Pagina documente » Stiinte Economice » Produsul turistic si rentabilitatea intreprinderii de turism

Despre lucrare

lucrare-licenta-produsul-turistic-si-rentabilitatea-intreprinderii-de-turism
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-produsul-turistic-si-rentabilitatea-intreprinderii-de-turism


Cuprins

CUPRINS
1.TURISMUL SI CRESTEREA ECONOMICA ....pag 2
1.1Cresterea economica si limitele ei .............pag 2
1.2 Turismul si dezvoltarea durabila............. pag 3
1.3 Produsul turistic si indicatorii de exprimare a ......pag 6
resurselor turistice
1.4 Produsul turistic si experienta turistica..pag 11
1.5 Turismul si capacitatea de primire..........pag 19
2.INDICATORI AI REZULTATELOR SI ...........pag 24
PERFORMANTELOR iNTREPRINDERII
2.1Determinarea cifrei de afaceri si urmarirea.........pag 24
dinamicii si structurii acesteia
2.2Analiza structurala a cifrei de afaceri in turism...pag 26
Indicatorii incasarilor in turism
2.3 Analiza valorii adaugate...........pag 28
3. RENTABILITATEA iNTREPRINDERII DE TURISM .pag 30
3.1Consideratii generale............. ...pag 30
3.2 Definirea profitului.....pag 32
3.3 Maximizarea profitului ..pag 36
4. PRODUSUL TURISTIC......pag 43
5. TURISTIC SI POLITICA FIRMEI.... pag 48
5.1 Studierea comportamentului consumatorului conditie....pag 48
esentiala a cresterii rentabilitatii produsului turistic
5.2 Produsul turistic si politica de preturi............. ....pag 51
6.PROGRAM DE ORGANIZARE SI COMERCIALIZARE.............pag 56 A PRODUSULUI TURISTIC CU TEMA Descoperiti
frumusetea tainica a Muntilor Apuseni

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

1. TURISMUL SI CRESTEREA ECONOMIC?

1.1.Cresterea economica si limitele ei

Turismul reprezinta o componenta esentiala a conceptului de dezvoltare durabila. Conceptul de dezvoltare durabila a fost fundamentat plecandu-se de la recunoasterea limitelor cresterii economice. Teoria cresterii economice a fost, in esenta, limitata mult timp la stiintele economice pure, neglijand unele aspecte esentiale ale dezvoltarii cum sunt: relatiile om – natura, societate – mediu, om – societate – politica – tehnologie etc.

Necesitatea tratarii programelor dezvoltarii economice in corelatie si in contextul mediului lor natural, tehnologic, social, politic si cultural s-a impus in ultimele decenii ca un deziderat al studiilor referitoare la evolutia Terrei. S-a constatat ca diferitele modele de crestere economica pot avea consecinte negative in ceea ce priveste satisfacerea nevoilor umane pe termen lung. Tot mai multi specialisti au atras atentia asupra pericolului unei cresteri economice exponentiale, al aplicarii unor tehnici si tehnologii fara grija mentinerii echilibrului cu factorii de mediu si implicit a pastrarii vietii pe Pamant. Problema a inceput sa preocupe sistematic unele organizatii ale O.N.U. inca de la inceputul anilor ’70.

În cadrul sesiunii a XXVII – a, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat (decembrie 1972) rezolutia asupra dispozitiilor (institutionale si financiare) privind cooperarea internationala n domeniul mediului inconjurator, hotarand crearea Consiliului de Administratie al Programului Natiunilor Unite pentru Mediu. De asemenea, prin contributia altor programe O.N.U., precum U.N.E.S.C.O., F.A.O., P.N.U.D. etc., s-a trecut la studierea diferitelor zone ale globului, din perspectiva protectiei mediului si a echilibrului dintre ecosisteme.

În 1983 a fost creata Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare, care, la 27 aprilie 1987, a prezentat un raport O.N.U., intitulat „Viitorul nostru al tuturor”, care abordeaza relatia dintre dezvoltarea energiei, industriei, tehnologiei, pe de o parte, si problemele populatiei, situatiei alimentare, disparitiei speciilor si dereglarii ecosistemelor, pe de alta parte.

Problematica dezvoltarii interdependente la nivel mondial, tinand seama mai ales, de ritmul de epuizare a resurselor neregenerabile si de deteriorarea echilibrului ecologic a constituit o preocupare constanta a nenumarate studii.

