Pagina documente » Recente » OPERA LUI GEORGE BACOVIA

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

]. Fenomenul Bacovia rezida cu adevarat intr-o contemporaneitate naturala cu Occidental, fara vreun decalaj, caci Moldova s-a orientat intotdeauna spre Europa. Aceasta ,,contemporaneitate naturala" este totusi o ,,existenta", caci vrea sa traiasca cu constiinta istorica a timpului sau.

. Pustiul ,,adanc" e ascultat prin sunetele ploii, vantului, apei, ninsorii, gemetelor amorului, prin tacerea sau acordurile metalice funebre ale instrumentelor muzicale (vioara, goarna, piculina, clavir, talanga).

Starii de nemiscare i se asociaza constiinta fixitatea e o categorie esentiala a bacovianismului. Insemnand stare pe loc si oprire a timpului, cantonare in nevrozele obsesionale care nasc la randul lor metaforele obsesive, topoii arhetipali (plumbul, ploaia, pustiul, nervii, rasul, plansul, delirul, somnul, tacerea, frigul, nimicul, noaptea, violetul si celelalte).

Fixitatea genereaza starea de monotonie generalizata, constituita in temeiul repetitiei, stereotipiei, discontinuitatii.

Repetivitatea e un alt insemn evident al bacovianismului. [6 Calinescu, George - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent -, Bucuresti, Editura Fundatia regala pentru literatura si arta, 2003;

]

Conceptul romantic de singuratic obtine, la poetul Plumbului rezonante in extremis. Singuratatea are actiune neantizatoare tiranica, fiind insotita de o placere narcisiac-satanica tipic bacoviana. Fiinta poetului se zideste din acordurile monotone ale solitudinii (,,Singur, singur, singur, / Intr-un han, departe - / Doarme si hangiul, / Strazile-s desarte, /Singur, singur, singur... //(...) Singur, singur, singur, / Vreme de betie - / I-auzi cum mai ploua, / Ce melancolie! / Singur. singur, singur..."- Rar).

Inchiderea, insotita de placerea silnica a claustrarii in spatii inguste si tacute, poarta si ea pecetea bacovianismului (,,Pustiul din camerele mobilate si sporea melancolia", noteaza sotia poetului).

Melancolia bacoviana este chiar o ,,chemare a mortii" (,,Asculta cum greu, din adancuri, / Pamantul la dansul ne cheama" -Melancolie).

Viziunea imanentist-spiritualizata asupra universului (lumii) impune constiinta datului fatal al disolutiei, decaderii, degradarii. toate acestea fiind agentii neantizarii. Lumea nu are, la Bacovia, nici temei, nici Dumnezeu.

Poetul se simte un vesnic damnat, un om ,,de prisos" care face figuratie teatrala, o fiinta automatizata. In acest context apar alte caractere esentiale ale bacovianismului: satanismul, teatral itatea, absurditatea existentiala.

Expresivitatea bacoviana, de asemenea unica in cadrul literaturii romane, apropiata totusi de cea eminesciana, se constituie dintr-o sugestivitate provenita din convergenta stranie a melodiei si tacerii, din glisarea reciproca a uneia pe alta, dintr-o melodie armonioasa cu o coloana sonora bazata pe zgomote si scrasnete discordante. Organizarea melodioasa continuase conjuga cu dezorganizarea dezarmonioasa discontinua. Figuratia, cadrul sunt scheletice, in ,,scobitura" poemului navalind muzica inconstientului. Sonoritatea bacoviana se desfasoara contra punct, imbinand gradual deschiderea cu inchiderea.

La Bacovia gasim o identitate originala dintre sinceritate si artificialitate.

