Pagina documente » Stiinte politice » Uniunea Europeana. Integrarea ca proces continuu si dinamic

Despre lucrare

lucrare-licenta-uniunea-europeana.-integrarea-ca-proces-continuu-si-dinamic
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-uniunea-europeana.-integrarea-ca-proces-continuu-si-dinamic


Cuprins

CUPRINS
CAPITOLUL I
Consideratii introductive. Scurt istoric. p.3
CAPITOLUL II
Integrarea eueopeana - proces continuu si dinamic p.6
Sectiune I
Originile si evolutia Uniunii Europene p.6
1. Pregatirea terenului p.6
2. Fundatiile Uniunii p.9
3. Adincirea procesului de integrare p.14
Sectiunea a II-a
Tratatul Uniunii Europene p.18
Sectiunea a III-a
Structura institutionala a Uniunii Europene p.24
CAPITOLUL III
Uniune Europeana si monetara; moneda unica europeana p.39
Sectiunea I
Tratatul de la Roma si Planul Werner p.39
Sectiunea a II-a
Sistemul Monetar European p.41
Sectiunea a III-a
Maastricht: drumul catre o moneda unica p.47
Sectiunea a IV-a
Avantajele si dezavantajele monedei unice p.54
Sectiunea a V-a
EURO - primii pasi p.62
CAPITOLUL IV
Integrarea tarior asociate din centrul si estul Europei in Uniunea Europeana p.66
Sectiunea I
Extinderea Uniunii Europene catre est; acordurile de asociere ale tarilor est-europene la Uniunea Europeana p.66
Sectiunea a II-a
Strategia economica a Rominiei pe termen mediu. p.72
Sectiunea a III.a
Bulgaria si moneda unica euorpeana. Reforma mondiala bulgara. Paritatea leva noua/d.m. = 1/1 p.77
CAPITOLUL V
Concluzii si propuneri privind procesul de integrare in Uniunea Europeana a statelor din centrul si estul Europei. p.80
Bibliografie selectiva p.89

EXTRAS DIN DOCUMENT

?CAPITOLUL I

Consideratii introductive. Scurt istoric.

Suntem la sfarsit de secol, cu siguranta cel mai agitat pe care l-a cunoscut omenirea. Doua evenimente majore marcheaza istoria Europei in acest moment: conflictul din fosta Iugoslavie si integrarea europeana. Daca primul pare in acest moment depasit, cel de-al doilea este departe de a se fi incheiat, intrand intr-o. faza noua - introducerea monedei unice europene, EURO.

Primii pasi concreti pe calea integrarii economice a statelor vest-europene au fost facuti la mai putin de 10 ani de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial. Nationalismul extremist, cel care a declansat cel mai devastator razboi purtat in Europa - dar nu numai - a fost invins, locul sau fiind luat de o viziune mai lucida asupra principiilor care trebuie sa guverneze relatiile dintre state. În acelasi timp insa, „cortina de fier" instaurata de fostul imperiu sovietic la incheierea celui de-al doilea razboi mondial a separat timp de aproape 50 de ani vestul si estul Europei, cu consecinte nefaste pentru dezvoltarea economica a statelor central si est-­europene. Din pacate, rabufnirile totalitariste se mai manifesta si astazi, cand intr-­un stat vecin - Iugoslavia - un regim nedemocratic recurge la masuri de forta impotriva propriilor cetateni, acest lucru atragand dupa sine o riposta, foarte discutata de altfel, a statelor democratice. Acestea insa nu vor opri evolutia normala, fireasca a lucrurilor pe continentul nostru, ducand catre o unificare economica, monetara si chiar politica a tuturor statelor europene, intr-un interval de timp indelungat.

Hegemonia dolarului, o adevarata moneda universala a ultimilor 50 de ani, se apropie de sfarsit. Departe de a avea o "nastere" usoara, moneda unica europeana EURO isi va afirma identitatea in urmatorii ani pe scena internationala, ducand la o bipolarizare mondiala, conform unor specialisti in probleme financiare. Dupa un start greu, marcat de evenimente politice si economice nefaste, prognozele privind evolutia ulterioara a EURO sunt optimiste. În timp ce dezavantajele utilizarii sale (costuri ridicate, pierderea unor venituri de catre statele participante) sunt primele care apar, pe termen mediu si lung avantajele folosirii monedei unice vor fi preponderente, economiile tarilor participante avand beneficii potentiale ridicate de pe urma participarii la Uniunea Monetara. Pe masura ce alte state europene vor fi atrase in acest proces, EURO va acoperi o zona vasta, cu un potential economic urias, lucru care va contribui la intarirea si stabilitatea sa.

