Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Introducere..............2
1. Cercetare stiintifica documentara privind conceptile si definitile dezvoltarii durabile implicate in abordarea temei ........5
1.1. Continutul si semnificatia conceptului de dezvoltare durabila.5
1.2 Strategii ale dezvoltarii durabile.....9
1.3 Turismului din perspectiva dezvoltarii durabile...........16
2. Cercetare stiintifica documentara privind principile si criterile dezvoltarii durabile in lumea contemporana ca jaloane ale temei.......24
2.1. Principii si criterii ale dezvoltarii durabile cu valabilitate si in turism.......24
2.2. Politicile de mediu in sistemul politicilor social-economice cu impact in turism.28
2.3. Abordari doctrinare privind relatia crestere economica-protectia mediului si dezvoltarea durabila in turism.....33
2.4. Orientari ale politicii ecologice in lumea contemporana cu impact in turism.38
3. Cercetare stiintifica documentara privind componenta ecologica a deciziilor de dezvoltare durabila in turism ............45
3.1. Ecologia resurselor utilizate in turism............45
3.2. Degradarea ecosistemelor prin activitati turistice46
3.3. Managementul turistic-ecoturistic..47
3.3.1. Planificarea si dezvoltarea turistica durabila.48
3.3.2. Managementul ecoturistic53
3.3.3. Managementul ecoturistic in structurile de cazare si alimentatie....58
3.4 Deciziile economice si financiare in turism...62
3.4.1. Decizile economice in turism.........62
3.4.2. Decizile financiare in turism...........69
4. Concluzii, opinii si solutii.82
Bibliografie selectiva.............89
Lista formelor grafice............93
Anexe.94

Alte date

?

Introducere

A inceput sa se vorbeasca din ce in ce mai mult despre turismul durabil. A fost asociat mai intii cu mediul natural, apoi cu cel socio-cultural si economic, pentru a se ajunge la concluzia ca cele trei domenii sint interdependente si inseparabile. Si daca durabilitatea presupune permanenta, turismul durabil se raporteaza la o folosire optima a resurselor, inclusiv a diversitatii biologice, minimizarea impactelor ecologice, culturale si sociale negative, in paralel cu maximizarea beneficiilor produse de conservare si de comunitatile locale. De asemenea, el se refera la managementul structurilor necesare atingerii acestor obiective. Poate ca din aceasta perspectiva unele organizatii prefera sa se refere la turismul durabil folosind notiunea de "dezvoltarea durabila a turismului".

Cea mai cunoscuta definitie a dezvoltarii durabile este cu siguranta cea data de Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED) in raportul "Viitorul nostru comun",cunoscut si sub numele de Raportul Brundtland: "dezvoltarea durabila este dezvoltarea care urmareste satisfacerea nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi".

Dezvoltarea durabila urmareste si incearca sa gaseasca un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor in orice situatie in care se regaseste un raport de tipul om/mediu, fie ca e vorba de mediu inconjurator, economic sau social.Desi initial dezvoltarea durabila s-a vrut a fi o solutie la criza ecologica determinata de intensa exploatare industriala a resurselor si degradarea continua a mediului si cauta in primul rand prezervarea calitatii mediului inconjurator, in prezent conceptul s-a extins asupra calitatii vietii in complexitatea sa, si sub aspect economic si social. Obiect al dezvoltarii durabile este acum si preocuparea pentru dreptate si echitate intre state, nu numai intre generatii.

