Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS:
Capitolul I: POLITICA FINANCIARA, COMPONENTA PRINCIPALA A POLITICII GENERALE - IMPACTUL POLITICILOR FINANCIARE ASUPRA SOCIETATII
1.1. Continutul politicii financiare si sfera de manifestare a acesteia
1.2. Interactiunea politicii financiare cu mediul social-economic
1.2.1. Impactul gradului de dezvoltare economica si a factorilor conjuncturali asupra politicii financiare
1.2.2. Influenta structurilor si optiunilor de politica generala asupra politicii financiare
1.3. Impactul conceptiilor economice moderne asupra politicii financiare
1.3.1. Impactul doctrinei keynesiste si curentelor bazate pe aceasta asupra politicii financiare
1.3.2. Politica financiara a statului sub impactul monetarismului neoliberal
1.3.3. Impactul altor curente de gindire economica moderna asupra politicii financiare
1.4. Decizia de politica financiara sub impactul mentalitatii fiscale
1.4.1. Mentalitate si morala fiscala in politica financiara
Capitolul II: STRATEGII FINANCIARE PUBLICE SI IMPACTUL LOR ASUPRA DEZVOLTARII
2.1. Strategii financiare si modele de evaluare a obiectivelor
2.1.1. Rolul strategiilor financiare in dezvoltarea economico-sociala
2.1.2. Tipuri de modele utilizabile in fundamentarea politicilor financiare
A. Modelul Hicks-Hansen
B. Modelul Harrod-Domar
C. Modelul cresterii zero
D. Modelul cresterii organice
E. Controverse privind aplicarea modelelor cu impact financiar-monetar
Capitolul III: POLITICI FINANCIARE SI IMPACTUL LOR iN TARILE AFLATE iN TRANZITIA LA ECONOMIA DE PIATA
3.1. Conceptul de tranzitie si specificitatea politicilor financiare promovate
3.2. Strategii financiare aplicate in tarile centrale si est-europene
3.3. Impactul strategiilor financiare publice de tranzitie a Rominiei la economia de piata
CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE

Alte date

?

CAPITOLUL I

POLITICA FINANCIAR?, COMPONENT? PRINCIPAL? A POLITICII GENERALE – IMPACTUL POLITICILOR FINANCIARE ASUPRA SOCIET?TII

1.1. Continutul politicii financiare si sfera de manifestare a acesteia

Politica financiara, importanta componenta a politicii generale, este ancorata in procesul de dezvoltare al oricarei societati. Astfel, o abordare corecta a problematicii financiare nu se poate efectua decat in cadrul mai larg, aferent politicii generale.

Politica generala poate fi definita, intr-o maniera simplificata, ca fiind o activitate de reglare, de conducere si organizare a societatii in ansamblul sau. Pe plan mai larg, politica reprezinta ansamblul de masuri elaborate pentru conducerea colectivitatilor umane, promovarea unor anumite orientari in dezvoltarea economico-sociala, instituirea si functionarea ordinii interne, implicand atat asigurarea pozitiei dominante a unei grupari (clase) sau formatiuni politice, cat si atingerea unor obiective pe plan international.

Actul politic are un fundament legal si impune colectivitatii un comportament organizational specific, indreptat catre satisfacerea anumitor scopuri. Aceasta preocupare dateaza inca din antichitate, cand politica [1 Din punct de vedere etimologic, cuvantul „politica” provine din termenul de origine greaca „politeia” care inseamna „organizare sociala”.] era vazuta ca o modalitate de a asigura o „crestere a avutiei cetatii”, de dezvoltare economica si sociala. Astfel, in conceptia lui Aristotel „cetatea este o asociatie de fiinte egale ce cauta cel mai bun fel de viata. Agregatul care constituie cetatea nu este un agregat oarecare; el [...] este format din oameni si in care ei trebuie sa-si dobandeasca cele trebuincioase vietii lor”. [2 Aristotel – „Politica”, Editura Cultura Nationala, Bucuresti, 1924]

Indiferent de maniera teoretica de abordare a conceptului de politica, realitatea istorica a invederat faptul ca in materializarea sa practica un rol important l-a avut puterea publica, respectiv statul. Asa se poate explica de ce sintagma „politica generala a statului ” este cel mai des utilizata in literatura de specialitate si cu ponderea cea mai ridicata in abordarea concreta a actiunilor economice si sociale.

