Pagina documente » Recente » Publicitatea in televiziune

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL 1: PUBLICITATEA IN TELEVIZIUNE 1
1.1. Notiuni privind publicitatatea 1
1.1.1. Definirea publicit??ii 1
1.1.2. Obiectivele publicit??ii 4
1.1.3. Publicitatea prin mass-media 4
1.2. Televiziunea ? sursa de comunicare ?n mas? 6
1.2.1. Formele publicit??ii la televizor 7
1.2.2. Campania de publicitate prin televiziune 8
1.3. Locul publicit??ii prin televiziune ?n mixul promo?ional 9
1.4. Legisla?ie 11
CAPITOLUL 2: COMPORTAMENTUL CONSUMATORILOR FA?? DE PUBLICITATEA LA TELEVIZOR 13
2.1. Comportamentul fa?? de emisiunile de teleshopping 13
2.1.1. Influen?ele asupra comportamentului consumatorului 13
2.1.2. Procesul cump?r?rii prin intermediul teleshopping-ului 16
2.2. Comportamentul consumatorilor fa?? de publicitatea televizata 17
CAPITOLUL 3: ANALIZA SPOTULUI PUBLICITAR : RENAULT LAGUNA 22
3.1. Prezentarea general? a firmei Renault 22
3.2. Publicul ?int? 24
3.3. Analiza pie?ei ?n care se pozi?ioneaz? produsul 26
3.3.1. Pozi?ionarea produsului 26
3.3.2. Evolu?ia pie?ei produsului promovat 28
3.4. Analiza concuren?ei 28
3.5. Prezentarea ?i analiza reclamei 30
3.5.1. Alegerea axului psihologic 33
3.5.2. Crearea conceptului de comunica?ie 35
3.5.3. Elaborarea schemelor de transmisie 37
3.6. Concluzii generale privind punctele forte ?i punctele slabe ale reclamei 38
CONCLUZII 41
BIBLIOGRAFIE 44

EXTRAS DIN DOCUMENT

CONCLUZII {p}

BIBLIOGRAFIE {p}

INTRODUCERE

Ansamblul mijloacelor de informare, considerat atat ca sistem autonom cat si ca subsistem al sistemului social sau al celui cultural, se afla intr-un proces permanent de interconditionare cu societatea. Mass-media interfereaza cu toate domeniile de activitate, influenta sa fiind in cele mai multe cazuri prolifica sau chiar indispensabila. Lucrarea de fata nu isi propune sa evidentieze functiile mass – media si nici sa puna intr-o lumina extrem de favorabila activitatea de comercializare a presei, care trebuie sa vanda ca o firma de detergenti, folosind orice metode.

Lucrarea isi propune doar o trecere in revista a metodelor, principiilor si practicilor, prin care produsele media, produsele veritabile, sa fie promovate, pentru a cunoaste o cat mai larga circulatie si a putea sa-si indeplineasca functiile specifice. Cu alte cuvinte, voi incerca sa propun o serie de practici de promovare prin care publicul insusi sa fie atras, altfel decat prin mesaje de divertisment care, se stie, sunt cel mai mult receptate si, implicit, preferate de ziaristi si manageri.

Atunci cand vorbim despre activitatea complexa a media nu putem insa sa nu tinem seama de factorii de presiune care pot interveni, impiedicand exercitarea functiilor si rolurilor media in conformitate cu specificul si prevederile deontologice. Mihai Coman include in categoria factorilor de presiune furnizorii de materii prime si de oferte publicitare, patronatul, interesat de regula exclusiv de profituri, sfera institutiilor si a personalitatilor politice si nu in ultimul rand, publicul, audienta (Coman, Mihai – Introducere in sistemul mass-media, Iasi, Polirom, 1999, p.193-195). Toti acesti factori de presiune pot denatura continutul mesajelor, in functie de propriile interese, din cauza faptului ca institutiile de presa depind intr-o anumita masura de fiecare in parte. Astfel, de foarte multe ori, anchete utile publicului, de exemplu, nu sunt publicate pentru ca ating interesele principalilor sponsori de publicitate, de la care institutiile media castiga sume importante; un alt exemplu ar fi acela ca se promoveaza, prin toate tipurile media, un numar disproportionat de mesaje de divertisment facil sau mesaje informative si critice dar ”difuzate” sub forma de divertisment, pentru ca acestea prind cel mai bine la segmente mari din publicul romanesc, fara de care media nu ar putea exista. Pentru a se putea sustrage, macar partial, de sub aceste presiuni, consideram ca institutiile media trebuie sa fie, pe cat se poate de mult, autonome, independente financiar, pentru a-si putea difuza in procente mai mari produsele veritabile, produse care sa se circumscrie rolurilor fundamentale ale media. Aceasta autonomie, repet, macar partiala, cere luarea in considerare si a ipostazei de intreprindere economica a unei organizatii de presa. O intreprindere capabila sa profite de orice oportunitate a pietei, capabila sa-si vanda profitabil produsele pentru a-si putea mentine un flux continuu al capitalului. Pentru a putea fi rentabila si a putea face fata concurentei, consider ca o institutie media ar trebui sa dispuna de departamente eficiente de management si marketing, care sa sprijine demersurile corpului profesional propriu-zis, fara a interveni in politica editoriala. Toate aceste departamente, in colaborare, ar putea elabora un mix de marketing eficient: in politica de produs, deciziile sa apartina corpului jurnalistic, marketingul intervenind doar prin actiuni de studiu de piata si eventual, prin sugestii referitoare la forma de prezentare a continuturilor decise de jurnalisti (design, format, tot ceea ce s-ar putea numi, cu o mica exagerare, „ambalaj”), urmand ca in politicile de stabilire a pretului, de distributie si de promovare deciziile, luate tot prin consultare reciproca, sa apartina in cea mai mare masura specialistilor in marketing si management. Cum am precizat, lucrarea nu militeaza pentru conceperea presei ca pe o institutie care trebuie sa fie, inainte de orice, profitabila, conceptie respinsa de majoritatea jurnalistilor si specialistilor in media. Nu consider ca media trebuie sa produca si sa promoveze doar ceea ce se vinde, ci ca media trebuie sa produca si sa difuzeze mesaje de interes pentru public, care trebuie insa promovate pentru a putea face fata concurentei produselor amintite in primul caz.