Merita a fi mentionate in acest sens Rapoartele Clubului de la Roma. Înca de la prima sa reuniune (in 1968) s-a propus realizarea unui proiect cu privire la situatia omenirii, prin luarea in considerare a unor fenomene ca: saracia, degradarea mediului inconjurator, expansiunea necontrolata a urbanizarii, criza monetara si economica, criza locurilor de munca etc.

Dintre cele mai importante studii initiate de Clubul de la Roma amintim unele direct legate de problematica dezvoltarii durabile (chiar daca nu utilizeaza acest concept). Primul raport al Clubului de la Roma publicat in volumul „Limitele cresterii” (1972), coordonat de profesorul Dennis Meadows, analiza interactiunea dintre 5 factorii care limiteaza cresterea: populatia, productia agricola, resursele naturale, productia industriala si poluarea. În esenta, autorii extrapoleaza tendintele de crestere exponentiale a acestor factori si atentioneaza asupra consecintelor nefaste care decurg din aceasta, propunand de fapt o „crestere zero”, practic o stopare a cresterii.

Al doilea Raport al Clubului de la Roma, intitulat „Omenirea la raspantie”, coordonat de profesorii Mihajlo Mesarovici si Eduart Pestel, amendeaza primul raport, in special prin introducerea conceptului de „crestere organica”. Este vorba, in esenta, de o crestere conform curbei logistice, care numai in prima faza este exponentiala, ea tinzand sa se realizeze dupa un plan director, care trebuie elaborat de oameni. În plus, in acest raport se impune si o tratare diferentiata pe zece regiuni geografice (subsisteme interdependente) a principalelor interrelatii dintre mai multe straturi: ambiental, tehnologic, demo-economic, sociopolitic si individual.

Al treilea Raport al Clubului de la Roma, coordonat de un laureat al premiului Nobel, pentru economie, Ian Timbergen, pleaca de la premisa necesitatii stabilirii unei noi ordinii economice internationale care sa permita lumii a treia sa realizeze emanciparea lor economica. Solutiile sunt insa mai mult teoretice.

Al patrulea Raport al Clubului de la Roma, realizat de un grup de specialisti coordonati de Dennis Gabor (premiul Nobel pentru fizica) si Umbreto Colombo, intitulat „Sa iesim din epoca risipei” analizeaza cu precadere situatia resurselor energetice, de materii prime si alimentare. Este examinata gestiunea nerationala a resurselor planetei, evidentiindu-se problemele pe care aceasta le genereaza, prin intermediul activitatilor umane, la nivelul mediului, propunand, in final, a exploatare rationala a resurselor naturale.

1.2 Turismul si dezvoltarea durabila

Conceptul central a studiilor institutului de veghe mondiala este cel de viabilitate sau durabilitate (sustainability). El este un concept ecologic deoarece presupune o raportare optima la mediu (environment) si are indiscutabile consecinte economice. Conceptul presupune crearea unei societati care-si satisface nevoile fara a diminua perspectivele generatiei viitoare. Întrebarea este daca societatea contemporana este in stare sa faca fata acestei cerinte? Sau, dimpotriva, Pamantul este amenintat de a nu mai fi locuibil. Prin urmare, utilizarea acestui concept presupune recunoasterea dependentei cresterii economice si nivelului de viata de resursele naturale.

Asocierea conceptului de „sustainability” cu cel de dezvoltare, in sintagma din limba romana de dezvoltare durabila, atesta tocmai ideea economisirii resurselor naturale pentru a se evita, pe termen lung, o criza economica mondiala sau zonala. Prin urmare, pentru a obtine un echilibru pe termen lung al societatii este necesar a fi realizate prioritatile actuale in ceea ce priveste utilizarea resurselor actuale si a mijloacelor financiare.

Primul pas care se impune este acela al analizei integrate, inter si multidisciplinare, a relatiilor dintre dezvoltarea economica si cea ecologica, respectiv imbinarea cercetarilor economice cu cercetarile ecologice. Aceasta deoarece ecologii cauta cu precadere solutii care pot fi sustinute pe termen lung, in timp ce economistii sunt mai interesati de maximizarea profiturilor pe termen scurt. Din acest motiv s-a impus tot mai mult conceptul de capacitate de suport al mediului care in turism are forme proprii de manifestare si de care trebuie sa depinda in final dezvoltarea turismului in ansamblul economiei.