Un argument hotarator in favoarea afirmatiilor anterioare il poate constitui conceptia sistemica a lui Aristotel, conform careia „cetatea” – ca obiect al politicii generale – reprezinta, de fapt, statul „compus din familii”. În plus, circumscrierea politicii in jurul statului pare sa fi ramas neschimbata de-a lungul timpului, daca luam in considerare si opinia detinatorului Premiului Nobel pentru economie, James Buchanan. El este de parere ca intr-o societate, organizatia politica se identifica cu statul si reprezinta „un set de reguli sau institutii publice prin care fiintele umane actioneaza mai degraba colectiv, decat individual sau privat” [3 Buchanan, J. – „Calculul consensului. Fundamente logice ale democratiei constitutionale”, Ed. Expert, Bucuresti, 1995; p.322.]. Este interesant de remarcat ca in tara noastra D.P. Martian definea politica generala prin „modalitatile si institutiile cu ajutorul carora statul trebuie sa se ocupe de prosperitatea intereselor materiale ale ocrotitorilor sai” [4 Martian, D.P. – „Studii sistematice in economia politica. Partea prima. Economia sociala”; Bucuresti, Imprimeria Mitropolitului Nifon, 1858, p.31.].

În acelasi timp, mai ales in lumea contemporana, politica generala poate avea si caracter interstatal sau supranational, consecinta a tendintelor de integrare, care au condus, pe baza unor procese indelungate de evolutie si negocieri, la crearea unor entitati si structuri administrative avand interese comune. Astfel, istoria a cunoscut nenumarate tentative de formare a unor uniuni sau grupuri de tari pe considerente economice, politice sau militare. Exemple de state organizate sub forma de federatii sunt Germania, SUA si Elvetia. În aceeasi masura se poate vorbi de integrarea statelor membre ale Uniunii Europene, a celor sud-americane, africane sau din Asia de Sud-Est, precum si din zona libera de comert (N.A.F.T.A.) creata in anul 1994 intre Canada, Mexic si SUA care au impus concentrarea politicilor generale interne, in contextul intereselor zonale, mai pregnante.

Perioada postbelica a marcat dobandirea de catre politica generala si a altor elemente de referinta bazate pe globalizarea intereselor, prin crearea de organisme financiar-bancare internationale (F.M.I., B.I.R.D., B.E.R.D., Banca Mondiala), care au stabilit obiective proprii si politici generale specifice.

De asemenea, pe fondul deschiderii accesului economiilor nationale la pietele internationale si cresterii puterii financiare a firmelor sau marilor companii, acestea si-au elaborat politici generale noi care, pe langa dimensiunea microeconomica fireasca sferei de activitate, au dobandit si una transnationala, prin operatiuni de asociere, fuziune sau absorbtie de capitaluri.

Prin urmare, politica generala (economico-sociala) constituie un concept de foarte mare complexitate prin care se exprima si „promoveaza anumite interese, care, de regula, corespund obiectivelor urmarite de societate sau de segmente ale societatii, de mai mare sau mai mica intindere, reprezentate prin grupari (partide) politice. Pe aceasta baza, exista tendinte si orientari diferite ale politicii generale, promovate de catre diferite partide politice, care includ, intre altele, componente financiare specifice” [5 Filip, Gh. – „Politica financiara, in volumul Economia si gestiunea afacerilor”, Editura Sedcom Libris Iasi, 1999, p.230.]. O imagine globala asupra ariei de cuprindere a politicilor financiare, privita din contextul politicii generale, poate fi redata ca in figura nr.1.

Fig.nr.1. Integrarea politicii financiare in politica generala

Sursa: Onofrei, M. – „Impactul politicilor financiare asupra societatii”, Editura Economica, Bucuresti, 2000, p.14.

