Pagina documente » Drept » Notiunea, natura juridica si scopul executarii silite

Despre lucrare

lucrare-licenta-notiunea-natura-juridica-si-scopul-executarii-silite
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-notiunea-natura-juridica-si-scopul-executarii-silite


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

?INTRODUCERE

Începand cu 1 ianuarie 2003 a intrat in vigoare o noua reglementare-cadru privind colectarea creantelor bugetare, respectiv Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 publicata in Monitorul Oficial nr. 644/30.08.2002, ale carei norme metodologice de punere in aplicare sunt aprobate prin Ordinul Ministerului Finantelor nr. 1785/2002 publicat in Monitorul Oficial nr. 43/27.01.2003. Ordonanta recent intrata in vigoare abroga actul anterior de reglementare a creantelor bugetare, Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, precum si actele de modificare, completare si punere in aplicare a acesteia.

Totodata trebuie precizat ca in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 530/23 iulie 2003 Partea I a fost publicata Legea pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale.

Cele mai multe dintre modificari sunt destinate a armoniza textul OG nr. 39/2003 cu cel al Ordonantei Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceste modificari se refera, printre altele, la:

? raspunderea solidara pentru obligatiile restante la bugetul local a administratorilor, asociatilor, actionarilor si a oricaror alte persoane care au provocat cu rea-credinta obligatiile restante ale contribuabilului prin instrainarea sau ascunderea cu rea credinta a bunurilor acestuia sau a nedeclararii schimbarii sediului;

? valorificarea bunurilor, prin executarea silita a acestora, inclusiv prin vanzare potrivit intelegerii partilor, facuta de catre insusi debitor, cu acordul organului de executare, astfel incat sa se asigure incasarea corespunzatoare a creantelor bugetare;

? modalitatile de plata a obligatiilor la bugetul local si intocmirea si depunerea declaratiilor de impunere, acestea fiind, dupa caz, declaratii, declaratii speciale sau deconturi.

În aceeasi ordine de idei, Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare a fost adoptata prin

Legea nr. 79/12.03.2003. Aceasta legea nu doar aproba O.G. 61/2002, ci o si modifica; modificarile sunt numeroase si deopotriva importante.

În perioada de tranzitie prin care inca trece Romania, mai mult decat prelungita, s-a impus adoptarea unui act normativ care sa reglementeze institutia executarii silite a creantelor bugetare.

Acest act normativ a fost Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, care la vremea adoptarii sale a avut o larga aplicabilitate in practica, care reglementa in mod exclusiv executarea creantelor bugetare. Întrucat era vorba de o reglementare speciala, dispozitiile sale au fost intregite cu prevederile de drept comun (respectiv Codul de procedura civila), in masura in care, Ordonanta nu dispune altfel.

Date viind conditiile economice si dezvoltarea vietii juridice, s-a impus adoptarea unui nou cadru normativ in materie - constituit, asa cum am aratat inca din primele randuri, de Ordonanta Guvernului nr. 61/2002, care a abrogat actul anterior de reglementare a creantelor bugetare (Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, precum si actele de modificare, completare si punere in aplicare a acesteia).

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE

PRIVIND EXECUTAREA SILIT?

1.1. SCURT ISTORIC

AL EXECUT?RII SILITE ÎN ROMÂNIA

Executarea silita ca institutie juridica este cunoscuta inca din epoca romana. La inceput, creditorul era indreptatit sa-si execute singur dreptul sau. Pana la sfarsitul epocii clasice ideea de executie silita, prin intermediul unui functionar public, a fost straina dreptului roman. La romani executia avea un caracter mai ales penal si cu totul extrajudiciar, datornicul fiind considerat un delicvent si raspundea cu persoana sa de plata datoriilor. O schimbare a conceptiei romane este prefigurata de Legea celor XII table in cadrul careia executia isi pierde tot mai mult caracterul sau penal, spre a se concretiza in urmarirea bunurilor debitorului. Mai tarziu, Legea „Poetelia Papiria” renunta definitiv la drepturile excesive de executare asupra persoanei debitorului. Executarea silita si-a pastrat insa in continuare caracterul sau privat.

