Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE
Capitolul 1. COMUNICAREA - ESENTA A SPIRITULUI UMAN
1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR
1.1.1. Ce este comunicarea?
1.1.2. Tipuri de comunicare
1.2. COMUNICAREA DE MASA - MEDIUL INVIZIBIL COTIDIAN
1.2.1. Comunicarea de masa - definitie
1.2.2. Mijloace de comunicare in masa
1.2.3. Teorii ale comunicarii de masa
1.2.3.1. Teoria glontului magic
1.2.3.3. Modelul agenda setting
Capitolul 2. ACTIUNILE PSIHOLOGICE - NOILE ARME ALE DEMOCRATIEI
2.1. Actiunile psihologice
2.1.1. Definirea domeniului
2.1.2. Inamicul
2.1.3 Tipuri de actiuni psihologice
2.1.4. Respectarea principiilor democratice
2.1.5. Elemente caracteristice ale actiunilor psihologice
2.1.6. Opinia publica - noua ghilotina a democratiei
2.1.6.1. Opinia publica
2.1.6.2. Publicurile
2.1.6. Nivelurile de actiune si obiectivele
2.1.7. Criterii de alegere ale actiunilor psihologice
2.2. Manipularea
2.2.1. Notiunea
2.2.2. Tipuri de manipulare
2.2.3. Razboiul informational - viitorul este azi
2.2.4. Procedee si tehnici utilizate de manipulare
2.2.5. Tinta: psihicul uman
2.3. Propaganda
2.3.1. Definitie
2.3.2. Principiile propagandei
2.3.3. Tipuri de propaganda
2.4. Dezinformarea
2.4.1. Dezinformarea - arma psihologica
2.4.2. Metodele dezinformarii
2.4.3. Tipuri de dezinformare
1.4.4. Zvonul
Capitolul 3. OPERATIUNILE PSIHOLOGICE
3.1. Definitie. Tipuri de operatiuni psihologice
3.2. Mijloacele utilizate in operatiunile psihologice
3.2.1.Mijloacele vizuale
3.2.2. Mijloace sonore
3.2.3. Mijloacele audio vizuale
3.3. Functii si misiuni
3.4. Termeni utilizati in desfasurarea operatiunilor psihologice
3.5. Operatiunile psihologice in timpul razboiului din Golful Persic
3.5.1. Organizarea, misiunea si obiectivele
3.5.2. Propaganda americana
3.5.3. Propaganda irakiana
3.6. Operatii psihologice in Haiti
3.6.1. Prezentarea crizei
3.6.2. Echipa si strategia
3.6.3. Mijloacele de transmitere a campaniei psihologice
3.6.3.1. Radioul si televiziunea
3.6.3.2. Foile volante
3.6.3.3. Presa scrisa
3.6.3.4. Campania dusa de CIA
3.6.4. Sfirsitul crizei
CONCLUZII
Mass-media nu ucide?

Alte date

?

INTRODUCERE

Scopul acestei lucrari este de a sublinia legatura dintre mass-media si actiunile psihologice. Desi sunt vazute ca o componenta a operatiunilor militare, actiunile psihologice pot fi si sunt folosite si pe timp de pace datorita faptului ca respecta principiile democratice si drepturile fundamentale ale omului, spre deosebire de manipulare.

În capitolul intitulat „Comunicarea – esenta a spiritului uman“ vom defini conceptul de comunicare de masa, functiile acesteia, precum si cateva teorii asupra efectelor pe care le are asupra indivizilor.

Capitolul „Actiunile psihologice – noile arme ale democratiei“ cuprinde definirea domeniului si o prezentare a principiilor, tipurilor si metodelor pe care le inglobeaza actiunile psihologice. Consideram ca actiunile psihologice reprezinta strategia, partea teoretica, pe cand operatiunile psihologice se refera la aplicarea in practica, pe teren a acestor actiuni.

De asemenea, actiunile psihologice sunt un derivat al razboiului psihologic, al manipularii, pentru ca desi utilizeaza aceleasi metode si tehnici, difera din punct de vedere al scopului si obiectivelor. Actiunile psihologice sunt folosite pentru impunerea pacii in situatiile de conflict, in timp ce manipularea urmareste declansarea situatiilor de violenta.

Evidentiem in capitolul „Operatiunile psihologice“ folosirea actiunilor psihologice in situatii tensionate: conflictul din Golful Persic, operatiunile de impunere a pacii din Haiti si Somalia, precum si in razboiul din Cecenia.

Capitolul 1. COMUNICAREA – ESENT? A SPIRITULUI UMAN

1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR

1.1.1. Ce este comunicarea?

Procesul de comunicare este omniprezent. Face parte din viata fiecarui individ, dar numai atata timp cat acesta se afla in relatie cu semenii sai. Putem spune ca procesul de comunicare este in stransa legatura cu cel de socializare. A comunica inseamna, intr-o prima instanta, transmiterea de la un individ la altul a unui mesaj, care contine idei, ganduri sau sentimente.

Provenind de la latinescul communicare, una din semnificatiile acestui cuvant este punerea in legatura a doua persoane. Conform filosofului roman Constantin Noica [1 Noica, Constantin - „Rostirea filosofica romaneasca“, Editura stiintifica, Bucuresti, 1970.], comunicarea inseamna si „a pune in comun, a impartasi, a pune impreuna, a amesteca, a uni“. Noica se opreste si asupra termenilor comunicare, cuminecatura, impartasanie, subliniind diferenta dintre comunicarea umana si cea dintre masini. Oamenii pot comunica sentimente si senzatii, pe cand masinile sunt niste simple instrumente ce transmit ceea ce primesc de la cei care le utilizeaza.

Exista o multime de definitii ale comunicarii. Denis McQuail [2 McQuail, Denis - „Comunicarea“, Editura Institutul European, Iasi, 1999, p. 14.] o definea astfel: „actiunea de a transmite un mesaj despre ceva cuiva care este receptorul“. În acceptiunea teoreticianului, chiar prin cartea pe care a scris-o el, autorul transmite un mesaj unui receptor care este cititorul. McQuail se refera si la existenta unor „preconditii“, cum ar fi: intentia autorului de a transmite idei, motivatia cititorului, precum si subiectul mesajului.

J.J.Van Cuilenburg [3 Van Cuilenburg, J.J., Scholten, O., Noomen, G.W. - „Stiinta comunicarii“, Editura Humanitas, Bucuresti, 1998, p. 23.] delimiteaza astfel conceptul: „Comunicarea este un proces care, din unghiul stiintei comunicarii, dispune de patru componente fundamentale: un emitator, un canal, informatie si un receptor“.

Procesul comunicarii presupune existenta, in afara emitatorului, a unei persoane care sa recepteze mesajul. Aceasta persoana trebuie sa fie atenta la mesajul transmis, altfel ceea ce este informatie utila va fi perceputa doar ca zgomot de fond. De asemenea, mesajul trebuie codificat astfel incat sa corespunda sistemului de intelegere pe care il poseda receptorul.

În cartea sa, „Paradigme ale comunicarii de masa“, Ioan Dragan [4 Dragan, Ioan - „Paradigme ale comunicarii de masa“, Editura All, Bucuresti, 1996, p. 12.] propune cateva definitii ale unor teoreticieni ai stiintei comunicarii:

? Charles E.Osgood - „În sensul cel mai general se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa, influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga“.

? Charles Cooley - „Mecanismul prin care relatiile umane exista si se dezvolta, adica deopotriva toate simbolurile spiritului si mijloacele de a le transmite in spatiu si de a le observa in timp“.

Se poate concluziona ca, notiunea de comunicare se refera la transmiterea de catre emitator a unor concepte, simboluri, semne, care au rolul de a-l influenta pe receptor, cu scopul de a produce un efect asupra intelectului acestuia, astfel incat destinatarul mesajului sa actioneze, intr-un fel sau altul, la primirea informatiilor. Trebuie luata in calcul intentionalitatea celui care transmite mesajul. J.J. Van Cuilenburg [5 Van Cuilenburg J.J., op.cit., p. 25.] realizeaza un model mai complex al comunicarii, pentru a reprezenta cat mai bine intentionalitatea.

Autorul introduce si procesele de codare si decodare, primul subliniind intentionalitatea transmitatorului, iar al doilea dovedind atentia acordata de receptor mesajului. Dar cel mai cunoscut model al comunicarii ii apartine lui Harold D.Lasswell [6 Lasswel, Harold D. apud Denis McQuail, Sven Windhal - „Communication Models“, Longman, London and New York, second edition, 1993, p. 13.], care, in 1948, considera ca pentru a descrie aceasta actiune este mai convenabil sa se raspunda la urmatoarele intrebari: „Who? Says What? In Which Channel? To Whom? With What Effect?“ (Cine? Spune ce? Prin ce canal? Cui? Cu ce efect?).

Un element important al procesului de comunicare il constituie feed-back-ul. Comunicarea nu se realizeaza numai intr-un singur sens, ea este si bidirectionala. Receptorul va emite, la randul sau, ca efect la mesajul transmitatorului, un raspuns. Se produce transformarea modelului comunicarii intr-o schema ciclica. Osgood si Schramm [7 McQuail, Denis, Windhal, Sven, op.cit., p. 19.] reprezinta acest model in care ambele parti indeplinesc, intr-o conversatie, aceleasi functii.

Totusi, trebuie sa ne amintim ca o conversatie nu este niciodata perfect echilibrata, o parte incercand intotdeauna sa-si impuna punctul de vedere, sa-l domine pe celalalt. În cazul presei, de exemplu, e vorba numai de o comunicare unidirectionala, feed-back-ul fiind foarte slab (scrisori si telefoane de la cititori sau telespectatori), dar in general, opinia consumatorilor de media ramane necunoscuta. Ea se concretizeaza in scaderea sau cresterea tirajului unui ziar ori a audientei unui post de televiziune.

1.1.2. Tipuri de comunicare

O clasificare a tipurilor de comunicare o face Stefan Prutianu [8 Prutianu, stefan - „Comunicare si negociere in afaceri“, Editura Polirom, Iasi, 1998, p. 238.], care defineste patru niveluri distincte ale acestei notiuni.

COMUNICAREA INTRAPERSONAL? – se refera la comunicarea individului cu sine insusi, la ascultarea „vocii interioare“. În acest tip de comunicare pot fi incluse gandirea, analiza, reflectia, evaluarea unor situatii si informatii. Este necesara pentru pastrarea echilibrului psihic. Poate deveni nociva in cazul in care se produc „defectiuni“ in creierul individului, cum ar fi paranoia sau schizofrenia.