Volumul crescand si complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei adevarate industrii a calatoriilor si turismului, ceea ce justifica tratarea fenomenului turistic ca pe o ramura distincta a economiei nationale in plina dezvoltare, constituind o componenta a sectorului tertiar. Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex cu adanci implicatii sociale, politice, culturale si economice. Întrepatrunderea componentelor sale eterogene da nastere unui specific unic si original, care nu se identifica cu nici una dintre ramurile traditionale ale economiilor nationale, justificand pe deplin tratarea sa in mod autonom. Trebuie insa precizat ca, spre deosebire de alte sectoare de prestari servicii, industria calatoriilor si turismului ramane totusi o ramura de consecinta, a carei dezvoltare in fiecare etapa data va fi permanenta intr-o stransa corelare cu nivelurile si ritmurile de dezvoltare a celorlalte ramuri ale economiei nationale.

Este bine cunoscut faptul ca mutatiile social-economice din epoca contemporana au creat si au dezvoltat turismul. La randul sau aceasta ramura stimuleaza dezvoltarea altor ramuri ale economiei nationale prin obiectul activitatii sale, cum ar fi industria si agricultura, constructiile, transporturile, etc.

Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri si beneficiaza de servicii, din cheltuielile acestuia si, implicit, din mijloace financiare rezultate prin activitatea unitatilor economice ale industriei turismului, o parte revine direct acestor unitati sub forma de profit si de fonduri banesti pentru plata salariilor lucratorilor ocupati in unitatile respective, alta parte intra in bugetul statului sau cel local sub forma de impozite, taxe etc., iar a treia parte este absorbita direct in alte ramuri ale economiei pentru plata produselor si bunurilor livrate si a serviciilor prestate de aceste sectoare pentru necesitatile industriei.

Interdependenta dintre dezvoltarea turismului (international si intern) si cresterea economica este evidenta, deoarece antreneaza cererea pentru o serie de bunuri si servicii, care altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Structura cheltuielilor turistice reflecta impulsul pe care aceste cheltuieli il dau sectoarelor ce concura la realizarea produsului turistic, procesul de crestere a veniturilor avand loc, in primul rand, in aceste sectoare si apoi transmitandu-se treptat si in alte sectoare ale economiei nationale, prin intermediul intrarilor succesive ale banilor incasati de la turisti, incasari ce reprezinta veniturile derivate ale acestor sectoare. Asemenea efecte indirecte se inregistreaza, in principal, in urmatoarele sectoare de activitate economica:

- in sectoare care asigura investitiile in baza tehnico-materiala a turismului(industria constructiilor sau finantarea acestora de catre banci ,trusturi financiare etc.)

- in sectoare care realizeaza amenajarile de infrastructura generala si turistica(reteaua de drumuri, aeroporturi, aprovizionarea cu apa si energie, lucrari de sistematizare teritoriala etc.)

- in sectorul comercial

- in sectorul industriei usoare si industriilor conexe care produc sortimente de marfuri solicitate de turisti

- in sectorul industriei alimentare care livreaza produse agroalimentare, bauturi etc.

- in sectoarele de prestari de servicii cu caracter general, de care beneficiaza si turistii

- in sectoare cultural-artistice

Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate si prin prisma veniturilor realizate cu forta de munca angrenata direct sau indirect in industria turismului: procesul de servire a turistilor face apel la o forta de munca numeroasa, cu un profil variat de calificare ale carei cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al cresterii nivelului de trai, tocmai datorita utilizarii mai rationale si mai complexe a fortei de munca pe masura dezvoltarii turismului.

Analizele pentru masurarea incidentelor globale ale cheltuielilor turistilor straini asupra unei economii nationale au cuprins acest fenomen sub denumirea de „efectul multiplicator al turismului”.

Eficienta dezvoltarii turismului mai rezida si in faptul ca activitatile specifice ale acestuia nu epuizeaza „materia prima ” pe baza careia se dezvolta. Resursele (naturale si antropice ) sunt permanente si nu pot fi valorificate – fara teama de epuizare – decat prin intermediul turismului.