,,...Lirismul lui Bacovia, mentioneaza Eugen Simion, este o impletire ingenioasa de poza si traire sfasietoare, de secretie, cum zice Lovinescu, a unui spirit bolnav de tristetile, melancoliile lumii. Mistificatia literara este atat de bine asimilata incat nu se mai simte un poem ce este expresie a existentialului si ce reprezinta clisee luate de la decadentii francezi" [27 Simion, Eugen -Opere - Bucuresti, 2001.]. Criticul remarca pe buna dreptate ca Bacovia ,,face din referinta livresca un element de reflectie lirica" gandind ,,poezia ca artificiu, iar opera sa ca produsul unui poetafaber".

Bacovianismul este de neconceput fara prezenta prozaismelor: ,,Amintind de Ion Barbu, am putea spune— ,,a descalfanit" versul romantic, a scos din el metafora-mit si a introdus in poem constructiile verbale curente, oralitatile, prozaismele ce pareau a fi vesnic refuzate de lirism. Putem spune ca Bacovia este eel dintai care, renuntand la metafora-mit impusa de romantism, introduce in poezia romaneasca metafora-obiect exploatata intens, apoi, de suprarealisti. Metafora-obiect este inlocuita deseori cu o comunicare nefigurata, anti-retorica, aproape alba" [28 Simion, Eugen -Opere - Bucuresti, 2001.]. Vom spune, impreuna cu Eugen Simion, ca Bacovia reinventeaza poezia, raspunzand cunoscutului indemn programatic al lui Rimbaud, privind existenta prin geamul afumat al unei delirante singuratati si coborand ,,in micile inferne ale existentei curente". Bacoviae ,,un liric care imbraca vesmintele marii poezii lasand, voit sau nevoit, la vedere, cusaturile inestetice" [29 Simion, Eugen -Opere - Bucuresti, 2001.]

Acest discurs structurat/destructurat, plat/sugestiv, livresc/ oral, liric/prozaic, realist/suprarealist place, evident, postmodernistilor, incat Mircea Cartarescu vede in Bacovia un precursor al ,,prozaismului nostalgic si fantast al lui Mircea Ivanescu, citand De iarna — Cum ninge repede: ,,Cum ninge repede, apoi incet / Si nu stii cat timp mai trebuie de-acum, / E la fereastra, alb - / O fata cu sal negru in cerdacul nins... // Dar prin copaci largi insereaza -/ Intr-un departe nins era tot asa. / In adevar / Si innoptate zanganiri, / Apoi va avea loc un bal, / Sau o serbare de spiritism, / Atatea sunt de facut... // Cand tu apari numai ca amintire. / Cum ninge repede, repede".

Melodia bacoviana este o melodie care se indeparteaza de tonul fundamental prin disonante dureroase; e o melodie trista. ,,Ceea ce tine cu adevarat de magie, remarca Schopenhauer, este efectul modurilor major si minor. Nu este minunat sa vedem ca simpla schimbare a unui semiton, ca inlocuirea tertei majore cu cea minora face sa se nasca in noi, dintr-o data si in mod infailibil, un sentiment de apasatoare angoasa din care ne scoate in mod nu mai putin subtil modul major?" [30 Schopenhauer, Arthur - Lumea ca vointa si reprezentare - vol. I, Iasi, 1995, p. 281.

] Bacovia nu ne scoate nicicand din modul minor; chiar daca recurge la modul major e pentru a-i potenta modul minor, e pentru ca, in timp ce poetul ,,Jocului secund, ,,calfaneste" versul romanesc, Bacovia —inaintea exprima durerea extrema, plansetul, constiinta de om pierdut. Tonalitatea dominanta e de monotonie, de adagio sustinut, opus tonului vesel de allegro maestoso.

