Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
CAP.1 Aspecte introductive
1.1 Metodologie, metoda si tehnica
1.2 Etapele cercetarii
CAP.2 Metode
2.1 Teorie si metoda in criminologie
2.1.1 Consideratii generale
2.1.2. Privire istorica
2.1.2.1 Scoala clasica
2.1.2.2 Scoala cartografica
2.1.2.3 Scolile tipologice
2.1.2.4 Scoala sociologica
2.1.3 Tendinte actuale
2.2 Metode particulare utilizate in domeniul criminologiei
2.2.1 Metoda observatiei
2.2.2 Metoda experimentala
2.2.3 Metoda clinica
2.2.4 Metoda tipologica
2.2.5 Metoda comparativa
2.2.6 Metoda de predictie
CAP.3 Tehnici
3.1 Observatia
3.1.1 Caracterizare
3.1.2 Tipuri de observatie
3.1.3 Tipuri de observatori
3.1.4 Relatia observator - observat
3.2 Chestionarul
3.2.1 Caracterizare
3.2.2 Tipuri de chestionar
3.2.3 Alcatuirea chestionarului
3.3 Interviul
3.3.1 Caracterizare
3.3.2 Tipuri de interviu
3.3.3 Realizarea interviului
3.4 Tehnica documentara
3.4.1 Caracterizare
3.4.2 Tipuri de documente
3.4.3 Tipuri de analiza
3.5 Tehnici secundare
3.5.1 Caracterizare
3.5.2 Testele
3.5.3 Scala de atitudini
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Alte date

?

CAP. 1 Aspecte introductive

Aparuta mai tarziu, la sfarsitul secolului XIX, criminologia s-a dezvoltat in­continuu, ajungand in zilele noastre sa se prezinte ca o stiinta bine structurata si con­solidata.

Nasterea criminologiei ca stiinta este cel mai adesea legata de momentul apari­tiei, cu un secol in urma, a lucrarilor lui Cesare Lombroso, Enrico Ferri si Raffaele Garofaro.

Problematica crimei si a autorului ei a preocupat insa gandirea umana cu mult inaintea secolului XIX. Marturie stau operele filosofice si literare ale antichitatii. Tragedia lui Oedip a fascinat generatii intregi de cercetatori din diferite domenii, re­prezentand una din sursele principale de inspiratie ale psihanalizei lui S. Freud, dar avand si consecinte importante pentru evolutia criminologiei [1 Rodica Mihaela Stanoiu, Introducere in criminologie ED Academiei de stiinte sociale si politice Buc. 1989 ……… pag. 11].

Din punct de vedere teritorial, criminologia are un domeniu foarte larg de ex­perimentare, ea preocupand aproape toate tarile lumii. Stau marturie in acest sens tratatele, monografiile, manualele de criminologie, institutele, laboratoarele, asociati­ile si congresele de criminologie, predarea criminologiei in universitati, toate acestea dovedind interesul si importanta criminologiei in sistemul stiintelor social-umane contemporane.

Cercetarea criminologica a fost de asemenea favorizata si de existenta in unele tari a unui cadru institutional organizat in felul clinicii de psihiatrie, care a oferit oa­menilor de stiinta posibilitatea sa efectueze unele experimente si sa verifice unele ipoteze. În acest context prielnic, cercetarile cu privire la crima, criminal si crimina­litate capata un caracter constant, prefigurand o noua disciplina stiintifica.

Din punct de etimologic cuvantul criminologie este format din doua cuvinte de origine greaca: crimen – in sensul originar de acuzatie si apoi de infractiune – si logos – la origine discurs, ratiune, iar ulterior stiinta [2 Lector Univ. Valerian Cioclei, Criminologie etiologica ED. Actami Buc.1996 ……… pag.28 ].

Daca am incerca sa dam o definitie criminologiei, aceasta nu ar putea fi una exacta, deoarece aceste definitii se contureaza in functie de orientarile autorilor lor, care pot fi adepti ai conceptiilor sociologice in materie de criminalitate si criminolo­gie, sau pot privi problema ca adepti ai conceptiilor psihologice despre criminalitate.

