Pagina documente » Recente » Titlurile de valoare in comertul international

Despre lucrare

acces premium
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

Acest mod de transmisiune se numeste gir. În fiecare gir succesiv, girant trebuie sa fie giratarul girului precedent. Asadar, pentru transmiterea titlului nu este suficienta simpla traditie, iar ultirnul posesor trebuie sa se legitimeze pe baza unui sir neintrerupt de giruri, gasindu-se astfel notata in titlu seria tuturor dob?nditorilor succesivi.

c). Titlurile nominative, la fel ca titlurile la ordin, trebuie sa cuprinda si ele indicarea primului titular al dreptului de creanta. Spre deosebire de acestea insa, pentru a se efectua transmisiunea titlului de credit, este necesara si cooperarea debitorului, care trebuie sa faca mentiune de transfer in registrele sale si sa-l insereze in titlu.

2. Clasificarea titlurilor de credit dupa continut

Din punctul de vedere al continutului, titlurile de credit se impart in titluri de credit propriu-zise, titluri reprezentative si titluri de participatie.

a). Titlurile de credit propriu-zise, cunoscute sub denumirea de efecte de comert propriu-zise, sunt acelea in virtutea carora subscriitocul se obliga sa dea o suma determinata de bani sau o anumita cantitate de marfuri, determinata prin gen, sau un anumit numar de titluri de credit. Ele formeaza categoria titlurilor de credit propriu-zise, si in mod riguros, numai lor ar trebui sa le fie rezervata aceasta denumire. [4 Ioan Schiau – Dr?pt Com?rcial, ?ditura Hamangiu, Bucur?sti, 2009, pag . 523]

În categoria titlurilor de credit propriu-zise intra cambia, cecul, titlurile datoriei pu-blice, obligatiile emise de societatile comerciale, politele de asigurare etc.

b). Titlurile reprezentative sunt acelea prin care se confera titularului un drept real

asupra unei cantitati de marfuri determinate, care se gasesc depozitate in locuri speciale

sau sunt incarcate pentru a fi transportate si deci sunt identificate si specificate.

Posesorul titlului reprezentativ are posesia marfurilor prin intermediul reprezentantului sau (carausul, capitanul, depozitarul), iar documentul nu-i atribuie nurnai un drept de credit viitor si anume dreptul de restituire sau predare a marfii, ci, ca o consecinta a posesiunii imediate, ii confera si un drept actual de dispozitie asupra marfurilor. Titlurile de credit reprezentative se substituie bunurilor pe care le reprezinta in circulatia materiala a marfurilor. [5 Ioan Schiau – Dr?pt Com?rcial, ?ditura Hamangiu, Bucur?sti, 2009]

În aceasta categorie intra: scrisoarea de trasura, polita de incarcare, recipisa de depo-zit si warantul. Aceste titluri reprezentative sunt emise in baza unui contract, care constata consemnarea unui bun si obligatia de a-l restitui, iar cel care are obligatia restituirii, o are si pe aceea de a conserva bunul, fiind tinut sa ia pentru aceasta toate masurile necesare.

c). Titlurile de participatie nu cuprind o promisiune de prestatii viitoare si nici nu

incorporeaza in ele vreun drept real. Ele certifica un drept complex si anume calitatea de

component al unei colectivitati, cum ar fi actionarul unei societati. Acestor titluri li s-a

mai dat si denumirea de titluri de drepturi corporative.

Din calitatea de component al unei colectivitati decurg o serie de drepturi personale, nepatrimoniale, precum sunt drepturile de administratie, de participare la adunarile generale, de examinare a registrelor etc., precum si drepturi personale patrimoniale, sunt dreptul de dividend, dreptul la valoarea actiunii in cazul c?nd retragerea din societate este ingaduita, dreptul la o cota din patrimoniu in caz de lichidare, dreptul de a subscrie si dob?ndi actiunile emisiunilor ulterioare etc.

3.Titlurile de credit improprii [6 Stanciu D. Carp?naru – Dr?pt Com?rcial Roman, ?ditia a 8-a r?vazuta si adaugita, ?ditura Univ?rsul Juridic, Bucur?sti, 2008]

Alaturi de titlurile de credit expuse mai sus exista o alta categorie de documente, care adopta numai unele din trasaturile caracteristice titlurilor de credit. Acestea au o eficacitate juridica limitata, desi se aseamana cu cele dint?i fie prin aparenta, prin structura exterioara, fie prin termenul cu care sunt denumite, fie prin modul lor de circulatie.

a). În prima grupa de titluri de credit improprii se deosebesc, in primul r?nd, documentele de legitimare, al caror efect consista in aceea ca posesiunea documentului constituie proba titularitatii dreptului; insa o asemenea proba nu este dec?t o simpla prezumtie, care-si produce efectele numai p?na la proba contrarie.