Bacovianism inseamna si utilizarea culorilor nu ca atribute ale lucrurilor, ci ca sugestie in sine pentru structurarea atmosferica a imaginarului: ,,Trec singur spre seara pe ape inghetate / Cand falfaie pe lume violetul" (Plumb de iarna )

De bacovianism tine psihismul proiectat in starile naturii: fenomenelor psihice le corespund fenomenele climaterice de umiditate, frig, chiciura, polei, moina (,,Si ploua, si ninge - / Si ninge, si ploua"), vant, tacere (autumnala, nocturna, crepusculara), de gol spatial: ,,Tacerea in gol vibreaza cu zvon..." (Noapte). Nervii simturilor se proiecteaza in nervii anotimpurilor" (de iarna, de toamna, de primavara); insasi vesnicia e patrunsa de enervare cosmica.

Radiografia psihica se face printr-o climatografie mitopoetica.

Poetul Plumbului coboara, pentru a intelege tragismul conditiei umane, pana in strafundurile fiintei .

Tensiunea existentiala e de neconceput fara o acuitate senzoriala deosebita, fara ,,enervare". ,,Sunt simplu ca o frunza, spune Bacovia. Traiesc total si ma las coplesi tde senzatie. Natura nu se intoarce inapoi si nu se incarca cu ce nu-i apartine. Ea curge. Si orice curgere sugereaza simplitatea". Bacovianismul e existentialism pur. Este limpede ca nu natura se umidifica si ingheata, ci sufletul. De unde o senzatie de fragilitate coplesitoare de trestie pascaliana. Fenomenele climaterice simbolizeaza fenomenele psihice care poarta pecetea mortii. ,,Ningea... zburara ani", spune poetul in Studiu. Ninsoarea, ploaia inseamna o trecere, o apropriere de moarte, in tacerile dintre ele aude un ,,a fost, a fost..." (Pro arte).

Omul modern bacovian este un ,,cadavru", o fiinta in declin, fara identitate. Rasul lui expresionist de bufon tragic se acorda in plan estetic, dupa cum s-a observat, ,,cu grotescul, caricaturalul, umorul negru" (M. Popa), cu absurdul. Teatrul lumii e plin de figuranti care se invart mecanic intr-un du-te-vino derizoriu.

Lumea este pusa, astfel, sub semnul fatal al caderii, lumea este caderea, este concept constituind ,,absolutul paradigmatic" care ghideaza imaginarul bacovian. Limbajul urmeaza legitatea implacabila a caderii, echivalenta cu dezarticularea, sincoparea, afazierea, ca sa zicem asa. E o cadere specific bacoviana in mutism, intr-o tacere neantizatoare, sinonima cu golul verbal.

Spatiul liric bacovian este un ciberspatiu post/postmodern, in care realul si virtualul se combina in chip liber-fantezist. Sunetele, imaginile, reprezentarile se configureaza cu ajutorul ecourilor acestora si al unor semne vagi. Textul se transforma in hipotext; e o toarcere textuala dintr-un ,,caier" metatextual. Necuvintele nichitastanesciene vin din tacerile si glisarile metalingvistice bacoviene. Pana la urma dispare orice semn. ,,Si in zarea inghetata, / Nici un semn nu mai apare" (Cade larg...).

Tacerea, golul verbal genereaza un limbaj bacovian ,,primitiv", arhetipal.

Originaritatea e marca nobletei poetului Plumbului.

Limbajul se reduce la o rostire mono/bisilabica specifica framantarilor de limba si frazarilor absurde (in spiritul nonsensurilor englezesti pe care le atestam la Lewis Carroll) din folclorul copiilor: ,,Scot / Bani / Reu / Gol / Stol / Dus / Pus / Scop / Trist / Prost / Rost. // Am fost / Prost. / Exist / Trist. / Exist / Prost. / Ce trist / Ros" (Bisilab si monosilab).

Bacovianisrnul se manifesta, in definitiv, ca neputinta, ca esec sisific al ornului nimerit intr-o gaura neagra existentiala.

