Pagina documente » Psihologie, Sociologie » Neuropsihofiziologie cognitiva si evolutiva. Reflectarea si celula nervoasa

Despre lucrare

lucrare-licenta-neuropsihofiziologie-cognitiva-si-evolutiva.-reflectarea-si-celula-nervoasa
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-neuropsihofiziologie-cognitiva-si-evolutiva.-reflectarea-si-celula-nervoasa


Cuprins

Cuprins
I. Domeniul neuropsihologiei (cognitive si evolutive) ... 3
1. Reflectarea psihica ca un dat natural ..... 3
1.1. Palparea radacinilor naturale ale psihicului .............. 3
1.2. Palparea psihicului si paradoxul evolutiei mentale .... 6
2. Activitatea nervoasa ca reflectare cognitiva ............. 8
3. Apelul la categoriile de instinct si inteligenta ............ 9
II. Viata psihica la inceputuri 11
1. Nivelul superior psihic de integrare adaptativa ......... 11
1.1. inceputurile prepsihice ale reflectarii 12
1.1.1. Viata animala ca diferita de cea vegetala ........... 12
1.1.2. Viata animala are a baza miscarea ... 13
2. Plasticitatea comportamentala si sistemul nervos ..... 14
2.1. Comportamentul animalelor cu sistem nervos si ganglionar .... 16
2.2. Comportamentul animalelor cu sistem nervos central ........... 18
2.2.1. Interiorizarea miscarilor si cefalizarea . 19
2.2.2. Instrumentalizarea miscarilor si corticalizarea ..... 20
III. Reflectarea si celula nervoasa .......... 21
1. Formularea problemei ...... 21
2. Citeva date de morfologie celulara....... 22
2.1. Neuronul .... 23
2.2. Celulele gliale ............. 24
3. Tehnologia propagarii impulsului neuronal ........ 24
3.1. Caracteristici tehnice ale potentialului de actiune . 25
3.2. Tipuri de potentiale in nervi............. 26
3.3. Potentialul de generare ..... 26
3.4. Transmisia sinaptica a semnalelor ...... 27
3.5. Neurotrasnmitatorii ai receptia .......... 27
4. Hrana informationala si morfogeneza cerebrala ..... 28
5. Actiunea senzoriala si mentala a anestezicelor ......... 29
5.1. Anetezicele generale ...... 30
5.2. Anestezicele locale ....... 30
6. Mecanismul psihomolecular al drogarii . 30
IV. Reflectarea si organizarea medulara a sistemului nervos ............ 32
1. Viata psihica si cordonul spinal ............ 32
2. Cordonul spinal si sistemul sau periferic .. 33
2.1. Neuronii sistemului nervos periferic ..... 33
2.2. Anatomia retelei periferice a cordonului spinal ....... 34
2.3. Divizarea functionala a retelei periferice a cordonului spinal ...... 35
3. Activitatea reflexa a cordonului spinal .... 35
3.1. Conponentele activitatii reflexe medulare ............. 36
3.2. .Reflexele medulare somatice ........... 36
3.3. Reflexele medulare exteroceptive ........ 37
3.4. Reflexele medulare vegetative ........... 38
V. Sediul funtiilor vitale - trunchiul cerebral ............ 38
1. Viata psihica localizata in bulb ........... 38
1.1. Topografia anatomica a bulbului ....... 39
1.2. Centrii reflecsi din bulb... 40
1.3. Forma ritmica a instinctului respiratiei la pesti ..... 41
2. Anatomia puntii .............. 42
2.1. Centrii reflecsi localizati in punte . 43
2.2. Instinctele de aparare pontine ...... 43
3. Mezencefalul ... 43
3.1. Anatomia mezencefalului ............. 43
3.2.1. Reflexele mezencefalice de miscare vizuale .. 44
3.2.2. Reflexele emzencefalice tonice ... 44
3.2.3. Reflexele mezencefalice de postura generale ............. 45
3.2.4. Reflexele mezencefalice de redresare ........ 45
VI. Controlul paleocefalic al vietii tonigene si afective ... 46
1. FR ca sediu al vietii tonigene .............. 46
1.1. Fiziologia sistemului reticulat difuz ..... 47
1.2. Fiziologia sistemului reticulat activator . 47
1.3. Fiziologia sistemului reticulat dezactivator ............ 48
2. Anatomia functionala a cerebelului ........ 51
3. Hipotalamusul in reglarea nevoilor primare ............ 51
4. Sistemul limbic si activitatea sa reglatoare ............. 54
VII. Inteligenta si controlul neocefalic al activitatilor cognitive ...... 57
1. Scoata cerebrala - elemente de de neuroanatomie functionala ... 57
1.1. Implicarea centrilor si cailor senzoriale aferente in reflectare ... 59
1.2. Rolul centrilor si cailor somatice corticopete in reflectare ...... 59
1.3. Centrii si caile corticopete in reflectarea vizuala ... 60
2. Rolul ariilor de asociatie in reflctare ..... 61
2.1. Testarea functiilor superioare ........ 62
2.2. Rolul ariilor de asociatie posterioare .. 62
2.3. Rolul ariilor de asociatie frontale ..... 63
3. Rolul centrilor si cailor eferente in reflectare ......... 64
4.Cateva consideratii asupra efecelor psihologice ale interventiilor neuro-chirurgicale 65
VIII. Finalitatea heomerstatica neuropsihica si inalta performanta ...... 67

