Pagina documente » Stiinte Economice » Modelarea deciziilor pe pietele de capital

Cuprins

lucrare-licenta-modelarea-deciziilor-pe-pietele-de-capital
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-modelarea-deciziilor-pe-pietele-de-capital


Extras din document

CUPRINS
I. DESCRIEREA PIETELOR DE CAPITAL
I.1 CARACTERIZARE GENERALA A FINANTELOR
I.2 SEGMENTAREA PIETEI FINANCIARE
I.2.1 INVESTITORII DE CAPITAL
I.2.2 ANTREPRENORII PUBLICI SI PRIVATI
I.2.2.1 PIATA BANCARA
I.2.2.2 PIATA MONETARA
I.2.2.3 PIATA DE CAPITAL
I.3 TIPOLOGIA PIETELOR DE CAPITAL
I.3.1 COMPONENTELE PIETEI DE CAPITAL
I.3.2 SEGMENTUL PRIMAR
I.3.3 SEGMENTUL SECUNDAR
I.4 FUNCTIA DE EVALUARE A PROIECTELOR DE INVESTITII
I.5 DETERMINAREA CURSULUI BURSIER
I.5.1 COTATIA DISCONTINUA
I.5.1.1 VANZATORUL TITLULUI
I.5.1.2 CUMPARATORUL TITLULUI
I.5.2 COTATIA CONTINUA IN TIMPI DIFERITI SI IN TIMP REAL
I.5.3 ORGANIZAREA SITEMULUI BURSIER
I.6 PROBLEMA OPTIUNILOR (OPTIONS)
I.7 ORGANIZAREA PIETEI OPTIUNILOR NEGOCIABILE
I.7.1 CONTRACTUL DE TIP CALL
I.7.1.1 MOTIVATIA CUMPARARII UNUI CONTRACT CALL
II. FUNDAMENTE STATISTICO-MATEMATICE UTILIZATE IN ANALIZA PIETELOR DE CAPITAL
II.1 INDICII BURSIERI - CONSTRUCTIE SI RELEVANTA
II.2 ATRIBUTE SI FUNCTII NOI PENTRU INDICI BURSIERI
II.3 RENTABILITATEA VALORILOR MOBILIARE
II.4 CALCULUL RATEI ANUALE DE RENTABILITATE
II.5 RISCUL UNUI TITLU MOBILIAR
III. RISCUL SI INCERTITUDINEA IN CADRUL PIETELOR DE CAPITAL
III.1 NOTIUNI GENERALE DESPRE RISCUL PE PIATA DE CAPITAL
III.2 DECIZIILE PE PIATA DE CAPITAL
III.3 COMPONENTELE RISCULUI VALORILOR MOBILIARE
III.4 MODELUL LINIAR AL RENTABILITATII TITLURILOR
III.5 VOLATILITATEA TITLURILOR INDIVIDUALE
III.6 INTENSITATEA CORELATIEI DINTRE RENTABILITATEA TITLURILOR SI RENTABILITATEA PIETEI BURSIERE
III.7 VARIABILA CA MASURA A RISCULUI SPECIFIC
III.8 RENTABILITATEA SI RISCUL UNUI PORTOFOLIU DE DOUA TITLURI
III.9 TIPURI DE CORELATII RENTABILITATE-RISC INTR-UN PORTOFOLIU DE DOUA TITLURI
III.10 FRONTIERA EFICIENTA. PORTOFOLIUL CU VARIANTA MINIMALA ABSOLUTA (PVMA)
III.11 RENTABILITATEA SI RISCUL UNUI PORTOFOLIU FORMAT DIN N TITLURI
III.12 SELECTIA PORTOFOLIULUI DE N TITLURI
III.13 RISCUL SPECIFIC SI RISCUL SISTEMATIC AL PORTOFOLIULUI DE N TITLURI
III.14 SITUATIA UNUI PORTOFOLIU ECHIPONDERAT
IV. CONCLUZII
V. BIBLIOGRAFIE

Alte date

? ?

Capitolul 1.

Descrierea pietelor de capital.

1.1 Caracterizare generala a finantelor.

Dupa celebrele aprecieri ale lui Modiliani si Miller (1958), finantele oricat de moderne ar fi acestea, nu reprezinta nimic fara o activitate economica intensa care sa le sustina. In esenta finantele indeplinesc trei functii:

? De evaluare (de masurare) a averii;

? De repartizare a rezultatelor;

? De protectie a investitorilor;

Cu alte cuvinte ,finantele nu sunt un mediu unde se creaza bogatii din nimic. Spunem acest lucru intrucat sunt numerosi cei care cred ca, prin finante, se poate ajunge la acest “miracol”. Finantele nu au decat misiunea de a masura bogatiile produse in economie si de a letransfera spre diferitii participanti la obtinerea lor, veghind sa se opereze o distributie eficace a riscurilor.