Statele in tranzitie din Europa Centrala si de Est sunt inca relativ departe de aceste transformari, insa, pe masura continuarii ferme a proceselor de reforma, distanta respectiva poate fi micsorata. Exista insa si opinia destul de larg raspandita conform careia distanta aceasta, departe de a se micsora, va creste, deoarece aceste state nu vor beneficia de avantajele conferite de utilizarea unei monede unice, care ar fi avut un impact pozitiv asupra reformelor economice in curs de desfasurare. Situatia acestor state, departe de a fi identica, le plaseaza pe trepte diferite in cursa pentru aderare. Din pacate, locul Romaniei nu est.e in fruntea plutonului, nehotararea factorilor de decizie punandu-si amprenta negativa asupra derularii reformei in cei 10 ani de ranzitie. Obiectivul fundamental al acestor reforme va trebui sa fie asigurarea conditiilor necesare in vederea aderarii acestor state la Uniunea Europeana si, pe un termen mai lung, la Uniunea Economica si Monetara.

La scara mondiala, procesul de integrare europeana este parte componenta a unui proces mai vast, de globalizare. Secolul urmator, cu toate tendintele centrifuge manifestate din cand in cand, va aduce cu sine un nou sistem economic, in care granitele nationale sau continentale nu vor mai avea importanta pe care o au astazi si, poate, o noua moneda unica mondiala. Timpul va confirma sau va infirma aceasta previziune.

Capitolul II

Integrarea europeana,

proces continuu si dinamic

SECTIUNEA I – Originile si evolutia Uniunii Europene.

1. PREG?TIREA TERENULUI.

Ideea de unitate europeana, de Europa unita, este de data relativ recenta, cu toate ca termenul "Europa" , privit ca un concept geografic, poate fi descoperit incepand cu secolul V Î.C. in lucrarile istoricului grec Herodot. Astfel, incepand cu perioada renascentista a inceput sa se cristalizeze un curent de opinie favorabil crearii unei Europe Unite, vizibil mai cu seama in lucrarile unor autori cum ar fi Maximilien Sully (1559-1641), Emmannuel Kant (1724-1804), Jean Jacques Rousseau (1712-1768), contele de Saint-Simon (1760-1825) si altii. Insa, in timp ce pentru Sully aceasta reprezenta o uniune a suveranilor europeni, Kant intelegea prin Europa Unita o uniune de state, iar Saint-Simon o uniune de popoare: În secolul XX, in special datorita celor doua razboaie mondiale, ideea unei Europe unite a inceput sa capete consistenta politica.

Prin distrugerea si discreditarea ordinii economice si politice antebelice si interbelice, cel de-al doilea razboi mondial - intr-o mult mai mare masura decat primul - a creat un climat fertil pentru noi abordari privind rezolvarea disputelor si cooperarea intre statele Europei Occidentale. Cu toate acestea, ideea unitatii europene castigase un sprijin relativ puternic in randul intelectualilor europeni inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, insa acesta era lipsit de un larg suport. politic, ideile nationaliste si socialiste beneficiind de un mult. mai puternic sprijin popular.

În 1923, contele austriac Richard Coudenhove­Kalergi a infiintat o Uniune Pan-Europeana, al carei congres s-a tinut peste trei ani, in 1926, rezultatele obtinute de aceasta fiind insa mult sub asteptarile fondatorilor. O propunere pentru infiintarea unei Uniuni Federale a Statelor Europene a fost facuta in fata Ligii Natiunilor Unite de catre ministrul de externe francez Aristide Briand, in 1929, pacatuind insa prin referiri mult prea vagi la conditiile politice de realizare. În plus, perioada interbelica se concretiza, in multe state vest-europene, printr-o recrudescenta a ideilor nationaliste si fasciste. Cu toate ca miscarile fasciste contineau idei de pan-europenism, acesta se bazau insa pe antagonisme nationale si chiar rasiale.

În 1940, Jean Monnet, adesea privit ca fiind "parintele fondator" al Uniunii Europene, a elaborat un plan al unei uniuni franco-britanice, care includea un parlament comun si o cetatenie comuna, plan sprijinit si de guvernul Marii Britanii, condus de Winston Churchill. În acelasi timp, ideile referitoare la uniuni federale castigau suport printre guvernele din exil ale tarilor aflate sub ocupatie germana: un astfel de plan, convenit in 1943 intre Belgia, Olanda si Luxemburg a condus la crearea uniunii vamale Benelux, in septembrie 1948.