În ipostaza de componenta a politicii generale, politica financiara se poate aborda la nivel regional, statal sau interstatal, macroeconomic sau microeconomic, inclusiv la nivel de firme, organisme si organizatii interne sau internationale, institutii publice/private, consortii, holdinguri sau intreprinzatori. Totodata, daca elaborarea politicii generale poarta amprenta clasei politice conducatoare in societate, politica financiara promovata de autoritatile publice exprima mesajul statului, fiind strans legata de functiile si activitatea acestuia. Un argument in acest sens il constituie chiar sensul cuvantului „finance” [6 Filip, Gh. – op.cit., p.215], prin care era desemnata o suma de bani sau un venit apartinand organelor de stat, respectiv finances cu semnificatia, mai larga, de patrimoniu al statului.

În sprijinul afirmatiilor de mai sus pot fi invocate si definitiile date politicii financiare, in literatura de specialitate, vizand o arie mai larga sau mai restransa a acesteia.

Astfel, o politica integratoare a politicii generale promovate de stat, politica financiara este definita ca „ansamblul de metode, mijloace si institutii prin intermediul carora se realizeaza activitatea financiara in concordanta cu obiectivele de politica economico-sociala urmarite de gruparea conducatoare ” [7 Filip, Gh. – op.cit., p.217.].

Dintr-un alt unghi de abordare, se afirma ca in problematica de politica financiara se cuprind „metodele si mijloacele concrete privind procurarea si dirijarea resurselor financiare, precum si instrumentele, institutiile si reglementarile financiare utilizate de stat pentru influentarea proceselor economice si a relatiilor sociale, intr-o etapa determinata” [8 Vacarel, I. (coord) – „Finante publice”, Editura Didactica si Pedagogica – R.A., Bucuresti, 1993, p.84.].

În alte opinii, se considera ca politica financiara (politica finantelor) abordeaza fenomene care dau nastere unei sarcini publice la baza careia se afla factorul financiar. Existenta sarcinii financiare antreneaza punerea in aplicare a unor tehnici politico-juridice si a unor mecanisme de actiune specifice. În acest sens, Alain Barrère considera ca sarcina financiara nu reprezinta altceva decat o prelevare la dispozitia statului, in vederea utilizarii de catre acesta a unei fractiuni din venitul national.

Conceputa, in prim plan, ca politica financiara a statului, aceasta apare indisolubil legata de politica economica. Concertata cu optiunile de politica monetara, de credit, valutara, politica financiara se orienteaza inspre realizarea unor obiective de mare importanta economica si sociala, cu larg ecou pe plan intern sau extern. În acest context, politica se manifesta ca parte integranta, fundamentala a politicii economico-sociale, generale a unui stat. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, in mod obisnuit, fiecare obiectiv al politicii generale include si o latura financiara.

Din acest motiv, caracterizarea politicii financiare nu se poate realiza decat in contextul politicii generale, privita la nivel de colectivitate umana organizata in stat si constituita ca un sistem in cadrul careia se manifesta interdependenta dintre ansamblul instrumentelor si ansamblul obiectivelor sale. Prin urmare, politica financiara evolueaza pe masura ce „insasi baza economica” se dezvolta si sufera schimbari, indeplinind – ca orice element de suprastructura – un rol activ fata de baza economica” [9 Ibidem, p.85.].

La randul sau, si baza economica isi pune amprenta asupra politicii financiare. O economie puternica, in care exista o ampla circulatie a capitalurilor, va permite acumularea unor resurse financiare insemnate la dispozitia statului, pe baza carora acesta va finanta programe de actiuni cu destinatie economica si sociala. Daca, dimpotriva, productia nu se dezvolta, in mod firesc nu exista baza de acumulare necesara, in vederea crearii la nivel central a suportului financiar al aparatului statal.

Continutul politicii financiare se constituie ca un argument care sustine si impune comparabilitatea acestuia cu politica economica. Astfel, daca politica economica si-a propus ca obiective dezvoltarea cu precadere a ramurilor de varf ale industriei, introducerea progresului tehnico-stiintific in economie, participarea mai larga a tarii la diviziunea internationala a muncii si, pe aceasta baza, accelerarea ritmului de crestere economica, atunci si politica financiara trebuie sa actioneze in acea directie [10 Vacarel, I. (coord) –op.cit., p.84.].