Criminologii americani E. Sutherland si D. Cressey afirma despre criminologie ca este “stiinta care studiaza criminalitatea ca fenomen social ”, in special cauzele acesteia si mijloacele de lupta impotriva acestui fenomen. Aceasta definitie mentio­neaza si problema cauzalitatii si a mijloacelor de lupta impotriva acestui fenomen, dar ca si celelalte definitii ale adeptilor sociologiei face trimitere doar la latura sociala a criminalitatii, fara nici o referire la elementele componente ale fenomenului ( crima, criminal ).

Conform definitiilor adeptilor conceptiilor psihologice despre criminalitate, criminologia se compune dintr-o seama de crime, fapte individuale, fapte care sunt savarsite de anumite persoane – infractori - , care trebuiesc implicati in definitie, caci fara crime si criminali nu poate exista nici criminalitate, ca fenomen social.

Alti autori include in cercetarea criminologica problema infractorului, delic­ventului sub raport social, biologic si psihologic.

Ca o concluzie la ceea ce an evidentiat mai inainte, putem defini criminologia ca stiinta care studiaza criminalitatea ca fenomen social si ca fenomen individual, crimele savarsite care o alcatuiesc, persoanele care le-au comis, cauzele savarsirii si mijloacele de prevenire si combatere.

Istoria de pana acum a criminologiei reprezinta o succesiune de abordari din diverse perspective ale fenomenului criminal: biologica, sociologica, psihologica, psihiatrica, psihanalitica, genetica, etc.

Este normal ca fiecare din abordarile enuntate sa fi incercat cunoasterea feno­menului criminal din perspective proprii, utilizand metode si tehnici de cercetare spe­cifice [3 Lector Univ. Valerian Cioclei, Criminologie etiologica ED. Actami Buc.1996 ……… pag.38].

În primele faze criminologia se dezvolta in cadrul altor discipline stiintifice. Statistica gazduieste studiul criminologic al starii si dinamicii fenomenului infractio­nal. În cadrul sociologiei isi fac loc preocuparile pentru studiul influentei mediului social al criminalitatii, iar in antropologie, psihiatrie si psihologie atentia se indreapta catre studiul infractorului [4 Rodica Mihaela Stanoiu, Introducere in criminologie ED Academiei de stiinte sociale si politice Buc. 1989 ……… pag. 13].

Deoarece nu se constituie inca ca o disciplina autonoma, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX criminologia se prezinta sub forma unor capitole in cadrul altor discipline: antropologie criminala, psihologie criminala si sociologie cri­minala.

Studiile intreprinse intre cele doua razboaie mondiale au drept consecinta o acumulare de cunostinte privind fenomenul criminalitatii si plasarea problematicii criminalitatii din randul disciplinelor amintite intr-o disciplina autonoma.

1.1 Metodologie, metoda si tehnica

Termenul de metodologie in sens etimologic provine din cuvintele grecesti: methos – metoda si logos – stiinta; “stiinta metodelor”. În sens literar, metodologia este stiinta integrala a metodelor, metoda fiind demersul rational al spiritului pentru descoperirea adevarului sau rezolvarea unei probleme.

Metodologia criminologica este acea parte din criminologie care se ocupa cu studiul metodelor si tehnicilor de investigare a fenomenului infractional, urmarind integrarea acestora intr-un sistem logic si coerent potrivit anumitor principii dirigui­toare.

Metoda este modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si de transformare a realitatii obiective. Asa cum se precizeaza in “Dictionar de filosofie” – 1978 – “aspectul teoretic este cel mai activ al stiintei, care jaloneaza ca­lea dobandirii de cunostinte noi”. Gandirea metodica asigura corelatia logica interna si concordanta imaginilor noastre mintale cu realitatea obiectiva [5 Septimiu Chelea, Cunoasterea vietii sociale. Fundamente metodologica ED. Institutul National de Informatii Buc. 1995 ……… pag. 53].

Pe baza principiilor generale ale gandirii metodice puse la dispozitie de materi­alismul dialectic si istoric, valabile atat in stiintelor naturii, cat si in stiitele sociale, fiecare domeniu de cercetare dezvoltandu-si propriile sale reguli si norme de cunoas­tere.

Albert Brimo defineste metoda ca acea ordine ce se pune in studierea si invata­rea unei stiinte urmand conditiile, particularitatile acelei stiinte [6 Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie ED. Academiei Republicii Socialiste Romania Buc. 1981 ……… pag. 11]. Metoda constituie astfel o incercare de a reduce arbitrarul la ordine, o modalitate prin care cunoasterea spontana se va transforma in cunoastere critica, gandirea devenind o unealta de cer­cetare.

