Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
CAP. I ORIGINEA SI EVOLUTIA DREPTULUI SI STATULUI
1. ORIGINEA COMUNA
2. DREPTUL
- notiune si evolutie
3. STATUL . ELEMENTE DEFINITORII
- notiunea de stat
- elementele statului
- exercitarea puterii de stat
- forma de stat
CAP.II INTERFERENTA DREPTULUI CU INSTITUTIILE PUBLICE iN ORGANIZAREA SOCIETATII
1. SCOPURILE STATULUI
2. FUNCTIA DE CONDUCERE SI
FUNCTIA NORMATIVA A STATULUI
CAP.III REPERE MODERNE ALE STATULUI LEGITIM iNTELES CA STAT DE DREPT
1. PLURALISMUL SI PARTIDELE POLITICE
2. STATUL DE DREPT . CRITERII DE EXISTENTA

Alte date

?

CAPITOLUL I

ORIGINEA SI EVOLUTIA DREPTULUI SI STATULUI

1. ORIGINEA COMUN?

2. DREPTUL

3. STATUL. ELEMENTE DEFINITORII

1. ORIGINEA COMUN?

“ Realitatea , desigur mai puternica si mai interesanta in drept , cea mai pasionanta de studiat este statul “ [1 Mircea Djuvara , Teoria generala a dreptului , Bucuresti , 1930 , vol. I , pg. 105] MIRCEA DJUVARA.

Statul si dreptul sunt strans legate , se sprijina si se conditioneaza reciproc . Au aparut deodata , din aceleasi cauze si pot fi explicate mult mai bine impreuna .

O societate umana poate sa existe , sa se dezvolte si sa se impuna numai in structuri organizate , iar structura care s-a impus , a rezistat si rezista , fiind practic de neabandonat este statul .

Cea dintai forma de convietuire , conform opiniei azi dominante este constituita de HOARD? , adica un grup de indivizi reuniti fara nici o regula fixa , traind intr-un regim de promiscuitate . În aceasta faza , organizarea sociala avea un caracter precar , instabil , viata hoardei este nomada , lipsind locurile de fixare , stabilite , lipseste agricultura , mijloacele de existenta sunt vanatoarea si pescuitul . Încetul cu incetul acest regim se schimba iesind din promiscuitatea primitiva incep a se recunoaste durabile legaturi de descendenta . Aceasta se intampla inainte de toate din latura materna , caci legatura ce leaga pe cel nascut de mama este mai stransa si mai usor verificabila decat paternitatea ; in conditiile in care intoarcerea barbatilor din expeditiile de vanatoare era sub semnul intrebarii si raporturile sexuale erau libere. Se ajunge astfel dupa faza hoardei , la faza MATRIARHATULUI , in care femeia alcatuieste nucleul vietii sociale . Trecerea intr-o perioada posterioara de la matriarhat la patriarhat unde tatal devine centrul vietii sociale , capul familiei , de la el calculandu-se legaturile de rudenie , isi are cauzele sale sociale si economice , determinate de schimbarile importante produse : dezvoltarea agriculturii , dezvoltarea pastoritului , a mestesugurilor , a schimburilor , etc. [2 Nicolae Popa , Teoria generala a dreptului , Edit. Atacami , Bucuresti , 1996 , pg. 50] .

Probabil ca evolutia s-a produs cu oarecare diversitate conform conditiilor particulare ale diferitelor popoare , totusi ramane sigur ca organizatia juridica primitiva se intemeiaza pe LEG?TURA DE SÂNGE.

Grupul constituit in acest mod intr-o legatura de sange adevarata sau prezumata prin mijlocul adoptiunii ( care este un fenomen caracteristic in special grupurilor primitive care admit in sanul lor , prin ceremonii determinate indivizi straini considerandu-i descendenti din propriul lor neam ) se numeste in limba latina GENS sau printr-un cuvant scotian clan . Mai il vom numi grup gentilic . În el domina mai ales autoritatea obiceiului , fiecare individ se considera obligat a urma exemplele stramosilor sai . Acest obicei are o autoritate tacita , dar foarte puternica , reprezentand un amestec de percepte juridice , morale si religioase . El se formeaza indeosebi prin motivele psihologice ale obisnuintei si imitatiei . Credintele religioase conlucreaza la intarirea lui , oprind sau facand dificila orice innoire prin teama de razbunare sau pedepsire din partea strabunilor morti .

