Pagina documente » Stiinte politice » Mass Media vector purtator al actiunilor militare pe timp de razboi

Despre lucrare

lucrare-licenta-mass-media-vector-purtator-al-actiunilor-militare-pe-timp-de-razboi
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-mass-media-vector-purtator-al-actiunilor-militare-pe-timp-de-razboi


Cuprins

Cuprins
INTRODUCERE
Capitolul 1: Agresiunea psihologica - componenta a razboaielor moderne
1.1.Agresiunea psihologica-delimitari conceptuale si evolutie
1.2.Modalitati de realizare a agresiunii psihologice in conflictele militare moderne
1.3.Mijloace si tehnici de realizare a agresiunii psihologice
Capitolul 2: Particularitatile utilizarii mass media in agresiunea psihologica
1. Mass media -continut, tipologie, evolutie
2. Mecanismul psihologic al influentarii prin mass media
3. Utilizarea mass media in conflictele militare
4. Evolutii ale utilizarii mass media in agresiunile viitorului
5. Gestionarea informatiilor si structurilor media pentru asigurarea stabilitatii si rezistentei psihice a militarilor
Capitolul 3: Activitatea comandantului de subunitate pentru limitarea si inlaturarea efectelor negative ale influentarii prin mass media
3.1.Particularitati ale profilului comandantului de subunitate ca leader implicat in protectia psihologica a grupului mic militar
3.1.1.Locul comandantului de subunitate
1.1. Rolul comandantului de subunitate
1.2. Calitatile necesare comandantului de subunitate
1. Modalitati specifice inlaturarii efectelor negative ale influentarii prin mass media aflate la indemina comandantului de subunitate
2. Exercitiu practic aplicativ
3.1. Scenariu
3.3. Documente
3.3. Variante de actiune
CONCLUZII SI PROPUNERI

EXTRAS DIN DOCUMENT

?Nesecret ?

CAPITOLUL I: Agresiunea psihologica - componenta a razboaielor moderne

1.1. Agresiunea psihologica-delimitari conceptuale si evolutie

Istoria umanitatii ne ofera numeroase exemple pentru a constata ca lumea noastra s-a cladit in principal pe structuri dizarmonice, iar in prezent traim intr-un mediu multiplu violent si de insecuritate la nivel individual, comunitar si global datorita manifestarii in forme diverse a agresivitatii sociale. Tinta vizata este securitatea ca stare de echilibru si optim functionala a sistemului considerat (individ, societate, comunitate) explicata prin absenta unor factori (surse) care genereaza stari disfunctionale si dezorganizante. Mijlocul predilect prin care se aduce atingere securitatii sistemului social este agresiunea (interna sau externa)- ca manifestare fenomenologica a agresivitatii sociale. Comportamentul bazat pe instinctul de lupta si confruntare pentru supravietuire din cadrul grupului social genereaza conduita agresiva, asa incat conditiile sociale structurale actioneaza in directia crearii motivelor reale, obiective ale conflictelor dintre oameni.

Chiar si vechile societati arhaice au prezentat contradictii structurale si procese dezorganizante care au facut ca razboiul si activitatile de organizare in vederea purtarii lui sa devina functii regulate in viata comunitatii, cu consecinte tot mai mari nu numai asupra relatiei dintre violenta si instrumentele prin care este ea exprimata, ci si in privinta gradului de sofisticare a comportamentului agresiv in sine. Asa se explica institutionalizarea razboiului ca agresiune sociala conventionala, acceptata ca un rau necesar cu reglementari juridice internationale si o istorie proprie de circa 4400 de ani a organizatiei militare.

Astfel, razboiul ca forma de agresivitate il poarta militarul, dar nu el este cel care il declanseaza, acesta fiind determinat de raporturile politice dintre state, ca structuri sociale, promovand interesele unor state-natiuni.

Din punct de vedere psihologic reprezinta lupta dintre doi adversari, dar extinsa la nivel de grup, in care fiecare incearca sa impuna celuilalt propria vointa, sa-l faca incapabil de a rezista. Despre razboi, Karl von Klausewitz spunea: "razboiul este un act de vointa, pentru a sili adversarul sa-i indeplineasca vointa agresorului".

Rolul armatei, ca structura profesionista destinata exercitarii fortei este de a fi la dispozitie in eventualitatea necesitatii unui exercitiu de forta. Pierderea razboiului nu tine in primul rand de armata, ci de vointa natiunii de a castiga.