Constrangerea corporala, ca mijloc de executare silita, s-a mentinut in unele tari ca Anglia, Franta etc. pana in epoca moderna. Astfel, de exemplu, in Franta, calea normala de executare a hotararilor era urmarirea bunurilor. În unele cazuri era totusi admisa si urmprirea persoanei debitorului si incarcerarea acestuia pentru a o forta sa plateasca. Aceasta modalitate de executare silita s-a numit “contrainte par corps” [1 C. E. CAMUZET, Manuel des matieres de code de procédure civile, 7 edition, Maresco Jeune, Librairie-Editeur, Paris, p. 43; CH. BELLEAU, The law of civil procedure in the province of Quebec with special reference to the field of the execution of judgments as compared with the St. Lucia experience, in Essays on the Civil Codes of Ouebec and St. Lucia, University of Ottawa Press, 1984, p. 274.]. Constrangerea asupra persoanei putea dura intre doua zile si doi ani, in functie de cuantumul datoriei. Printr-o Lege din 15 aprilie 1867 s-a renuntat si in Franta la aceasta modalitate de executare silita.

Executarea asupra persoanei a fost cunoscuta si in unele legislatii de pe continentul american. Astfel, in Canada urmarirea persoanei debitorului a fost reglementata in vechiul Cod de procedura civila dupa modelul legislatiei franceze. Aceasta procedura de executare a fost abolita, in materie civila, cu unele exceptii, doar prin noul Cod de procedura civila (adoptat in anul 1966). Dupa modelul vechiului Cod de procedura civila din Quebec (adoptat in anul 1867) executarea silita asupra persoanei a fost reglementata si in Codul civil din St. Lucia.

În tara noastra executarea silita a fost considerata intotdeauna ca o procedura exceptionala la care se putea recurge numai in baza unei autorizatii prealabile [2 S. ZILBERSTEIN, V. M. CIOBANU, Tratat de executare silita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001, p. 33 si urm.].

Izvoarele executarii silite in Romania sunt relativ necunoscute [3 FLOREA M?GUREANU, Drept procesual civil, editia a IV-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 404.], apreciindu-se ca procedura de executare urma regulile cuprinse in Basilicale, dar ca, totusi, in general, problemele de executare erau lasate la bunul plac al celor interesati, porunca Domnului fiind elementul juridic ce declansa executarea si care se rezuma la „stransoarea de avere” sau la inchisoarea pentru debitorul recalcitrant [4 S. ZILBERSTEIN, V. M. CIOBANU, op. cit., p. 21.].

O organizare sistematica si nationala a institutiei executarii silite‚ multa vreme nu a fost posibila datorita conditiei istorice a provinciilor romanesti, cu organizare statala proprie. Aflate in zona de influenta bizantina, Moldova si Tara Romaneasca au apelat la legislatia imparateasca “Basilicalele” care reglementa si dreptul material si cel procesual civil.

Referindu-se la Alexandru cel Bun (1401-1433), Dimitrie Cantemir sesizeaza preluarea de catre Domnitor a Basilicalelor, in forma unui Codice, care nu s-a pastrat. În timpul domniei lui Matei Basarab, in 1634, s-a tradus o parte a Basilicalelor si legile canonice ale lui Ariston. Pe aceeasi baza, a Basilicalelor, incep sa se contureze cu continuitate institutii de proceduri de executare silita imobiliara. În aceasta materie hotararile se executau numai in urma unei porunci speciale a Domnului, porunca fiind formula executorie a acelor timpuri. Executorii (mumbasiri domnesti, zapcii, copiii de casa, paharnicei, aprozi ai ispravniciei sau aprozii vatasesti) faceau o somatie verbala infatisand numai porunca domneasca. Vanzarile silite se faceau la licitatie (mezat) [5 FLOREA M?GUREANU, op. cit., p. 410.].

