Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE 5
CAPITOLUL I: EVOLUTIA POLITICA A MISCARII LEGIONARE (1933-1937)
Ascensiunea Garzii de Fier in anul 1933 8
Guvernul I.G. Duca si Garda de Fier 10
Campania electorala (19 nov. 1933 - 19 dec. 1933) 13
Dizolvarea Garzii de Fier (9 dec. 1933) 14
Asasinatul de la Sinaia 18
Masurile guvernului dr. C. Angelescu 22
Procesul Nicadorilor 24
Legiunea in anii 1934-1935 29
Propaganda legionara - tabara de munca de la Carmen Sylva 31
Congresul de la Tg. Mures 36
Asasinarea lui M. Stelescu 41
inmormintarea lui I. Mota si V. Marin 50
Evolutia raporturilor politice dintre Carol al II-lea si C.Z. Codreanu 56
Relatia politica dintre Codreanu si Maniu. incheierea pactului electoral de
neagresiune 65
Alegerile generale din decembrie 1937 72
CAPITOLUL II: EVOLUTIA IDEOLOGICA A MISCARII LEGIONARE
Antidemocratismul 89
Antisemitismul 94
Ortodoxismul 104
Anticomunismul 110
Intelectualii si Miscarea Legionara 114
Nae Ionescu 119
Mircea Eliade 129
Emil Cioran 136
Constantin Noica 145
CAPITOLUL III: ASCENSIUNEA POLITICA A FASCISMULUI SI A NAZISMULUI
Fascism 151
Nazism 163
Concluzii 173
ANEXE
BIBLIOGRAFIE 176

Alte date

?

INTRODUCERE

Miscarea Legionara, Garda de fier, C. Z. Codreanu, constituiau in perioada dintre anii 1947-1989 subiecte ale istoriei ce nu puteau fi abordate din punct de vedere stiintific decat prin dogmele materialismului istoric. Momentul decembrie 1989 a adus, pe langa multe alte libertati, si libertatea de a scrie istoria “asa cum a fost”, departe de orice interpretare cu coloratura politica.

Acest aspect s-a dovedit a fi un imbold in plus pentru studierea unei miscari politice paradoxale, blamata de unii, dar in acelasi timp evocata favorabil de ultimii apologeti in viata ai “Capitanului”. Istoria plina de violenta, dar si de actiuni edilitare bisericesti, practica asasinatului politic, dar si proclamarea necesitatii virtutilor morale, dar mai ales adeziunea ideologica a mai multor intelectuai interbelici de faima, toate acestea nu puteau decat sa suscite interesul pentru gruparea “Arhanghelului Mihail”.

Datorita amintitei abordari istorice din partea istoriografiei comuniste, cele mai importante titluri ce retin atentia in perioada respectiva (1947-1989) apartin unor istorici straini. Acestia au furnizat opere de reala valoare, cum a fost cazul lui EugenWeber [1 E. WEBER, Dreapta romaneasca, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995], a istoricului spaniol Francisco Veiga [2 F. VEIGA, Istoria Garzii de Fier. 1919-1941. Mistica ultranationalismului, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1995] ori al celui german, Armin Heinen [3 A. HEINEN, Legiunea <>. Contributie la problema fascismului international, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1999], a carui teza de doctorat, “Legiunea <>. Contributie la problema fascismului international”, reprezinta, in opinia noastra, cea mai documentata si, in fond, cea mai valoroasa lucrare istorica pe aceasta tema. Nu trebuie uitata nici contributia lui N. Nagy-Talavera [4 N. NAGY-TALAVERA, Fascismul in Ungaria si Romania, Bucuresti, Hasefer, ] care a analizat in paralel fascismul maghiar si cel romanesc. Un controversat, dar nu mai putin interesant studiu a oferit si Henry Roberts, preocupat mai ales de problemele politice ale unui stat pe care il definea agrar.

