Pagina documente » Istorie, Arte, Teologie » Invatatura despre impacare ca problema actuala. Impacarea prin Iisus Hristos dupa Noul Testament

Despre lucrare

lucrare-licenta-invatatura-despre-impacare-ca-problema-actuala.-impacarea-prin-iisus-hristos-dupa-noul-testament
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-invatatura-despre-impacare-ca-problema-actuala.-impacarea-prin-iisus-hristos-dupa-noul-testament


Cuprins

CUPRINS
INTRODUCERE 1
CAPITOLUL I 4
Invatatura despre impacare ca problema actuala 4
CAPITOLUL II 11
Notiunea de impacare 11
CAPITOLUL III 16
Impacarea prin Iisus Hristos dupa Noul Testament 16
III.1 Necesitatea eliberarii din robia pacatului, in Hristos 16
III.2 Profilul neotestamentar al teologiei impacarii. 20
III.3 Voi sunteti curatiti deja prin cuvantul pe care vi l-am propovaduit Eu 25
CAPITOLUL IV 30
Infaptuirea impacarii in viata si activitatea Bisericii. 30
IV.1 Liturghia -mijloc de impacare al omului cu Dumnezeu 30
IV.2. Raportul dintre Hristos si Duhul Sfant in Biserica 34
IV.3. Sfintele Taine-transcendere spre unirea in Hristos 47
CAPITOLUL V 51
Problema dogmatica a invataturii despre impacare 51
CAPITOLUL VI 67
Concluzii: 67
BIBLIOGRAFIE 71
I.Autori patristici si postpatristici 71
II. Lucrari Generale si Speciale 72
III. Studii si articole speciale 74

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Introducere

Sfanta Treime, “Taina si structura supremei iubiri”, cum spune Parintele Staniloaoe, cunoaste vesnic dialogul interpersonal al iubirii, al impartasirii reciproce spre bucuria comuna.

Aceasta iubire dintre Tatal, Fiul si Duhul Sfant arata ca Dumnezeu nu este egoist ci este singura explicatie posibila pentru originea lumii si a omului, caci daca Dumnezeu n-ar fi iubire, lumea si omul nu ar fi existat.

In acelasi timp lumea si omul nu au fost adusi la o existenta fara sens, ci Dumnezeu le-a imprimat inca de la inceput un rost sau cum spun Sfintii Parinti, o ratiune: Indumnezeirea sau unirea cu Dumnezeu in vesnicie .

Odata cu neascultarea protoparintilor nostri, aceasta ratiune a devenit greu de implinit, deoarece, in comparatie cu starea lor de la inceput, cand porunca nu ar fi fost greu de indeplinit, pentru ca omul avea pe langa firea sa rationala si morala, si harul dumnezeiesc, acum urmarile pacatului, privitoare la suflet, au dus la:

? Instrainarea omului de Dumnezeu ( prin pierderea in buna parte a harului dumnezeiesc )

? Distrugerea armoniei intre trup si suflet ( trupul nu se mai supune sufletului )

? Alterarea chipului lui Dumnezeu in om, adica intunecarea mintii, pervertirea inimii si slabirea vointei .

Inca din primele pagini ale Sfintei Scripturi se face referire la asemanarea dintre Dumnezeu si om. Asa cum Dumnezeu este unul in fiinta dar intreit in persoane, asa si oamenii au in comun “chipul” si “asemanarea”, cu toate ca sunt persoane diferite. Astfel fiecare om, urmas al lui Adam, poarta in sine chipul lui Dumnezeu, iar mostenind natura protoparintelui, destinul tuturor s-a schimbat in urma pacatului: suntem partasi la umanitatea primului om, dar si la vina si raspundere.

Toti Sfintii Parinti si marii teologi ai Bisericii crestine pun pe seama iubirii lui Dumnezeu atat crearea lumii cat si a omului. Dar rascumpararea? Si aceasta de asemenea.

Stand la baza impacarii omului cu Dumnezeu, nadejdea venirii in lume a unui Rascumparator sau Mantuitor e data de Dumnezeu chiar protoparintilor nostri, la izgonirea lor din Rai [1 Facere 3, 15].

Pastrata mai mult sau mai putin si inteleasa in mod diferit de popoare, ea fiind o dovada a originii comune a oamenilor si a existentei unei Revelatii primordiale, Protoevanghelia a intarit continuu nazuinta omenirii in venirea Mantuitorului.

Pentru realizarea impacarii dintre Dumnezeu si om, pentru inlaturarea starii in care se afla omul, in pacat, dupa cum ne spune si Fericitul Augustin trebuia fie ca omul sa se ridice la Dumnezeu, fie ca Dumnezeu sa se pogoare la om.

Prima era cu neputinta, data fiind starea de decadere a omului. Astfel, in lume, care potrivit planului divin de mantuire se afla intr-o stare de constientizare a pacatoseniei si decaderii sale (ajunsa la aceasta prin pregatirea sa atat pe cale pozitiva cat si negativa), care potenta dorinta dupa un Mantuitor, la “plinirea vremii” Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub lege ca pe cei de sub lege sa ii rascumpere, ca sa dobandim infierea si restabilirea comuniunii in Dumnezeu.

Aceasta restabilire a comuniunii in Dumnezeu a fost posibila numai prin nasterea istorica a Fiului lui Dumnezeu, prin invatatura Sa, dar mai ales prin jertfa si moartea Sa.

Luand in considerare cele trei aspecte ale Rascumpararii, de jertfa, ontologic si recapitulativ, intelegem ca:

? Moartea Mantuitorului nu a fost doar suportare de pedeapsa pentru pacat, ci si slavirea adusa de Dumnezeu prin impacarea noastra in El, prin El s-a daruit moartea, punandu-se in evidenta marirea Sa.

? Prin jertfa Sa, Iisus Hristos a ridicat firea umana la nestricaciune, desavarsind-o moral si ontologic.

? Hristos si-a insusit firea omeneasca in mod real, iar in aceasta fire suntem cuprinsi si noi toti in mod virtual, toti am fost adusi jertfa si toti indumnezeiti.

Odata restabilita legatura dintre Dumnezeu si om este de datoria fiecaruia sa-si insuseasca mantuirea, devenind propie, subiectiva.

Opera rascumparatoare a Mantuitorului a fost adusa la indeplinire potrivit planului divin de mantuire, iar lucrarea de insusire a acestei rascumparari si sfintirea oamenilor se actualizeaza in Biserica, care se bazeaza pe acelasi plan de mantuire, dar si pe consimtamantul omului de a colabora cu harul prin Biserica.

Desi este o tema foarte complexa si imposibil de epuizat, am ales sa o tratez deoarece acesta a fost si unul din motivele pentru care am urmat aceasta facultate –usurarea drumului spre mantuire, incepand cu stabilirea unui raport personal intre mine si Dumnezeu - bazat pe indreptare si iubire - cautarea Imparatiei si dreptatii lui Dumnezeu. E un inceput, desi sper ca terminarea studiilor sa nu ma poarte din nou spre vechi urme ale imposibilitatii de a fi mereu in pace cu lumea, cu costiinta si mai ales cu Dumnezeu.

Totusi va ramane ca o intarire aceasta lucrare, care peste vremuri imi va reaminti ca “marea impacare” incepe aici…unde se termina pacatul si incepe noua viata in Hristos.

Capitolul I

Invatatura despre impacare ca problema actuala

“Dumnezeu creeaza conditiile imbunatatirii sortii noastre; noi ne integram in ele constient si voit – ceea ce inseamna ca si consimtim sa ramana”.