Obiceiul are ca efect fundamental formarea unei solidaritati foarte puternice intre partasii aceluiasi grup asa incat individul in sine nu are valoare , ci numai intrucat face parte dintr-un asemenea grup . De aici , doua consecinte importante . “ Prima consecinta a solidaritatii unui grup este ASISTENTA MUTUAL? intre asociati , in cazul in care unul dintre ei a fost ofensat de straini . Atunci grupul intreg reactioneaza si nu numai impotriva ofensatorului , ci impotriva intregului grup caruia el , agresorul , ii apartine . Reactiunea are intotdeauna un caracter colectiv “ [3Georgeo Del Vecchio , Lectii de filosofie juridica , Edit. Europa nova 1996 , pg. 304] .

“ În cazul in care ofensa este interna , adica se produce intre indivizii aceluiasi grup , se procedeaza la expulzarea ofensatorului . Acesta fiind alungat din grup , este lipsit de orice drept , adica expus ofenselor tuturor. Relatiile intre grupurile gentilice care constituiau unitati inchise si compacte , se manifesta chiar din timpurile primitive cu exactitate aproape matematica . Razbunarea ia forme bine determinate , potrivit unui concept de egalitate , prin care ea trebuie sa fie calculata exact dupa masura ofensei . Acest concept de egalitate materiala se rezuma in asa-zisa LEGEA TALIONULUI ( de la talis ) caracteristica a acestei faze si care reprezinta germenul justitiei penale . Ea poate sa mearga pana la aceea ca reactiunea impotriva vatamarii sa se faca cu aceeasi arma sau aceeasi parte a corpului ( formula biblica “ ochi pentru ochi , dinte pentru dinte “ [4 Ibidem , pg. 305] ) . Dar regimul de razbunare datorita solidaritatii duce in mod necesar la slabirea grupurilor , din cauza luptelor de razbunare continue . De aceea nu intarzie sa se manifeste semnele unei tendinte imblanzitoare , in sensul ca se inlocuieste razbunarea sau talionul prin compozitie . Aceasta institutie consta in aceea ca ofensa in loc de a fi razbunata , este despagubita , fie conform judecatii unui arbitru ales de parti dintre cei mai batrani , fie conform unui sistem de tarife determinate ( despre care dreptul germanic ne ofera exemplele caracteristice ) . Acesta este un fapt important care premerge formatiunii statului . Trebuie sa amintim ca in aceasta faza nu exista o autoritate care sa oblige a renunta la razbunare , compozitia este la inceput numai facultativa . Dar aceasta practica a fost favorizata puternic de necesitatea de a pune un frau certurilor private in fata pericolului ( unui pericol comun ) . În anumite cazuri a trebuit sa apara indispensabila reunirea fortelor mai multor grupuri impotriva unui dusman comun , fie in scop de aparare , fie chiar de atac . Apare astfel adevarul cu aspect de paradox , ca razboiul are o virtute ( sau are si o virtute ) pacificatoare . Activitatea militara avand drept conditie o disciplina si o coordonare armonica a eforturilor , obliga a suspenda , cel putin temporar , luptele interne . Razboiul este in sfarsit o “ bona occasio “ care se foloseste natural spre a stabili intre oameni o organizatie politica apta sa asigure pacea in raporturile lor . Pentru telurile razboiului mai multe grupuri gentilice se recunosc sub conducerea unui cap socotit cel mai tare si mai valoros caruia i se incredinteaza comanda suprema a intreprinderii ofensivei sau defensivei. Aceasta autoritate supragentilica are la inceput un caracter militar temporar , adica relativ la o anumita intreprindere : dar care repede tinde a se transforma intr-o autoritate civila si permanenta . “ Capul militar devine si se transforma in cap politic , legislativ , si judecator ; aceasta pentru un complex de ratiuni “ [5 Ibidem , pg. 306] . ( cercetate si explicate de Spencer si dupa el de Vanni ) . Prima : necesitate de a mentine pacea interna fara care n-ar fi cu putinta o eficace actiune externa : noua putere este intrebuintata pentru a anula controversele si a sprijini compozitia , in dauna razbunarii care sfasie grupurile . A doua : adaptarea psihologica la conditia respectiva de suveran si supusi , care se produce atat la sefi cat si la supusii sai. În jurul sefilor militari curand se formeaza o casta sacerdotala care ii intareste puterea , inconjurandu-l cu aureola divinitatii . În special faptul victoriei mareste prestigiul si-i ingaduie sa-si pastreze autoritatea si chiar sa numeasca un urmas . Cultul mortilor , de a caror influenta oamenii se tem si de aceea incearca sa le castige favoarea face ca autoritatea sefului sa se prelungeasca oarecum dincolo de viata lor si uneori devine chiar mai mare dupa moarte . Pe langa aceasta , odata cu incetarea razboiului , utilitatea organizatiei militare se pastreaza pentru a asigura supunerea invinsilor si strangerea tuturor roadelor invingerii si pentru a preintampina pericolele care dupa dezagregare ar putea sa se prezinte din nou . La aceasta se mai adauga si-un argument de logica dawniana si anume ca grupurile care stiu sa suporte efectiv mai multa vreme o solida disciplina militara , unitara au mai mare posibilitate de a rezista .

Sub influenta tuturor acestor factori se formeaza o reuniune de grupuri care nu se mai intemeiaza pe legatura de sange ci are o NATUR? ESENTIALMENTE POLITIC? . Din acest moment incepe sa se schiteze statul : Avem un numar de indivizi destul de mare pentru a ingadui o distributie armonica si organica a diferitelor activitati si functiuni sociale (elementul personal).

Avem un raport de stapanire asupra unui teritoriu determinat. Avem in sfarsit o ORGANIZATIE JURIDIC? , formata de obicei nedeslusit si de autoritatea statului (sefului).

Acest proces prin care se naste statul este destul de greu si de lent, existand pentru multa vreme o lupta intre organizatiile minore (gentes) si puterea centrala care tinde sa li se suprapuna, puterea centrala este din partea sa insuficient de tare pentru a se impune pe deplin si de aceea lasa sa supravietuiasca intr-o anumita masura elementele fazei anterioare adica autonomia grupurilor particulare.

Deja in faza anterioara s-a manifestat intre grupurile gentilice tendinta de a substitui razbunarii, arbitrajul si repararea nedreptatii prin mijlocul unei compensatiei (compozitiunea) dupa cum s-a vazut. Statul odata format (in acest proces lent) urmareste sa valorifice aceasta practica si sub auspiciile sale, arbitrajul se consolideaza si se organizeaza in mod stabil. Statul ofera intr-un anumit mod serviciile sale partilor in litigiu dar nu poate inca in faza sa embrionara sa li se impuna cu totul sa le oblige a se apleca in fata autoritatii sale, de aceea rolul judecatorului primitiv este de a fi un arbitru care propune o intelegere, sentinta sa poate fi acceptata de catre parti dar nu este insotita de forta coercitiva. Exista totusi mijloace indirecte de a obtine executarea sentintei: promisiunile solemne ale partilor, invocarea divinitatii, prinsoarea judiciara , pe langa acestea interventia martorilor si garantilor este indreptata spre acelasi scop.

Toate aceste mijloace indirecte precum si lupta care trebuie s-o faca reclamantul spre a determina pe parat sa se prezinte la judecata sunt caracteristice procedurilor antice. În fata judecatorului se desfasoara si un fel de lupta reglementara care este o ramasita a fazei precedente a razbunarii si care tinde sa devina pur simbolica .

Numai printr-o lunga serie de etape, statul ajunge sa se constituie ca o putere supragentilica in stare sa ia asupra sa in mod exclusiv functionarea justitiei si sa impuna respectarea sentintelor. Numai atunci procesul de formare a statului este indeplinit. Dar cat de lent si obositor este acest proces, o demonstreaza faptul ca ideea razbunarii private adica de a-si face singur dreptatea cu excluderea oricarei interventii a statului mai exista si in timpurile noastre, mai ales in anumite clase sociale , ca o ramasita a fazelor primitive depasite.

