Pagina documente » Recente » Mandatul presedintelui romaniei si implicatii sale

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

3 Ioan Santai, Dr?pt administrativ si stiinta administrati?i, vol. I, ?ditura Risoprint, Cluj – Napoca, 2003, p. 59 ]

Prof. Tudor Draganu defineste statul drept „o institutie avand ca suport o grupare de oameni asezata pe un spatiu delimitat, capabila de a-si determina singura propria sa competenta si organizata in vederea exercitarii unor activitati care pot fi grupate in functiile: legislativa, executiva si jurisdictionala”. [4 Tudor Draganu, Dr?pt constitutional si institutii politic?. Tratat ?l?m?ntar, vol. I, ?ditura Lumina L?x, Bucur?sti, 1998, p. 116 ]

În opinia profesorului Ioan Muraru, notiunea de „stat” are doua acceptiuni [5 Ioan Muraru Dr?pt constitutional si institutii public?, ?ditia a VII-a, r?vazuta si adaugita, ?ditura Actami, Bucur?sti, 1997, p. 10 ]. Într-o prima acceptiune, in sens larg, statul este inteles ca suma a trei elemente, si anume: teritoriul, populatia (natiunea) si suveranitatea (in sensul puterii organizate statal). În aceasta acceptiune, notiunea de „stat” este sinonima cu notiunea de „tara” si include civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele, autoritatile publice etc. În cea de-a doua acceptiune, in sens restrans, notiunea de „stat” desemneaza forma organizata a puterii poporului, mai precis mecanismul sau aparatul statal. Aceasta acceptiune este strict juridica.

O analiza importanta in evolu?ia teoriilor despre stat, considerata o adevarata teorie a statului, este Principele lui Machiavelli.

Începand cu secolul XIX, mai exact prin teoriile liberale, aceste concep?ii sunt puse in discu?ie ?i primesc o noua interpretare, iar acolo unde guvernarile sunt de tip liberal aceste noi concep?ii sunt puse ?i in practica.

Statul este un ansamblu de institu?ii distinct de restul societa?ii, care creeaza sfere publice si sfere private. Din punct de vedere al autorita?ii, statul este o putere suprema ?i suverana, precum ?i legislativa intr-un anumit teritoriu. Pentru a-?i putea exercita aceste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul asupra for?ei.

Statul i?i exercita puterea printr-un aparat birocratic. Statul ca entitate se distinge de functionarii care ocupa anumite func?ii la un moment dat in aparatul sau birocratic ?i, din acest punct de vedere, statul are suveranitate ?i asupra acestora. Prin func?ionari se in?elege orice demnitar, inclusiv presedintele, primul-ministru, ministrii, etc. Statul are puterea de a impune ?i de a colecta taxe de la popula?ie. [6 Antoni? Iorgovan, Tratat d? dr?pt administrativ, vol.I, II, ?ditura CH B?ck, Bucur?sti, 2005, p.32]

G. Burdeau, citandu-l pe Chesterton, spunea: ”Într-o societate chiar daca s-ar compune numai din Hanibali si Napoleoni, ar fi mai bine, in caz de surpriza, ca nu toti sa comande in acelasi timp.” Este implicata aici ideea de diferentiere intre guvernanti si guvernati , pe care unii doctrinari au considerat-o caracteristica fundamentala a statului, arata prof. dr. Ioan Deleanu.

Statul, ca forma organizata a puterii intr-o societate determinata pe un teritoriu, este strans legat de drept, pe care se sprijina o i cu care se conditioneaza reciproc. Statul creeaza dreptul si, paradoxal, dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului. Instituind dreptul, statul impune reguli de conduita, norme obligatorii pentru toti: persoane fizice, juridice oi inclusiv organele statului. Prin drept, statul isi exprima atat puterea de comanda, cat si limitele acesteia, formuland exigente economice, sociale si politice. [7 Val?rica Dabu, Dr?pt constitutional si administrativ, ?ditia a IV-a r?vizuita si actualizatacu act?l?normativ? intrat? in vigoar? pana la 3 f?bruari? 2005, ?ditura SNSPA, Bucur?sti 2005, p23]

Statul asigura forta, eficienta si viabilitatea dreptului. El este paznicul normelor juridice, intervenind deseori (coercitiv) pentru a chema la ordine indivizii, inclusiv functionarii si demnitarii publici ori autoritatea care, ignorand prescriptiile normelor, incalca libertatile si drepturile celorlalti. Statul trebuie sa asigure respectarea legii inclusiv de catre structurile sale, aparand nu numai interesul public ci si interesul privat.

