor ..........
3.7. Interpretarea rezultatelor .
CAPITOLUL 4 -CONCLUZII SI DIRECTII DE ACTIUNE CA URMARE A CERCETARII iNTREPRINSE .
BIBLIOGRAFIE .............
4
5
8
8
9
10
11
14
16
18
19
20
21
22
23
23
24
25
26
27
28
29
29
31
32
34
34
35
35
36
37
38
38
38
39
40
41
42
43
45
52
52
60
76
87

Alte date

?

INTRODUCERE

Produs al naturii si al societatii, dar si al permanentei lupte cu sine insusi, omul se prezinta ca o fiinta tridimensionala: biologica, sociala si rationala. Existenta si dezvoltarea omului au presupus dintotdeauna si presupun satisfacerea unor multiple nevoi.

Activitatea pe care omul o depune in scopul acoperirii nevoilor se desfasoara in stricta dependenta de mediul natural. Natura furnizeaza omului elemente necesare vietii dar nu pe toate in mod direct. Toate elementele pe care omul le foloseste in activitatea sa pentru a-si satisface trebuintele constituie resursele; ele sunt suportul consumului. De aceea este necesar un proces de transformare (productia) prin care omul adapteaza elementele naturale multiplelor sale nevoi. De cantitatea si calitatea resurselor depinde gradul in care omul isi acopera nevoile atat la nivel individual cat si social.

Resursele economice constau, asadar, din totalitatea elementelor, premiselor – directe si indirecte – ale actiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase si sunt efectiv utilizate la producerea si obtinerea de bunuri..

Clasificarea cea mai generala a resurselor consta in delimitarea lor in materiale si umane. Resursele materiale include atat resurse naturale primare, cat si pe cele derivate (echipamente si tehnologii de fabricatie, infrastructurile economice, stocurile de materii prime, baza materiala a sectorului prestator de servicii). Resursele umane cuprind, de asemenea, resurse primare de acest gen, cat si pe cele derivate (stocul de invatamant, potentialul inovational etc.). În ansamblul resurselor, cele informationale – umane si materiale – ocupa un loc din ce in ce mai notabil.

Preocuparea oamenilor dintotdeauna si de pretutindeni de a alege resursele si de a ierarhiza folosirea lor pentru o cat mai buna satisfacere a nevoilor a fost numita problema fundamentala (generala) a organizarii oricarei economii. În fond, problema respectiva se contureaza prin raspunsurile pe care umanitatea le-a dat, constient sau inconstient, la urmatoarele intrebari vitale pentru societate. Ce si cat sa se produca? Cum sa se produca? Pentru cine sa se produca?

Prima intrebare solicita raspuns cu privire la cate bunuri din cele cunoscute si posibile pot fi produse cu stocul de resurse de care dispune societatea. A doua se refera la alegerea acelei tehnici si acelor tehnologii pentru a produce fiecare bun in parte, in cantitatile pentru care s-a optat. A treia latura a problemei generale cauta sa dea raspuns la modul si criteriile distribuirii bunurilor intre membrii societatii.

În functie de felul in care s-a raspuns la intrebarile de mai sus, economiile s-au delimitat in diferite sisteme si forme concrete de existenta.

Resursele se concretizeaza in potentialul material, uman, financiar etc., de care dispune economia nationala si care este si poate fi atras in productie. Resursele in sine – luate singular – nu au capacitatea de a satisface nevoile oamenilor. Pentru aceasta ele trebuie combinate, respectiv este necesara productia care prin folosirea resurselor asigura obtinerea bunurilor materiale si a serviciilor necesare satisfacerii trebuintelor oamenilor.

Productia este activitatea depusa de oameni cu scopul de a transforma natura corespunzator nevoilor lor, urmarind crearea de bunuri si servicii menite sa satisfaca diferitele categorii de trebuinte.

Cand vorbim de productie avem in vedere acea activitate economica care are loc prin atragerea si folosirea resurselor existente in societate.

Productia este orientata de necesitati precise de consum, ea are ca scop satisfacerea necesitatilor de consum. Resursele necesare satisfacerii trebuintelor oamenilor prin transformarea lor in factori de productie si printr-o rationala combinare a lor in cadrul productiei se vor regasi in bunuri materiale si servicii, destinate consumului. Prin consumul de bunuri si servicii oferite de producatori sunt satisfacute acele trebuinte care au acoperire in veniturile populatiei, consumul generand noi trebuinte si noi impulsuri pentru productie.

Productia presupune atragerea si combinarea resurselor existente conform unei anumite logici. Resursele atrase si utilizate in productie se transforma in factori de productie.

Factorii de productie pot fi definiti drept ansamblul conditiilor necesare si suficiente pentru ca orice proces de productie sa se poata desfasura conform scopului sau predeterminat.

O delimitare conceptuala necesara in acest context este cea intre notiunea de “factori de productie” si cea de “resurse”. Aceste notiuni desemneaza doua categorii de entitati distincte din economia reala, desi termenii sunt utilizati deseori ca fiind sinonimi. În opinia noastra, notiunea de “resurse” exprima starea de disponibilitate a unor bunuri (corporale si incorporale), fara a le asocia o anumita destinatie de utilizare, cum ar fi productia sau consumul. Ca atare, resursele, prin simpla lor existenta, au, in raport cu procesul de productie, caracterul unui potential productiv.