Conceptul a fost legat initial de problemele de mediu si de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani. Termenul insusi este foarte tanar si s-a impus in vara lui 1992, dupa Conferinta privind mediul si dezvoltarea, organizata de Natiunile Unite la Rio de Janeiro. Durabilitatea pleaca de la ideea ca activitatile umane sunt dependente de mediul inconjurator si de resurse. Sanatatea, siguranta sociala si stabilitatea economica a societatii sunt esentiale in definirea calitatii vietii. Discutiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabila au pornit la inceputul anilor 70. In 1972, Conferinta privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima data in mod serios problema deteriorarii mediului inconjurator in urma activitatilor umane, ceea ce pune in pericol insusi viitorul omenirii. In 1983, isi incepe activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland, dupa o rezolutie adoptata de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Doi ani mai tarziu, este descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii si, prin Conventia de la Viena se incearca gasirea unor solutii pentru reducerea consumului de substante care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare asa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul “Viitorul nostru comun”care da si cea mai citata definitie a dezvoltarii durabile (“sustainable development”): “Dezvoltarea durabila este cea care urmareste nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile lor”. Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator si de resursele planetei. In finalul raportului, comisia sustinea necesitatea organizarii unei conferinte internationale asupra dezvoltarii durabile. Astfel, in 1992, are loc la Rio de Janeiro “Summit-ul Pamantului”, la care au participat reprezentanti din aproximativ 170 de state. In urma intalnirii, au fost adoptate mai multe conventii, referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan si dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) si stoparea defrisarilor massive. De asemenea, s-a stabilit un plan de sustinere a dezvoltarii durabile, Agenda 21. La 10 ani de la Conferinta de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila. Fiecare dintre noi, constient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabila. De fapt, putem spune ca avem o gandire durabila atunci cand aruncam deseurile din plastic sau hartie in locurile special amenajate. Recuperarea deseurilor menajere va deveni, probabil, aproape un reflex si in randul romanilor, dar este un proces de durata. Sa nu uitam ca dezvoltarea durabila este, de asemenea, un concept foarte “tanar”. Deocamdata, de reciclarea deseurilor casnice par sa se ocupe, in prezent, doar carutasii care merg printre blocuri in cautare de fier vechi sau alte metale. In urma cu cativa ani, printre blocuri erau amplasate containere pentru colectarea selectiva a deseurilor – sticla, plastic, hartie, o initiativa laudabila care nu strica sa fie reluata. La nivel industrial, lucrurile s-au miscat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deseuri drept combustibil, iar in anumite localitati se incearca implementarea unor sisteme de incalzire casnica pe baza arderii deseurilor. Companiile sunt primele care au constientizat importanta economica (dar si ecologica) a recuperarii si refolosirii deseurilor. Lester Brown atrage atentia, in lucrarea “Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizatia industriala si mediul ambiant si mentioneaza doua aspecte: tendinta de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime si de hrana, sau consumarea celor regenerabile intr-un ritm superior capacitatii lor de regenerare si deteriorarea fizica si poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol. In acest context, el puncteaza importanta reciclarii deseurilor. Lester Brown a creat in 1974 "Worldwatch Institute" si este promotorul unor serii de studii, materializate in rapoartele anuale privind progresele pe calea structurarii unei societati durabile: "Starea lumii" sau "Semne vitale". "O societate durabila, spune el, este cea care isi modeleaza sistemul economic si social astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie mentinute".

Dezvoltarea durabila a turismului este privita ca un domeniu amplu, ce conduce la un management atit de eficient al tuturor resurselor, incit nevoile de ordin economic, social si estetic sa poata fi satisfacute cu usurinta, in paralel cu mentinerea integritatii culturale, proceselor ecologice esentiale, diversitatii biologice si a sistemelor de sprijinire a dezvoltarii standardelor de trai.

In acest context, turismul aduce in prim-plan atit valorificarea complexa a obiectivelor culturale si religioase din patrimoniul fiecarei regiuni ori tari, cit si promovarea eficienta a acestora. Exista diverse moduri abordate de managementul modern, pentru dezvolatrea durabila a turismului, dintre care amintim creearea unor marci regionale ce s-ar putea converti intr-un important motor de crestere economica si reducere a somajului in zonele vizate; nevoia de standarde, de criterii de clasificare, care sa ne defineasca drept o destinatie turistica; importanta dezvoltarii invatamintului si cercetarii in turism, pentru formarea unor profesionisti compatibili cu standardele Uniunii Europene si valorificarea superioara a patrimoniului unei zone; si, nu in ultimul rind, necesitatea flexibilizarii si transparentei in comunicarea la nivel macro si micro, care sa activeze energiile latente, stimulind astfel competitivitatea si permitindu-ne impunerea unor produse proprii, a caror valoare sa fie impregnata de originalitate si traditie.

1. CERCETARE STIINTIFIC? DOCUMENTAR? PRIVIND CONCEPTILE SI DEFINITILE DEZVOLT?RII DURABILE IMPLICATE ÎN ABORDAREA TEMEI

1.1 Continutul si semnificatia conceptului de dezvoltare durabila

Protectia mediului ambiant constituie una din preocuparile actuale ale societatilor moderne. Societatea umana de astazi seamana tot mai putin cu cea de dinainte. În ultima suta de ani, populatia lumii s-a triplat, economia mondiala a crescut de 20 de ori, consumul de combustibili fosili de 30 de ori, iar productia industriala de 50 de ori. Aceste schimbari au adus, insa, cu ele si efecte nedorite. Dimensiunile definitorii ale existentei umane au fost si vor fi, fara indoiala, acelea de a fi si de a avea, a trai din ce in ce mai bine si mai mult prin transformarea naturii, a mediului in general. Omul, inclusiv in ipostaza sa societala, nu exista decat in si prin raportare la natura, constituind cu aceasta un tot indestructibil. Aparitia unor riscuri ecologice majore care ameninta ansamblul planetei – despadurire masiva, „efectul de sera”, alterarea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare etc. – ne obliga sa ne gandim ca modelul nostru de crestere nu ar fi prea „durabil” si s-ar impune urgent unul pentru toata lumea. În prezent, se observa atat o agravare cantitativa a poluarii, cat si o schimbare de fond a problemelor ecologice. Ca fenomene proeminente, poluarile locale fac loc poluarilor globale, printre care amplificarea efectului de sera constituie exemplul concludent. Se observa faptul ca originea geografica a poluarii este „deconectata” de locul sau de manifestare, iar unele probleme de mediu vor afecta cu usurinta planeta in ansamblul sau. Economie-ecologie - asezati impreuna acesti termeni par sa sugereze o anumita apropiere, evidentiata mai ales la inceputul acestui mileniu al alarmelor globale.

Economia, in sensul sau originar, inseamna luarea in stapanire a lucrurilor utile lumii prin conducere gospodareasca si conlucrare cetateneasca, in vechiul „polis”, care isi cauta cu tenacitate prosperitatea, placerea de a trai, cum o numea Georgescu-Roegen (1994). Ecologia inseamna locuire intelepta, convietuire armonioasa cu natura, parteneriat intre societate umana si mediul natural, crestere economica in conditii de corecta gestionare ecologica, gestionare care trebuie sa devina prioritate si responsabilitate. Începand cu anul 1972, anul in care a avut loc Conferinta asupra mediului de la Stockholm, si pana in prezent au fost puse in

circulatie peste 60 de interpretari ale conceptului de dezvoltare durabila. Cel care a utilizat pentru prima data sintagma de “dezvoltare durabila” a fost premierul Norvegiei, Gro Harlem Brundtland, in anul 1987. Atunci, in calitate de presedinte al Comisiei Mondiale de Mediu si Dezvoltare el a prezentat raportul “Viitorul nostru comun”, in care definea dezvoltarea durabila ca fiind “dezvoltareacare corespunde necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile necesitati”. Mesajul acestui raport se regaseste in “Principiul 3” al Declaratiei de la Rio cu privire la Mediu si Dezvoltare (3-14 iunie 1992), potrivit caruia “dreptul de dezvoltare trebuie exercitat astfel incat sa fie satisfacute, in mod echitabil, nevoile de dezvoltare si de mediu ale generatiilor prezente si viitoare”. Standardul ISO 14 001 face si el referire la acest concept, in introducere, precizand ca: “toate tipurile de organizatii sunt preocupate din ce in ce mai mult sa atinga si sa demonstreze o performanta de mediu evidenta, controland impactul propriilor

activitati, produse sau servicii asupra mediului si luand in considerare politica si obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se inscriu in contextul legislatiei din ce in ce mai stricte, al dezvoltarii politicilor economice si a altor masuri destinate sa incurajeze protectia mediului, a cresterii preocuparii partilor interesate privind problemele legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabila”. Punctul de vedere larg acceptat este cel de dezvoltare durabila, in cadrul careia se urmareste interactiunea si compatibilitatea a Componenta ecologica a deciziilor Dezvoltarea durabila – premisa de dezvoltare economica a unui nou echilibru pe Terra patru sisteme: economic, uman (social), ambiental (de mediu sau ecologic) si tehnologic. Vorbim despre un concept nascut dintr-o realitate usor de observat de catre oricine: dezvoltarea economica si demografica actuala deosebit de accelerata. Daca ea continua in acelasi ritm si se extinde la intreaga planeta, fara a fi insotita de masuri drastice de