În 1785 Alexandru Mavrocordat emite un hrisov prin care vanzarea silita imobiliara se facea cu publicatii; adjudecarea definitiva se facea prin intarire a Domnului, dupa trecerea unui termen de sase luni in cazul debitorilor cu domiciliul in tara si a unui termen de trei ani, pentru debitorii cu domiciliul in strainatate [6 I. CETERRCHI (coordonator), Istoria dreptului romanesc, Vol. II, Editura Academiei, Bucuresti, 1984, p. 248 si urm.].

Reglementarile sunt preluate in Codul Donici (1814-1817), capitolul II, paragraful 17 si apoi cu mici modificari intr-un act normativ elaborat la 1846 sub domnia lui Mihail Sturza. În cadrul acelorasi preocupari de codificare a normelor civile si procesual civile in Tara Romaneasca sunt de mentionat, corpul de legi canonice, amestecate cu legi civile, cunoscute sub numele de Nomocanonic [7 NICOLA LUCA, Executarea silita asupra bunurilor imobile, editia a II-a, Editura Curierul Judiciar S. A. 1928, p. 5 si urm.]. În anul 1779 se publica Codul Ipsilanti, in materie civila, bazat pe Basilicalelor lui Armenopol.

Urmeaza Codul Scarlat Calimaki publicat la Iasi in 1812, Codul Caragea promulgat la Bucuresti in anul 1818 si Regulamentele Organice alcatuite in 1829 si puse in aplicare in ambele tari romane in 1831. Ultimele trei legiuiri cuprindeau dispozitii referitoare la urmarirea silita imobiliara si consfinteau regula potrivit careia adjudecarea se definitiva prin intarirea Domnului [8 D. V. FIROIU, Istoria statului si dreptului romanesc, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, p. 99.]. De la 1862 aceasta intarire nu mai era necesara, actele de vanzari silnice, fiind supuse recursului in casatie.

Prima lege de procedura civila in Romania a fost Codul de procedura civila decretat la 9 septembrie 1865 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865 [9 Codul a fost redactat folosindu-se Legea de procedura civila a Cantonului Geneva, din 20 septembrie 1819, care, la randul ei, s-a inspirat din Codul de procedura al Frantei din 1806, concomitent fiind folosite si norme de procedura anterioare, aplicabile in tara.]. Codul a reglementat punerea in executare a hotararii judecatoresti dupa investirea cu formula executorie. În principal, executarea se realiza prin vanzarea silita a imobilelor. Ca forma de constrangere era prevazuta si constrangerea corporala, constand in detentie. Realizarea acestei forme de constrangere nu a fost posibila deoarece Legea constrangerii corporale din 12.09.1864, in care se prevedea construirea unor case judetene (inchisori) pentru arestul debitorilor in materie civila si comerciala, nu s-a pus in aplicare, probabil din lipsa fondurilor necesare realizarii investitiilor in aceste constructii.

Dupa 35 ani de la punerea in aplicare a Codului de procedura civila, imperfectiunile de reglementare, puse in evidenta, in activitatea practica, au generat o prima si importanta modificare in materia executarii silite. Astfel, prin modificarile intervenite in anul 1900, a fost suprimat articolul 380 care reglementa constrangerea corporala si au fost reduse termenele de procedura in executarea silita [10 FLOREA M?GUREANU, op. cit., p. 412.].

Dupa primul razboi mondial si Marea Unire, Codul a fost supus unor noi modificari, esentiala fiind cea realizata prin Legea din 19 mai 1925 privitoare la unificarea unor dispozitii de procedura civila si comerciala, pentru inlesnirea si accelerarea judecatilor inaintea tribunalelor si curtilor de apel. precum si pentru unificarea competentei judecatoriilor. Au urmat si alte modificari prin legi de accelerare a judecatilor, ultima lege de acest fel, Legea nr. 389, fiind decretata la 22 iunie 1943.

În Transilvania, organizata cadastral, in sistemul austriac al Cartii funciare, executarea silita era reglementata potrivit Legii LX din 1881. Datorita acestui fapt, Legea 389 din 1943 a mentinut procedura executarii silite asupra bunurilor imobile si uzufructului, precum si a masurilor de asigurare a acestora in forma vechii reglementari.