Scindarea societatii in categorii cu pozitii diferite si apoi in conducatori si condusi a dus la aparitia unor situatii calitative noi. Cerintele care exprimau interesele gruparilor conducatoare nu mai erau considerate de intreaga societate ca interese proprii, consimtamantul comun, convingerea colectiva au cazut, elementul rational si sentimentul de justitie nu mai puteau ajuta conducatorii sa-si determine societatea la respectarea unor reguli care sa le raspunda intereselor lor, pe de alta parte regulile existente nu prea ajutau acest interes. Asadar a nascut necesitatea creari de norme noi , prevazute cu sanctiuni cat si necesitatea crearii unui organism bine pus la punct pentru a elabora aceste norme, pentru a veghea la respectarea lor si in caz de nevoie de a le impune chiar cu forta . Numai acum putem sa vorbim de stat si numai acum putem vorbi de drept , cum remarca Imre Szambo , “ in ceea ce priveste legatura intre “stat” si “drept” ghilimelele trebuie plasate corect, astfel ca daca se vorbeste de “drept” fara “stat”, cuvantul drept trebuie pus intre ghilimele, pentru ca in acest caz, nu este in mod real drept , daca se vorbeste de “ drept statal ” , atributul statal nu trebuie pus in ghilimele, caci este de prisos. În orice caz prin interventia statului ia nastere dreptul. Fara stat nu exista drept “ . [6 Imre Szambo , Les Fundamentes de la Theorie Droite , Akademia Kiado , Budapest , 1973 , pg. 114 (citat dupa Nicolae Popa , Teoria generala a dreptului , Bucuresti , 1996 , pg. 57 )]

2. DREPTUL

Orice societate umana presupune un minim de randuieli sau norme care aduc o relativa uniformizare , sincronizare si echilibrare in raporturile interindividuale , si inlaturand astfel in masura posibilitatilor ciocnirile de interese , deci si conflictele care primejduiesc convietuirea . Din aceasta oranduire cu putere obligatorie este alcatuita ordinea de drept a fiecarei societati .

Pe linia filosofiei neokantiene profesorul MIRCEA DJUVARA apreciaza ca “ fenomenul juridic nu apare astfel decat ca reactiune in contra evenimentelor naturale . Atunci cand forta oarba in cursul ei normal de expansiune , este intrebuintata de persoane , naste ca frana rationala , aprecierea juridica “ . Dreptul fiind “ un produs al ratiunii omenesti , oricat de rudimentara ar fii ea in societatile primitive , si din acel produs rezulta modul de organizare al acestuia “ . [7 Mircea Djuvara , Teoria generala a dreptului , Bucuresti , 1930 , vol. III, pg. 257-258 si vol. I pg.167]

Continuand despre nevoia de drept in societate EUGENIU SPERANTA scrie : “ Daca viata oamenilor nu ar fii vesnic dependenta de satisfacerea unor cerinte , daca ea nu ar presupune urmarirea unor finalitati, daca nu ar fii rezumabila la tendinta de posesiune a unor valori si daca in tendinta aceasta nu s-ar pute isca inegalitati si conflicte intre oameni Dreptul nu ar avea ratiunea de a fi “ [8 Eusebiu Speranta , Introducere in Filosofia Drreptului , Cartea Romaneasca , Cluj , 1947 , pg. 347].

Dreptul apare pe acea treapta istorica in care omul nu mai este subordonat normelor stabilite de familie , clan sau trib , cand personalitatea individului iese la suprafata , cand legatura de sange isi pierde autoritatea suprema fiind dublata si in sfarsit aproape inlocuita cu o legatura teritoriala si chiar politica . În acest moment apar normele juridice care incep sa se distinga de celelalte norme ( de natura obsteasca , religioasa sau morala ) mai ales prin natura deosebita a obligativitatii respectarii lor prin recurgere la forta coercitiva , ce se injghebeaza si ea ca ceva distinct , fata de autoritatea morala a sefului familiei .

MAURICE DUVERGER arata ca dreptul apare cand

“ oamenii dintr-un grup social incearca sa regleze raporturile dintre ei printr-un echilibru intre avantaje si dezavantaje pe care le atrage fiecare din aceste raporturi , echilibru intre produsele de schimb , intre dauna si reparatii , intre raul pricinuit colectivitatii si sanctiunea aplicata autorului: dreptul se defineste prin natura sanctiunilor aplicate in caz de violarea normelor .” [9 Maurice Duverger , Institution politique e Droit constitutionnel , Paris , 1960 , pg. 9]

În aceste incercari “ o norma sociala , scrie Hoebel , devine norma de drept din momentul in care neglijarea sau incalcarea ei este urmata sub forma de amenintare sau in mod real de aplicare a unei forte fizice , executata de un individ sau de un grup de indivizi ca privilegiu socialmente recunoscut al acestuia “ [10 Hoebel , The low of primitive man , Canbridge , 1954 , pg. 208 (citat dupa Nicolae Popa , Teoria generala a dreptului , Bcuresti , 1996 , pg. 53 )] .