1.2. Organizarea puterii in stat

Potrivit art. 2 din Constitutia Romaniei, republicata:

„(1) Suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.

(2) Nici un grup si nici o persoana nu pot exercita suveranitatea in nume propriu.”

Puterea publica sau puterea de stat este unul din cele trei elemente componente ale statului. „Doctrina nu a formulat o definitie unitara a ceea ce numim „puterea publica” pentru diferitele epoci de dezvoltare. Daca, in cazul monarhiilor absolute, „puterea de stat” se confunda cu o singura persoana („L’Etat c’est moi” - „Statul sunt eu” spunea regele Frantei Ludovic al XIV-lea), in democratiile moderne, puterea de stat apare ca un sistem de organe competente sa exercite functiile statului: legislativa, executiva si judecatoreasca. În prezent, notiunea de „putere publica” exprima, in mod abstract, ideea ca pe un anumit teritoriu, un sistem de organe realizeaza functiile legislativa, executiva si judecatoreasca in conditii care exclud subordonarea lui fata de o autoritate superioara sau concurenta”. [8 Antoni? Iorgovan, Tratat d? dr?pt administrativ, vol.I, II, ?ditura CH B?ck, Bucur?sti, 2005, p 45]

Structura de stat desemneaza „organizarea puterii de stat in anumite limite spatiale, adica pe un anumit teritoriu, raporturile specifice ce se constituie intre elementele alcatuitoare ale ansamblului statal (unitati administrativ-teritoriale sau formatiuni statale), precum si legaturilespecifice dintre „intreg” si „partile” lui componente.” [9 Ion D?l?anu- Op. Cit., p.29]

Astfel, structura de stat „nu este altceva decat organizarea de ansamblu a puterii de stat in raport cu teritoriul, ea indicandu-ne daca un stat este constituit din unul sau mai multe state membre” [10 I. Muraru-Op.cit., p41]

Conform literaturii de specialitate, orice stat din punct de vedere al structurii, este fie unitar (simlu), fie stat federativ (federal, compus sau complex). „Statul unitar est acel stat pe teritoriul caruia se exercita o singura putere, areo singura cetatenie, existand de asemenea o singura constitutie. Statul federeativ sau compus, este alcatuit din doua sau mai multe state membre, numite si state federate, care isi transforma o parte din atributele lor suverane. Astfel, statul nou creat este distinct de statele care il alcatuiesc.” [11 Ion Rusu, Dr?pt constitutional si institutii politic?, ?ditura Romf?l, Bucur?sti, 1995,p.57, 58, 59]

Atat anterior aparitiei statului, cat si ulterior acestui moment, in societate au aparut diverse puteri sociale, unele avand chiar caracter politic, care aveau sau nu trasaturi asemanatoare puterii publice (de exemplu, caracter politic organizat teritorial si coercitiv), insa puterea de stat are o serie de caracteristici care o disting in mod categoric de alte puteri sociale, de tipul partidelor politice, organizatiilor sindicale, diverselor asociatii etc. [12 Antoni? Iorgovan, Tratat d? dr?pt administrativ, vol.I, II, ?ditura CH B?ck, Bucur?sti, 2005, p. 102]

Profesorul Ioan Santai distinge urmatoarele caractere ale puterii publice: politic, teritorial, organizat, coercitiv, unic, suveran al puterii publice si deplin. [13 Ioan Santai, Dr?pt administrativ si stiinta administrati?i, vol. I, ?ditura Risoprint, 2003, pp. 60-61 ]

Caracterul politic al puterii de stat consta in faptul ca promoveaza in mod organizat si prin mijloace specifice, interese sociale filtrate prin constiinta legiuitorului si consacrate juridic. La nivelul administratiei, caracterul politic al puterii publice se manifesta in modul de formare si organizare a Guvernului,in programul de guvernare, alegerea autoritatilor deliberative si executive ale administratiei publice locale, desemnarea prefectilor, etc.