Acestea acte normative, se invedereaza astazi, in noile conditii ale trecerii Romaniei la economia de piata, ca inadecvate, reclamand inlocuirea lor cu dispozitii speciale, potrivit cu principiile si realitatile existente dupa anul 1989 sunt si obiectivele avute in vedere prin modificarile substantiale aduse Codului de procedura civila prin OUG nr. 138/2000.

Astfel, in prezent, executarea silita este reglementata in art. 3711-5805, texte ce alcatuiesc cea de-a V-a Carte a Codului de procedura civila. Aceste dispozitii procedurale constituie dreptul comun in materie executionala.

De asemenea, executarea creantelor bugetare, care de altfel face obiectul de studiu al lucrarii de fata, este supusa unei reglementari derogatorii de la dreptul comun si este concretizata in Ordonanta Guvernului nr. 61/2003 [11 Pentru raporturile executionale dintre titularii de conturi este reglementata o procedura de decontare, in conformitate cu dispozitiile si normele bancare in vigoare.].

Din cele relevate rezulta ca evolutia reglementarilor legale privind executarea silita a fost pusa sub semnul progresului realizat pe de o parte prin perfectionarea Codului de procedura civila, multiplicarea titlurilor executorii, altele decat cele care deriva din hotararile judecatoresti civile trecute in puterea lucrului judecat, cat si din diversificarea unor proceduri in afara dreptului comun.

Ca o particularitate a executarii silite in sistemul nostru procesual, se poate constata caracterul umanitar pe care il prezinta executarea silita prin faptul ca aceasta, in principiu, nu se poate purta asupra persoanei debitorului, ci numai asupra bunurilor sale. Tot astfel, ca o expresie a protectiei sociale consacrate de lege, anumite bunuri, riguros determinate, nu pot fi urmarite silit, iar taxele de timbru percepute in cadrul procedurii de executare silita sunt de nivel redus.

Întreaga procedura a executarii silite sta sub semnul legalitatii, orice act de urmarire silita care intra in continutul procedurii de executare fiind sub control judiciar pe calea contestatiei la executare.

1.2. NOTIUNEA, NATURA JURIDIC?

SI SCOPUL EXECUT?RII SILITE

1.2.1 NOTIUNEA EXECUT?RII SILITE

hotararea judecatoreasca confera posibilitatea celui care a castigat procesul de a solicita sa valorifice drepturile ce rezulta din aceasta, pe cale silita, daca cel care a pierdut procesul nu-si executa obligatia de bunavoie. [12 FLOREA M?GUREANU, Executarea creantelor bugetare, Analele Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza”, anul IV, 1996, p. 56 si urm.; E. HEROVEANU, Editura executarii silite, Editura Cioflec, Bucuresti, 1942; FLOREA M?GUREANU, Executarea creantelor bugetare potrivit Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 in contextul armonizarii cu legislatia Europeana, Simpozion de comunicari Stiintifice, I.N.I., Bucuresti, 1997; D. NEGULESCU, Executiunea silita. Principiile generale, Vol. I, Tipografia „Guttenberg”, Bucuresti, 1910. ]

Executarea silita reprezinta ultima faza a procesului civil si una din formele de manifestare a actiunii civile [13 SAVELLY ZILBERSTEIN, VIOREL MIHAI CIOBANU, Tratat de executare silita, op. cit., p. 23; GABRIEL BOROI, DUMITRU R?DESCU, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Editura All, Bucuresti, 1995, p. 642.]; asadar, scopul activitatii judiciare nu se poate limita doar la obtinerea unei hotarari judecatoresti favorabile intrucat simpla recunoastere a dreptului sau obligarea debitorului de a restabili dreptul incalcat ori contestat nu este, adeseori suficienta [14 IOAN LES, op. cit., p. 811.].

Astfel, executarea silita poate fi definita ca fiind „procedura prin mijlocirea careia debitorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-un alt titlu executoriu, constrange cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul sau, care nu-si executa de buna voie obligatiile decurgand dintr-un asemenea titlu, de a si le aduce la indeplinire, in mod silit” [15 FLOREA M?GUREANU, Drept procesual civil, op. cit., p. 402.].

Oferta anului

Reducere 2020