Tehnica sau procedeul nu constituie decat o anumita metoda de actiune. ”Felul practic, procedural in care se utilizeaza o metoda sau alta de cercetare se numeste tehnica “ arata Ana Tucicov Bogdan.

1.2 Etapele cercetarii

O delimitare stricta intre diferite tipuri de cercetare fiind greu de realizat, ra­mane in primul rand valabila clasica diviziune intre cercetarea fundamentala si cer­cetare aplicativa.

În ceea ce priveste cercetarea fundamentala se face distinctie intre cercetarea fundamentala pura si cercetarea fundamentala aplicativa.

Cercetarea fundamentala pura introduce in domeniul criminologiei elemente de psihologie, sociologie, genetica, biochimie, patologie, statistica, drept si din orice domeniu care ar contribui la intelegerea si explicarea cauzelor fenomenului criminalitatii. Cercetarea fundamentala directionata cuprinde stiinte exacte, cum este istoria naturala a omului si stiinte denumite culturale [7 Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie ED. Academiei Republicii Socialiste Romania Buc. 1981 ……… pag. 18

].

Unii autori au incercat sa minimalizeze rolul cercetarii fundamentale, afirmand ca stiinta criminologiei nu poate fi definita prin ea insasi, ci numai prin ceea ce realizeaza, cadrul acesteia limitandu-se in consecinta numai la cercetarea aplicativa. Cu toate acestea, elaborarea unei politici penale eficiente, ca si a unor programe de prevenire si resocializare a infractorilor nu se poate realiza fara o cunoastere profunda a cauzelor fenomenului infractional.

În criminologie tipurile clasice decurg din dubla finalitate a cercetarilor. Se are in vedere, pe de o parte studierea fenomenului infractional independent de utilizarea imediata a cercetarilor, iar pe de alta parte rezolvarea unor probleme in mod practic.

Între diferitele tipuri de cercetare un loc important il ocupa cercetarea etiologica, care are ca principal obiectiv descoperirea cauzelor care determina si a conditiilor care favorizeaza savarsirea infractiunilor. Acesta este un subiect controversat, deoarece se pune problema daca cercetarea etiologica este o cercetare fundamentala, sau una aplicativa. Conform celor aratate mai inainte putem spune ca aceasta controversa este neintemeiata, deoarece cercetarea etiologica se poate incadra in fiecare din cele doua tipuri.

Un alt tip de cercetare este cercetare de evaluare, care isi propune sa masoare eficacitatea sistemului judiciar si urmareste sa cunoasca in ce masura sanctiunile penale corespund scopurilor urmarite de politica penala.

O alta impartire a cercetarii poate fi socotita si cea in cercetare activa sau de actiune si cercetare de tip operational.

Dupa unii autori cercetarea operationala reprezinta in stiintele exacte ceea ce cercetarea activa reprezinta in stiintele sociale.

Cercetarea activa este acel tip de cercetare care se preocupa de schimbarea unei situatii existente, in sensul ameliorarii acesteia. Realizarea cercetarii active presupune o stransa colaborare intre cercetatori si factorii de decizie din diferite domenii ale vietii sociale. Ea nu implica neaparat verificarea unei ipoteze de cercetare si apelarea la grupuri de control.

Cat priveste cercetarea operationala aceasta poate servi indeosebi la alcatuirea unor statistici financiare complete si unitare, la crearea unui sistem informational pe baza de ordinator la nivelul tuturor instantelor judiciare, la reducerea costului si la cresterea eficacitatii organelor judiciare.

Factorii care delimiteaza alegerea tipului de cercetare sunt :

- natura si complexitatea temei abordate

- formatiunea cercetatorului

- posibilitatile concrete de realizare.

În practica cel mai adesea proiectele de cercetare se realizeaza prin intrepatrunderea diferitelor tipuri de cercetare.

Cercetarea stiintifica indiferent de tema supusa studiului se va desfasura in functie de un plan de cercetare, care trebuie sa cuprinda etapele principale ale cercetarii, menite sa oglindeasca mersul metodic al gandirii cercetatorului de la inceput si pana la finalitatea temei.

Cadrul teoretic sau problematica de cercetare presupune trei faze:

1) determinarea cadrului de referinta