Dupa 1989, au aparut excelente studii despre legionarism din partea mai multor analisti ai fenomenului precum Gh. Buzatu [5 GH. BUZATU, Radiografia dreptei romanesti (1927-1941), Bucuresti, Ed. FF Press, 1996], Dragos Zamfirescu [6 D. ZAMFIRESCU, Legiunea Arhanghelului Mihail dee la mit la realitate, Bucuresti, ed. Enciclopedics, 1997], R. Ioanid [7 R. IOANID, Sabia Arhanghelului Mihail, Bucuresti, Ed. Diogene, 1994], Z. Ornea [8 Z. ORNEA, Anii treizeci. Extrema dreapta romaneasca, Bucuresti, Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1995], F. Müller [9 F. MÜLLER, Nae Ionescu, ideologia totalitara si Miscarea Legionara. 1934-1940, in <>, tom. VIII, nr. 1-2, p. 119-123, 1997] ori C. Petculescu [10 C. PETCULESCU, Miscarea Legionara. Mit si realitate, Bucuresti, Ed. Noua alternativa, 1997]. Desi uneori cu interpretari diferite, ce au dat nastere polemicilor, acesti autori au impus tratarea stiintifica a subiectului, dar au si publicat, prin asidua munca in arhive, importante documente ale perioadei.

Problema evreiasca a intrat in atentia autorilor J. Ancel [11 J. ANCEL, Contributii la istoria Romaniei. Problema evreiasca 1933-1944, 2 vol., Bucuresti, Ed Hasefer, 2001] si L. Volovici [12 L. VOLOVICI, Ideologia nationalista si” problema evreiasca” in Romania anilor ’30, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1990] ce au dezbatut cu obiectivitate daca a existat o asemenea problema in perioada interbelica in Romania si in ce mod s-a manifestat aceasta in plan intelectual-cultural.

În ceea ce priveste sursele utilizate de autorul acestei lucrari, mentionam in primul rand documentele republicate, extrase din diferite fonduri ale Arhivelor Nationale Istorice Centrale, precum Fondul Ministerului de Interne, ori ale Ministerului de Justitie – Directia Judiciara a Comisiei Centrale Electorale. De ajutor au fost si fondul Casa regala Diverse ori Ministerul Justitiei Directia Judiciara. Au fost urmarite in special informatiile despre activitatea membrilor Garzii de Fier, a mediului in care si-au desfasurat acestia propaganda, iar ca surse au fost utilizate rapoarte ale Sigurantei Generale, note informative ale Corpului de Detectivi.

De mare importanta s-au dovedit presa vremii si in special publicatiile apropiate ideologic de “camasile verzi”: “Axa”, “Buna Vestire”, “Însemnari sociologice”. Nu au fost neglijate pulicatiile independente, dar care au inserat in paginile lor articole semnate de intelectuali apropiati crezului Miscarii: “Vremea” (M. Eliade, E. Cioran, C. Noica), “Dreapta” (M. Vulcanescu), “Predania” (N. Ionescu), “Credinta” (M. Eliade). Problema dizidentei lui M. Stelescu si a conflictului cu C. Z. Codreanu care i-a urmat, a condus la indreptarea atentiei noastre catre publicatia “Cruciada Romanismului”, in care polemica a fost intretinuta.

Marturiile contemporane evenimentelor au fost extrase din jurnale ale personalitatilor timpului (C. Argetoianu [13 C. ARGETOIANU, Însemnari zilnice, 3 vol., Bucuresti, Ed. Machiavelli, 1998], Carol al II-lea [14 CAROL AL II-LEA, Între datorie si pasiune. Însemnari zilnice, Bucuresti, Ed. Silex, 1995], A. Calinescu [15 A. C?LINESCU, Însemnari politice 1916-1939, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1990], G. Gafencu [16 G. GAFENCU, Însemnari politice, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1991]) ori prin intermediul memoriilor (N. Crainic [17 N. CRAINIC, Zile albe-zile negre, Bucuresti, Casa Editoriala Gandirea, 1991], M. Eliade [18 M. ELIADE, Memorii, 2 vol. Bucuresti, Ed. Humanitas, 1991], A. Vaida-Voevod [19 A. VAIDA-VOEVOD, Memorii, 2 vol., Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1995]), ca sa le amintim doar pe unele dintre ele.

Capitolul referitor la evolutia ideologica a Miscarii Legionare a impus necesitatea utilizarii operelor semnate de lideri gardisti si publicate pana in anul 1940, inclusiv: I. Banea, E. Bernea, Tr. Braileanu, Alexandru Cantacuzino, C.Z. Codreanu, V. Marin, M. Polihroniade.

Doctrina legionara a fost dezvoltata si de apologeti straini ai lui Codreanu : Paul Guiraud [20 P. Guiraud, Codreanu si Garda de Fier, Bucuresti, Ed. Majadahonda, 1998] ori Julius Evola [21 J. EVOLA, Nationalism si asceza. Reflectii asupra fenomenului legionar, Alba Iulia-Paris, Ed. Fronde, 1998], savant italian.