În perioada care a urmat razboiului, un sprijin in directia cooperarii europene a venit. din partea premierului britanic Winston Churchill: intr-un discurs rostit la Z?rich in 1946, el a pledat in favoarea unei asa-numite "Uniune a Statelor Europene". Ceea ce intelegea insa prin aceasta uniune era mai degraba o cooperare a statelor Europei continentale (in special a Frantei si Germaniei), rolul Marii Britanii fiind doar unul de pastrare a echilibrului si de impiedicare a oricarui stat european de a deveni prea puternic, evitandu-se in acelasi timp participarea britanica in cadrul oricarui proiect de integrare europeana. Viitorul Marii Britanii era reprezentat, in viziunea sa, de consolidarea si adancirea relatiilor cu Statele Unite si cu restul Imperiului. Un comitet al federalistilor europeni (Comitetul International al Miscarilor pentru o Europa Unita) a organizat un congres, in mai 1948, la Haga. Datorita marii diversitati de opinii, de puncte de vedere referitoare la procesul de integrare, congresul a fost un esec total pentru cei mai inversunati adepti ai integrarii. Cei 750 de delegati reprezentind 16 state, dintre care pot fi mentionati: Winston Churchill, Anthony Eden {ministrul de externe britanic), Harold MacMillan, nu au cazut de acord cu oportunitatea crearii unui parlament european avand largi puteri, asa cum ar fi dorit federalistii. În locul acestuia, negocierile care au urmat congresului au condus la crearea, in 1949, a Consiliului Europei, a carui structura institutionala cuprindea o Adunare Consultativa fara puteri legislative, ai carei membrii erau numiti de catre parlamentele statelor membre, si un Comitet al ministrilor tarilor membre. Acest consiliu, precum marea majoritate a organizatiilor regionale si globale create in perioada aceasta, a reprezentat o forma de cooperare interguvernamentala. Opozitia cea mai puternica in calea cresterii importantei si puterii Consiliului a venit din partea Marii Britanii, care s-a opus oricarei masuri care ar fi avut ca efect erodarea suveranitatii nationale.

2. FUNDATIILE UNIUNII. TRATATUL DE LA PARIS (1951)

Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.) a reprezentat prima forma majora de integrare europeana. Una din motivatiile sale a fost si faptul ca un razboi in Europa ar fi mult mai greu de inceput daca institutii europene, avand autoritate bine definita, ar controla industriile siderurgica si a carbunelui. Cunoscuta si sub numele de Planul Schuman, dupa Robert Schuman - ministrul de externe francez din acea perioada, C. E. C.O. a fost infiintata prin semnarea Tratatului de la Paris, in 1951, de catre 6 state vest-europene: Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, cu toate ca a fost deschisa unei majoritati mult mai largi de state.

Prevederile tratatului sunt foarte diverse, mergand de la reglementari ce permit un control substantial asupra preturilor, nivelului subventiilor, practicilor de comert discriminatorii si restrictive, stimulentelor pentru investitii, pana la prevederi care favorizeaza libertatea comertului si dezvoltarea unor piete ale otelului si carbunelui mai competitive: Se poate afirma faptul ca de-a lungul timpului, reglementarea acestor doua institutii in cadrul C: E. C.O. a trecut prin diverse cicluri, in principal urmarind politica in domeniu a Frantei. Planul Schuman a fost menit sa serveasca atat interesele nationale ale statelor participante, cat si interese mai largi, de integrare europeana. Pentru Franta tratatul a reprezentat o oportunitate in a juca un rol important in cadrul dezvoltarii Europei. Germaniei Federale, tratatul i-a acordat atat posibilitatea desfacerii produselor sale pe piete mai mari, cat si o mai larga recunoastere internationala. Tratatul nu a avut o importanta majora in schimb pentru alte state, predominant agricole, in timp ce unele tari, intre care se numara si Marea Britanie, se opuneau crearii unor institutii supranationale, declinandu-si in consecinta participarea.

