Pagina documente » Medicina » Ingrijirea pacientului cu varicela

Despre lucrare

lucrare-licenta-ingrijirea-pacientului-cu-varicela
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-ingrijirea-pacientului-cu-varicela


Cuprins

PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I: INTRODUCERE
CAPITOLUL II: ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PIELII
2.1. Structura si functiile pielii
2.2. Structura microscopica a pielii
CAPITOLUL III: DESCRIEREA BOLII 3.1. Definitie 3.2. Epidemiologie 3.3. Etiologie 3.4. Patogenie
3.5. Anatomie patologica
3.6. Simptomatologie
3.7. Examinari paraclinice
3.8. Diagnostic 3.9. Evolutia 3.10. Complicatii 3.11. Pronostic
CAPITOLUL IV: TRATAMENT 4.1. Profilaxie
CAPITOLUL V: CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

EXTRAS DIN DOCUMENT

? Ingrijirea pacientului cu varicela Ingrijirea pacientului cu varicela Ingrijirea pacientului cu varicela?CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Virusurile herpetice, cu multitudinea reprezentatilor acestei importante categorii de agenti patogeni, constituie o preocupare permanenta atat pentru epidemiolog, cat si pentru clinician si virusolog, ca urmare a diversitatii aspectelor pe care le prezinta.

Infectia aproape inevitabila in cursul vietii, patologia indusa de virusurile herpetice este desosebita prin fenomenele de latenta, a repetatelor recurente ale episoadelor acute si progresia spre boala cronica au evolutie lenta.

Gravitatea formelor clinice este variabila, fiind posibile manifestari de la cele benigne sau inaparente pána la forme grave, cu consecinte imprevizibile.

Implicarea virusurilor herpetice in patologia acuta infectioasa, dar si cea cronica, considerate pana acum cateva decenii, exclusiv neinfectioasa (cancer, arteroscleroza), reprezinta totodata si o mare complexitate a etapelor procesului epidemiologic si a formelor lui de manifestare care necesita discutii speciale, pentru fiecare reprezentant viral in parte.

Emergenta unor tipuri de virusuri herpetice, recent cunoscute si identificate, cum ar fi serotipurile 6, 7, 8, lasa deschis acest capitol de patologie umana pentru cercetari si evaluari viitoare.

Una dintre bolile infectioase si extrem de contagioasa provocate de un virus este varicela, caracterizata clinic prin simptome generale usoare si o eruptie veziculoasa, care apare in mai multe valuri eruptive.

Boala a fost descrisa pentru prima data de Ingressiass in 1553.

in 1767, Vogel o numeste varicela, iar in 1802 William Herberden propune diferentierea ei de variola. Aragao (1911) si Paschen (1917) au descries corpusculii elementary in lichidul vezicular, sugerand etiologia virala. Thomas Weller in 1952, reuseste izolarea virusului varicelo - zosterian (WZ) (34).

CAPITOLUL II

ANATOMIA SI FIZIOLOGIA PIELII

2.1 STRUCTURA SI FUNCTIILE PIELII

Anatomia macroscopica a pielii.

Pielea este un inveiis conjunctivo - epitelial, care acopera corpul in intregime continuandu-se cu semimucoasele si mucoasele cavitatilor naturale.

Suprafata pielii este cuprinsa intre 1,5 si 2 m2 si prezinta pliuri, unele mai mari (submamar, interfesier, inghinogenital), altele discrete (pe fata de flexie a articulatiilor). Tot cu ochiul liber se observa cadrilajul normal al pielii, ce ia nastere prin intretaierea unor santuri fine. Pe suprafata paimara si plantara, o serie de santuri curbe delimiteaza dermatoglifele, determinate genetic. Porii (depresiuni infundibuliforme) fac parte de asemenea din desenul cutanat normal si corespund orificiilor pilosebacee sau ale glandelor sudoripare.

Grosimea pielii variaza dupa regiunea topografica. Astfel, la palme si plante atinge 4 mm, iar la pleoape prepit intre 0,2 - 0,5 mm.