protectie a mediului si de economisire a resurselor, atunci, intr-un viitor destul de apropiat, Pamantul va deveni nelocuibil. În pofida eforturilor de definire a semnificatiei conceptului amintit, s-a dovedit dificila stabilirea unor limite stricte, deoarece conservarea resurselor naturale nu poate fi argumentata in totalitate. O dezvoltare economica presupune, in mod inevitabil, ca o anumita suprafata de teren arabil va fi cultivata, ca se va exploata titeiul, ca unele rauri vor fi indiguite, iar unele mlastini asanate. Au existat opinii care au sustinut ca este necesara conservarea capitalului natural in sens agregat, afirmandu-se ca pierderile suferite intr-o regiune ar putea fi contracarate in alta. Acest tip de abordare a problemei a focalizat atentia asupra existentei unei nevoi acute de a se estima valoarea resurselor naturale din punct de vedere ecologic si economic si asupra importantei protejarii anumitor sisteme ecologice esentiale.

În ceea ce priveste durabilitatea unei dezvoltari se diferentiaza doua directii ideologice in abordarea raportului economie-mediu: tehnocentrism si ecocentrism.

Sustinatorii tehnocentrismului sunt adeptii unei piete lipsite de constrangeri, atat pentru producatori, cat si pentru consumatori. Acestia sunt foarte increzatori in posibilitatile de substituibilitate aproape totala intre factorii de productie, la fel ca si in faptul ca omul si tehnologia vor gasi intotdeauna un mod pentru a compensa obligatia legata de lipsa unei resurse. Tot ei sunt cei care adopta un criteriu de durabilitate foarte slaba, in asa zisa versiune a “abundentei”, si cu criterii de durabilitate slaba in pozitia mai putin extremista numita “concilianta”. Tehnocentrismul conciliant ia in considerare problemele de mediu, acceptand faptul ca factorii de productie nu sunt substituibili la infinit, inglobeaza o notiune precisa de capital natural critic si de capacitate de suport si este interesat sa corecteze distorsiunile prezente pe piata cu ajutorul unor instrumente precum taxele ecologice.

Trecand de la tehnocentrism la ecocentrism, gasim pozitia “comunitara”. Este vorba de o abordare mai degraba conservatoare, in care protectia mediului, de exemplu, dobandeste o centralitate inexistenta in abordarile precedente. A recunoaste Pamantul drept un organism unic duce la restrictii foarte puternice in posibilitatea de substituire a factorilor de productie si determina o abordare radicala, care isi revendica un concept de durabilitate foarte puternic. Acest punct de vedere urmareste sa transforme sistemele economice actuale, limitand destul de drastic nivelul productiei, al consumului si al cresterii demografice.

În realitate, multe din aceste abordari se suprapun in diverse profile etice sau economice, iar caracteristicile unui posibil model de dezvoltare durabila pot fi rezumate astfel:

Obiectivele economice vor fi mai degraba optimizate, decat maximizate. O data depasit pragul de subzistenta, cresterea bunastarii materiale devine mai lenta, decat consumul de resurse. Este necesara o schimbare a paradigmei privind perceperea obiectivelor economice. Acestea trebuie sa aiba in vedere un nivel optim si nu unul maxim al activitatii. Pe de alta parte, reducerea activitatii economice, fara a fi specificat nivelul la care se va ajunge, nu constituie un demers viabil.

Întelegerea universalitatii constrangerilor impuse de legile naturii/fizicii. Manipularea substantei si a energiei respecta legile fizicii, fapt ignorat de economisti. Legile termodinamicii sunt, in acest sens, cele mai restrictive. Orice abordare economica trebuie sa tina cont ca, in timp ce materia poate fi reciclata si energia convertita dintr-o forma in alta, energia libera este permanent degradata in forme legate, se entropizeaza.

Perfectionarea metodelor de cuantificare a impactului ecologic si a resurselor este indispensabila intr-un demers de optimizare pentru a evalua corect costurile si beneficiile. Analiza ciclului de viata pentru o serie de bunuri este un inceput bun, in acest sens, dar exista numeroase dificultati. De exemplu, nu sunt inca posibile analize cantitative intre diferitele tipuri de impact, cum sunt poluarea cauzata de arderea combustibililor si cea determinata de folosirea pesticidelor. O alta problema este legata de aprecierea comparativa a activitatilor care polueaza continuu si a celor care survin accidental.