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

I. DOMENIUL PSIHONEUROLOGIEI

1. Reflectarea psihica ca un dat natural

Oricine fiinta animala cand ajunge in fata unei suprafete fizice reflexive poate sa se reflecte in aceasta. Proprietatea acesteia de a se reflecta in aceasta suprafata este naturala, cu precizarea ca pentru a se putea refecta aici are nevoie de dispozitive de refletare senzoriale specializate. Ca atare, desi “oglida” a existat in natura de cand lumea, cine si cum in ea sa se reflecte asemenea si sa se recunoasca acolo cu obiectivitate este ceva ce este de data mai recenta, apartine tot naturii, se realizeaya mediat prin sistemul nervos central, care a presupus un imens efort de creatie si care a debutat cu sute de milioane de ani in urma si se continua si in zilele noastre.

1.1. “Palparea” radacinilor naturale ale psihicului

În orice om exista o nevoie iminenta de “palpare” a psihicului. Daca acest psihic exista, inseamna ca are o structura, are diverse mecanisme prin care se manifesta; este ceva care n-a aparut peste noapte, este o realitate fenomenala, este ceva care se produce si la animale, probeaza ca are radacini naturale, ca face parte din sistemul viu … Pretentia deci pentru a fi “palpat”, asemenea oricarui alt obiect senzorial sau mental este pe deplin justificata.

Psihicul pare a fi in toate, si totusi, parca-i pe nicaieri. Temei ca unii sa-si faca din el un obiect de preocupare, sa se declare avizati sa vorbeasca despre el, sa-l descrie. Dar cum s-o faca fara a-l fi putut “palpa” sau simti in prealabil ? Nu trebuie sa surprinda ca asemenea incercari s-au facut inaintea aparitiei psihologiei ca stiinta, dupa cum nu trebuie sa suprinda nici faptul ca azi acest lucru (si destul de frecvent) il incearca unii apatinand unor domenii profesionale doar tangente psihologiei, reproducand doar franturi dintr-o ordine de cunoastere deja bine asezata. Prin insemnatatea sa nu odata momentul ajunge dramatizat (Pavelcu), cu multe ezitari si precautiuni, cu o prudenta justificata, izvorata din riscurile ce rezulta din ignorarea multiplelor legi scrise dar si din cele nescrise ale psihologiei. În caz contrar “palpabilitatea” psihicului cade in exoteric. Pentru ca toti vor sa-l “palpeze”, sa-l arate cu degetul: “aici este” si “asa se manifesta” ... Oriunde astfel “palpat”, psihicul isi probeaza existenta, ca fiind ceva real, prin care isi declara apartenenta la natura si societate.

Exista nenumarate motive pentru ca interesul pentru “palpabilitatea” psihicului sa devina o preocupare aparte. De altfel omului i-au trebuit mii de ani ca sa-i inteleaga substantialitatea, apartenenta acestuia la natura, sa cunoaca mecanismele sale reglatorii neuronale - prin care manifestarea sa devine posibila, inclusiv a propriei sale constiinte. Este vorba de o “palpare” in care, identificandu-se cu acesta in planul organic sau corporal, in momentul urmator sa-l poata depasi, sa-l aduca pe propriul sau plan subiectiv, unul care sa-l si-l poata include ca propriu. Si invers, de pe acest plan subiectiv si cu nimic diferit decat orice alt sistem organic si alaturi de acestea sa-si exercite autonom rolul integrativ superior propriu, la o adica si de control asupra functiilor organice. Voi da in acest sens un exemplu simplu, care poate fi evaluat de oricine este interesat de psihologie si radacinile sale naturale. Se stie ca ionii de glucoza sau de sodiu asimilandu-se in organism, vor ajunge sa genereze putere de vitalizare mecanica a actiunilor, una necesara desfasurarii unei activitati musculare, cu care organismul sa fie pus in miscare, cu care sa se deplaseze, sa circule eventual si cu bicicleta. Simpla “palpare” a deplasarii fizice (pe jos sau cu bicicleta) este hotarat insuficienta - viata psihica este cu ceva mai mult. Pentru ca aceasta deplasare sa devina si o realitate psihica, aceasta mai trebuie sa ajunga exercitata senzorial, motor …, ca ceva trait subiectiv ca dulce sau ca sarat. O substantializare subiectiva suprapusa peste cea organica, peste travaliul fizic efectuat si sa se distinga ca un element de constructie, parte al unei intregi fundatii neuronale, care intr-o instanta ulterioara a actiunii va asigura un mers coordonat, o miscare indemanatica, una interorizata sau pur si simplu ca un instument pentru atingerea unor scopuri supraordonate. Cu punct de plecare deci, din acelasi drob de sare sau de zahar, efectele se vor putea “palpa” nu numai ca lucru mecanic indispensabil deplasarii pe jos sau cu bicicleta - pentru evocarea caruia este suficienta bicicleta medicinala, dar si ca eficienta de coordonare si control a respectivei deplasari - pentru evocarea caruia de regula se imagineaza diverse simulatoare.

Originile a ceea ce astfel a devenit “palpabil” ca realitate psihica cu substanta subiectiva, cu bun temei pot fi cautate intr-un trecut natural istoric, unul comparabil cu cel a structurilor organice. Si asa cum pe acest traseu de sute de milioane de ani, structurile viscerelor au suportat o continua perfectionare, tot asa s-au perfectionat si sistemele de reflectare, incepand de la cele senzoriale si pana la cele mentale. Doar asa se poate explica de ce, in functie de aceasi marime de glicemie sau de salinitate din sange se pot initia si dezvolta comportamente de mare sau mai mica complexitate, nivele diferite de “interiorizare” a actiunilor, disponilitati potentiale variate de raspuns diferite etc. Pe planul realitatii reflectate subiectiv se desprinde un rost superior de gestionare a energiilor indreptate spre sau dinspre satisfacerea unei activitati, de control a efectelor substantial subiective de mai dulce, de mai sarat etc. Chiar daca serveste o nevoie primara cvasi-organica, in momentul urmator ajunge obiect de procesare si de integrare psihica superioara, devine expresie a unei realitati functionale, realizat prin ceea ce este propriu-zis reflectat ca subiectiv ca sarat sau dulce; adica, al semnelor senzoriale ale unei stari organice. Desi este vorba de aceiasi ioni de glucoza sau de sodiu care intra in ansamblul metabolismului energetic, in instanta urmatoare decid asupra permeabilitatii ionice a membranelor celulare nervoase, de transmitere mai rapida sau mai lenta a impulsului, asupra amplitudinii potentialului din placa neurala - necesar dezvoltarii lucrului mecanic, pentru ca organismul sa se poata deplasa, sa poata actiona si sa-si coordoneze miscarile intr-un anumit fel cand merge pe jos sau pe bicicleta si defineste performantele unui sportive, al unui om ;tiinta sau de arta, inaltele lor performante profesionale etc. Din profunzimi atat de adanci deci isi au radacinile intentia animalului si a omului cand dovedesc sensibilitate pentru a consuma ceva mai sarat sau mai dulce, de a strabate real sau doar (“interiorizat”) mental intinderi spatio-temporale apreciabile; de la adancimi atat de mari se creaza energii dezvoltarii unor comportamente inplicate ina ctivitatea de reflectare senzoriala sau mentala.

Si cu cat un animal se afla pe o treapta evolutiva mai ridicata, cu atat cele doua planuri organic ( motor sau visceral) si cel sennalizant psihic sunt mai distincti unul de celalalt. Mai mult, aceasta mai inseamna ca intre ele exista stabilite legaturi profunde si trainice de maxima importanta. Evocarea acestora poate sa scoata in evidenta insemnatatea lor in procesul adaptativ. Pentru evocarea acestei legaturi s-a luat spre analiza mai multi parametrii, printer acestia fiind compararea cuantumului de consum de oxigen, continutul proteic al celulelor neuronale, gradul de irigare a creierului s.a.. Astfel, desi masa cerebrala a sistemului nervos in sine, in cazul omului de exemplu, reprezinta abia 2% din inreaga masa a corpului sau, acesta cumsuma cca 20 % din totalul oxigenului respirat. Ori nevoile sporite de oxigen si de hrana ale creierului, necesare in situatii de viata bine determinete, explica de ce anume si circulatia cerebrala ajunge aici sa reprezinte 15 % din intreaga circulatie sanguina a corpului.

Debutul medierii schimburilor functionale cu mediul inconjurator, cu toate mecanismelor care intervin cu acest prilej are loc de la un asemenea nivel organic, de la cel ionic al metabolismului celular. Aceasta va deveni pe urma “palpabila” in mod egal ca reactivitate viscerala, motoare, hormonala, neuronala …, dar si ca (reflectare) senzoriala, ca memorie, la elaborarea unor deprinderi, de coordonarea acestora …, care mai pot sa insemne si afectiune, participare conativa si cognitiva. Identificare si descrierea cum are loc si cum se desfasoara aceasta “palpare” reprezinta un obiectiv central si circumscrie domeniul de studiu si de cunoastere interdisciplinara al psihoneurologiei. Este un domeniu interesant pentru ca poate aduna pe acest taram nu numai pe cei interesati de cunoasterea psihologica sau biologica, dar si pe cei din numeroase alte discipline stiintifice specializate, toate concurand la cunoasterea radacinilor naturale sau biologice ale vietii psihice.

Deci marea provocare a psihoneurologiei are loc atat cu “palparea” substantialitatii vietii psihice contopite in cea organica la animalele aflate pe treptele inferioare de evolutie filogenetica, cat si cu “palparea” deplasarilor “interiorizate”, a celor ajunse “instrumentalizate” verbal, cand respectiva activitate ajunge sa fie desfasurata doar in plan mental al mamiferelor superioare si la om, dar nu independent de un obiect de reflectat.

