Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE ... 1
Capitolul 1. ANGAJAMENT SI RENEGOCIERE ........ 6
1.1. Introducere .............. 6
1.2. Modelul .... 8
1.3. Renegocierea contractelor ..... 15
1.4. Renegociere obligatorie - perioada contractuala 15
1.5. Tipuri continue ....... 18
Capitolul 2. POLITICA DE REGLEMENTARE SI DIMENSIUNEA
CAPTURII REGLEMENTATOARE .............. 25
2.1 Introducere ............. 25
2.2. Modelul ... 26
2.2.1 Firma ....... 27
2.2.2. Agentia ..... 27
2.2.3 Congresul . 27
2.2.4 Grupurile de interes 28
2.3. Complotare - reglementare libera ........ 29
2.3.1 Informatie completa 29
2.3.2. Informatie incompleta ............ 30
2.4 Grupuri de interes multiple ... 32
2.5 Concluzii . 35
Capitolul 3. STUDIU DE CAZ iN CADRUL RADET S.A. ......... 36
3.1. Prezentarea RADET -ului .... 36
3.1.1. Structura patrimoniului ......... 36
3.1.2. Raportul de productie ............ 37
3.1.3. Analiza diagnostic ... 38
3.2. Modernizarea retelelor termice primare si echipamentelor aferente 43
3.3. Modelul ... 43
3.4. Analiza comportarii RADET 44
CONCLUZII ......... 56
ANEXE ... 60
BIBLIOGRAFIE ... 74
i

Alte date

?Capitolul 1 Angajament si renegociere ?CAPITOLUL 1

ANGAJAMENT SI RENEGOCIERE

1.1. INTRODUCERE

Regula costului de rambursare se refera la extinderea costului care se imparte intre firma si alti platitori de taxe sau consumatori. Puterea unui contract incitativ, numita fractiune din costul realizat care este suportat de firma, este o notiune centrala care subliniaza punctele de vedere despre meritele relative ale reglementarii costului-serviciu, contractului profitului impartit si acoperirilor pretului (in reglementare) si contracte cost-plus1, contracte incitative si contracte cu preturi fixe (in procurare). Se va puncta un schimb de baza intre extragerea rentei si incitatii. Incitatiile sunt furnizate optim daca firma acopera o mare fractiune din costul sau. Dar rambursarea costului firmei limiteaza renta sa. Se va formaliza acest schimb si prin studierea catorva din consecintele sale.

S-a considerat cea mai simpla situatie reglementatoare: reglementatorul doreste sa realizeze un singur proiect cu perioada fixa. Rezultatul fixat permite sa se faca abstractie de rezultatul preturilor consumatorului. O singura firma trebuie sa adecveze tehnologia. Reglementatorul proiecteaza un contract incitativ astfel incat sa maximizeze bunastarea sociala. Aceasta este ideea de baza care va fi folosita pentru a imbogati modelul cu scopul de a studia marimea variabilelor si productia de mai multe bunuri, competitia produselor pe piata, licitatia, relatiile repetate, reglementatorii nonbinevoitori si institutiile reglementatoare.

Vom studia relatiile pe termen lung. Se presupune ca relatia reglementatorului este descrisa de o serie de contracte pe termen scurt, ca se permite angajamentul catre un contract pe termen lung. Se analizeaza situatia in care nu sunt obstacole catre angajament. Angajamentul2, oricum, nu inseamna ca partile vor ramane in contractul lor pe viitor, ci numai ca contractul va fi implementat daca cel putin una din parti isi doreste acest lucru. Partile sunt intotdeauna libere sa-si dea acordul pentru a modifica contractul in avantajul lor reciproc. Într-adevar angajamentul complet este cel in care partile nu pot renegocia intr-un caz ideal. Contractul optimal in ipoteza ca partile nu pot renegocia, nu este in general o secventa optimala sau o dovada de renegociere. De ______________________________________________________________________________

1 - În functie de transferul net t firmei (, unde a este “taxa fixa” si b este fractia de cost al firmei; b este puterea contractului incitativ) exista doua cazuri a unor astfel de contracte liniare:

1. Contractul cost-plus-taxa-fixa sau cost-plus (b = 0). Firma nu poate suporta nici un cost de-al sau. Contractul cost-plus este un contract incitativ extrem de putere mica.

