Pagina documente » Limbi straine, Litere » Relatia lexic comun-lexic specializat, cu aplicatie la domeniul medical

Despre lucrare

lucrare-licenta-relatia-lexic-comun-lexic-specializat-cu-aplicatie-la-domeniul-medical
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-relatia-lexic-comun-lexic-specializat-cu-aplicatie-la-domeniul-medical


Cuprins

SUMAR
ARGUMENT ...2
CAPITOLUL I
Caracterizare generala a terminologiilor
(in relatie cu pragmatica discursului stiintific)........3
CAPITOLUL II
Statutul lingvistic al termenilor lexicului general
(comun) folositi in terminologia medicala..............16
CAPITOLUL III
Statutul lingvistic al termenilor medicali
(specializati) intrati in lexicul uzual (general)........32
CAPITOLUL IV
Concluzii ..........56
BIBLIOGRAFIE
GENERALA .............59
1

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAPITOLUL I

CARACTERIZARE GENERAL? A TERMINOLOGIILOR

(in relatie cu pragmatica discursului stiintific)

1. Dezvoltarea culturala a societatii, situarea unui grup de vorbitori intr-un anumit domeniu de activitate sunt principalii factori extralingvistici care au determinat aparitia stilurilor functionale ale limbii romane. Aspectul cult al limbajului scris dezvolta patru stiluri functionale corespunzand la patru domenii principale ale culturii moderne. Între acestea ne intereseaza stilul stiintific, pe care il putem defini ca fiind expresia intrebuintarii limbii in domeniul cunoasterii stiintifice a lumii. Acest stil reprezinta un “termen- extrema”1 al registrului stilistic al limbajului scris, opus stilului beletristic, celalalt termen-extrema2, expresie a intrebuintarii limbii in domeniul cunoasterii artistice a lumii.

Fiecare dintre aceste stiluri functionale isi dezvolta o terminologie 3 specifica.

1.1.Conceptul de terminologie este utilizat cu mai multe sensuri independente, care nu sunt intotdeauna clar delimitate. Precizarea acestor interpretari este destul de importanta mai ales ca majoritatea cercetatorilor recunosc rolul limbilor naturale si , in special , rolul lingvisticii in functionarea terminologiilor, chiar daca acest rol este inegal in functie de fiecare terminologie.

Conceptului de terminologie i se atribuie 4 cateva valori importante.

1.1.1.Limbaj specializat sau sistem stiintific care utilizeaza o terminologie5 si alte mijloace lingvistice pentru a realiza o comunicare de specialitate non-ambigua cu functia majora de a transmite cunostinte intr-un domeniu particular de activitate profesionala.

1.1.2.Ansamblu de termeni sau cuvinte specializate apartinand unui subsistem lingvistic, termenii caracterizandu-se prin univocitate, non-ambiguitate si relatii lexico-semantice proprii.

1.1.3.Conceptul de terminologie este utilizat si cu sensul de stiinta interdisciplinara , preocupata de problemele generale ale terminologiilor6 , care analizeaza logica cunostintelor , ierarhia conceptelor, codajul lingvistic si nonlingvistic si problemele creatiei de cuvinte necesare stiintelor si tehnicii.

Vom distinge, astfel, terminologia - ca stiinta interdisciplinara (vezi interpretarea 1.1.3) de terminologii - limbaje de specialitate cu un corpus de termeni corespunzand diverselor domenii de activitate (vezi interpretarile 1.1.1. si 1.1.2.)

Interpretarea terminologiei cu primul sens presupune o abordare interna din perspectiva specialistilor7 din fiecare stiinta in parte. În schimb, interpretarea terminologiilor in al doilea sens priveste problema dintr-o perspectiva prioritar lingvistica, chiar daca reprezinta o abordare externa din perspectiva specialistilor in anumite domenii; o astfel de abordare favorizeaza trecerea spre cercetari interdisciplinare, caracteristice celei de-a treia interpretari, de larg interes in cercetarea stiintifica actuala.

Obiectul terminologiei , inteleasa ca stiinta interdisciplinara, este constituit de elaborarea unor teorii contextuale care sa structureze un anumit domeniu stiintific si de activitatea (descriptiva, normativa si lexicografica) de stabilire a termenilor specifici.