1.2. “Palparea” psihicului si paradoxul evolutiei mentale

Cu toate ca la “palpare” psihicul ar trebui sa fie acelasi pentru toti cercetatorii si practicienii in domeniul neuropsiholgiei, acest lucru totusi nu este asa. Cauza se afla in perspectivele teoretice si conceptuale pe care si le-au insusit si le reprezinta specialistii in domeniu, din care fenomenele respective au fost abordate, a licitarii diferite a solutiilor imaginate, ca si a “cifrurilor” gasite pentru descrierea si explicarea acestora. Nu mai departe, pe baza de masuratori electrofiziologice detailate neurofiziologii estimeaza ca in starea de veghe, pentru rezolvarea problemelor curente ale vietii de fiecare zi, se utilizeaza doar cca 2-4 la suta din multitudinea de celule si circuite ale creierului uman.

O estimare reala care in esenta ei n-a fost pusa la indoiala de nici unul dintre neurofiziologi; intriganta insa aceasta apreciere pentru psihofiziologi, cu deosebire pentru cei ce incearca analize comparative. Pentru ca aceasta inseamna ca intre viata psihica si cea neuronala legatura ar fi efemera si superficiala, ca viata psihica si-ar avea radacinile in alte structuri decat cele neuronale, ca, de fapt, ea nici n-ar exista ca fenomen natural, ca existenta sa ar fi dor epifenomenala. Cu o asemenea cuantificare, desigur, neurofiziologii si-au facut datoria: au asezat pe altarul cunoasterii psihologice o relitate a lor “palpabila”. Numai ca cu aceasta problema legaturii dintre viata psihica si cea neuronala nici pe departe ca ajunge rezolvata; cu deosebire din perspectiva evolutiva, al antropogenezei comportamentului uman, a cresterii progresive a insemnatatii integrative a vietii psihice ce are loc odata cu evolutia filogenetica a intregului sistem nervos.

În acest dat al implicarii doar intr-o proportie minima a activitatii cerebrale, dat ca suport organic al vietii psihice curente, psihologic se poate acuza din plin prezenta unui paradox, unul care va avea sa fie formulat sub expresia “paradoxul evolutiei mentale”. Pentru ca problema sa fie rezolvata psihologul a trebuit cu obligativitate sa imbrace la un moment dat si halatul de naturalist biolog. Adica datul acesta atat de bine “palpat” electrofiziologic de minima solicitare a creierului, trebuia asezat undeva alaturi de alte multe fenomene naturale similare. Va fi in acest sens necesar ca acest halat sa fie al unui sistematician, specialist in explicarea diversitatii de forme de viata din natura, din care postura sa se faca act de constatare pentru producerea sau nu in natura a ceva asemanator. Iar daca totusi acesta nu este gasit, in legitima apreciere sa fie declarat ca un fenomen fara precedent si sa fie anuntat ca fiind o veritabila minune a naturii.

Pentru ca minune in toata regula poate fi considerat fenomenul, in raport cu care natura ajunge sa harazeaca fiinte animalele, cu deosebire pe cele superioare si pe om, care sa dispuna de caractere sau de structuri organice de mare complexitate, dar care in final sa fie declarate a fi de prisos. O situatie problematica demna sa trezeasca nedumerire si confuzie: pentru ca tocmai unde pe treptele superioare de evolutie filogenetica a vietii si unde sistemul nervos ajunge cel mai bine dezvoltat si perfect structurat, acolo ajunge sa fie solicitat in mod curent doar intr-o proportie de 2%. Ceea ce inseamna ca respectivul caracter sau structura, cu toate functiile pe care le suporta, ori ca depasesc de departe nevoile reale pentru manifestarea activitatii psihice, pentru care reprezinta doar o problema de décor sau ca ceva de lux ori ca viata psihica invocata chiar se manifesta, aceasta are prea putina legatura cu activitatea sistemului nervos de suport.