În ceea ce priveste resursele, metodele actuale, bazate pe analiza cost-beneficiu atribuie costuri extractiei si transformarii materiilor prime, dar nu si pentru valoarea intrinseca a combustibililor, minereurilor, apei, ecosistemelor. În cazul minereurilor si combustibililor, materialul valoros (util) creat prin procese naturale in cursul a milioane de ani este consumat in decenii. O data "utilizate" acestea nu mai sunt disponibile pentru generatiile viitoare, pierderea de valoare fiind ignorata.

Recunoasterea raritatii ecologice. În primele faze ale revolutiei industriale, activitatea umana se conducea pe principiul abundentei ecologice. Cu toate acestea, planeta noastra este limitata, iar cresterea activitatii conduce, inevitabil, la raritatea ecologica. Tranzitia de la abundenta la raritate se pare ca este mult mai rapida decat se aprecia. Dupa numai cateva generatii de activitate economica crescanda intr-un mediu de relativa abundenta, oamenii accepta cu greu faptul ca exista limite pentru crestere si cu atat mai putin schimbarea substantiala a modului de viata si a aspiratiilor.

Macro-constrangeri si micro-libertati. O obiectie frecvent enuntata impotriva reglementarilor restrictive este faptul ca ele reprezinta constrangeri inacceptabile pentru libertatea individuala. Cu toate acestea, libertatea aparenta este adesea o iluzie pe termen scurt. Actiunile cu impact ecologic puternic pot reduce posibilitatile optiunilor pe termen lung. Prin stabilirea unor constrangeri la nivel macroeconomic si implementarea unui sistem economic care sa incurajeze deciziile pro-ecologice se poate asigura mentinerea libertatii de optiune la nivel microeconomic, pe termen lung.

Un cadru economic care sa asigure caracterul proecologic al tuturor deciziilor. Includerea costurilor ecologice in preturile bunurilor si serviciilor poate avea o contributie importanta in acest sens.

Modelele economice bazate pe resurse epuizabile finite si pe rate finite de reinnoire a resurselor de energie. Majoritatea modelelor utilizate in economia conventionala sunt bazate pe fluxul ciclic al banilor si pe permanenta intensivizare a ciclului productiei si consumului. Aceste modele ignora fluxul linear al materiilor prime si al energiei in economie, din ecosisteme si al deseurilor din activitatea economica spre ecosisteme. Ele isi asuma faptul ca mediul asigura resurse infinite si absoarbe cantitati infinite de "deseuri" (abundenta ecologica). Scara actuala a activitatii economice demonstreaza falsitatea acestei presupuneri. Astfel de modele trebuie abandonate in favoarea celor care trateaza fluxul linear al materiei si energiei intr-un mod mult mai realist. Chiar si in cazul resurselor regenerabile, trebuie luata in considerare rata de reinnoire a acestora.

Determinarea politica a nivelului activitatii. Reforma taxelor ecologice, cu nivele ridicate de taxare pentru resursele rare, pare sa fie o modalitate de limitare a utilizarii acestora, de conservare pentru viitor. Suprapunandu-se mecanismelor pietei, poate fi o modalitate eficienta de distribuire si substituire a resurselor alternative, in conditiile unei raritati relative. Se spera, de asemenea, ca astfel de masuri vor reduce cresterea de ansamblu a activitatii economice, respectiv poluarea si celelalte impacte ecologice pe care le implica. Cu toate acestea, in conditii de raritate absoluta, mecanismul s-ar putea sa nu functioneze la fel de bine. Exista pericolul ca banii colectati din taxe sa fie folositi in finantarea consumului resursei care trebuie sa fie protejata prin taxe. Pe masura ce taxele aditionale scad puterea de cumparare, nu exista nici o garantie ca aceasta se va manifesta in raport cu bunurile daunatoare mediului. Astfel, este necesar un control politic asupra nivelului de utilizare al resurselor epuizabile. O data ce se stabileste, pe ansamblu, rata de exploatare, piata va asigura distribuirea resursei respective.

Schimbarile economice pe termen lung care sunt preconizate in aceasta abordare vor conduce la noi oportunitati, dar si la disparitia multor aspecte familiare ale vietii economice. Este esential ca orice schimbare sa fie initiata si implementata intr-o maniera controlata si previzibila, pentru a evita situatiile critice.