Al III-lea capitol al lucrarii a incercat sa surprinda similitudinile ascensiunii a trei miscari de extrema dreapta: fascismul, nazismul si legionarismul: au fost urmarite evolutia politica, cauzele cresterii numerice a militantilor, rezultatele electorale, structura sociala, factorii decisivi in preluarea puterii in cazurile fascismului (octombrie 1922) si a nazismului (ianuarie 1933) ori doar propulsarea pe scena politica, in cadrul legionarismului (decembrie 1937).

Acest ultim capitol a pus accent pe lucrari monumentale ale unor istorici reputati, E. Santarelli [22 E. SANTARELLI, Storia del Movimento e del Regime Fascista, 2 vol., Roma, Editori Riuniti, 1967], L. Salvatorelli [23 L. SALVATORELLI & G. MIRA, Storia d’Italia nel Periodo Fascista, vol I-II, Roma, Einaudi, 1972], P. Milza [24 P. MILZA, Les Fascismes, Paris, Imprimerie Nationale, 1985], G. Badia [25 G. BAFIA, Histoire de l’Alemagne contemporaine 1917-1962, vol I-II, Paris, Editioms Sociales, 1964], dar si cartea de capatai sau “Biblia” nazismului, cum neinspirat a fost numita, “Mein Kamp” (“Lupta mea”), autor Adolf Hitler [26 A. HITLER, Lupta mea, vol I-II, Craiova, Ed. Beladi, 1998-1999].

În finalul lucrarii au fost introduse anexe constand in harti ale Romaniei, Germaniei si Italiei, absolut necesare pentru intelegerea unor evenimente dezbatute in paginile lucrarii: rezultate electorale si interpretarea lor geografica. Pentru o mai buna fixare a cunostintelor au fost realizate si grafice sugestive in legatura cu evolutia numerica a numarului membrilor de aderenti.

Prezenta lucrare nu se doreste a fi decat o noua contributie pe marginea unui subiect departe de a fi epuizat.

CAPITOLUL I

EVOLUTIA POLITIC? A MISC?RII LEGIONARE

Ascensiunea Garzii de Fier in anul 1933

Odata cu infiintarea Garzii de Fier ca instrument politic al Miscarii Legionare, in aprilie 1930, a inceput si adevarata lupta politica a lui Codreanu si a camarazilor sai pe care au inteles inca de la inceput sa o duca sub semnul violentelor: campaniile antisemite din Bucovina si din Maramures (iunie – iulie 1930), sprijinul moral acordat lui Gh. Beza, macedoneanul ce a vrut sa-l asasineze pe subsecretarul de stat C. Angelescu (iulie 1930).

A urmat, in mod logic, prima dizolvare a Garzii de Fier, decizie ce a apartinut ministrului de interne de atunci, Ion Mihalache. Pe 3 ian. 1931 Garda de Fier era desfiintata si interzisa, ceea ce nu i-a impiedicat pe legionari sa se inscrie, in aprilie 1931, pe lista electorala sub o noua titulatura: „Gruparea C.Z. Codreanu”; aceasta a obtinut 11.000 voturi la alegerile partiale din judetul Neamt (31 august 1931) si prima alegere a lui Codreanu in Camera Deputatilor. În aprilie 1932, tatal sau, Ion Zelea Codreanu a obtinut si el un loc de deputat, dupa succesul legionarilor in alegerile partiale organizate in judetul Tutova.

Toate aceste rezultate electorale au anuntat oarecum cele 70.000 de voturi pe care Legiunea le-a primit in alegerile parlamentare generale intre 17 iulie 1932 – 20 iulie 1932 si care au adus legionarilor cinci locuri in Camera Deputatilor.

Anul 1933 a adus Garzii de Fier sporirea numarului de membri [27 A. HEINEN Legiunea „Arhanghelului Mihail”. O contributie la problema fascismului international, Buc, Humanitas, 1999, p. 366. Autorul german evalueaza la aproximativ 28.000 membri legionari (3.495 cuiburi). Calculul se foloseste de principiul introdus de Codreanu ca un cuib sa numere minim trei – maxim treisprezece membri.], iar acest fapt a avut loc, culmea, in contextul violentelor de la sfarsitul anului care au culminat cu asasinarea primului – ministru in functiune, liberalul I.C. Duca.