Psihologul pe mai departe va trebui sa treaca pe la alte domenii de cunoastere biologice si sa mai imbrace si halatul de antropolog, a celor specializati in explicarea radacinilor natural istorice ale comportamentului uman. Este locul unde nota paradoxala a fenomenului poate sa fie reiidentificata si clasificata odata si pentru totdeauna, ca fiind intradevar ceva cu totul aparte si inedit in natura sau ca fiind doar un produs mascat, rezultat al actiunii unor conditii stimulative aparte care pana acum nu au fost luate in considerare. Aici pe masa de lucru a antropologului si impreuna cu acesta trebuie lamurita samburele germinal al unei asemenea hipercefalii, suportul sau genetic, ca un mod de manifestare naturala, ca o zestre genetica reala aflata in legatura cu viata psihica, ca una aparuta recurent sar ;i mutational, dar fixat fenotipic in decursul unui timp evolutiv natural istoric. Este necesar un asemenea demers cooperant, pentru ca problematica “paradoxului evolutiei mentale” sa nu ajunga cumva tratata simplist sau sa fie dat la o parte ca o problema neserioasa, ca ceva fara interes stiintific si aplicativ pentru om si diversele specii de animale cu un creier superior dezvoltat. Adica, sa se evite situatia altfel destul de larg raspandita, ca sa se aprecieze ca creier superior dezvoltat poate avea doar omul - acest “centru” divin al universului, si in nici un caz si speciile de animale aflate pe treapta superioara a ierarhiei evolutiei lor filogenetice.

2. Activitatea nervoasa ca o problema cognitiva

Ceea ce neurofiziologii au abandonat cand au declarat limita de doar de 2-4 % solicitare a activitatii cerebrale in rezolvarea problemelor curente ale vietii psihice, poate deveni abia punctul de plecare al analizei psihoneurologice. Adica cum ? Prin depasirea paradigmei in acord cu care viata psihica exista doar ca realitate „palpabila” electrofiziologica proprie macro sau microstructurilor cerebrale, prin admiterea ca pentru realizarea reflectarii psihice senzoriale, motorii .., este nevoie de interventia unui asa-zis organ de cunoastere, a unui asa-zis “duh” neuronal, suprapus celui care se exercita doar pe planul relatiilor organism-mediu si trece pe cel al raporturilor subiect-obict.

Angajarea neurofiziologului in explicarea unui raport de natura cognitiva este neobisnuita. Pentru ca acesta doar cu mare dificultate va admite ca, de exemplu, dincolo de producerea reflexului rotulian se mai afla un univers, unul care aseaza acest reflex in ansamblul mecanismului miscarilor de mers, unul cu insemnatate functionala decisiva pentru edificarea si organizarea ierarhica a comportamentului; cu greu un neurofiziolog va vedea dincolo de reflexul mezencefalic cu comanda antagonista a muschilor gatului, cunoscut sub numele de “rolului conducator”, un mecanism important si indispensabil pentru invatarea jocului de hambal, de elaborare a unui nivel superior de reflectare, a elaborarii unei atitudini si conceptii culturale proprii respectivului domeniu de activitate. Un obiectiv cu finalitate deja cognitiva si metacognitiva, unul a carei insemnatate a fost deja deja semnalata in lucrarile unor specialisti in domeniul biologiei cunoasterii, al neurostiintelor cognitive (Piaget, Delacour s.a.).