Aceasta legitimare functioneaza fie in favoarea creditorului, fie in favoarea debitoru­lui, in timp ce la titlurile de credit legitimarea functioneaza in beneficiul ambelor parti.

În anumite imprejurari dreptul poate fi exercitat chiar fara existenta documentului, put?ndu-se spune ca in cazul acestor titluri de credit improprii incorporarea dreptului nu este dusa p?na la capat. Asa, de exemplu, daca este pierdut sau furat un astfel de docu­ment in care legitimarea opereaza in favoarea debitorului, titularul documentului va trebui sa faca uz de calea opozitiei la plata si nu la calea procedurii de amortizare. [7 Gh?orgh? Pip?r?a – Dr?pt com?rcial, volumul II, ?ditura C.H.B?ck, Bucur?sti, 2009]

Un alt exemplu, si anume literalitatea dreptului, poate sa lipseasca din anumite docu­mente, in sensul ca debitorul sau creditorul vor putea face apel la elemente extrinsece documentului pentru a stabili apartenenta dreptului sau pentru a-i stabili continutul; cu alte cuvinte raportul juridic mentionat in document are totdeauna un caracter material si cauzal.

Pe de alta parte, nu exista numai o legatura intre document si raportul juridic originar, ci si o legatura intre drept si persoana careia ii este atribuit dreptul prin document, dreptul fiind destinat sa fie exercitat de persoana careia ii revine la origine, deoarece in regula generala aceste documente nu sunt facute sa circule, forma lor constituind un fel de a fi al documentului pentru scopuri de legitimare.

Legitimarea poate opera in favoarea debitorului sau in favoarea creditorului. Exemple din prima categorie sunt biletele de tren, autobuze, tramvai, tichetele de garderoba, iar din cea de a doua categorie sunt biletele de intrare in teatru, la muzee, la conferinte sau de agrement. Sunt asadar documente care contin promisiunea unui serviciu sau de participare la jocuri sau la loterie sau promisiunea de restituire a unui obiect.

b). Titlurile aparente constituie a doua categorie de titluri improprii. Pentru acestea, documentul indeplineste functiunea de mijloc de dovada al unui raport contractual.

Desi forma exterioara a acestor titluri ne aminteste fie titlurile de credit, fie docu-mentele de legitimare, in fond titlurile nu indeplinesc functiunea nici uneia din categoriile cu care le-am asemanat, ci constituie simple inscrisuri de credit. Un exemplu il constituie factura, care uneori este destinata sa circule cu formele adrnise pentru titlurile de credit.

1.3. Natura juridica a titlurilor de credit [8 Silvia Lucia Crist?a – Dr?ptul afac?rilor: p?ntru invatamantul sup?rior ?conomic, ?ditura Univ?rsitara, Bucur?sti, 2008]

În conceptul de credit, asa cum am aratat p?na acum, este cuprinsa o mare varietate de titluri. Lipsind o reglementare organica a titlului de credit in general, cercetarea naturii juridice a titlurilor de credit trebuie facuta pe baza normelor relative la diferite tit­luri individuate si in special pe baza reglementarii sistematice a anumitor titluri de credit, cum sunt cambia sau cecul.

Urmeaza sa cercetam natura juridica a titlurilor de credit sub aspectul prezentat de latura pasiva si de latura activa a raportului incorporat in document.

1. Privite din punctul de vedere al laturii pasive a raportului incorporat in document, toate titlurile de credit contin declaratii cu structuri diferite:

Titlurile de participatie anunta simple declaratii de adevar; cu alte cuvinte, aceste titluri atesta sau certifica drepturi de cota.

Titlurile reprezentative contin in acelasi timp at?t declaratii de adevar, c?t si declaratii negotiale sau promisiuni, ele atest?nd, pe de o parte, at?t drepturi de posesiune c?t si drep­turi reale de proprietate sau de garantie, iar pe de alta parte conferind un drept de credit.

O preocupare permanenta a autorilor a fost explicarea naturii raportului de drept care se formeaza prin emiterea si punerea in circulatie a unui titlu de credit. Dificultatea venea mai ales de acolo ca, dominati de ideea ca numai un acord de vointa poate sta la ba­za crearii unui raport juridic voluntar, ei cautau, sub o forma sau alta, sa gaseasca acest acord in titlurile de credit, ceea ce ducea la constructii juridice fortate.

De altfel, legislatia in vigoare in materie cambiala mentioneaza printre elementele esentiale ale cambiei si biletului la ordin, "ordinul neconditionat de a plati o suma deter-minata" si "o promisiune neconditionata de a plati o suma determinata", recunosc?ndu-se prin aceasta declaratiei cambiaie valoarea unui adevarat act juridic.