Orice economie nationala, indiferent de nivelul sau de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se intalnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de active financiare, necesare crearii de resurse pentru dezvoltare productiei de bunuri si servicii in cadrul firmelor.

Trebuie sa ne intoarcem cu mult inaintea erei crestine, ca sa descoperim urmele primelor piete financiare. Dupa traditia greca, moneda a fost inventata de lidieni, piesele de aur sau argint inlocuind progresiv trocul. Avantul pe care comertul l-a luat in Mesopotamia i-a determinat pe comercianti sa imprumute bani ca sa-si poata dezvolta activitatile. Astfel, primele operatiuni bancare s-au bazat pe imprumutul cu dobanda. Cateva secole mai tarziu, romanii perfectionau acest sistem si inventau sistemul bursier. Principiul acestuia avea sa fie uitat aproape 500 de ani, apoi redescoperit de catre italieni, in timpul Evului Mediu. In secolul al XIV-lea se va crea un centru unde sa se regrupeze toate schimburile care anterior se faceau prin constituirea temporara a societatii pe actiuni care functiona pe durata unei activitati. Acel centru se va stabili in Flandra, mai precis la Anvers.

1.2 . Segmentarea pietei financiare.

In economia financiara, circuitul activelor financiare are loc intre multimea ofertantilor de fonduri (investitorii) si multimea utilizatorilor acestora, in vederea realizarii unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a carei finalizare este profitul. Tranzactiile financiare (cu titluri) se releva a fi partea superioara a echilibrului dintre cererea si oferta totala de bunuri si servicii dintr-o economie de piata. Reluand celebra relatie de echilibru macroeconomic:

Y + M = C + I + X [*) in care 1=PIB; M-importurile; C-consumul final; I-investitiile si X - exporturile])

Se poate relativ usor evidentia sursa si destinatia fluxurilor financiare (de capital):

Y – C = I +X – M

S = I + SBP ,

in care S reprezinta economiile;

SBP – soldul balantei de plati.

In ipoteza maximizarii utilitatii consumului prezent (Co), dar si a celui viitor (I + SBP), agentii care vor realiza economisiri, vor transfera capitalurile lor (le vor investi) catre antrpenori. Acestia folosesc capitalurile mobilizate pentru a finanta proiecte de investitii prin care garanteaza economisitorilor o rentabilitate scontata.

Daca facem ipoteza unei balante de plati echilibrate (cu SBP = 0), atunci principala ecuatie de echilibru din economie este cea dintre economisiri si investitii (in imobilizari si stocuri):

S = I

Aceasta ecuatie sintetica de echilibru evidentiaza existenta, pe de o parte, a unor surplusuri de capital (+ K), rezultate din procese de economisire (renuntari la procese de consum in prezent pentru cresterea averii in viitor) si, pe de alta parte, a unor nevoi de capitaluri (- K), aparute la antreprenori care dezvolta procese de investitii reale si care depasesc capacitatea lor de autofinantare.

Rolul finantelor este deci de a face transferuri eficient, sigur si operativ al capitalurilor disponibile de la econmisitori la antreprenori.

Se evidentiaza astfel existenta a doua categorii de agenti care opereaza pe piata financiara: investitorii de capital si antreprenorii.

1) Investitorii de capital sunt cei care au realizat, prin gestiunea lor financiara, un excedent de capital (Y – C = S) sau care i-si propun sa disponibilizeze capitaluri, in raport cu nevoile lor prorii de consum. Ei formeaza la un loc oferta de capital national (MS), economiile publice ale tarii (de aceea sunt numiti si “economisitori”). Regasim in aceasta categorie in primul rand, gospodariile familiale (menajele) care pe ansamblul tarii, formeaza un potential financiar apreciabil (in functie de rata medie de economisire). Regasim apoi intreprinderile rentabile, performante, cu excedente permanente de trezorerie si care urmaresc un plasament strategic, rentabil si sigur. In sfarsit, pe parcursul executiei bugetului de stat central si a bugetelor locale, trezoreria publica poate inregistra surplusuri temporare de incasari in raport cu platile curente, surplusuri ce vor cauta un plasament rentabil (fie si temporar).