Asadar realitatea istorica ne arata ca dreptul este un fenomen social inerent societatii umane , cum a fost lapidar exprimat de romani prin adagiul “ ubi societas ibi jus “. Evolutia conceptiei omului despre drept a fost pragmentata in filosofia si doctrina juridica de-a lungul timpului . Aceasta filosofie ne ajuta sa intelegem ce este Dreptul , ne ajuta sa intelegem natura si scopul lui intr-o societate .

Pentru CICERO . Exista un drept asupra tuturor legilor omenesti , care descinde din aceeasi ratiune din care descinde insasi ordinea universala . Dreptul remarca Cicero este stabilit prin lege , dar legea nu este edictul pretorului , ea este ratiunea suprema inscrisa in natura noastra , dar dezvoltata si perfectionata prin cugetul nostru . Aceasta nu inseamna ca tot ce se cuprinde in legi si datini ar fi just si bun . Ignoranta si atatea defecte omenesti se pot amesteca in faurirea legilor .

Toma D’Aquino [11 Stefan Georgescu , Filosofia dreptului , , Ed. All , 1998 , pg. 74-76]distinge intre legea divina , legea naturii si legea omeneasca . Legea divina se gaseste in intelepciunea lui Dumnezeu . Legile naturii sunt un rezultat al celor divine . Dreptul natural prescrie anumite limite in care trebuie sa se desfasoare activitatea omeneasca . Legea pozitiva adica legea omeneasca este elaborata datorita imprejurarilor diverse si interventiei arbitrarului omenesc . Ea nu este dreapta decat in masura in care se mentine in acord cu dreptul natural dar cuprinsul ei depinde de feluritele nevoi si conditii de viata ale oamenilor. Dreptul pozitiv , omenesc , realizat pe baza unor principii stabilite, poate cuprinde multe amanunte si poate varia dupa spatiu si timp , de aceea de la el nu putem astepta sa realizeze justitia absoluta .

Între dreptul natural si dreptul pozitiv , Toma vede diferenta fundamentala ca in timp ce regulile dreptului natural sunt poruncite pentru ca sunt bune si interzise pentru ca sunt rele , cele ale dreptului pozitiv sunt bune pentru ca sunt poruncite si rele pentru ca sunt interzise .

Legea nu obtine ratiunea de lege decat daca este subordonata binelui comun . Binele comun este criteriul clasificarii legilor in juste si injuste , cand legile sunt juste ( adica subordonate binelui comun ) sunt obligatorii si oamenii le respecta nu din coercitie sau teama , ci din ratiune . Legile injuste nu obliga pe nimeni , ele sunt legi care vizeaza gloria sau interesul detinatorilor puterii , sunt legi care depasesc puterea incredintata legiuitorului si care repartizeaza inechitabil sarcinile sociale , fiind mai degraba violente decat legi .”

În conceptia lui MACHIAVELI [12 Nicolo Machiaveli , Principele , Ed. Mondeo , 1998 , pg . 17-21] se considera ca omul fara stat este o bruta lipsita de religie , de morala si de legi . Rezulta ca fondatorul unui stat , actionand anterior moralei si legilor , nu poate fi constrans de ele ; cel ce fundeaza un stat ii da si legile si interesul statului ( salvarii lui ) este proclamat ca principiu al legiferarii “ solus republicae suprema lex este “

Pentru FRANCIS BACON “ Legile trebuie sa vizeze fericirea cetatenilor . Se poate aprecia o lege ca buna cand exista corectitudine in ceea ce ordona ea , justitie in ceea ce prescrie ea , usurinta in aplicarea ei , armonie intre ea si organizarea politica , cand ea face virtuosi pe cei ce i se supun “ [13 Stefan Georgescu , op. cit. , pg.93].

Despre drept – continua el – scriu juristii , pentru a arata ce este dreptul si filosofi care au visat state imaginare pentru a arata ce trebuie sa fie dreptul ; insa cei care fac si dezvolta dreptul sunt oameni politici , pentru ca intelepciunea legiuitorului este de alt tip decat cea a juristului .