Caracterul teritorial al puterii de stat rezida in exercitarea ei asupra unei colectivitati umane asezata in mod permanent pe un anumit spatiu geografic delimitat de frontiere. Caracterul organizat al puterii publice se manifesta in exercitarea acesteia prin intermediul unor structuri institutionalizate (denumite autoritati publice sau puteri in stat), care indeplinesc unele atributii sau functii specifice (legislativa, executiva si judecatoreasca) si sunt formate din persoane care au o calitate determinata,de parlamentari, functionari publici ori de magistrati.

Caracterul coercitiv al puterii de stat rezida in posibilitatea de a impune individului care a incalcat legea, prin forta, vointa care consacra juridic interesele sociale generale. Într-o societate, puterea de stat detine monopolul constrangerii fizice, avand la dispozitie mijloace proprii si adecvate realizarii ei, rol ce revine spre executare unor autoritati executive specializate, cum sunt: politia, jandarmeria, executorii judecatoresti, etc.).

Caracterul unic al puterii publice trebuie perceput in sensul ca, pe teritoriul unui stat nu este posibila coexistenta mai multor puteri publice. Acest caracter trebuie inteles ca un ansamblu omogen, care promoveaza in mod unitar aceleasi interese generale, dar care, sub aspect organizatoric inglobeaza cele trei sisteme de autoritati publice (legislativ, executiv si judecatoreasc).

Caracterul suveran al puterii de stat semnifica prioritatea acesteia fata de oricare alta putere sociala interna (fata de care este suprema) sau, putere externa (fata de care este independenta). Pe plan extern, alte state sau organisme internationale nu pot, de regula, sa-si impuna vointa printr-o imixtiune in afacerile altui stat care respecta normele unanim admise ale dreptului international, precum si prevederile tratatelor la care este parte.

Caracterul deplin al puterii publice consta in modul nelimitat in care se exercita, in comparatie cu oricare alta „putere sociala” legal constituita, care are un domeniu mai restrans de actiune (partide, sindicate, asociatii, etc.) si care nu poate impiedica realizarea puterii publice.

Evolutia societatii umane a demonstrat ca puterea publica nu trebuie atribuita,prin lege,unei singure persoane sau autoritati. Din acest motiv, statul este format din mai multe organe de stat sau autoritati publice, care indeplinesc numeroase activitati esentiale pentru desfasurarea normala a vietii sociale, constituite in sisteme sau mecanisme, respectiv aparat de stat. În cadrul lor intalnim asa-numitele „puteri” ce realizeaza functiile sau activitatile fundamentale ale statului, si anume functia legislativa, executiva si judecatoreasca. [14 Antoni? Iorgovan, Tratat d? dr?pt administrativ, vol.I, II, ?ditura CH B?ck, Bucur?sti, 2005, p. 37]

Conform lui Aristotel, “in orice stat sint trei parti, de care legiuitorul se va ocupa, daca e intelept, sa le randuiasca cit mai bine si avind in vedere, inainte de orice, interesele fiecaruia. Aceste trei parti, o data bine organizate, statul intreg este, in mod necesar, bine organizat el insusi, si statele nu se pot deosebi, in mod real decit prin organizarea diferita a acestor trei elemente. Cea dintii din aceste trei parti este adunarea generala, care delibereaza cu privire la afacerile publice, a doua este corpul magistratilor, caruia trebuie sa i se hotarasca natura, atributiunile si modul de numire, a treia este corpul judecatoresc” [15 Aristot?l, Politica, cart?a Xi, capitolul Vi, s?c. 1”, ?ditura Cultura Nationala in anul 1924,]

“În fiecare stat exista trei feluri de puteri: puterea legislative, puterea executive privitoare la chestiunile care tin de dreptul gintilor si puterea executiva privitoare la cele care tin de dreptul civil. În virtutea celei dintii, principele sau autoritatea face legi pentru un timp oarecare sau pentru totdeauna si indreapta sau abroga pe cele existente. În virtutea celei de-a doua, declara razboi sau incheie pace, trimite sau primeste solii, ia masuri de securitate, preintampina navalirile. În virtutea celei de-a treia, pedepseste infractiunile sau judeca litigiile dintre particulari. Pe aceasta din urma o vom numi putere judecatoreasca, iar pe cealalta, pur si simplu, putere executiva a statului.” [16 Mont?squi?u, D?spr? spiritul l?gilor, ?ditura Stiintifica, Bucur?sti, 1964, cart?a XI, cap. VI, p.195.]