1.2.Termenul este un element al unei terminologii sau al unui limbaj

specializat, reprezentand denumirea cunostintelor din acest domeniu. Termenii sunt unitati ale cunoasterii cu un continut stabil. Ca semn lingvistic, termenul este realizat dupa formula: T(termen)=D(denumire)/N(notiune)=semnificant(forma externa)/semnificat (continut notional )

În cadrul comunicarii si cunoasterii stiintifice, semnul lingvistic9 se impune protagonistilor doar din punctul de vedere al relatiei cu obiectul enuntului. El serveste exclusiv pentru transmiterea cat mai exacta a unei informatii stiintifice ; el este emis si receptat , nu destinat. Receptorul nu este un destinatar in functie de care emitatorul sa-si organizeze in mod diferit enuntul.10

Revenind la formula termenului ca semn lingvistic, se poate afirma ca relatia dintre D(denumire) si N(notiune) este reflexiva si biunivoca pentru un termen dat. Astfel, caracteristicile unui termen sunt: univocitatea , monoreferentialitatea si precizia. Termenii se obtin prin aplicarea unei denumiri unui anumit concept si printr-o procedura de lexicalizare naturala sau artificiala.11Prin raportare la discursul stiintific12 este necesar de amintit ca, pe langa alte conditii pe care le are de indeplinit , un termen trebuie sa fie foarte clar identificat in contexte (extralingvistice si lingvistice).

1.3.Un aspect care justifica relatia dintre terminologie si lingvistic este rolul contextului. Termenul de context apare atat pentru a desemna contextul extralingvistic prin care se intelege situatia de comunicare, cat si variatia continutului conceptual in functie de locutori (de exemplu- utilizarea terminologiei medicale de catre medici cu profiluri diferite - farmacologi si chiar de catre nespecialisti).

1.3.1.Autoarele studiului Terminologiile stiintifice - delimitari, modalitati de abordare, caracteristici (Angela Bidu-Vranceanu , Claudia Ene , Maria Dumitrescu , Alexandra Vranceanu) aduc in discutie si faptul ca, in general, contextul lingvistic admite variabile interpretative cu obiective diferite ale cercetarii:

1.3.1.1.Contextul poate fi inteles ca o preferinta a combinarilor manifestata diferit in terminologii; de exemplu, in medicina un context prescrie continutul conceptual medical prin combinatii diverse de termeni medicali.13

1.3.1.2.Contextul intereseaza si in cazul termenilor cu libertati contextuale sau care admit o pluralitate de determinari contextuale.

1.3.1.3.În opozitie, se plaseaza termenii cu restrictii contextuale, cu prescriptii interpretative stricte, carora li se asociaza un sens unic, non-ambiguu. Degajarea termenilor care prezinta restrangeri contextuale poate fi utila mai ales nespecialistilor, care si-i insusesc pentru utilizarea lor efectiva, cu certitudine.

1.3.2.Studiul contextului, inteles mai larg, poate fi util si pentru stabilirea unor particularitati ale discursului stiintific. În limbajul medical, s-au delimitat tipuri diferite de discurs, dupa cum este vorba despre fisa medicala, foaia de internare sau de externare, textul stiintific, textul de popularizare; particularitatile lingvistice si stiintifice ale contextului in aceste discursuri medicale diferite pot fi puse in relatie cu sarcini diferite ale medicinei - de diagnostic, de prescriptie, de codificare etc.

2. În functie de relatia emitator-receptor, in cadrul discursului stiintific se constata existenta a trei variante discursive: discurs stiintific specializat, discurs didactic si discurs de vulgarizare (de popularizare).

2.1.Daca in cazul discursului stiintific specializat, emitatorul este preocupat in mod esential de mesajul pe care il are de comunicat (mesajul este emis si receptat, nu destinat), in directia cuprinderii cat mai exacte a conceptului intr-o expresie lingvistica neutra, capabila sa inlature orice ambiguitate pentru impunerea continutului semantic denotativ, prin asimilarea pe cat posibil a oricarei conotatii (ex.”Vaccinurile, bacteriene sau virale, sunt utilizate in marea lor majoritate in scop profilactic. Exista insa si cazuri in care vaccinarea se face in scop terapeutic (vaccinare antistafilococica) sau alteori atat in scop profilactic cat si terapeutic (vaccinarea tetanica)”)14, in cazul discursului didactic15,destinatarul impune emitatorului - constient sau subconstient - o organizare specifica a enuntului lingvistic, mai ales la nivel lexical si sintactic. Astfel, subiectul emitator, in aspiratia sa de a exprima cat mai clar si mai exact continutul mesajului, se sprijina frecvent pe repetitie si sinonimie lingvistica, atat la nivel sintactic, prin frecventa deosebita a relatiei de apozitie (“Nefronul incepe cu o dilatatie in forma de cupa numita capsula, care inconjura un ghem de capilare (glomerul)”)16 ,cat si la nivel lexical, prin traducerea unor termeni din codul metalingvistic cu termeni din limba literara comuna (“Totalitatea actelor prin care bolul alimentar este trecut in faringe , strabate esofagul , ajungand in stomac, constituie deglutitia (inghitirea)”)17.