Pentru a se putea realiza in mod eficient o astfel de folosire a „materiei prime ” speciale care este folosita , este in mod imperios necesara elaborarea proiectelor de valorificare si amenajare turistica. Apar o multitudine de probleme, de rezolvarea carora depinde in final si rentabilitatea intreprinderii de turism, care pot fi grupate astfel:

- generalitati care includ aspecte globale de exploatare si actiune a resurselor din zonele turistice; astfel, in multe tari, problemele cu caracter general sunt incluse in legi specifice – legea muntelui, legea litoralului, a zonelor deltaice si umede;

- utilizarea resurselor – natura nu trebuie sa se cantoneze doar in sfera zonelor turistice, fiind necesara protectia naturii si peisajelor in mod integrator, tinand cont de gestionarea intregului teritoriu; acest fapt va asigura supravietuirea unei bune biodiversitati;

- de la nivelul sectorial la cel transsectorial, fapt ce arata ca asigurarea protectiei mediului inconjurator nu poate fi considerata u domeniu particular si izolat al statului; acesta trebuie privit global alaturi de activitatile din transporturi, energie, amenajarea teritoriului, maniera ce va asigura alegerea celor mai bune solutii de dezvoltare;

- de la actiunea locala la planul global prin care activitatile si angajamentele pentru dezvoltarea economica si protectie a mediului trebuie sa se sprijine si pe recomandarile din strategia paneuropeana a diversitatii biologice si de peisaj, care nu este un simplu document, ci si un procese dinamic dirijat de Congresul puterilor locale si regionale din Europa, in legatura cu acest subiect;

- conservarea resurselor naturale – o prioritate fata de tendinta administratorilor statiunilor si localitatilor turistice care sunt dispusi sa accepte initiative indraznete legate de diferite activitati economice, dar care vor trebui sa subordoneze aceste cerinte politicii proprii de conservare a mediului ambiant;

- solutii nationale pentru probleme locale, unde posibilitatile practice de realizare a unor solutii si proiecte locale depind, in foarte multe cazuri, de importante orientari fixate la nivel national; de exemplu, o singura modificare in politica nationala de transporturi va permite administratiei unor statiuni balneare, de litoral, parcuri nationale, sa rezolve problema afluxului de masini la nivel local;

- urgenta problemelor si demararea solutiilor se remarca adesea, mai ales ca unii responsabili ai zonelor turistice au alte probleme urgente de rezolvat. Dar mai intai trebuie reflectat, studiat, negociat, de convins grupurile sau mediile interesate. Lentoarea solutiilor desi pare a avea un efect negativ, reprezinta de multe ori un mod de a alege mai bine solutiile pe termen lung. Desi uneori se cer reactii urgente si imediate esentialul este de a impiedica pierderea unor valori naturale de neinlocuit si neregenerabile;

- libertatile si constrangerile sunt uneori necesare pentru ca turistii privesc natura ca pe un spatiu de absoluta libertate. Dar conservarea si protectia unor obiective deosebite impun elaborarea unor restrictii si limite asupra vizitatorilor si activitatilor turistice. Responsabilii zonelor protejate se gasesc intr-o mare dilema: aceea de a asigura respectul si protectia valorilor naturale, culturale si accesul publicului doritor sa se bucure de peisajele naturale si bunuri culturale inedite;

- echilibru si ruptura - constituie o mare problema pentru gasirea celor mai bune solutii intre conservarea valorilor naturale fata de cresterea presiunilor socio-economice. Astfel, se impune gasirea unui echilibru intre ceea ce natura si cultura castiga si pierd. De multe ori degradarea mediului natural si modificarile unor traditii si obiceiuri, scaderea populatiei rezidente sunt procese lente dar continue. Ele pot parea pe termen lung acceptabile, dar impacturile care se produc pot conduce la fenomene ireversibile, mai ales cand nivelul de viabilitate si toleranta este afectat

- Sistemul bipolar: rezolvari clasice – rezolvari noi – presupupune un efort de reflexie si de gandire aprofundat, iar o schimbare a acestora in timp si spatiu poate aduce solutii noi la probleme cunoscute;

- Stiinta si satisfactie sunt doua lucruri diferite, dar complementare si necesare pentru a justifica toate actiunile si motivatiile realizarii planurilor de valorificare a zonelor turistice. Existenta unor studii, materiale documentare riguros intocmite, insotite de date concrete, cifre, grafice si de imagini deosebite genereaza interese si emotii pentru aceste spatii si dorinte de a le pastra;

Oferta anului

Reducere 2020