Astfel, “in fiecare stat exista trei feluri de puteri: puterea legislativa, puterea executiva privitoare la chestiunile care tin de dreptul gintilor si puterea executiva privitoare la cele care tin de dreptul civil. În virtutea celei dintii, principele sau autoritatea face legi pentru un timp oarecare sau pentru totdeauna si indreapta sau abroga pe cele existente. În virtutea celei de-a doua, declara razboi sau incheie pace, trimite sau primeste solii, ia masuri de securitate, preintampina navalirile. În virtutea celei de-a treia, pedepseste infractiunile sau judeca litigiile dintre particulari. Pe aceasta din urma o vom numi putere judecatoreasca, iar pe cealalta, pur si simplu, putere executiva a statului.” [17 Charl?s Mauric? D? S?condat Mont?squi?u in lucrar?a “ D?spr? spiritul l?gilor”, ?ditura Stiintifica, Bucur?sti, 1964, cart?a XI, cap. VI, p.195,]

Aceasta impartire a puterilor a urmat pe aceea facuta de Locke intre puterea legislativa, puterea executiva si puterea confederativa. Pentru a intelege mai bine teoria lu Locke si preluarea ei de catre Montesquieu, cred ca unele clarificari terminologice sunt absolut necesare. “ Puterea confederativa “ la Locke corespunde la Montesquieu cu puterea executiva privitoare la chestiunile care tin de dreptul gintilor; “puterea executiva” la Locke era puterea de a pune in aplicare legile, pe cand Montesquieu a vorbit despre “puterea executiva privitoare la chestiunile care tin de dreptul civil.”, adica despre “putrea judecatoreasca”, dupa cum el insusi a explicat, in ultima parte a textului citat, dar despre care Locke nu vorbise. [18 Dan Ciobanu, Dr?pt constitutional si institutii politic?. Statul, p. 96-97.]

Romania – stat national, unitar si indivizibil

Conform legii fundamentale din 1991, Romania este stat national, unitar si indivizibil, avand ca fundament unitar unitatea poporului roman.

Pe teritoriul Romaniei se afla o singura formatiune statla si ca o consecinta imediata, manifestraea unui singur Parlament, o singura putere executiva, un singur organ suprem judecatoresc (Curtea Suprema de Justitie). Cetatenii au o singura cetatenie, cetatenia romana. Teritoriul tarii este organizat in unitati administrativ-teritoriale, autoritati locale ale acestora fiind dependente, subordonate uniform fata de activitatile centrale. O singura lege fundamentala coordoneaza intreaga activitate. Statul roman este singur subiect de drept international, conform intereselor sale si cu respectarea normelor dreptului international. [19 Ion Rusu, Dr?pt constitutional si institutii politic?, ?ditura Romf?l, Bucur?sti, 1995, p60,61]

Formarea statului national unitar roman a cunoscut un proces istoric indelungat, marcat prin lupta continua a intregului popor, date precum 1600, 1859, 1918 ramanand incrustate in istoria si desavarsirea statului national unitar roman.

Alaturi de romani, pe teritoriul tarii s-au stabilit si populatii de alte nationalitati, indeosebi maghiari, germani, turci, care astazi se bucura de aceleasi drepturi, respectandu-se astfel articolul 4, alineatul 2, din Constitutia Romaniei: „Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala”.

Romania – stat republican democratic si social, pluralist si de drept

Dupa instaurarea republicii (in 1947) si pana la Revolutia din Decembrie 1989, regimul republican existent in Romania a fost de fapt subordonat unor circumstante de ordin politic legate de existenta unui singur partid si de promovarea unei singure doctrine, ca doctrina oficiala a statului. In schimb, dupa Revolutia din Decembrie 1989 a fost mentinuta forma republicana de guvernamant, validata de prevederile Constitutiei din Decembrie 1991.