2. Contractul preturi-fixe (b = 1). Firma este un pretendent rezidual pentru costul economiilor sale. Guvernul nu ramburseaza nici un cost; el plateste doar o taxa fixa. Contractul preturi-fixe este un contract incitativ extrem de putere mare.

Contractele liniare cu panta b strict intre 0 si 1 sunt numite “contracte incitative”.

2 a se angaja = a promite si a respecta o promisiune

aceea, in procesul implementarii contractului pe termen lung, toate partile pot modifica contractul initial (vom demonstra ca in timp ce renegocierea este beneficiu mutual ex post, reglementatorul va prefera sa se angajeze ex ante, nu sa renegocieze). Angajamentul modelat obisnuit in teoria economica descrie cazul extrem in care costurile fizice ale recontractarii sunt importante.

În acest capitol se analizeaza implicatiile cazul repetarii jocului in doua etape. În fiecare perioada firma realizeaza un proiect pentru reglementator. Costul proiectului in acea perioada depinde de tipul parametrului tehnologic si de efortul de reducere a costului. Singura variabila observabila comun este costul realizat in fiecare perioada. Contractul incitativ optimal ofera o solutie de echilibru intre cele doua cazuri conflictuale: cel al extragerii rentei informationale a firmei si cel al ofertei unei incitatii pentru a reduce costul; de asemenea se specifica o recompensa care descreste in functie de costul realizat. Pentru doua tipuri posibile (cazul considerat cel mai mult in acest capitol), restrictia incitativa este consolidata din nou. Rezultatul trebuie sa fie de tip eficient, nu unul care sa mimeze tipul ineficient. Pentru contractul incitativ optimal in informatie completa, tipul eficient produce la costul social optimal, in timp ce costul tipului ineficient depaseste costul social optimal.

În jocul repetat de doua ori solutia optima este de a repeta contractul static optimal. Totusi, contractul incitativ al angajamentului optimal nu este renegocierea obligatorie. Sa presupunem ca firma a produs la cost mare in prima perioada. În timp ce contractul initial induce acelasi cost mare, ineficient, in perioada a doua acesta a devenit informatie comuna si contractul care poate fi renegociat. Dar renegocierea cu tipul ineficient sporeste renta tipului eficient.

Daca se presupune ca reglementatorul se poate angaja numai intr-un contract incitativ de o perioada, atunci in perioada a doua reglementatorul selecteaza contractul conditional preferat cu informatia invatata in prima perioada. Astfel contractele pe termen lung au dovada triviala a renegocierii. Un punct central al analizei a fost efectul „clinchetului”3. Analiza contractarii pe termen scurt este complexa deoarece tipul ineficient poate adopta strategia “take-the-money-and-run”: a induce un tip eficient sa dezvaluie cateva informatii in prima perioada, contractul primei perioade trebuind sa ofere acestui tip o intelegere care sa-l faca optimal pe un tip ineficient sa mimeze un tip eficient in prima perioada si sa paraseasca relatia in perioada a doua. De aceea restrictia incitativa a primei perioade poate fi conditionata ascendent si descendent. Abilitatile angajante ale partilor intermediate intre angajament intertemporal complet si angajament nonintertemporal va fi referita ca “angajament si renegociere”. Este permis angajamentul in care cele doua parti semneaza un contract pe termen lung care se aplica atata timp cat una din parti doreste sa il aplice. Nimic nu impiedica partile sa schimbe contractul initial. În timp ce, fara a pierde din generalitate, contractul optimal poate sa fie proiectat astfel incat sa nu fie renegociat in perioada a doua, cererea renegocierii obligatorie (RP) restrictioneaza setul de contracte permise

______________________________________________________________________________

3 - faptul ca firma este interesata in exproprierea rentei informationale in a doua perioada face separarea tipurilor din punct de vedere al costului.

in a doua perioada. Analiza se imparte in cazul angajamentului asociat cu restrictia de compatibilitate incitativa numai ascendent si cel al exponatului cu clinchet similar cu cazul nonangajamentului. Abilitatea de a se angaja elimina posibilitatea strategiei „take-the-money-and-run” prin efectuarea tuturor platilor participarilor firmei in perioada 2.

Regula renegocierii cere ca reglementatorul sa poata restrictiona atentia catre contractele care nu sunt renegociate. În cazul celor doua tipuri, un contract optimal alternativ pentru reglementator este sa ofere un meniu de doua contracte in perioada 1 care pot fi renegociate cu o anumita probabilitate: un contract cu preturi fixe pe termen lung (care nu este renegociat) si un contract pe termen scurt (ce poate fi renegociat).