Pentru protejarea bunei credinte a tertilor, spre deosebire de sistemul obisnuit in ma-teria actelor juridice, este asigurata o prevalare a declaratiei asupra vointei, in sensul ca, indiferent de orice culpa a declarantului, el suporta consecintele unei divergente intre vo­inta reala si declaratia de vointa asa cum apare ea; vointa declarata in formele prevazute de lege prevaleaza fata de vointa efectiva, in sensul protejarii tertului de buna credinta.

Vom examina acum chestiunea determinarii momentului in care declaratia cuprinsa in titlul de credit devine perfecta.

Pentru aceasta este necesar ca in prealabil sa facem o distinctie intre eficacitatea actului juridic si perfectarea lui.

Efectele obligatorii ale actului juridic nu pot aparea at?t timp c?t subscriitorul este in posesia titlului si un tert nu a dob?ndit proprietatea documentului.

Perfectarea declaratiei nu are insa nevoie de interventia acestui strain, deoarece actul juridic unilateral este perfect chiar in momentul redactarii declaratiei.

Faptul ca in legea rom?na asupra cambiei si biletului la ordin se intrebuinteaza in mod constant termenii de "emisiune", "emite", "emitent" nu poate fi folosit pentru a ar-gumenta ca legea a consacrat teoria emisiunii, adica teoria care conditioneaza perfecta­rea negotiului cambial de o deposedare voluntara, deoarece din discutiile purtate in s?nul Conferintei de la Geneva din 1930 rezulta ca s-a avut cea mai mare grija de a se evita orice formula care ar fi putut prejudicia solutia acestei probleme si deci intrebuintarea termenilor de "emisiune", "emitent" etc., corespunde unei comoditati lingvistice.

În anumite cazuri chiar legea foloseste in mod deliberat termenul de "emisiune" in sensul de creare, de exemplu in art. 1 si 7, unde cere ca in cambie sa se arate locul si data emiterii si unde se refera evident la locul si data crearii cambiei si nu la locul si data emiterii, care pot fi diferite.

Din considerentul ca legea permite trasului sa stearga acceptarea scrisa de pe titlu mai inainte de restituirea titlului catre prezentator nu se poate deduce un argument in favoarea teoriei emisiunii. Posibilitatea de revocare consimtita acceptantului, ca o consecinta chiar precara a titlului si puterii de dispozitie asupra declaratiei cambiale, nu micsoreaza eficienta acceptarii.

Pe de alta parte, in legea asupra cambiei si biletului la ordin din 1934, o serie de dispozitii presupun un efect obligatoriu simplei subscrieri a cambiei, independent de un act de predare. Astfel sunt cambia la ordinul propriu (art. 3), precum si dispozitiile cuprinse in art. 5, alin. 3, art. 7, 9, 13 alin. 2, art. 28 alin. 1, art. 31 alin. 1 si art. 76. Cea mai importanta este insa afirmatia de principiu cuprinsa in art. 18 1. c., in virtutea caruia posesorul unei cambii care-si justifica drepturile printr-o serie neintrerupta de giruri, dob?ndeste proprietatea cambiei si nu este tinut s-o predea revendicantului, chiar in cazul c?nd cam­bia a iesit din posesia subscriitorului prin furt sau pierdere, cu conditia ca posesorul sa nu fi dob?ndit cambia prin rea credinta sau sa fi sav?rsit vreo greseala grava in dob?ndirea ei.

Socotim ca teoria creatiei satisface exigentele crearii titlurilor de credit, desi are im-potriva sa faptul ca un element ulterior, care determina nasterea obligatiei, si anume deposedarea voluntara din partea subscriitorului, nu rezulta din document; tertul de buna credinta nu are nici un mijloc de a se asigura daca emiterea a fost sau nu voluntara.

2. Cu privire la latura activa a raportului incorporat in document, teoria proprietatii, conform careia subiectul activ al raportului este proprietarul titlului, corespunde mai bine realitatii.

Ea tine seama de interpatrunderea dintre drept si document, caci daca dreptul a devenit un element integrant al documentului, una pars rei, nu se poate admite ca drep­tul ar reveni altcuiva dec?t proprietarului titlului. Dreptul din titlu (aus dem Papier) provine din dreptul asupra titlului (auf dem Papier).

Aceasta teorie a fost criticata sustin?ndu-se ca documentul ca atare este obiect de drepturi reale, dar in raport cu dreptul de creanta el are numai o functiune instrumentala, deci si dreptul asupra documentului nu este dec?t mijlocul prin care titularul detinator isi exercita dreptul sau de creanta. În consecinta, transmiterea cambiei de la emitent la beneficiar nu presupune ca s-a transferat si dreptul de proprietate asupra documentului privit sub aspectul sau material, deoarece accipiens nu are interesul de a avea pentru sine in mod definitiv documentul.

Transmit?ndu-i-se documentul, accipiens dob?ndeste un drept real de folosinta a acestuia, gratie caruia isi realizeaza dreptul de credit.

Oferta anului

Reducere 2020