Difera si in functie de varsta si sex. La femei, copii si batrani, pielea este mai subtire.

Culoarea depinde de cantitatea si tipul pigmentului melanic, de vascularizatia dermului superficial, de cantitatea de caroten din stratul cornos si hipoderm.

2,2, STRUCTURA MICROSCOPIC? A PIELII

Structura organului cutanat este constituita din tesuturi epiteliale (epiderm, glande, firul de par, unghii), din tesut conjunctiv al dermului si hipodermului, la care adaugam muschii proprii, vasele si nervii de la acest nivel.

De la suprafata spre profunzime, la microscopul optic, intalnim epidermal, jonctiunea dermo - epidermica dermul si hipodermul.

Epidermul

Epidermul este un epiteliu pavimentos pluristratificat, in structura sa intrand, din profunzime spre suprafata, urmatoarele straturi.

stratul bazal sau germinativ - reprezinta 18% din grosimea epidermului si este format dintr-un rand de celule cilindrice

cu nucleu voluminous. Este bogat in mitoze, ceea ce demonstreaza caracterul lui activ, germinativ, celulele acestui strat numindu-se keratinoblasti. Printre keratinoblasti se gasesc celule dentritice (melanocite, celule Langerhans, celule dendritice nedeterminate, celule Merkel);

stratul spinos (stratul mucos al lui Malpighi) - este constituit din 6 - 20 randuri de celule poliedrice, eozinofile, interconectate prin desmozomi. Reprezinta 53% din grosimea epidermulu;

stratul granulos - ocupa 1 0 % din grosimea epidermului si este structurat in 2 - 4 randuri de celule romboidale, turtite, cu nuclei mici. Celulele sunt bogate in granule de kerotohialina (component al keratinei);

stratul lucidum - contine 2 - 3 randuri de celule cu nuclei picnotici. Este evident la palme si plante;

stratul cornos - reprezinta 1 8 % din epiderm si este alcatuit din 4 - 10 randuri de celule turtite, anucleate incarcate cu keratina.

Stratificarea prezentata nu trebuie privita static, ea reprezentand etape secventiale in procesul de maturare fiziologica a keratinocitelor, in migrarea lor din stratul bazai pana la suprafata epidermului, de unde se detaseaza dupa traumatisme minore.

Reinoirea fiziologica a epidermului, se realizeaza intr-o perioada medie de 26 - 28 zile, denumita turnover epidermic, ce este sub influenta unor citokine, hormoni, etc.

Asadar, epidermul este epiteliul simbiotic unde traiesc keratinocite, celule Merkel, celule Langerhans, melanocite. Dintre aceste tipuri de celule, numai primele doua sunt de natura epiteliala si exprima citokeratine (familie complexa de proteine). Citokeratinele (CK) epiteliale sunt moi si sunt in numar de 20. Mai exista citokeratinele trichocitice, denumite citokeratine dure. De retinut ca celuiele stratului bazal exprima CK 5, 14 si mai mult CK 1, 2, 10, 11. Celulele stratului granulos exprima CK 1, 2, 10, 11.

Natura epiteliala a celulelor Merkel este argumentata de exprimarea de catre acestea a CK 8, 18, ca in celulele bazale embrionare.

Jonctiunea dermo - epidermica

Are structura complexa si traseu sinuos, marginind in zona boitilor papileie dermice, iar intre acestea crestele epidermice.

Dermul

Dermul are in structura sa trei componente :

- componenta celulara - este formata din fibroblaste, fibrocite, histiocite, mastocite, celule Langerhans, limfocite. La nivelul dermului migreaza ocazional polimorfonucleare si monocite ;

- fibrele dermului - marea majoritate este reprezentata de colagen, cele elastice si de reticulina fiind in cantitate mica ;

- substanta fundamentala - este formata predominant din

glicozaminoglicani si din cantitati mici de hiparan - sulfat.

Hipodermul

Hipodermul este format din cea mai mare parte din celule adipoase, organizate sub forma de lobuli, despartiti de septuri conjunctive. intre lobuli se gasesc vase sanguine, nervi, bulbi pilari, glomeruli sudoripari.