De aceea, cred ca solutia optima pentru media este sa practice ceea ce Koetler denumea “marketing social sau uman”, adica sa elaboreze, prin specialisti proprii sau, daca e prea costisitor, prin agentii specializate, politici de promovare care sa puna in valoare mesajele, astfel incat sa se realizeze si un profit care sa permita acoperirea costurilor si, eventual, investitii noi (suplimente, emisiuni noi sau reinnoirea celor existente), sa se satisfaca si dorintele publicului si sa se asigure si buna evolutie pe termen lung a societatii (media poate si trebuie sa isi aduca aportul la bunul mers al vietii sociale).

Fie ca luam in calcul postura de intreprindere economica a media, fie pe cea de organizatie cu roluri exprese la nivelul societatii, in centrul atentiei se impune produsul media – articolul, emisiunea, etc. Acest produs este atat elementul concret, material prin care se exercita functiile presei si care trebuie vehiculat pentru a-si atinge obiectivele cat si produs in sensul strict economic, de bun care trebuie vandut pe o piata pentru a putea obtine profit. Iar acest produs trebuie promovat, pentru a putea atrage publicul, mai ales in conditiile in care scena mass-media cuprinde in prezent un numar mare de ofertanti, care se concureaza printr-o gama larga si diversificata de produse similare.

Prin urmare, media trebuie sa preia din sfera comerciala toate acele practici si metode prin care sa-si poata promova produsele, intelegand prin promovare nu doar strict actiuni de persuadare a publicului, de determinare a deciziei cumparatorului ca efect, de exemplu, al unei reclame reusite ci si actiuni, practici prin care se explica utilitatea produsului, prin care se educa publicul.

Publicul romanesc are o mare nevoie de a fi educat in ceea ce priveste rolurile reale ale media, in conditiile in care, dupa 1990 s-a produs o explozie de posturi si publicatii private care, urmarind interese strict economice, l-au obisnuit cu acel gen de mesaje facile pe care le aminteam.

CAPITOLUL 1: PUBLICITATEA IN TELEVIZIUNE

Prima conditie ca un produs sa fie vandut este ca oamenii sa il cunoasca, si cine poate obtine astazi mai bine acest lucru daca nu publicitatea. Acum publicitatea poate descoperi si utilizeaza in acelasi timp pana si cele mai ascunse slabiciuni ale oamenilor pentru a- si atinge scopul suprem, vanzarea produsului promovat.

Aparitia televiziunii a avut de un impact foarte mare asupra publicitatii. Spoturile TV au devenit cu timpul din ce in ce mai ilustrative si mai convingatoare iar oamenii din spatele spoturilor din ce in ce mai inventivi. În acelasi timp insa cumparatorii au devenit mult mai pretentiosi, ei dorind in acelasi timp calitate dar si exclusivitate. Însa publicitatea a ajuns sa fie atat de buna incat te poate convinge azi sa cumperi un produs de care nu ai nevoie dar sa te faca sa crezi ca iti este esential.

1.1. Notiuni privind publicitatatea

Publicitatea este utilizata pentru a influenta indirect comportamentul consumatorilor, pentru a forma in randul acestora o impresie favorabila despre un produs/serviciu si despre unitatea care-l produce, trecand pe primul plan nu doar un scop comercial, ci unul mai indepartat, de lunga durata.

1.1.1. Definirea publicitatii

Publicitatea este o tehnica de comunicare nepersonala, ce presupune derularea unui demers complex de natura persuasiva, pentru a carui realizare sunt utilizate instrumente specifice comunicarii in masa, in masura sa provoace o presiune psihologica asupra publicului vizat. Initiatorul actiunilor de comunicare publicitara este anuntatorul care, in vederea realizarii obiectivelor comunicationale stabilite, doreste sa transmita unui public numeros, dar cat mai bine determinat, un mesaj nepersonal cu privire la organizatie, la produsele sau la serviciile oferite, ori in legatura cu ideile promovate. [1 Popescu, I.C., Comunicarea in Marketing, Editia a II-a revazuta si adaugita, Editura Uranus, 2003, p. 116]

Publiciatatea comerciala de azi si-a modificat elaborarea mesajului la nivelul bunurilor si serviciilor. Secolul al XX-lea si boom-ul economic au marcat schimbarea rolului publicitatii comerciale. Reclamele ca si texte literare nu se adreseaza unui cititor unic si nu vizeaza totalitatea indivizilor. Publicul vizat difera de la o reclama la alta, asa ca distingem pentru fiecare un anumit public tinta.

Textele publiciare sunt structuri dinamice si perfect adaptate contextului socio-cultural. Exista trei functii principale ale limbii actualizate prin textul publicitar.

- functia denominativa(exprimata de cuvant)

- functia predicationala (reprezentata de enunt)

- functia stilistica (conferita de stil) [2 Popa,D., Comunicare si publicitate, Editura TRITONIC, 2005, p. 96]

Oferta anului

Reducere 2020