Se pune problema unei instrumentalizari pentru a exercita si impune violenta. Astfel forta apare ca exercitiu de violenta si este mijloc, impunerea vointei este scopul razboiului, iar obiectivul militar este dezarmarea inamicului.

Agresivitatea este un element antropologic si biologic bazal, pe care se poate constitui o actiune ostila, un comportament care intentioneaza sa aduca un ultragiu fizic sau psihic unei persoane ce nu ar dori sa fie ultragiata.

Cauzele agresivitatii sunt multiple, existand o superdeterminare printr-un complex de cauze. Se admite existenta unei influente genetice, constitutionale dar si a unei influente de mediu.

Din spectrul larg al modalitatilor de desfasurare a agresiunii sociale, domeniul militar in ansamblul lui a fost cel mai expus acestui fenomen, s-a confruntat cu el si se va confrunta si in continuare cu diferite forme ale agresiunii .

În a doua jumatate a secolului XX agresivitatea a devenit obiect de studiu pentru stiinte. Personalitati ca Freud, Adler, Lorentz, Berkowitz, Miller au demonstrat faptul ca agresivitatea poate avea un caracter innascut sau dobandit, actele agresive fiind invatate prin observarea de modele sau imitare.

Agresivitatea mai este vazuta ca o manifestare constienta a thanatosului (pulsiunea mortii) sau un raspuns la o situatie frustranta.

Factorii care au determinat agresiunile militare, comportamentul beligen al grupurilor umane si al organizarii statale, evidentiaza in principal inegalitatea sociala si rivalitatea interstatala, discriminarile in relatiile internationale; decalajele economice intre state; explozia demografica si limitele resurselor.

Treptat agresiunea a trecut din domeniul militar si in sfere ale socialului cunoscute ca agresiuni neconventionale; si care pot fi de natura: economica, politico-diplomatica, religioasa, culturala, ecologica, psihologica.

Aceasta trecere a fost determinata de limitarile impuse conceptiei si modului de ducere a razboiului, incadrat de Toffler in categoria agresiunilor specifice "celui de-al doilea val". Doctrina specifica acestui tip de agresiune a fost scoasa in evidenta de B.H.Lidell Hart: "distrugerea principalelor forte inamice pe campul de lupta ar constitui singurul scop al razboiului".

"Razboiul total", in care "ordinea politica insasi este subordonata armatei"- conform definitiei lui Erich Ludendorff- a fost purtat pe cale economica, politica, culturala si propagandistica, intreaga societate fiind transformata intr-o "masina de razboi", ceea ce a maximizat distrugerile. Pierderile umane si materiale inregistrate pe timpul celui de-al doilea razboi mondial au determinat natiunile sa isi reconsidere pozitiile fata de aceste tipuri de agresiuni si implicit fata de modul de ducere al razboiului. Tratatele semnate au limitat posibilitatea redeclansarii unui astfel de conflict.

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial nu a insemnat insa trecerea in era pacii si stabilitatii. În ultimele saptamani ale razboiului, la 15 iulie 1945, in poligonul Los Alamos s-a produs prima explozie a unui dispozitiv nuclear-de catre S.U.A. in colaborare cu Marea Britanie. Aceasta zi a marcat pasul facut de omenire in "era atomica". Anul 1945 a insemnat debutul cursei inarmarilor nucleare de catre S.U.A. , urmate din 22 septembrie 1949 de catre U.R.S.S. Directiva operativa N.S.C-68 mentiona ca "un razboi atomic intre U.R.S.S si S.U.A devenea posibil dupa 1954" [1 Florian Garz:" Democratia hienelor", Editura Obiectiv, Craiova, 2003, pag. ]. Acest lucru nu s-a produs deoarece atat americanii cat si rusii au inteles ca armele nucleare prin capacitatea uriasa de distrugere puneau in pericol existenta nu numai a acestor doua superputeri, ci si a planetei si a civilizatiei umane in ansamblu, si nu mai puteau constitui mijloace practice de purtare a razboiului. Totusi pericolele reale de recurgere la aceste mijloace au existat si se vor mentine in continuare, atata timp cat vor exista aceste arme.

Perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, cunoscuta in istorie sub denumirea de "razboi rece" a fost determinata de "asigurarea distrugerii reciproce" intre acesti doi colosi militari, care au cheltuit trilioane de dolari "prime de asigurare" pentru a impiedica razboaiele active sa patrunda pe teritoriul lor. Totodata americanii si rusii au "alimentat in mod vadit anumite razboaie ale clientelei lor, vecini sau aliati, aprovizionandu-i cu arme, asistenta si munitie ideologica. Dar au ei au servit si ca superjandarmi stabilizatori-suprimand conflictele intre vasali, mediind sau moderand disputele locale si in general, tinand sub ordine discipolii de tabara datorita pericolelor escaladei nucleare nelimitate. [2 Alvin si Heidi Toffler: "Razboi si antirazboi", Editura Antet, Bucuresti, 1995, pag.16

] "

Atat in vest cat si in blocul sovietic s-au depus eforturi considerabile pentru a face noi descoperiri in domeniul razboiului psihologic. Uniunea Sovietica a perfectionat dezinformarea si "actiunile psihologice" ca forme ale razboiului. Nu lipsit de interes este si faptul ca Statele Unite a alocat fonduri considerabile pentru studiul interdisciplinar al psihologiei alaturi de teoria si practica militara.

Cele doua mari aliante, pe de-o parte NATO, iar pe de alta parte Tratatul de la Varsovia, au facut descoperiri importante in domeniul operatiunilor psihologice, acordand o mare atentie efectelor pe care le pot produce, atat pe timp de pace cat si pe timp de razboi, propaganda, dezinformare si zvonurile asupra inamicului.

În aceste conditii, continutul razboiului psihologic a progresat, iar o buna parte dintre aspectele legate de acesta au fost bine definite. Cu toate ca in scopul definirii notiunilor legate de agresiunea psihologica si razboiul special s-au scris numeroase lucrari pe diferite meridiane ale lumii si astazi atat ziarele, revistele, cat si radioul sau televiziunile statelor fac referiri la faptul ca aceste concepte sunt folosite cu sensuri gresite care provoaca multa confuzie si permanent este pusa intrebarea daca aceste concepte au o valoare stiintifica.

La aceasta intrebare, dat fiind aspectul complex al actiunilor psihologice, se pare ca nu este suficient un raspuns academic care sa satisfaca maniera profesionala a definitiilor si se prefera mentinerea starii de confuzie in jurul acestor concepte.

Aceasta pozitie adoptata in mod intentionat serveste intereselor adevaratilor agresori, ea camufleaza natura reala a fenomenului ce constituie de fapt o arma cu adevarat redutabila si eficace in relatiile internationale si asigura scoaterea din cauza a acestora. Cu toate ca aceste lucruri sunt foarte bine cunoscute, nici un stat nu recunoaste in mod deschis ca desfasoara actiuni de influentare psihologica sau sunt pregatite pentru a derula astfel de programe. Singurul stat care recunoaste acest lucru, si nu se sfieste de loc cu experienta dobandita in acest domeniu, sunt S.U.A.

Specialistii americani definesc razboiul psihologic ca fiind "folosirea mijloacelor de comunicare si alte forme psihologice, in perioada declararii pericolului de razboi, care au drept scop producerea unei presiuni psihologice asupra inamicului si influentarea favorabila a atitudinilor grupurilor ostile si a altor grupuri tinta din zona de control a inamicului. Primul efect consta in obtinerea ezitarii angajarii inamicului in conflict si reducerea pe parcurs a capacitatii sale de angajare in conflict ".

NATO a dat o definitie care este inca actuala si este cel mai des folosita. În conceptia acestora, razboiul psihologic, reprezinta “desfasurarea sustinuta a propagandei, in scopul scaderii capacitatii de rezistenta a inamicului, demoralizarea fortelor acestuia si sustinerea morala a grupurilor de simpatizanti”.

Razboiul psihologic reprezinta de fapt o serie de actiuni psihologice (PSYOPS) care sunt planificate si desfasurate atat in timp de pace cat si de razboi, direct asupra inamicului, aliatilor sau grupurilor neutre si care isi propun formarea unor atitudini si comportamente care sa faciliteze obtinerea unor avantaje de ordin politic, economic, cultural, si cucerirea unor obiective militare.

Pe baza modelului matematic al agresiunii psihologice (vezi anexa 1) putem defini agresiunea psihologica astfel: “o forma externa a influentarii sociale, care cuprinde totalitatea activitatilor licite si ilicite intreprinse in sprijinul nemijlocit al actiunilor politico-militare, atat pe timp de pace, cat si pe timp de razboi pentru modificarea constiintei individuale si sociale si a comportamentului individual si colectiv al populatiei si militarilor adversarului, aliatilor statelor neutre, cat si proprii, in stransa concordanta cu alte genuri de presiune si amenintare in scopul indeplinirii obiectivelor propuse”.

