Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Alte date

?

Planul lucrarii

Introducere

Capitolul I:

Originea lumii conform referatului biblic

Cele Sase Zile ale creatiei

Ziua Întai

Ziua a Doua

Ziua a Treia

Ziua a Patra

Ziua a Cincea

Ziua a Sasea

Zidirea Omului

Capitolul II:

Gandirea patristica si filosofia antica.

Capitolul III:

Originea lumii: Creationism sau evolutionism

A.Conceptia patristica despre facerea lumii

B.Eroarea evolutionista

Note bibliografice

Bibliografie

INTRODUCERE

Zborurile spatiale au deschis omului secolului XX orizonturi cosmice nebanuite inainte. Pentru prima data el a vazut pamantul din spatiu, cuprinzandu-l dintr-o privire in intregul lui, descoperind minunata noastra planeta albastra, cu oceanele si continentele ei stralucind in lumina soarelui, pe fundalul intunericului absolut al imensitatilor spatiului spuzit cu miliarde si miliarde de stele.

In fata acestui spectacol grandios, omul face experienta tulburatoare atat a fortei si maretiei sale, cat si a nimicniciei si neinsemnatatii lui si a lumii sale pierdute in departarile cosmice: mandrie si umilinta totodata.

Pentru prima data in istorie, el are in mainile sale viitorul planetei lui. Poate preface pamantul intr-un iad, intr-un desert pustiu si nelocuit, sau poate sa faca din el o gradina, un paradis, un “cer nou si un pamant nou”.

Singur cu sine insusi, in fata lumii impreuna cu semenii sai, confruntat cu experienta relativitatii lucrurilor, a finitudinii sale, a vremelniciei sale si a mortii, omul mai resimte, chiar si in epoca noastra hipertehnologizata, prezenta tainica in el si in lume a unei alte realitati, absolute si vesnice, mai presus de el si de lume, a unui Ceva sublim sau, mai exact spus, a unui Cineva suprem, a unui Cel ce este, Caruia tot ceea ce este ii datoreaza miracolul fiintarii.

Problema este daca in aceasta existenta macinata de neant, mai stim oare sa ne miram simplu si curat, cu credinta, iubire si smerenie, in fata minunii existentei? Pentru ca doar o astfel de minunare e capabila sa ne descopere lumea si pe noi insine, nu ca simpla natura, ci ca o creatie, facandu-ne sa putem contempla in creaturi, nu doar simple lucruri, ci insasi slava, intelepciunea si iubirea Creatorului. Pentru ca cele nevazute ale Lui – scria Sf. Ap. Pavel – adica vesnica Lui putere si dumnezeire se vad de la facerea lumii intelegandu-se cu mintea din fapturi. (Romani 1, 20 )

Purtati de aceasta sfanta mirare in fata miracolului fiintarii relative a lumii, sustinute nevazut de CEL CE ESTE si fiinteaza absolut, credinciosii exclama asa cum exclama crestinii la fiecare dumnezeiasca Liturghie:

CRED ÎNTR-UNUL DUMNEZEU, CREATORUL CERULUI SI AL P?MÂNTULUI, AL TUTUROR CELOR V?ZUTE SI NEV?ZUTE!

Posibilitatile inteligentei umane in care, intr-un anume fel, se concentreaza sau mai degraba se reflecta chipul lui Dumnezeu, sunt nelimitate: in dublul sens al nelimitarii orizontale si al absentei de finalitate, caci chipul, care este chemare, poate refuza sa fie acest lucru. Participand la cercetarea stiintifica cu Numele lui Iisus in inima, angajandu-se in dialog si colaborand cu oamenii de stiinta, ortodocsii, si toti crestinii, au datoria de a marturisi caracterul deopotriva ireductibil si inepuizabil al omului si al inteligentei uriase ale carei siroaie strabat universul, o alta inteligenta, care inscrie in lucruri semnele si simbolurile transcendentei. Prezenta acestei dimensiuni inepuizabile si a acestei Întelepciuni face cu putinta cautarea stiintifica si ii poate corecta devierile. Împotriva unei stiinte inchise in propria ei miscare, oamenii spiritualului cheama la o stiinta deschisa, capabila sa-si ascuta si orienteze cercetarea, capabila de asemenea, sa-si stapaneasca si limiteze puterea din respect pentru om si pentru pamant. Întrebuintand dincolo de orice simt al limitelor fortele ce provin din inima creatiei, pentru prima data in istorie am dobandit capacitatea de a distruge viata umana de pe planeta. Pamantul insusi este amenintat atat de distrugerea nucleara, cat si de poluarea mediului inconjurator. În acest context, oamenii stiintei si cei ai credintei ar putea recunoaste ca au nevoie unii de altii, unii pentru a explica ce se intampla cu pamantul nostru, ceilalti pentru a insufla iubire fata de creatia divina, de care oamenii sunt, din ce in ce mai mult, responsabili. Contemplarea slavei lui Dumnezeu ascunsa in fiinte si lucruri, de care vorbesc ascetii nostri, trebuie sa iasa din chilii si schituri pentru a inspira luptele stiintei, ale culturii, si a permite cercetarii si tehnicii nu sa dezintegreze lucrurile si sa denatureze natura, ci sa reintegreze totul in Întelepciune.[i]