Neurostiintele cognitive includ in proiectul lor o asemnea dimensiune aplicativa de dezvoltare. În acest sens Delacour a declarat reprezentarea ca fiind “forma” sau structura suprema de implicare a proceselor neuronale, ca parte al unui organde cunoastere distinct, care este comuna omului si animalelor (superioare), ca putand deservi un raport subiect-obiect in completarea celui organism-mediu. Astfel, reprezentarea pentru el este o veritabila “entitate spirituala”, una “palpabila” incepand de la nivelul unitatilor celulare, al retelelor si pana la cel al “gruparilor” neuronale. Reprezentarea este ici chiar ceva mai mult, este “ceea ce numim, emotii, motivatii sau pasiuni constituite in ordine filogenetica si ontogenetica” (p. 35), inclusiv de reflectare a prezentei permanente a agentului stimulator. Un postulat cu larga sustinere observativa si experimentala. Astfel, “simpla observare a unui carnivor care asteapta timp indelungat aparitia intr-un loc precis a prazii, arata ca poate atinge cel putin stadiul nr. 4 al evolutiei mentale propuse de Piaget” (cf. p. 51), iar cand pisica sau cainele urmaresc prada in ascunzisurile sale, unde anticipeaza si momentul unde prada va iesi din ascunzatoare, reprezentarea se afla deja in stadiul 6 al aceleiasi clasificari. În cazul reprezentarilor se vorbeste chiar de veritabile “gupari” de mari dimensiuni si de durata relativ lunga, unele care reunesc in jurul lor neuroni apartinand unor sisteme pe planuri diferite de integrare ale nevraxului.

3. Apelul la categoriile de instinct si inteligenta

Drumul spre reflectarea psihica, spre un nivel superior psihic de organizare a activitatii este anevoios. Aceste este rezultatul unei indelungate interactiuni dintre organism si mediu, dintre ce este de aici reflectat si fiintele care reflecta. Iar ca sa se produca, ambele sisteme depind de existenta sistemului nervos, chiar daca forme primare de viata (pre-) psihica s-au manifestat inainte ca sistemul nervos sa apara si n-au incetat sa se manifeste ca atare si atunci si cand evolutia sistemului nervos a atins culmi importante de dezvoltare. De asemenea, cat l-ar inaltat si detasa pe om lumea lui de refletare propriu-zis psihica senzoriala sau gandita a semnelor, prin aceasta ramane in continuare parte a naturii. Întreaga aceasta dinamica vie de interactiune are la baza acumulari de experienta pastrate genetic peste generatii, fixata la nivelul sistemului nervos central si reprezentata de categoria conceptuala de instinct; nu mai putin, progrsiva articulare plastica si creativa a actiunilor disponibile, una pe masura imprevizibilitatii conditiilor stimulate, corespunde unei disponibilitati reactive foarte bine reprezentate de categoria conceptuala de inteligenta. Iar implicarea acestora este necesara pentru identificarea si explicarea mutiplelor elemente care fac reflectarea posibila, a mecanismelor care proceseaza producerea reflectarii.

Categoriile conceptuale de instinct si inteligenta au existat anterior nasterii psihologiei ca stiinta, anterior implicarii sistemului nervos ca suport material al vietii psihice. Ele apar intr-una din cele mai coerente teorii filozofice avansate inca de la mijlocul secolului al XVIII-lea de catre francezul La Mettrie (1709-1757), o lucrare de inspiratie pentru multi autori din zilele noastre. Astfel, elementele de reactii reflexe numite de el instincte si inteligente, erau considerate ca parte ale unei “masinarii”, care in cursul evolutiei filogenetice ajung la a-si schimba intaietatea pozitiei lor in raport cu schimburile functionale cu mediul inconjurator: cele inteligente preluind progrsiv pozitia centrala a celor instinctive. Adica evolutia filogenetica a reactiilor reflexe in aceasta acceptiune a insemnat o progresiva “dezinstinctulizare” a comportamentului, una care a avut loc concomitent cu o “inteligentizare” a acestuia. În acest fel este explicat cum comportamentul animalelor este unul guvernat de instincte, spre deosebire de comportamentul oamenilor, care ajunge guvernat de inteligenta ratiunii, de judecata.

