Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Alte date

?CAPITOLUL I

PIATA VALUTAR?

1.1. Notiune, concept, trasaturi

Pietele valutare sunt, in acceptiunea cea mai larga, centre ale comertului cu valute. Ele au aparut ca urmare a folosirii monedelor nationale in reglementarile schimburilor internationale sau in exprimarea oarecum improprie din coexistenta internationalismului comercial si al nationalismului monetar.

Piata valutara este un sistem de relatii financiar – valutare prin care se desfasoara vanzarile si cumpararile de valuta (efectiva si in cont) si de devize (trate, bilete la ordin, cecuri etc.) exprimate in moneda straina, activitate ce reprezinta un gen specific de comert. Pe piata valutara monedele si devizele sunt tratate ca marfuri si negociate ca atare.

Prin notiunea de valuta se intelege moneda nationala a unei tari in masura in care aceasta indeplineste functia de instrument de plata si de rezerva cu caracter international. Spre exemplu, lira sterlina este moneda nationala pentru orice rezident in Marea Britanie atunci cand o foloseste in operatiuni in interiorul tarii si este valuta atunci cand o foloseste pentru plata unei marfi importate. De asemenea, ea este valuta pentru orice nerezident in Marea Britanie care obtine sau utilizeaza lire sterline. În acest sens s-ar parea ca numai monedele cu convertibilitate oficiala au calitatea de valute. Totusi, notiunea de valuta se extinde si asupra monedelor cu convertibilitate limitata (interna sau externa) si a celor neconvertibile atunci cand sunt detinute sau utilizate de catre nerezidenti. Spre exemplu, pentru un turist american care viziteaza Romania si schimba dolari americani pentru lei romanesti, leul romanesc este valuta.

Piata valutara apare ca un sistem de raportari ce iau nastere intre banci, precum si intre banci si clientii acestora si exprima relatiile sociale oglindite de schimbul monedelor utilizate in tranzactiile internationale. Prin intermediul pietelor valutare se efectueaza operatiuni de vanzari–cumparari de valute in scopul reglementarilor platilor si incasarilor aparute in procesul desfasurarii schimburilor economice cu strainatatea sau a initierii unor operatii speculative in scop de castig. Obiectul principal al operatiunilor de pe pietele valutare il constituie monedele convertibile sub diferitele lot forme, dar in primul rand sub forma de valuta in cont.

Pietele valutare au sensibile caracteristici nationale, determinate de modul specific in care este legiferat schimbul international valutar de la o tara la alta. Astfel, pietele valutare se supun legislatiei financiare si monetare ale statului pe teritoriul caruia functioneaza, fiind supuse controlului bancii centrale sau al altor autoritati financiare.

În acelasi timp insa, prin natura operatiunilor efectuate, pietele valutare au un caracter international, accentuat pe de-o parte de cresterea interdependentelor economice dintre tari, iar pe de alta parte de revolutia in domeniul telecomunicatiilor care a permis legatura rapida si permanenta in timpul programului de lucru intre toate pietele valutare nationale si efectuarea aproape instantanee a unor operatiuni de schimb valutar la mare distanta, prin intermediul perfectionarii unor tehnici bancare specifice. În aceste conditii, se vorbeste de o piata valutara internationala, care, datorita diferentelor de fus orar, functioneaza 24 de ore din 24.

Pietele valutare cu caracter international deservesc interese nelocalizate pe un anumit spatiu geografic si au influente puternice in activitatea valutar – financiara internationala. Astfel, cursurile valutare stabilite pe aceste piete determina in buna parte cursul valutar pe alte piete valutare. Cele mai importante piete valutare cu caracter international sunt: Londra, Zürich, Paris, New-York, Tokio etc. Pietele valutare internationale, fiind si ele plasate pe teritoriile unor tari, au obligatia, de asemenea, de a respecta legislatia acestor tari, dar, evident, aceasta legislatie este mai permisiva, fapt caruia se datoreaza si dezvoltarea lor.