Numerosi autori de specialitate care au analizat regimul politic din Romania l-au caracterizat ca fiind un regim semiprezidential inspirat in buna masura din regimul francez. Desi au existat in literatura de specialitate si anumite punct de vedere care considera regimul existent in Romania ca fiind parlamentar, estimam ca nu poate fi pus semnul identitatii intre un regim parlamentar de tipul celui german si italian, in care presedintele depinde exclusiv de Parlament, si sistemul existent in Romania, in care presedintele este ales de popor, dispune de atributii importante, inclusiv aceea de a dizolva Parlamentul, in anumite conditii, fara a se ridica insa la nivelul prerogativelor de care dispune seful statului intr-o republica prezidentiala. [20 Dan Ciobanu,Victor Ducul?scu, Dr?pt constitutional si institutii politic?, ?ditura Hyp?rion, Bucur?sti, 1993, p. 120]

Democratia este inteleasa ca putere a poporului ce poate fi executata direct sau indirect. in epoca moderna s-a impus democratia reprezentativa, in cadrul careia exercitarea puterii se face de catre reprezentanti alesi. Prima democratie cunoscuta in lume a fost in orasul-stat Atena. Principala institutie era Adunarea, compusa din aproximativ 5000 de cetateni (barbati maturi). Deciziile de interes public si sentintele de judecata se luau prin vot majoritar, iar judecatile erau efectuate de un juriu care cuprindea 501 membri.

Democratia imbraca doua forme: directa si reprezentativa. Democratia directa presupune participarea nemijlocita a tuturor membrilor societatii la luarea deciziilor de interes public. Democratia reprezentativa presupune delegarea unei persoane sau a unui grup restrins de persoane alese din rindul societatii, care sa se ocupe de treburile publice si sa reprezinte in mod legal interesele societatilor.

Ca o conditie si o garantie a democratiei constitutionale este si pluralismul din societatea romaneasca: “pluralismul in societatea romaneasca este o conditie si o garantie a democratiei constitutionale.” (Constitutia Romaniei, art. 8, alin.1).

Controlul constitutionalitatii legilor, a regulamentelor Camerelor si ordonantelor, se face de un organ special si specializat, si anume Curtea Constitutionala.

Atributul “social” conferit oricarui stat inseamna obligativitatea statului de a rezolva probleme sociale si economice. In cazul concret al Romaniei de dupa decembrie 1989, trecerea la economia de piata, in opinia unora, facea sa scada rolul statului. Experienta insa a demonstrat ca interventia statului este necesara cu anumite corective, obligatiile statului crescand in domeniul responsabilitatii.

Statul de drept este “acel stat care se subordoneaza dreptului” [21 I. D?l?anu, op. cit., p.53, vol. II], Constitutia Romaniei reglementand principiul conform caruia “Nimeni nu este mai presus de lege” (art. 16, alin. 2)

1.3. Particularizarea institutiei prezidentiale in functie de regimul politic

Sistemele de drept contemporane consacra, in marea lor majoritate, separatia puterilor in stat, inteleasa ca delimitarea, in cadrul activitatii statale, a functiilor legislativa, executiva si judecatoreasca. Functia legislativa este indeplinita de Parlament, si consta in adoptarea legilor. Functia executiva are ca obiect organizarea aplicarii si aplicarea in concret a legilor si asigurarea bunei functionari a serviciilor publice, si este indeplinita de administratia publica (Presedinte, guvern, ministere, autoritati locale, institutii publice, etc), iar functia judecatoreasca are ca obiect solutionarea conflictelor ce se nasc in societate in legatura cu activitatea de aplicare a legilor si este indeplinita de instantele judecatoresti in frunte cu Înalta Curte de Casatie si Justitie. [22 Diana Apostol Tofan, Dr?pt Administrativ, vol.I, ?ditia aII-a, ?ditura CH B?ck, Bucur?sti, 2008, p. 110]

Principiul separatiei puterilor in stat reprezinta „o conditie primordiala a statului de drept si a constitutionalismului”. [23 Ion D?l?anu, S?parar?a put?rilor in stat. R?gl?m?ntar? constitutionala si jurisprud?nta Curtii Constitutional? din Romania., in „R?vista d? Dr?pt Public”, nr. 2/1995, p. 27 ] Separarea puterilor in stat apare ca o regula fundamentala in organizarea, functionarea si activitatea autoritatilor in ansamblul lor, regula conform careia puterea publica se manifesta prin existenta puterilor legislativa, executiva si judecatoreasca, ce functioneaza in mod reciproc.