Drumul unei alte perspective explicative a instinctului si inteligentei va fi deschis tot din acea perioada de H. Spencer (1829-1903), care a aratat ca cea mai pura reactie instinctiva este deja rezultatul unei activitati mentale, cu neputinta de redus doar la dimensiunile mecanice ale unui reflex. Si aceasta deoarece instinctul este nu numai expresia producerii unor procese psiho-fiziologice, ci si al unora mentale, in toate cele trei aspecte ale sale de baza: cognitiva, afectiva si conativa. Iar schita lui Spencer va avea sa fie completata de contributia lui Darwin - pana acum de nimeni contestata, de plasare a reactivitatilor reflexe emotionale in centrul raporturilor organism-mediu, al luptei pentru existenta, al selectiei caracterelor avantajoase …Aceasta va avea sa fie completata, de asemenea, de contributiile lui W.James, a lui W. McDougall s.a., care au conferit acestor categorii conceptuale insemnatatea necesara cuprinderii sub acelasi tot functional a celor mai diferite unitati sau fragmente de rectii reflexe ale organismului individual si de grup. Este deja o ordine de argumentare diferita decat cea “masinista” propusa de La Mettrie, in acord cu care comportamentul uman este mai flexibil si mai inteligent decat cel animal nu pentru ca ar avea si mai putin instincte, ci dimpotriva, pentru ca a reusit sa se detaseze, sa se desprinda de cele instinctive. Este ordinea in acord cu care putem intelege cand si cum in “oglinda” mintii ajungem sa “zambim cand suntem multumiti, si nu ne incruntam; de ce multimii nu-i putem vorbi ca unui prieten, de ce o fata ne intoarce simturile cu susul in jos si face ca inima sa ne palpite …” (James 1890).

Fata de categoria de inteligenta retinerea in stiintele naturii a fost incomparabil mai mare, cum aceasta sa fie implicata in cunoastere, in viata afectiva …. Ori teoriile de asta data psihologice definesc cum aceasta este ceva care “indreptata activitatea spre lumea externa, pe care se straduieste s-o reconstitue in intregime, cu ajutorul fragmentelor mici care sunt date ( Binet p. 117); care este o actiune distincta pe masura situatiei, relativa doar la anumite circumstante, atunci invatate, ca fiind un produs de imbinare si compunere adecvata a diverselor fragmente de conduite disponibile, altfel inadecvate separat ( Janet p. 9-19); ca fiind o expresie a formei viabile a comportamentului ontogenetic, sau ca expresie a principiului “superior” al economiei organice, care intervine acolo unde structurile anatomo-morfologice se dovedesc neputincioase sau imperfecte, si unde are rolul de elimina “inutilul” din dinamica sistemului (Beniuc 1970 p.182-183); sau cand este considerata ca expresie a unui nivel de echilibru dintre asmilarea si acomodarea cognitiva, suprapusa schimburilor de natura organica (Piaget 1965) …

Apelul la cele doua categorii conceptuale de instinct si inteligenta s-a facut in conditiile in care functionarea sistemul nervos nu epuizeaza toate mecanismele posibile necesare reflectarii unui obiect, in care activitatea centrilor nervosi si a conexiunilor acestora este necesar a fi integrata ;i raportat[ la interventia unui organism de cunoa;tere. Este viziunea psihoneurologica propusa, sustinuta si de contributiile lui Delacour ( ), Piaget ( ) s.a., care confera categoriilor de instinct si inteligenta o insemnatatea generica, capabile sa sintetizeze in sine functiuni si mecanisme neurofiziologice necesare refletarii, interventiei propriu-zisului organ de cunoastere. O perspectiva care are de partea sa si argumentele etologiei moderne, in acord cu care structurile neronale delimitate anatomic se cer completate cu cele proprii instinctului si inteligentei. Cu atat mai mult, cu cat acestea din urma sunt in mod egal produse ale aceleiasi evolutii filogenetice, cu toate raporturile lor de interrelatie cu cele propriu-zis neuronale, viscerale sau de alt fel.

II. VIATA PSIHIC? LA „ÎNCEPUTURI”

1. Nivelul superior psihic de integrare in natura

Oferta anului

Reducere 2020