Este adesea cerut ca contractele incitative cu putere mare (contracte cu preturi fixe) sa fie impracticabile deoarece ele sunt ca si cum ar fi renegociate. Dar, contrar conventiei, contractele incitative cu putere mare realizeaza productie eficienta si in consecinta ele se refera mai putin la renegociere decat contractele cu putere mica, care sunt proiectate pentru a limita renta firmei. Într-adevar comparand cazul angajamentului complet cu cel de angajament si renegociere, amenintarea renegocierii induce mai multe contracte incitative puternice in a doua perioada. (Efectele renegocierii in prima perioada sunt mult mai ambigue: incitatiile tipului eficient scad in timp ce ale tipului ineficient cresc.)

1.2. MODELUL

Se considera cel mai simplu caz al unui proiect public care are valoarea S pentru consumatori. O singura firma poate realiza proiectul. Functia costului sau este

(1.1)

unde este nivelul efortului exercitat de managerul firmei in perioada ? si ? este parametru cunoscut doar de manager, care poate lua doua valori (“tipul eficient”) si (“tipul ineficient”), cu 4. Notam . Pentru simplificare se va presupune ca efortul ramane strict pozitiv pe multimea relevanta a eforturilor de echilibru.

Daca firma exercita nivelul de efort e, el scade costul proiectului prin e si creeaza o disutilitate (in unitati monetare). Aceasta disutilitate este crescatoare in raport cu efortul: pentru la o rata de crestere si satisface cu si ?”’?0.

____________________________________________________________________________

4 - Reglementatorul observa costul realizat C si face un transfer net t catre firma. Un contract intre reglementator si firma poate fi bazat pe aceste variabile observabile asociate. Daca se exclud contractele stochastice, un contract bazat pe observabilele t si C specifica o pereche de transfer – cost pentru fiecare tip al firmei, numit pentru tipul si pentru tipul . Pentru simplificarea notatiei fie etc.

Mai intai se presupune un cost observabil de catre reglementator si se va face conventia contabila precum costul este rambursabil firmei de reglementator. Pentru a accepta munca reglementatorului, firma trebuie sa fie intai compensata de un transfer monetar t in adaugarea costului de rambursare. Se noteaza U nivelul de utilitate al firmei. În fiecare perioada ? nivelul utilitatii firmei este

, (1.2)

unde t­? reprezinta transferul monetar net pe care il primeste de la reglementator. În relatia sa cu reglementatorul firma trebuie sa obtina cel putin la fel de multa utilitate ca din afara relatiei. Se normalizeaza nivelul de oportunitate din afara al firmei sau “utilitatea de rezerva”5 la 0.

(1.3)

Restrictia de rationalitate individuala (IR) spune ca nivelul de utilitate al firmei trebuie sa fie pozitiv pentru a obtine participarea sa (problema informatiei complete fiind stationara, alocarea este aceeasi in fiecare perioada).

Notam e* nivelul efortului social optimal, definit de egalitatea dintre disutilitatea marginala a efortului si costul marginal al economiilor:

?’(e*) = 1.

Nivelul costului optimal social este grupant si este egal cu .

Reglementatorul observa costul, dar nu nivelul efortului sau valoarea parametrului ?. Reglementatorul are o prioritate privind ? caracterizata de . Aceasta probabilitate este comun cunoscuta.

Cu S va fi notata utilitatea sociala a proiectului pentru fiecare perioada. Pentru simplificare, proiectul poate fi considerat ca o productie de bun public ce nu poate fi vandut pe piata. Plata bruta facuta de reglementator catre firma este . Se noteaza cu ? costul umbra al capitalurilor publice, iar bunastarea consumatorului in perioada ? se noteaza

(1.4)

Taxarea distorsionata cauzeaza disutilitate asupra platitorilor de taxe cu scopul de a taxa 1 $ pentru stat.

Pentru un reglementator utilitar, bunastarea sociala ex-post este:

(1.5)

Bunastarea sociala este diferenta intre surplusul consumatorului atasat proiectului si (1) costul total al proiectului perceput de platitorii de taxe plus (2) renta firmei.

Caracteristica esentiala a functiei bunastarii sociale este aceea ca reglementatorului nu doreste sa lase firmei o renta.