Ascensiunea Garzii de Fier s-a produs sub influenta unor factori de ordin extern si aici ne referim la o anumita tendinta de evolutie spre extrema dreapta: cucerirea puterii, pe cale legala, a lui A. Hitler, liderul national – socialist, in ianuarie 1933, dar si sub influenta unor aspecte ale crizei social – politice din Romania: tulburarile muncitorilor de la Atelierele Grivita, dar mai ales modul brutal in care guvernul condus de Vaida – Voevod a intervenit (prilej pentru Codreanu de a pleda pentru cauza muncitorilor, de la tribuna parlamentara, pe 16 ianuarie 1933. A fost prima incercare a gardistilor de a-si apropia miscarea muncitoreasca), scandalul Skoda (una din „panamalele” romanesti, in martie 1933), frustrarile tinerei generatii de intelectuali in legatura cu lipsa locurilor de munca [28 Ibidem, p. 209 – 210].

Semne vadite ale crizei economice declansate in 1929 si ale felului in care a lovit aceasta societatea romaneasca interbelica, toate acestea au favorizat cautarea unei alternative la sistemul politic romanesc, si aceasta alternativa a incercat sa o ofere Garda de Fier.

Propaganda legionara a folosit absolut toate mijloacele pentru a putea populariza ideile „Capitanului”. La inceputul anului 1933, pe 24 ianuarie 1933, legionarii bucuresteni insotiti de catre studenti si condusi de preotul Georgescu – Edineti, au dorit sa depuna o cruce la Monumentul Eroului Necunoscut, in parcul Carol, dar au fost impiedicati de catre autoritati (dupa actiunile de protest in principalele centre universitare, manifestarea a avut loc cu un numar sporit de participanti: de la o mie s-a ajuns la 7.000 – 8.000!) [29 Ibidem, p. 211].

Ascensiunea gardista a fost favorizata de diferite imprejurari fie ele de natura externa ori interna, dar o mare importanta a avut-o determinarea legionarilor, credinta Capitanului ca numai doctrina sa poate salva Romania (vezi in acest sens cap. II al acestei lucrari), ceea ce nu exclude, repetam, si atitudinea toleranta [30 Ibidem, p. 224. Vezi si C. PETCULESCU Miscarea Legionara mit si realitate, Bucuresti, Noua Alternativa, 1997, p. 81 – 82] a unor oameni politici: Vaida – Voevod [31 A. C?LINESCU Însemnari diplomatice, Bucuresti, Humanitas, 1990, p. 168, p. 174 (pe 1 iulie A. Calinescu redactase „un proiect de jurnal pentru suprimarea miscarilor extremiste si a batalioanelor de asalt”, „totusi prim - ministrul ezita sa dea drumul la jurnal. Noi, ceilalti, insistam. Solutia se amana”).], V.V. Tilea [32 Ibidem, p. 201 – 202: Discutia dintre Gh Tatarescu si A. Calinescu, pe 6 ian. 1934, in care primul a afirmat: „Ati facut si voi greseli [taranistii], pentru ca cel putin unii dintre voi – Tilea, de exemplu – ati incurajat si ati finantat garda si pe Nae Ionescu”.].

Exista un puternic contingent de politicieni care au intuit foarte bine pericolul reprezentat de legionari; ei au fost adversarii de temut ai Garzii de Fier: V. Madgearu, P. Andrei, A. Calinescu [33 A. HEINEN op. cit., p. 224].

Dintre membrii P. Liberal pot fi amintiti in acest sens I.G. Duca si V. Iamandi. De altfel, Duca si-a manifestat intentiile in legatura cu Garda de Fier inca din vara lui 1933 cand a avut intalniri cu politicieni francezi; in declaratiile sale se angaja public „sa termine cu problema legionara daca va ajunge sa formeze un guvern” [34 F. VEIGA Istoria Garzii de Fier 1919 – 1941. Mistica ultranationalismului, Bucuresti, Humanitas, 1995, p. 194.]. Tot pe aceasta linie intransigenta vis – a – vis de extrema dreapta, se inscria declaratia sa din 6 noiembrie 1933, redata de ziarul „Adevarul” prin care era schitat programul unei eventuale guvernari liberale:

„Întarirea ideii de autoritate azi macinata printr-o guvernare lipsita de prestigiu si de simtamantul de ordine. Combaterea fara sovaire a tuturor carentelor rezemate pe ura de clasa si de rasa si care, lasate libere si uneori sustinute de ajutor strain, ar putea primejdui unitatea statului, pacea sociala si libertatile politice chezasuite de asezamantul constitutional” [35 ADEV?RUL, an 47, nr. 15262, 6 nov. 1933].