Pe acelasi fond, al necesitatii integrarii misiunii politicii financiare in misiunea politicii generale, se poate sustine ca „includerea in programul electoral al unei grupari sau alteia a cresterii capacitatii de aparare nationala trebuie sa-si gaseasca corespondent in deciziile privind finantarea acestui obiectiv considerat ca prioritate la un moment dat” [11 Filip, Gh. – op.cit., p.231.].

De-a lungul timpului, politica economica s-a axat pe anumite obiective, pornind de la prioritatile fiecarei etape, necesitatile de dezvoltare ale economiei si aspiratiile populatiei.

Desi raporturile politicii financiare cu politica economica se manifesta ca de la parte la intreg, statul fiind principalul responsabil si principalul element in fundamentarea acestora, unii autori au incercat sa nuanteze actiunea celor doua tipuri de politici.

Astfel, A. Barrère aprecia ca politica financiara pune in evidenta rolul statului, pentru ca o sarcina financiara nu se poate concepe in afara prezentei acestuia. Spre deosebire, politica economica este determinata de comportamentul economic al indivizilor – liber prin natura sa – prin care acestia au posibilitatea sa aleaga, din mai multe variante, solutia optima, reprezentativa pentru interesele personale: „in timp ce politica economica se situeaza in sfera libertatii si interesului individual, politica financiara se localizeaza in sfera constrangerii autoritare si interesului public” [12 Barrère, A. – „Politique financière”, Librairies Dalloz, Paris, 1958, p.13].

Prin urmare, statul, tinand cont de caracterul imperativ al functionarii institutiilor publice, se afla in centrul macrodeciziilor financiare si detine putere de constrangere. El trebuie sa garanteze permanent functionarea normala a aparatului administrativ, sa fixeze nivelul cheltuielilor publice in functie de veniturile de care dispune. Mai mult, daca motivatia actiunii individuale (aflata la baza politicii economice) se regaseste in satisfacerea interesului personal, ratiunea statului (ca suport al politicii financiare) este de realizare a binelui comun, fara a-l sacrifica pe cel al individului.

În consecinta, A. Barrère considera ca politica financiara si politica economica generala se afla in opozitie, intre ele existand un conflict de interese, deoarece comportamentul uman este neschimbat in esenta sa si vizeaza „binele individual”, pe cand rolul statului in societate a cunoscut mutatii importante; de-a lungul timpului s-a putut remarca o schimbare de atitudine asupra conceptiei despre stat, plecand de la ignorarea sa ca centru de putere si ajungand la considerarea sa ca instrument de interventie, chiar de dominare economica, inclusiv de institutie autonoma in fata cetatenilor si grupurilor sociale.

Or, acest conflict de interese dintre politica economica si cea financiara nu are un fundament stiintific, iar rationamentul care l-a determinat pe A. Barrère sa ajunga la un asemenea punct de vedere nu prezinta elemente suficiente de rezistenta. Realitatea istorica a confirmat fundamentarea continutului politicii economice, inclusiv in latura sa financiara, pe gandirea si conceptia gruparilor (partidelor) politice, care au dobandit puterea intr-un mod mai mult sau mai putin democratic.

Prezenta statului s-a dovedit absolut necesara si indiscutabila, inclusiv in societatea contemporana, atat in activitatea economica, cat si in cea financiara, iar in calitatea sa de subiect economic specific, el trebuie sa adopte deciziile de politica economico-financiara adecvate obiectivelor de dezvoltare. Astfel, „asigurarea cresterii economice si contracararea stagnarii sau recesiunii economice, declarate ca obiective ale politicii generale, trebuie sa aiba corespondent intr-o politica financiara de stimulare a investitiilor si consumului” [13 Filip, Gh. – op. cit., p.231].

Prin urmare, politica financiara reprezinta o componenta care se integreaza in politica generala a unui stat; ea insa si-a fixat in timp propriul cadru metodologic, obiectivele, instrumentele si tehnicile proprii de actiune care ii completeaza continutul si sustin initiativa economica a indivizilor. Astfel, chiar in opinia lui A. Barrère [14 Barrère, A. – op. cit., p.24], politica financiara urmareste obiective cu real impact economic, si anume: