Pagina documente » Drept » Uciderea din culpa

Despre lucrare

lucrare-licenta-uciderea-din-culpa
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-uciderea-din-culpa


Cuprins

Cuprins:
Capitolul l 1
Notiuni introductive cu privire la infractiunile contra vietii 1
Caracterizarea infractiunilor contra vietii 1
1.1. Notiuni introductive si localizarea infractiunii in Codul Penal 1
1.2. Aspecte criminologice privind infractiunile contra vietii 3
1.3. Date istorice despre infractiunile contra vietii 6
Capitolul II 13
Infractiuni contra vietii 13
2.1. Obiectul juridic generic 14
2.2. Obiectul material. 16
2.3. Subiectul infractiunii 19
2.4. Locul si timpul 21
2.5. Latura obiectiva a infractiunilor contra vietii 22
2.6. Latura subiectiva a infractiunilor contra vietii 24
2.7. Forme. Modalitati. Sanctiuni 26
2.8. Elemente de drept comparat cu privire la infractiunile contra vietii 27
2.9. Probleme speciale in legatura cu infractiunile contra vietii 28
Capitolul III 37
Uciderea din culpa 37
3.1. Concept si caracterizare 37
3.2. Obiectul si subiectii infractiunii de ucidere din culpa 39
3.3. Latura obiectiva a infractiunii de ucidere din culpa 43
3.4. Modalitati normative agravate ale infractiunii de ucidere din culpa 57
3.5. Latura subiectiva a infractiunii de ucidere din culpa 74
3.6. Forme. Modalitati. Sanctiuni. 82
3.7. Cazul fortuit - cauza care inlatura caracterul penal al faptei 84
Bibliografie: 92
UCIDEREA DIN CULPA - 1 -

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

- {p} -?Capitolul l

Notiuni introductive cu privire la infractiunile contra vietii

Caracterizarea infractiunilor contra vietii

1.1. Notiuni introductive si localizarea infractiunii in Codul Penal

În sistemul nostru de drept, persoana omului ocupa primul loc in ierarhia valorilor. În primul articol al Constitutiei se prevede ca in Romania, ca stat de drept, democratic si social, demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane reprezinta valori supreme si sunt garantate. Constitutia prevede, de asemenea, ca “ dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate” (art. 22 alin. 1) si ca “Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile”(art. 23 alin. 1). În art. 26 al Legii fundamentale se prevede, in alin. 1, ca “Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata”, iar in alin 2 ca “Persoana fizica are dreptul sa dispuna de ea insasi daca nu incalca drepturile si libertatile altora, ordinea publica sau bunele moravuri. În art. 27 alin. 1 al Constitutiei se prevede ca “Domiciliul si resedinta sunt inviolabile. Nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliu ori resedinta unei persoane fara invoirea acesteia”, iar in art. 28 se prevede ca “secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri postale, al convorbirilor telefonice si al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

Garantarea tuturor acestor drepturi si libertati ale persoanei are loc, juridic, prin mijloacele dreptului penal, adica prin incriminarea ca infractiuni si sanctionarea cu pedepse a faptelor vatamatoare sau periculoase pentru valorile mentionate. Legiuitorul Codului Penal a inscris in articolul 1, printre valorile de maxima importanta, a caror aparare constituie scopul legii penale, “persoana, drepturile si libertatile acesteia”, subliniind si in acest fel, caracterul de valoare suprema a persoanei [1 C. Bulai, A. Filipas, C. Mitrache, “Drept penal roman”, Edit. PRESS Mihaela SRL, Bucuresti, 1997, p.225. ].

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale si spirituale din societate; transmise din generatie in generatie, aceste valori au asigurat si asigura progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de toate celelalte fiinte, este acela care reuseste sa-si domine pornirile primare, sa actioneze constient si sa se comporte pe baza unor principii fundamentale de viata care tin seama de ceea ce este bun, adevarat si drept in relatiile sociale.

De asemenea, numai el este capabil sa se perfectioneze continuu, sa-si examineze critic comportarea, sa se lase influentat de regulile de conduita din societate. Spre deosebire de toate celelalte fiinte, omul este acela care reuseste sa-si domine pornirile primare si sa ridice la inaltimea unor principii fundamentale de viata tot ceea ce este bun, adevarat si drept. Asa fiind, este firesc ca legea penala sa acorde cea mai mare insemnatate ocrotirii omului, atat in ceea ce priveste insasi existenta sa fizica si atributele fundamentale ale personalitatii lui, cat si in ceea ce priveste toate celelalte drepturi, libertati si interese, pe care societatea este datoare sa i le asigure. Aceasta ocrotire se realizeaza in maniera specifica dreptului penal, adica prin incriminarea tuturor faptelor care, sub un aspect sau altul, aduc atingere fiintei, drepturilor si intereselor legitime ale omului.

Faptele indreptate impotriva omului sunt numeroase si variate. Facand distinctie intre faptele indreptate impotriva drepturilor absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii umane, pe de o parte, si faptele indreptate impotriva altor drepturi si interese ale omului, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dintai intr-o categorie distincta de infractiuni, sub denumirea “Infractiuni contra persoanei” [2 O. A. Stoica, “Apararea intereselor persoanei in lumina prevederilor noului Cod Penal”, R.R.D. 6/1971, p.17.]. Aceste infractiuni constituie continutul celui de-al doilea titlu din partea speciala a Codului Penal. Faptele indreptate impotriva altor drepturi si interese ale persoanei au fost incluse in alte categorii de infractiuni ( de exemplu, abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor a fost inclus in categoria infractiunilor de serviciu”. [3 O. Loghin, T. Toader, “Drept penal roman- partea speciala”, Edit. Sansa SRL, Bucuresti, 1994, p. 66.]

Este firesc, de aceea, ca legea penala sa acorde cea mai mare insemnatate ocrotirii vietii omului.

1.2. Aspecte criminologice privind infractiunile contra vietii

Societatea romaneasca plateste un tribut greu infractionalitatii care aduce atingere vietii, deoarece continuu sunt curmate vietile a numeroase persoane.

O succinta trecere in revista a datelor statistice privind evolutia criminalitatii, a infractiunilor contra vietii din perioada post-totalitara a Romaniei este suficienta pentru a ridica serioase semne de intrebare privind ocrotirea vietii in societatea actuala. Se stie ca violenta este un indiciu asupra crizei unei societati, o dovada a faptului ca ea nu mai ofera modele viabile membrilor sai, ori nu mai reuseste sa-si impuna valorile si sa-si faca respectate normele.

Din statisticile Inspectoratului General al Politiei raportate la 100.000 de locuitori, rezulta o crestere de ansamblu care ar putea fi considerata spectaculoasa daca nu ar fi tragica.

În raport cu anul 1989, se constata o crestere masiva a infractiunilor contra vietii, chiar fara luarea in considerare a cauzelor ramase cu autori nedescoperiti.

În ce priveste persoana infractorilor trimisi in judecata, datele statistice evidentiaza ca, intre 1990 si 1997, au fost trimise in ju­decata 24360 persoane pentru infractiuni contra vietii. Din totalul celor trimisi in judecata 22.618 sunt barbati si 1742 sunt femei. Un numar de 483 inculpati erau minori la data trimiterii lor in judecata. Un numar de 541 inculpati au fost fara pregatire scolara, 20452 aveau studii medii si numai 319 au avut studii superioare. Influenta alcoolului a fost constatata la 3682 inculpati din totalul celor trimisi in judecata. Atrage atentia faptul ca, din infractiunile savarsite sub influenta alcoolului 1846 de inculpati au comis infractiuni de omor si tentativa de omor, iar restul, infractiunea de ucidere din culpa.

Un numar mare de inculpati, 6560, au avut antecedente penale, din care 1492 au fost recidivisti.

Încercand unele generalitati asupra cauzelor infractiunilor contra vietii este de observat ca, in majoritatea cazurilor aceste infractiuni sunt comise de indivizi care si-au pierdut simtul uman, dominati de mentalitati profund retrograde, de conceptii suburbane, primitive si josnice, elemente inadaptate, ale caror structuri psihologice si etice proiecteaza rasturnat valorile sociale, acestia manifestand o desavarsita insensibilitate, cel mai adesea unita cu o imbecilizare intelectuala, cu o mumificare sufleteasca, cu trasaturi esentialmente dizarmonice, adica cu tendinte impul­sive, agresive, obsesive, paranoice sau chiar schizoide, ori cu sugestibilitate exacerbata s.a.

Majoritatea teoriilor care trateaza etiologia faptelor contra vietii utilizeaza conceptul de "personalitate criminala" ca baza teoretica a explicarii acestui tip de comportament.

Referindu-ne la societatea actuala din Romania observam ca, incepand cu anul 1990, criminalitatea contra vietii in tara noastra isi are cauze si motivatii strans legate de perioada de criza pe care o traversam.

Prima dintre cauze este specifica evenimentelor revolutionare in general si rezida in declansarea unei stari anomice de ansamblu, cu consecinte greu de evaluat pe termen mediu si lung. Starea de anomie, inteleasa ca o stare de anormalitate sociala determinata de crize de amploare, determina o devalorizare a sistemului de norme si valori care par sa apartina unei epoci trecute.

Aceasta situatie a condus la o diminuare considerabila a respectului fata de lege si fata de institutiile insarcinate cu impunerea acesteia. Starea de timorare a reprezentantilor acestor institutii a incurajat in buna masura un val infractional multidimensionat. Lipsa lor de reactie a permis crearea unei false imagini asupra drepturilor si obligatiilor indivizilor certati cu normele morale si legale, care si-au imaginat ca democratia permite orice si ca pot scapa nepedepsiti pentru faptele lor antisociale.

O alta cauza a fost lipsa de reactie a factorilor de putere in cazul unor tensiuni sociale, politice si economice, fapt care a permis initierea, desfasurarea si amplificarea unor conflicte majore, soldate cu morti si raniti. Avem in vedere conflicte politice mutate in strada, cele interetnice, precum si conflicte economice grave (de exemplu: mineriadele). De asemenea, trebuie luate in considerare deciziile eronate ale factorilor de putere in materia detensionarii si anihilarii unor conflicte majore previzibile (eveni mentele din perioada 13-15 iunie 1990, ori cele de la Targu Mures din martie 1991), precum si adoptarea unor legi insuficient de clare (de exemplu: Legea fondului funciar), a caror punere in aplicare au creat si continua sa genereze conflicte interpersonale soldate cu victime omenesti.

Tot la nivelul ansamblului social postrevolutionar se remarca aparitia unei cauzalitati economice din ce in ce mai pronuntate, determinate - pe de o parte - de "furia devastatoare" a goanei dupa o imbogatire rapida - iar pe de alta parte - de lipsa efectiva a mijloacelor de trai in anumite cazuri. Aceasta situatie are toate sansele sa se adanceasca in cazul unei deteriorari mai grave a nivelului de trai. Alte cauze ale infractiunilor savarsite cu violenta sunt de ordin individual (cum ar fi alcoolismul, conflictele inter­personale etc.), dar si acestea se manifesta pe fundalul etiologiei generate de evolutia ansamblului social.

Este interesanta si dinamica infractiunilor contra vietii la nivel mondial [4 Nations Unies - Troisieme Enquete des Unies sur les tendances de la criminalite, le fonctionnement des sistemes de justice penale et les strategies en matiere de preevention du crime, a Conf. 144/6-27 Juillet 1990. Raport intocmit in vederea Congresului al Vlll-lea al Natiunilor Unite pentru prevenirea crimei si tratamentui delincventilor (Havana, Cuba, 27 august - 7 septembrie, 1990).]. Se stie ca in ultimii ani, aceasta problema a devenit extrem de ingrijoratoare pentru autoritatile din intregul Occident, prin amplificarea si intensificarea actelor de violenta [5 Nations Unies, idem, p. 4.], (in special a omorului in scop de jaf), exercitate de grupuri organizate si armate, impotriva unor necunoscuti [6 Idem p.27.].

Procentul de omucideri, cat si a celorlalte infractiuni contra vietii au crescut in ultimii ani in marea majoritate a tarilor occidentale in proportii mult mai ridicate decat a crescut rata medie a populatiei [7 Idem p.28.]. De pilda, numai in anul 1992 au fost comise In S.U.A. 12.000 de omoruri [8 Idem p.32. ].

Statisticile nationale ale majoritatii tarilor occidentale reflecta participarea, din ce in ce mai masiva, a minorilor la criminalitatea care vizeaza viata persoanei [9 Idem p.35.].

Exista o stransa si nemijlocita relatie intre escaladarea infractiunilor contra vietii si consumul de alcool si de stupefiante mai cu seama la tineri - reprezentand pentru cei care se drogheaza mijlocul la care recurg in mod disperat, pentru procurarea banilor necesari consumului costisitor de stupefiante [10 A. Dincu, “Bazele criminologiei” , Edit. Proarcadia, Bucuresti, 1993, p.100.].

Escaladarea fara precedent a criminalitatii din acest domeniu este, mai recent, alimentata si de proliferarea diverselor secte religioase [11 A. Dincu, Idem, p.101.].

1.3. Date istorice despre infractiunile contra vietii

Ocrotirea persoanelor impotriva actelor indreptate contra vietii s-a impus ca o necesitate obiectiva inca din timpurile cele mai indepartate. Acel care suprima viata unui membru al grupului social era alungat din comunitate si, numai atunci cand nu prezenta un pericol pentru trib, partile interesate aveau la indemana posibilitatea razbunarii. Faptuitorul alungat din cadrul tribului si lipsit de protectia grupului era, in mod practic, condamnat la disparitie.

Treptat, un rol mai mare revine razbunarii, nelimitate la inceput, apoi limitata (legea talionului); raul suferit de cel vinovat nu trebuia sa depaseasca raul pricinuit victimei (ochi pentru ochi, dinte pentru dinte).

Cea mai straveche lege care are la baza legea talionului este Codul regelui Hammurabi din Babilon (1792-1749 i. Hr.). Astfel, legea prevedea ca: daca cineva ucidea femeia altuia, i se omora fiica; daca o constructie se prabusea dintr-un viciu de constructie si omora pe fiul proprietarului, era ucis fiul arhitectului; daca un om liber, detinut pentru datorii, murea din cauza loviturilor sau a lipsurilor, era ucis fiul creditorului care a cerut ca acesta sa fie inchis pentru neachitarea datoriilor [12 V. H a n g a, Marii legiuitori ai lumii, Edit. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977, p. 75.].

În Grecia antica, omorul era pedepsit, fie ca era premeditat sau involuntar. Omorul premeditat se judeca in Areopag, in complet alcatuit din mai multi arhonti alesi pe viata, prezidat de arhontele-rege. Oratorii erau obligati sa se rezume la expunerea faptelor si sa nu apeleze la pasiuni sau mila, iar sentintele cuprindeau fie o solutie de condamnare la moarte, fie o solutie de achitare. În caz de paritate de voturi, presedintele adauga un vot in favoarea condamnatului. Omorul involuntar se judeca de un tribunal compus din 50 de cetateni liberi, incercandu-se in prealabil, concilierea partilor. În cazul acestei infractiuni, partea vatamata putea sa primeasca o despagubire sau un pret al sangelui [13 A. Marin, Pagini alese din oratori greci, Edit. Stiintifica si Enciclo­pedica, Bucuresti, 1969, p. 20].

Chiar daca, o vreme, pedepsirea faptelor de acest fel era lasata la discretia victimei si a rudelor acesteia, omuciderea n-a incetat niciodata sa fie si o incalcare a intereselor grupului social. În vechile obiceiuri latine pedeapsa pentru omucidere (razbunarea sangelui) era lasata in seama parintilor victimei, dar cu autorizarea anticipata a comunitatii; iar, potrivit celei mai vechi legi romane, aceea a lui Numa Pompilius, uciderea unei persoane libere era privita ca o crima contra colectivitatii.

Cel mai vechi cuvant roman pentru a denumi omuciderea era "parricidium”, care insemna orice ucidere intentionata a unei persoane. Numai spre finele Republicii acest termen va denumi exclusiv uciderea unei rude, crima pentru care s-a pastrat vechea pedeapsa pentru omucidere in general. Cuvantul "homicidus” apare in latina clasica pe langa "sicarius" (ucigas platit) si "veneficius” (otravitor).

"Questores parricidii” (judecatori speciali pentru cazurile de omucidere) sunt anteriori Legii celor XII Table. Ei au fost inlocuiti de "Questiones” (instanta prezidata de magistrati), care exista deja mai inainte de epoca lui Sylla.

Legea lui Sylla asupra ucigasilor platiti si otravitorilor ("lex Cornelia de sicariis et veneficiis”) a ramas fundamentala in aceasta materie, in timp ce Legea lui Pompei asupra uciderii unei rude nu a facut decat sa modifice sanctiunile. La inceput, a fost exclusa din notiunea de omucidere uciderea sclavilor, considerata numai ca o fapta producatoare de daune daca era comisa de o alta persoana decat proprietarul, ulterior (sub imparatul Claudiu), s-a recunoscut ca un asemenea fapt putea fi urmarit si ca omucidere.

Sub denumirea de omucidere era pedepsita orice fapta de ucidere intentionata a unei persoane libere, chiar savarsita in scop de furt, aplicarea pedepsei cu moartea unui cetatean fara o judecata anterioara era considerata omucidere, tot astfel, otravirea sau ucidere sa prin vrajitorie sau magie (Mommsen arata ca erau pedepsiti cu moartea cei care participau la ceremonii religioase nocturne si la sacrificii umane; simpla detinere a unei carti magice era pedepsita cu inchisoarea sau cu moartea); la fel, incendiul intentionat, ca si infractiunile comise cu ocazia unui naufragiu.

La inceput, omuciderea era pedepsita cu moartea, Însa forma executiei varia dupa specia de omucidere (innecare, rug etc.). Mai tarziu, a fost inlocuita cu interdictia apei si focului; sub Imperiu se aplica deportarea pentru persoanele de conditie sociala superioara si moartea pentru cei de conditie inferioara.

Exercitarea dreptului la viata si la moarte, in Roma antica, de catre un ascendent asupra descendentilor supusi autoritatii sale nu constituia o fapta de omucidere; pana in epoca lui Constantin era posibila uciderea fiului supus puterii parintesti, de acela care era investit cu aceasta autoritate.

De asemenea, pedeapsa pentru omucidere nu era aplicata aceluia care omora o persoana, aflandu-se in legitima aparare sau ucidea adversarul, in timp de razboi, ori daca suprimarea vietii unei persoane s-a comis in executarea legii sau din ordinul auto­ritatii; la fel era inlaturata raspunderea celui care ucidea pe cel exilat, daca acesta ar fi incalcat obligatia de a ramane in exil; de asemenea, nu se aplica vreo pedeapsa aceluia care a ucis pe ruda adultera.

Omuciderea voluntara care nu beneficia de asemenea justificari era pedepsita ca o crima publica; delictul de omucidere din culpa atragea numai obligatia la despagubire. Era pedepsita, ca fapta consumata, tentativa si chiar simpla manifestare a vointei de a ucide; numai in timpurile din urma s-a prevazut o pedeapsa mai redusa in aceste cazuri, decat pentru omuciderea consumata.

Autorii directi, indirecti, instigatorii si complicii erau tratati cu severitate.

În dreptul barbar exista razbunarea sangelui: pedeapsa obisnuita era "pretul sangelui (suma platita de ucigas familiei celui ucis) care s-a majorat treptat. De asemenea, era pedepsita la fel omuciderea intentionata si cea culpoasa. Sub influenta dreptului canonic se va depasi aceasta confuzie, facandu-se deosebire intre omorul intentionat si cel din culpa.

Omorul savarsit cu intentie se pedepsea cu moartea, iar cel din culpa cu pedepse banesti. Spre sfarsitul Evului Mediu, pe langa omorul simplu se pedepsea si omorul agravat, omorul prin mandat, omorul unei rude, omorul patronului, asasinatul (denumire data, la inceput, omorului prin mandat, apoi a fost extins si la omorul premeditat).

Odata cu infrangerea dacilor de catre romani, regulile dreptului roman sunt extinse si in Dacia; locuitorii erau judecati de guvernator sau de loctiitorul acestuia. El avea "ius gladii", adica dreptul de a pedepsi cu moartea; atunci cand cel judecat era un fruntas din randul popoarelor supuse, pedeapsa capitala nu putea fi pronuntata decat de imparat.

Oferta anului

Reducere 2020

Documente similare

· Uciderea din culpa