Dezvoltarea pietei valutare internationale, proces complex strans legat de dezvoltarea economiei mondiale, nu poate fi desprinsa de mutatiile calitative care au avut loc in ultimul timp in domeniul relatiilor monetar-financiare internationale. Aparitia si dezvoltarea eurovalutelor a amplificat schimbul valutar, deoarece ratiunea lor de a fi este cautarea unor randamente cat mai mari, a unei reciclari cat mai avantajoase a capitalului disponibil dincolo de granitele statale. Trecerea unui numar mai mare de monede la convertibilitate a atras dupa sine aparitia si dezvoltarea altor piete valutare nationale, contribuind astfel la largirea sferei de cuprindere a pietei valutare internationale. Diminuarea restrictiilor valutare, ca rezultat al convertibilitatii, a antrenat largirea gamei de operatiuni valutare, iar politica cursurilor flotante a accentuat miscarile speculative de capitaluri dintr-o valuta in alta, in scopul obtinerii de castiguri din aprecieri si deprecieri valutare, care, in noile conditii, pot depasi cu mult limitele stabilite la Bretton Woods.

Pe piata valutara, tranzactiile ajung uneori sa se desprinda de activitatile economice propriu-zise, ele efectuandu-se numai din anumite interese, caz in care cererea si oferta sunt deformate. Aceste situatii apar ca urmare a unor factori specifici:speculatia valutara, arbitrajul valutar si interventia statului.

Speculatia valutara este operatia de vanzare–cumparare, care nu are o baza economica, ea efectuandu-se numai in scopul de a realiza un castig din negocieri. Acest castig se realizeaza prin folosirea inteligenta a diferentelor de curs valutar intre doua valute pe aceeasi piata, sau pe piete diferite sau intre cursul la vedere (apropiat) si cel la termen (indepartat). Speculatia valutara comporta un risc inerent, caci daca previziunea agentului nu se realizeaza, pot rezulta pierderi.

Arbitrajul valutar este un gen asemanator de activitate, cu deosebirea ca se efectueaza intre banci si cu valori mai mari. Bancile au mijloace moderne si perfectionete de informatie prompta asupra evolutiei cursului valutar pe diverse piete.

Interventia statului consta in cumparari sau vanzari masive de valuta, in scopul mentinerii cursului valutar al monedei nationale. În conditiile stabilite de organizatiile financiare internationale, statul este obligat sa intervina pentru a mentine fluctuatia monedei nationale in anumite limite. Uneori aceasta interventie, cu toate sacrificiile de valuta din rezerva internationala, s-a dovedit a fi fara efect, fiind in joc influenta unor factori mult mai puternici.

Rolul pietelor valutare este determinat de posibilitatea pe care acestea le ofera participantilor la schimburile economice internationale, pentru obtinerea si alegerea mijloacelor de credit si de plati cele mai convenabile.

Cresterea importantei pietelor valutare in dezvoltarea schimburilor economice internationale este conditionata de urmatorii factori:

? tendintele de liberalizare a comertului international si de atenuare a restrictiilor valutare datorita activitatii organismelor financiare internationale;

? cresterea ponderii creditului international in volumul tranzactiilor comerciale externe;

? tendinta de crestere a rolului unor valute nationale cu mare pondere pe piata financiar-bancara internationala;

? cresterea unor penurii de lichiditati, indeosebi pentru tarile in curs de dezvoltare. Penuria de lichiditati este combatuta de organismele financiare internationale, care faciliteaza si dirijeaza creditele pe pietele valutare.

Amploarea relatiilor economcie internationale, participarea tuturor tarilor la circuitul mondial, fac sa creasca rolul pietelor valutare in desfasurarea operatiunilor economice externe. Ele devin un barometru al activitatii economice dintr-o tara si in acelasi timp al conjucturii economice generale de pe o piata internationala.

1.2. Participantii pe piata valutara

Participantii pe piata valutara pot fi persoane fizice, companii, institutii oficiale (banci centrale, agentii guvernamentale, ministerul de finante etc) sau institutii supranationale (FMI, BRI, BM, ONU etc.).

Piata interbancara concentreaza cea mai mare parte a tranzactiilor de pe piata valutara, bancile fiind cei mai activi participanti, avand in vedere mai ales faptul ca agentii economici sau celelalte institutii nu dispun de mijloacele eficiente pe care bancile si-le-au dezvoltat de-a lungul anilor.