1.2. Poezia intelepciunii divagante

Urmarind acel proces ai constrangerii, ai restrangerii rostirii, ai apopierii ei de tacere, se impune sa revin asupra acelor ultime cuvinte, notate in 1955, sub forma unor ,,divagari" considerate ,,utile". Ele nu sunt, dupa parerea mea, un apendice, un adaos nesemnificativ a ceea ce este creatia poetului si a prozatorului, ci o convertire a acesteia in ce spusese mai demult ca sunt versuriie sale, niste ,,notatii stricte", niste enunturi scurte care ies din contextul, din spatiui poeziei (in care, chiar daca s-a renuntat la rima si la ritm, exista o ordine, aceea a succesiunii grupurilor de cuvinte sau chiar numai a cuvintelor pe axa verticala, care poate fi sau nu segmentata in strofe). Acum Bacovia renunta la notele-versuri, intr-adevar divagheaza, se abate de la tiparele textului poetic, limitandu-se la acele notari succinte, multe dintre ele parand a fi niste versuri pierdute, insirate discontinuu, fara intervale mari pe bucati de hartie, care dupa ce au fost ratacite, unele dintre ele au fost regasite, aceste minitexte parand a fi niste fragmente din texte mai ample, chiar si dintr-un context, ce nu mai pot fi reconstituite. [11 Petrescu, Radu - George Bacovia. – Pitesti, Editura Paralela 45, 2002;

]

Titlul Divagari utile, prin cele doua cuvinte alaturate, contrazice insasi realitatea care este poezia: un spatiu lingvistic alcatuit din mai multe segmente, al carui mesaj nu aduce nici un fel de beneficiu, nu ofera o informatie necesara celui care il recepteaza. Urmarind doar ,,utilitatea" acestor ,,divagari", observam ca unele dintre ele tin de o experienta personala, sunt niste confesiuni strict autobiografice, deci fragmente dintr-un jumal intim, care prin notarea lor nu urmaresc decat sa reconstituie, sa-l faca pe autor sa retraiasca evenimentul consumat sau sa nu-l uite.

lata ce-i spune ,,doamnei sale Agatha":

O, buno, tu muncest sii eu stau?... S-a naruit echilibrul…

Sau:

Odihneste-te buna mea tu muncesti pentru toti

Reproduc si ceea ce i-a spus la un moment dat si fiului sau Gabriel:

Gabriel, cititul e un viciu, dar nedaunator mintii si trupului.

Sau:

Gabriel de ce nu te culci? Tot mai vrei sa notezi?...O, visul meu, ma clatin cand vorbesc...

Aflam si cum vrea sa-si vada casa, sugerand prin punctele de suspensie saracia in care traieste:

In casa un dar... si bani... si belsug...

Intr-adevar, aceste divagari sunt utile pentru ca au fost scrise doar pentru doua personae: sotia si fiul, gest ce pare a deconspira alienarea, sugerand dorinta de apropiere, de a nu mai fi acel ,,singuratec si uitat”. Aceasta dorinta e deci una de comunicare. E vorba, in cele de mai sus, de o comunicare restransa, exista insa si o comunicare extinsa, care depaseste cadrul intim, familial, aceste confesiuni laconice sunt impulsionate si de experientele traite de ,,solitarul pustiilor piete" in viata publica, sau chiar de evenimentele istorice, poltice ale epocii.

Deseori, Bacovia “paraseste" lumea in care traieste divagheaza de la realitatea ca atare, notitele sale devenind cugetarile unui spirit moralist - intelept, care se concentreaza prin cateva vorbe asupra ceea se sunt experientele fundamentale ale omului, ale vietii. Parca am citit maximele, aforismele unor moralisti francezi din secolul al XVII-lea (Pascal, La Rochefoucauld), renuntandu-se insa la exprimarea simetrica, pretioasa, ordonat – riguroasa, fiind elaborate si de aceasta data o retorica a laconismului si ambiguitatii:

Suntem niste misei nu descifram caisa de zahar.

Esentialu vietii?... a nu ft prea esential.

Oferta anului

Reducere 2020