Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE pag. 1
CAP.I. STUDIUL STRUCTURII MATERIALELOR CRISTALINE
SI AMORFE PRIN DIFRACTIE SI INTERPRETAREA
IMAGINILOR DE DIFRACTIE pag. 3
I.1. Structuri amorfe pag. 3
I.2.Metode pentru studiul structurii interne a materialelor cristaline si
amorfe pag. 6
I.2.1.Difractia radiatiilor X pe cristale pag. 8
I.2.1.1.Obtinerea imaginilor de difractie ale materialelor amorfe, comparative
cu a celor cristaline pag. 8
I.2.1.2.Factorul de structura al materialelor amorfe ( functii de interferenta ) pag. 12
I.2.1.3.Functiile de distributie radiala pag. 12
I.2.1.4.Corelarea datelor de difractie cu modelele structurale ale materialelor
amorfe pag. 17
I.2.2. Difractia de electroni in microscopia electronica prin transmisie pag. 21
CAP.II. OXIZI DE FORMA Me2O3 pag. 26
II.1.Fierul si compusii cu oxigenul pag. 28
II.2.Cromul si compusii cu oxigenul pag. 30
CAP.III.TEHNICA DE MASURARE SI PREPARAREA PROBELOR pag. 35
III.1.Spectrometrul de difractie TUR-M62 pag. 35
III.2.Microscopul electronic prin transmisie PHILIPS CM-120 STEM pag. 38
III.3.Prepararea probelor pag. 39
III.3.1.Prepararea oxidului de crom ( III ),a-Cr2O3 pag. 39
III.3.2.Pregatirea probei in vederea examinarii microscopice pag. 39
CAP.IV. ANALIZA STRUCTURALA A OXIZILOR a-Fe2O3 ,a-Cr2O3
SI A SISTEMULUI OXIDIC a-(Cr2O3-Fe2O3) pag. 41
IV.1.Analiza prin difractia de raze X a oxizilor a-Fe2O3 ,a-Cr2O3 si a
sistemului oxidic a-(Cr2O3-Fe2O3) pag. 41
IV.2.Analiza oxidului a-Cr2O3 prin absorbtie de raze X pag. 47
IV.3.Studiul sistemului oxidic a-(Cr2O3-Fe2O3) prin microscopie
electronica pag. 59
IV.4.Caracterizarea filmelor din punct de vedere morfologic pag. 63
CAP.V. CONCLUZII GENERALE pag. 67
BIBLIOGRAFIE pag. 70

Alte date

?

INTRODUCERE

În fizica corpului solid si in tehnologia sistemelor bazate pe oxizi si compusi oxidici, oxizii metalici si sistemele oxidice bazate pe acestia ocupa un loc important. Aceste sisteme sunt interesante atat sub aspect stiintific, cat si ca materiale de mare importanta practica, datorita proprietatilor fizice si chimice pe care le prezinta.

Oxizii reprezinta una dintre cele mai interesante si studiate clase de compusi, cu interes pentru fizica si chimia solidului. Practic, toate elementele (cu exceptia unor gaze inerte) formeaza combinatii cu oxigenul, in majoritatea cazurilor la diferite stari de oxidare.

Un numar mare de lucrari au fost consacrate studiului proprietatilor fizice (electrice si magnetice) ale materialelor oxidice si in special acelora care contin ioni ai metalelor de tranzitie. Interesul manifestat in studierea comportarii acestor oxizi a fost puternic stimulat nu numai de latura pur teoretica a intelegerii caracteristicilor lor magnetice si electrice, dar si de latura lor aplicativa. Din datele existente in literatura reiese ca oxizii elementelor de tranzitie se folosesc in tehnica frecventelor inalte, a fenomenelor de interfata solid-gaz, la obtinerea termistorilor si a rezistentelor neliniare.

Sistemele oxidice sunt de prima necesitate in industria materialelor si dispozitivelor semiconductoare, in industria materialelor si dispozitivelor magnetice, pentru radio-electronica si telecomunicatii.

Progresele in cercetarea si studiul proprietatilor fizice si chimice ale materialelor si sistemelor oxidice sunt in stransa corelatie cu aspectele practice, ceea ce a condus la dezvoltarea ramurilor de stiinta si directiilor de cercetare in domeniul fizicii dielectricilor, in domeniul microelectronicii si tehnicii de calcul, al chimiei si tehnologiei chimice de preparare a unor sisteme oxidice de purificare si separare a lor.

Printre oxizii metalici si multiplele intrebuintari practice ale acestora, se numara oxidul de fier si oxidul de crom.În acest context, pe baza datelor existente in literatura de specialitate referitoare la oxizi si sisteme oxidice pe baza de elemente de tranzitie, ne-am propus sa analizam comportarea structurala a Cr2O3, precum si comportarea structurala a sistemului oxidic binar: ?-(Fe2O3-Cr2O3). Astfel, avand in vedere ca aceste materiale au o importanta practica deosebita, pe de o parte, dar si aspect stiintific interesant, pe de alta parte, oxidul de crom si sistemul oxidic mentionat au fost supuse unui studiu structural prin difractie de raze X si microscopie electronica.Lucrarea este structurata pe cinci capitole.

Metodele experimentale de obtinere a informatiilor asupra structurii materialelor cristaline si amorfe, analiza imaginilor si deosebirea intre imaginea de difractie a unui material cristalin si a unui material amorf sunt prezentate in capitolul I.

Cel de al doilea capitol este dedicat datelor existente in literatura de specialitate referitoare la oxizii si sistemele oxidice studiate.

Tehnica de masurare si modul de preparare al probelor examinate fac obiectul capitolului III.

Capitolul IV este rezervat analizei prin difractie si prin microscopie electronica de raze X a oxizilor ?- Cr2O3, ?- Fe2O3 si a sistemului oxidic ?-(Cr2O3- Fe2O3) .

Lucrarea se incheie cu concluzii generale, care constituie continutul capitolului V, urmat de bibliografie.

Doresc sa multumesc tuturor celor care m-au ajutat la prepararea probelor, la efectuarea masuratorilor si celor care m-au sustinut pe parcursul elaborarii acestei lucrari.

CAP. I. STUDIUL STRUCTURII MATERIALELOR CRISTALINE SI AMORFE PRIN DIFRACTIE SI INTERPRETAREA IMAGINILOR DE DIFRACTIE

I.1. Structuri amorfe

Structura solidelor amorfe reprezinta o dezordonare a retelei cristaline in care periodicitatea este anulata, pastrandu-se insa o ordine locala definita prin dispunerea ordonata a particulelor in jurul unei particule. Astfel, termenul “amorf“ nu inseamna o lipsa completa de structura, ci o structura caracterizata printr-un tip de ordine a particulelor constitutive manifestat numai la scurta distanta.

Posibilitatea de a stabili gradul de ordonare sau de dezordonare (respectiv si de izotropizare sau de amorfizare) dintr-un corp este conditionata de posibilitatea de a obtine date privind dispunerea (aranjamentul) atomilor dintr-o retea.