B?NCILE sunt, deci, cei mai importanti operatori pe piata, angajandu-se in operatii de schimb atat pe cont propriu cat si in contul clientilor. Profitul inregistrat de acestea este fie de natura comerciala – derivat din diferenta dintre cursul de vanzare si cel de cumparare – fie de natura speculativa – rezultat din anticiparea cursurilor valutare pe piata. În cazul in care banca nu actioneaza pe piata ca speculator, ea va obtine, pe langa profitul comercial si o suma aditionala negociata cu un client. Concurenta a devenit atat de puternica incat, pentru a-si pastra clientii, bancile sunt dispuse sa reduca aceasta marja suplimentara (spread). În cazul in care o banca se situeaza pe o pozitie speculativa, aceasta preia riscul de schimb al importatorilor si exportatorilor, joaca rolul de formator de piata si confera lichiditate acesteia. Ca speculator, banca trebuie sa se incadreze in anumite limite impuse de conducerea bancilor, limite care privesc fie suma pozitiei bancii la sfarsitul zilei (pozitie de report sau overnight position) fie suma pozitiei maxime care poate fi atinsa in cursul unei zile (intraday position). Aceste limite sunt impuse tuturor dealerilor si privesc pozitia bancii pentru toate valutele.

O alta modalitate de reglementare a activitatii dealerilor consta in impunerea de limite in ceea ce priveste volumul pozitiilor pe care ei le pot lua pe piata la vedere, pe piata la termen sau asupra pozitiei nete la vedere sau la termen, ca urmare a inregistrarii unor pierderi importante in conditiile depasirii acestor limite de catre dealeri.

În functie de modul propriu de a considera tranzactiile, de marime si de volumul resurselor alocate compartimentului valutar, bancile pot indeplini rolul de creator de piata sau de participant pasiv. Creatorii de piata coteaza preturi atunci cand acestea sunt cerute si sunt dispusi sa efectueze tranzactii la aceste preturi. Ei pot cota preturi prin intermediul brokerilor, pentru orice partener – companie sau alta banca – care nu poate cota preturi si ii contacteaza pe acestia pentru a se informa asupra conditiilor pietei.

Printre formatorii de piata exista un grup restrans de banci de foarte mari dimensiuni care au o pozitie foarte importanta pe piata valutara. Avand o structura ramificata foarte extinsa la nivel mondial, in functie de volumul tranzactiilor cat si de valuta utilizata preponderent, acest grup poate influenta hotarator piata schimburilor valutare. În afara acestui grup, din randul formatorilor de piata fac parte si alte banci active pe piata, mult mai numeroase, dar al caror volum de activitate este net inferior celor dintai mentionate. Acestea tranzactioneaza sume mult mai mici si, in general, apeleaza la serviciile specializate ale brokerilor.

În afara de aceste doua categorii de participanti, exista si o a treia, alcatuita din institutii mai mici care tind sa se specializeze in anumite valute in cadrul propriului centru – filiale a caror specializare este valuta tarii de origine – si care lucreaza in principal cu brokeri sau direct, dar cu parteneri de aceeasi marime.

CLIENTII

Principala problema cu care se confrunta acestia o reprezinta gasirea pe piata a unui partener de aceeasi marime, care sa opereze cu aceleasi valute, in sumele corespunzatoare. O companie multinationala care desfasoara un volum mare de activitate utilizand diverse valute va cauta o banca mare care poate sustine tranzactii cu sume importante. O companie de mai mici dimensiuni, dimpotriva, va obtine rezultate mai bune colaborand cu o banca mai putin importanta dar care isi focalizeaza activitatea tocmai asupra unor asfel de companii.

Clientii pe piata valutara sunt, in principal persoane fizice a caror influenta este redusa, companii si institutii financiare care nu participa permanent la tranzactii pe piata sau nu dispun de fonduri pentru a realiza acest lucru. Acestia intra pe piata pentru a-si acoperi nevoile de valute generate de operatii comerciale (import/export), operatii financiare internationale (imprumuturi in devize) sau pur si simplu din ratiuni speculative sau de acoperire a riscului de curs valutar. Daca pana in anii ’80 majoritatea tranzactiilor erau initiate de companii care doreau astfel sa-si acopere un risc, in prezent doar 5% din piata reprezinta implicarea companiilor.

În ultimii ani a devenit din ce in ce mai evidenta implicarea tot mai profunda a marilor companii pe piata valutara, unele dintre ele distingandu-se chiar printr-o participare agresiva si de mare volum. Acestea si-au constituit departamente valutare foarte bine puse la punct, similare celor din banci, ceea ce a determinat o oarecare ingrijorare din partea bancilor centrale care nu pot controla fluxurile valutare ale companiilor asa cum procedeaza in cazul bancilor.