Tratatul a intrat in vigoare in 1952, avand termen de valabilitate 50 de sni. Institutiile sale erau Consiliul de Ministri, Adunarea Europeana, Curtea de Justitie si un Comitet Consultativ care reprezenta interesele producatorilor, muncitorilor si alte interese. Institutia suprema era Înalta Autoritate, avand puteri de interzicere a subventiilor si de impunere de sanctiuni. Conform primului presedinte al C.E.C.O., Jean Monnet, prevederile tratatului erau revolutionare si constituiau, intr-un mod, o "renuntare la suveranitate intr-un domeniu limitat dar decisiv". El a vazut in acest tratat o locomotiva a integrarii europene, deoarece ceea ce se facuse in domeniul otelului si carbunelui putea fi infaptuit cu succes si in alte domenii: Structura institutionala a C.E.C.O. a constituit un model pentru structura Comunitatii Economice Europene, infiintata 5 ani mai tarziu. La sfarsitul anului 2002, Tratatul de la Paris va expira, industriile respective intrand sub "aripa" mult mai larga si mai semnificativa economic a Tratatului de la Roma din 1957, care a infiintat Comunitatea Economica Europeana, perntru o perioada nelimitata de timp.

TRATATUL DE LA ROMA (1957)

Pe masura ce economiile europene isi reveneau de pe urma razboiului, devenea tot mai evidenta lupta intre Marea Britanie si Franta pentru cucerirea statutului de lider al Europei de Vest, fiecare avand cate o optiune proprie in ceea ce privea cooperarea economica si procesul de integrare europeana. Astfel, Marea Britanie punea accentul pe crearea de zone de comert liber si nu pe infiintarea unor uniuni vamale sau a altor forme mai profunde de integrare, precum Franta.

Distinctia majora intre o zona de comert, liber si o uniune vamala o reprezinta prezenta unui tarif vamal comun, in ultimul caz. Piata comuna include in plus libertatea de miscare a factorilor de productie: capital, munca, tehnologii. Comunitatea economica incearca sa armonizeze sau sa coordoneze politicile economice monetare, fiscale, bugetare, de transport, diferenta dintre un tratat de infiintare a unei comunitati economice si unul ce creeaza o uniune eco~omica fiind data de numarul si important,a politicilor nationale integrate. O conferinta a ministrilor de externe ai C.E.C.O., in iunie 1955, a autorizat un comitet interguvernamental sa studieze si sa intocmeasca un raport cu privire la perspectivele unei piete comune vest-europene si la utilizarea pasnica a energiei atomice: acest comitet, condus de belgianul Paul-Henri Spaak, a pus bazele crearii Comunitatii Economice Europene, in 1957. În acelasi an, a fost infiintata si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM), specializata in dezvoltarea pasnica a energiei atomice.

Aceste doua comunitati au urmat modelul structural al C.E.C.O., avand un Consiliu de Ministri, o Comisie (Înalta Autoritate, in cazul C.E.C.O.), un Parlament (Adunare) si o Curte de Justitie. Principala diferenta a constat in faptul ca tratatele de la Roma au reprezentat abordari mai interguvernamentale decat cel de la Paris. Tratarul de fuziune din 1965 (intrat in vigoare in 1967) a creat un singur Consiliu si o singura Comisie pentru toate cele trei comunitati. Prevederile de politica economica ale Tratatului de la Roma de creare a C.E.E. au reflectat influenta atat a principiilor comertului liber, cat. si a credintei in faptul ca problemele economice nu pot fi rezolvate doar de fortele pietei.Aceasta din urma influenta s-a materializat in crearea Bancii Europene de Investitii, a Fondului Social European si a Politici Agricole Comune. Astfel, obiectivele principale ale tratatului pot fi sintetizate astfel:

- indepartarea tuturor tarifelor si restrictiilor cantitative in calea exporturilor si importurilor intre statele membre;

- miscarea libera a bunurilor, serviciilor, fortei de munca si capitalurilor;

- un tarif vamal si o politica comerciala comune in relatiile cu tarile terte;

- o piata comuna si o apropiere progresiva a politicilor economice ale statelor membre;

- politici comune in domeniul transporturilor si agriculturii.

Prin Tratatul de Fuziune din 1967, structura institutionala a Comunitatilor a devenit una singura, reprezentata de un Consiliu, o Comisie,un Parlament si o Curte de Justitie. Aceasta nu a insemnat in fapt o fuziune a tratatetor, ci a institutiilor. De exemplu, in probleme legate de otel si carbune, legalitatea actiunilor Comisiei este masurata prin prisma prevederilor Tratatului de la Pairis. Unii analisti au conmparat Tratatul de la Roma cu o constitutie. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este faptul ca el constituie documentul fondator al Comunitatii Europene. Mai tarziu, Curtea Europeana de Justitie a desemnat tratatul ca fiind "carta constitutionala a Comunitatii''. Spre deosebire de Tratatul asupra carbunelui si otelului, Tratatul de la Roma este mult mai deschis, fiind un tratat cadru. El a furnizat cadrul in care a fost construita Comunitatea Europeana.