Actiunile politice economice, sociale, ideologice, militare si informationale produc importante efecte in plan psihologic. Operatiunile psihologice presupun deopotriva actiuni psihologice propriu zise, agresiuni psihologice si actiuni de protectie (consolidare) psihologica.

Actiunile psihologice folosesc metode psihologice si anumite forme de sprijin, atat pe timp de pace, cat si pe timp de razboi, in scopul discreditarii potentialelor tari ostile sau neutre, in prezent si pe viitor.

Actiunile de protectie (consolidare) psihologica presupun masuri de stabilire si mentinere a securitatii statelor aliate (prietene) si a ordinii interne a acestor state, in zona de desfasurare a conflictelor si in apropierea acestor zone si stabilirea de masuri de sprijin pentru populatia locala a acestor zone. Planificarea activitatilor ce urmeaza a fi desfasurate in zona de conflict are ca scop atragerea aprobarii; sprijinului pentru desfasurarea actiunilor; obtinerea unor relatii de simpatie; cooperarea din partea populatiei civile si facilitarea desfasurarii actiunilor militare propriu zise in aceasta zona.

În conditiile actuale, agresiunea psihologica a devenit un principal mijloc de manifestare a politicii si strategiei globale din urmatoarele motive mai importante:

? agresiunea psihologica nu este sanctionata de dreptul international, cu toate ca au fost tari care au facut demersuri pe aceasta linie la diferite organisme internationale;

? aceasta forma de agresiune ofera statelor care o aplica posibilitatea de a folosi forme variate de presiune, fara intrebuintare directa a fortei armate;

? agresiunea psihologica este mai putin sesizabila, ascunsa si mult mai perfida decat agresiunea armata;

? agresiunea psihologica apare ca o strategie indirecta pentru care forta armata poate ramane totusi ca o parte componenta a sa, fie cu rolul de presiune si amenintare, fie ca rezerva sau esalon doi folosite pentru aplicarea directa a actiunilor speciale acolo unde, si atunci cand, sunt create conditiile necesare.

Tendinta care se constata astazi, privind folosirea agresiunii psihologice, se pare ca este orientata in trei directii mai importante si anume [3 Cpt. Marius Gabriel FAUR, Curs Protectie psihologica, Editura Scolii de Aplicatie pentru Artilerie si Rachete "IOAN VOD?",

]:

? exploatarea situatiilor de criza pe plan mondial sau national;

? “imbracarea” actiunilor acesteia in tot mai multe forme ale activitatii legale;

? crearea unei destabilizarii pornite din interiorul statului respectiv sau aliantei, atunci cand ea este purtata impotriva tarilor membre ale unui bloc ”din opozitie”; pentru atingerea acestui scop se foloseste de regula actiunea indirecta, adica se apeleaza la un stat intermediar din regiunea respectiva, aflat insa sub influenta statului care a declansat agresiunea.

Agresiunea psihologica se desfasoara atat pe timp de pace, cat si pe timp de razboi. Pe timp de pace, gama ei este larga in sensul ca se indreapta impotriva tuturor formelor constiintei(politice, morale, juridice, estetice etc.) si chiar impotriva culturii.

Astazi ea are un caracter tot mai diferentiat si mai selectiv, actiunile fiindu-i indreptate impotriva acelor grupuri sociale care hotarasc in problemele majore ale unui stat, urmarind prin aceasta, influentarea potentialului moral-politic.

Pe timp de razboi se adreseaza cu predilectie organismelor si comandamentelor militare, cu scopul de a paraliza vointa personalului, a-l dezinforma si dezorienta, pentru a-l determina sa ia hotarari gresite care sa serveasca intereselor agresorului.

Pentru desfasurarea actiunilor de acest gen, organele specializate dispun de un important aparat si posibilitati diverse pentru ducerea luptei psihologice de stat si guvernamentale. Ele utilizeaza si o larga retea de asa-zise “organizatii”.

Pe de alta parte, exista si o serie de centre si sedii neguvernamentale de propaganda care, de fapt, sunt centre de operatii psihologice, intretinute direct de catre stat care, la randul sau, are avantajul de a putea sa nu raspunda pentru o serie de actiuni desfasurate de aceste organe neguvernamentale.

Astfel de centre de propaganda exista sub cele mai subtile si diferite denumiri ca: asociatii, consilii, institute, fonduri, corporatii, programe, comisii etc.