Se considera 18, pe de alta parte , ca discursul didactic este , prin

excelenta, o activitate de reformulare a cunostintelor atat din punctul de vedere al enuntiatorului (transfer de cunostinte ), cat si al enuntiatarului (invatarea , asimilarea cunostintelor).

Daca discursurile pedagogice se adreseaza unui interlocutor individual real, cu competente psiho-cognitive prestabilite si stabilizabile, interlocutorului constrans de programele si activitatile institutiei scolare (scolarii, elevii si studentii), discursurile de vulgarizare se adreseaza unui interlocutor colectiv, o clasa de interlocutori vaga, cu competente socio-culturale greu de delimitat si de stabilizat, cititori ocazionali neconstransi , cu libertatea de a-si alege singuri <> comercializate pe o piata concurentiala. În cadrul acestui tip de discurs, enuntiatorul , constrans de libertatea cititorului, recurge la procedeul de <> (de exemplu - reclamele medicale: ”Obosesti repede ? Nu te poti concentra ? Aduna-ti fortele ! Pentru ca viata e un sir de teste , rezolva-le pe toate! Bucura-te de vitalitate cu EUROVITA MULTIMINERALE ! ” sau “Îti sare tandara din te miri ce ? Esti stresat ? Ia EUROVITA ANTISTRES ! Cu o formula unica - vitamine , minerale si extract de velariana - EUROVITA ANTISTRES te ajuta sa faci fata oricaror solicitari. Actioneaza rapid in combaterea efectelor stresului ( anxietate , insomnie ) si a hiperexcitabilitatii nervoase. Treci prin situatii stresante ca pestele prin apa ! “)19; in discursul pedagogic scris, ”bunavointa”(in termenii lui Vasile Dospinescu) este asigurata de insesi constrangerile exterioare impuse de institutie. De aceea , manualele scolare apar ca discursuri destinse , chiar plate , atribute ce decurg din modalitatile discursive caracteristice expunerii rationale , articulate pe progresia graduala (de la cunoscut la necunoscut , de la simplu la complex , de la implicit la explicit) impusa de transmiterea cunostintelor.

2.2.Daniela Roventa - Frumusani confirma20 existenta celor trei variante de discurs stiintific , pornind insa de la alte premise. Autoarea considera importante in realizarea acestei taxinomii notiunile de referent si modalitate discursiva.

Semantica unui sistem lingvistic trebuie sa contina descrierea elementelor constitutive ale sistemului in raport cu universul real. Utilizarea definitiei , descrierii , explicatiei si , in general , a practicii discursive stiintifice tine de un dublu decupaj: referential - lingvistic. Este evident ca intelegerea integrala a unui discurs stiintific necesita o cunoastere mai mult sau mai putin profunda a domeniului. Referinta cunoaste diverse actualizari : obiectul insusi ca propriu referent individual in ostensiune, entitatile inobservabile ale limbajului obiect (atom , molecula) , conceptele de natura epistemica ale metalimbajului (teorie , model). Functionarea referentiala pune in legatura dimensiunea denominativa (nivelul lingvistic) cu dimensiunea designativa (nivelul conceptual) si dimensiunea denotativa (nivelul fizic real).Structurarea - explicarea lumii , determinata de tipul de practica stiintifica , de nivelul de inteligibilitate si natura referentului (referinta directa : situatii fizice , sociale , reale vs referinta indirecta : alt discurs despre lume) determina selectia modalitatilor discursive; este vorba de formele canonice de organizare discursiva : naratiune vs descriere , carora discursul stiintific le adauga clasificarea si evaluarea.

2.2.1.Din punctul de vedere al selectiei modalitatilor discursive si al modelarii referentului , discursul stiintific pare sa se organizeze21 conform tabelului:

TIP d TIP DE schematizare

TIP DE DISCURS

MODALIT?TI

DISCURSIVE

DOMINANTE

MODELARE

REFERENT

ACCES LA

REFERENT

DISC DISCURS SPECIALIZAT

clasificare(teorii taxinomii)

Oferta anului

Reducere 2020