Functionarea oricarui sistem de productie este de neconceput fara prezenta si interventia omului. Stiinta economica abordeaza omul nu numai in calitatea sa de purtator al unor nevoi de consum tot mai complexe, ci si in calitatea de posesor al unor abilitati ce-i permit sa actioneze in procesul satisfacerii acestor nevoi. Într-un anumit sens, prestarea muncii poate fi identificata cu insusi actul productiei.

Munca - factor originar, primar, de productie - reprezinta activitatea specific umana desfasurata in scopul obtinerii de bunuri economice.

Ca factor de productie, munca imbraca o forma procesuala, si nu forma unei resurse stocabile, asa cum este cazul celorlalti factori de productie in stare activa. Resursa care genereaza acest flux se refera la ansamblul de abilitati fizice si intelectuale care fac posibila prestarea unei anumite munci.

Munca reprezinta un factor de productie activ si dinamizator. Ea detine in mod exclusiv capacitatea de a pune in functiune ceilalti factori de productie si de a determina transformarea lor in bunuri economice. Daca munca nu ar actiona asupra lor, ceilalti factori de productie ar ramane inerti.

Actiunea specifica a muncii, in forme concrete determinate, explica succesiunea transformarilor prin care trec factorii introdusi in procesul de productie pana la obtinerea bunurilor economice programate sa rezulte din procesul respectiv.

Dimensiunea cantitativa a factorului “munca” se refera la volumul de munca de o anumita natura prestat intr-un proces de productie dat. Acest volum poate fi cuantificat prin numarul de unitati de timp de munca prestate, prin numarul de ore de munca sau de locuri de munca aferente unei anumite cantitati de produse, prin numarul de lucratori sau de ore-om de munca prestate in conditii de productie date.

Dimensiunea calitativa a factorului “munca”, abordat la nivel individual, se refera la specializarea profesionala proprie fiecarui prestator de munca, la gradul sau de calificare si de experienta de productie, la nivelul sau de productivitate. Pentru a ameliora anumite caracteristici ale muncii prestate de o persoana trebuie sa se intervina la nivelul abilitatilor si/sau motivatiei in munca ale celui vizat.

Determinat de dezvoltarea generala a societatii, progresul calitativ al factorului munca se concretizeaza, in principal, in:

- cresterea proportiei in care procesele de munca fac apel la abilitatile de ordin intelectual, care ajung sa prevaleze in raport cu cele fizice;

- tendinta de ameliorare continua a productivitatii muncii, pe baza careia are loc reducerea treptata a timpului lucrat si cresterea corespunzatoare a timpului liber;

- cresterea duratei de pregatire scolara si profesionala institutionalizata, precum si a nivelului si a complexitatii acestei pregatiri;

- amplificarea dimensiunii creative a proceselor de munca, bazata pe dezvoltarea aptitudinilor pentru inovare, pe accentuarea laturii de conceptie a muncii in detrimentul celei de rutina, pe dezvoltarea componentei informationale a celor mai diverse genuri de munca.

Dintr-o problema de interes pur individual, cum era considerata in perioada primei revolutii industriale, formarea profesionala initiata si reciclarea ajung sa se situeze printre prioritatile conducerii strategice a firmelor, ca importanta sursa de competitivitate.

Un al doilea factor de productie primar este cel natural. Factorul natural al productiei se refera la toate resursele brute din natura care sunt folosite la producerea bunurilor economice.

Factorul natural se materializeaza in acele elemente care, fiind oferite omului direct de catre natura, sunt pentru prima data atrase in circuitul economic. Din sfera sa de cuprindere fac parte solul, aerul, apa, mineralele, fondul silvic, etc.

În calitate de factor de productie, capitalul reprezinta categoria bunurilor produse si utilizate in scopul producerii altor bunuri economice.

Categoria de bunuri astfel definita reprezinta capitalul real, denumit si “tehnic”; in unele lucrari de teorie economica se mai folosesc, aproximativ cu aceeasi semnificatie, termeni ca: bunuri de capital sau bunuri-capital, bunuri instrumentale, echipament capital.

În raport cu factorii primari de productie (natura si munca) bunurile capital sunt un factor derivat, datorita provenientei lor din procesele din productie anterioare.

Munca privita ca factor de productie, este reprezentata de totalitatea resurselor umane (fizice si intelectuale), care pot si sunt antrenate in productia de bunuri si servicii. Asigurarea cu resurse de munca este conditionata de totalul fortei de munca disponibile in societate si de numarul de ore de munca pe saptamana, in conformitate cu reglementarile existente in societate.

Resursele de munca ale unei tari reprezinta totalitatea populatiei in varsta de munca si apta de munca. Limitele varstei de munca sunt determinate de la tara la tara prin legislatie. Resursele de munca se compun din:

- populatia ocupata, inclusiv cea cuprinsa in gospodaria casnica;

- persoanele in varsta de munca, dar care sunt in scoli, in armata etc.

Resursele de munca ale unei tari depind de o serie de factori demografici cum ar fi:

- densitatea populatiei;

- natalitatea;

- mortalitatea;

- durata medie a vietii;

- conditii de trai, etc.

Populatia in varsta de munca cuprinde totalitatea persoanelor in limitele legale de varsta, indiferent daca participa sau nu la vreo activitate in cadrul diviziunii sociale a muncii. În Romania limitele actuale sunt intre 16-62 ani pentru barbati si 16-57 ani pentru femei.

Populatia apta de munca cuprinde toate persoanele avand varsta legala de munca si care pot sa participe la munca. Nu cuprinde persoanele invalide.