Duca viza schimbarea atitudinii statului fata de legionari carora le reprosa antisemitismul („ura de rasa”) si ajutorul primit de la o putere straina (a se intelege Germania nazista): „sustinute de ajutor strain”. Discursul nu facea diferente intre extremismul de dreapta (legionarii) si extremismul de stanga (comunistii), ba din contra cele doua miscari erau asezate pe acelasi palier, ceea ce reprezenta iarasi o schimbare, deoarece guvernul lui Vaida – Voevod (1932, 1933) urmarea sa foloseasca pe legionari impotriva comunistilor [36 ANIC, fond M. INTERNE DIVERSE, dosar 220, 15/1934, fila 268.].

Pe 14 nov. 1933, deci la numai opt zile de enuntarea programului liberal de intarire a autoritatii, Duca era numit prim – ministru si putea aplica programul sau de guvernare.

Guvernul I.G. DUCA (14 nov. 1933 – 29 dec. 1933) si Garda de Fier

Numirea lui I.G Duca la presedintia Consiliului de Ministri a avut darul de a surprinde oamenii politici, stiute fiind raporturile incordate dintre liderul liberal si Carol al II-lea. În 1930, in conditiile venirii pe tronul Romaniei a lui Carol al II-lea, pe 6 iunie, I.G. Duca a adoptat o pozitie dura fata de noul monarh si sugestiva in acest sens este o declaratie a sa:

„Am scrutat tot ce-mi poate spune judecata si constiinta mea si doua motive, unul de ordin etic si altul de ordin politic si national, ma impiedica definitiv sa primesc solutia de azi.” [37 D. ZAMFIRESCU, Legiunea Arhanghelului Mihail de la mit la realitate, Bucuresti, Ed. Enciclopedica, 1997, p. 163.]

Prin gestul sau de a acorda investitura lui Duca, regele (caruia prin Constitutie ii apartinea prerogativa de numire a primului – ministru [38 CONSTITUTIA DIN 1923 ÎN DEZBATEREA CONTEMPORANILOR, redactor STROE Aurelian, Bucuresti, Humanitas, 1990, p. 626.]) a urmarit sa inlature posibilitatea ca liberalii sa treaca in tabara adversarilor sai.

Istoricul A. Heinen a gasit si o explicatie de natura politica externa: „La un an dupa «acapararea puterii» in Germania, opinia publica a statelor parlamentare occidentale devenise sensibila fata de orice aspiratii autoritare. Romania, care depindea atat politic cat si economic de democratiile europene, nu putea sa se sustraga unei astfel de presiuni.” [39 A. HEINEN, op. cit., p. 151.]

Carol al II-lea a dat astfel asigurari puterilor occidentale (Franta, Marea Britanie) ca in Romania se garantau libertatile cetatenilor, regimul democratic, iar fata de extremismele politice se arata intransigenta.

Opinia publica internationala tocmai la o asemenea politica se si astepta: raporturi bune intre suveran si partidele politice pe plan intern, iar pe plan extern amplificarea „legaturilor economice, politice si diplomatice” ale Romaniei cu aliatii ei traditionali. [40 MUSAT M. & ARDELEANU I., Romania dupa Marea Unire, vol. II, partea a II-a, Bucuresti, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1988, p. 502-503.] Singura presa germana facea nota discordanta. [41 Ibidem, p. 503.]

Istoricii Musat si Ardeleanu au atribuit lui Carol si dorinta ca „printr-o abila manevra” sa „compromita liberalismul traditional” si sa rastoarne „printr-un act de violenta inedita” raportul dintre cele doua „mari grupari si orientari politice” din interiorul P.N. Liberal: „batranii” – „tinerii” liberali. [42 Ibidem, p. 502.]

Daca se admite o asemenea ipoteza si anume ca regele l-a numit pe Carol pentru ca apoi, prin moartea sa, sa-l aduca pe Tatarescu (din „gruparea” tinerilor liberali), trebuie afirmata si implicarea lui Carol in asasinatul de la Sinaia iar in acest sens este destul de greu de dat un verdict.

Carol a avut de grija sa numeasca in functii importante oamenii sai de incredere, cum ar fi: gen. Uica (Ministru de Razboi), prefectul Politiei Capitalei, Gabriel Marinescu, pe seful Jandarmeriei, generalul Dumitrescu (tatal lui Puiu Dumitrescu, secretarul regelui) s.a.