Pagina documente » Drept » Viciile si efectele posesiei. Caracterele juridice ale actiunilor posesorii

Despre lucrare

lucrare-licenta-viciile-si-efectele-posesiei.-caracterele-juridice-ale-actiunilor-posesorii
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-viciile-si-efectele-posesiei.-caracterele-juridice-ale-actiunilor-posesorii


Cuprins

Cuprins
VICIILE SI EFECTELE POSESIEI
Lista de abrevieri .... p. 3
CAPITOLUL I NOTIUNI GENERALE
Sectiunea a I a
Istoric.. p. 4
Sectiunea a II a
Definitie . Elemente constitutive p. 7
Sectiunea a III a
Teorii asupra posesiei ............. p. 9
Sectiunea a IV a
Posesia si detentia precara ........ p. 10
Sectiunea a V a
Dobindirea , pierderea , dovada posesiei ...... p. 11
Sectiunea a VI a
Calitatile posesiei ... p. 14
A. Posesia sa fie continua ........ p.15
B. Posesia sa fie neintrerupta .... p. 16
C. Posesia sa fie publica .......... p. 17
D. Posesia sa fie netulburata ...... p. 17
E. Posesia sa fie exercitata sub nume de proprietar .......... p. 17
F. Posesia sa fie neechivoca ...... p. 18
CAPITOLUL II VICIILE POSESIEI
Sectiunea a I a
Discontinuitatea ...... p. 20
Sectiunea a II a
Clandestinitatea ...... p. 22
Sectiunea a III a
Violenta p. 24
Sectiunea a IV a
Echivocul .............. p. 27
Sectiunea a V a
Precaritatea ............ p. 31
Sectiunea a VI a
Intervertirea precaritatii ............ p. 34
CAPITOLUL III EFECTELE POSESIEI
Sectiunea a I a
Importanta . Clasificare ............ p. 41
Sectiunea a II a
Posesia creeaza o prezumtie de proprietate .... p. 42
Sectiunea a III a
Dobindirea fructelor de catre posesorul de buna credinta
I. Notiunea de fructe si producte . Clasificare ............ p. 44
II. Cine are dreptul sa dobindeasca fructele. p. 45
III. Conditiile dobindirii fructelor lucrului posedat de catre posesor... p. 47
IV. Posesorul de buna credinta . p. 47
V. Titlul posesorului ............ p. 48
VI. Dovada bunei credinte. Momentul in care trebuie sa existe buna
credinta . incetarea bunei credinte ........ p.49
VII. Modul dobindirii fructelor . p. 50
VIII. Justificarea dobindirii fructelor ........... p. 52
IX. Situatia posesorului de rea credinta ...... p. 53
X. Situatia in cazul proprietatii publice ..... p. 54
XI. Efectele coposesiei in materia fructelor civile ......... p. 55
Sectiunea a IV a
Apararea posesiei prin actiunile posesorii
A. Notiune . justificarea actiunilor posesorii p. 56
B. Evolutia actiunilor posesorii . p. 57
C. Caracterele juridice ale actiunilor posesorii ............ p. 60
D. Actiunile posesorii si drepturile reale ..... p. 61
E. Felurile actiunilor posesorii . p. 62
F. Calitatea procesuala activa intr-o cerere posesorie ..... p. 66
CONCLUZII............ p. 69
ANEXE ....p. 74

EXTRAS DIN DOCUMENT

?{p}{p}

?

CAPITOLUL I

NOTIUNI GENERALE PRIVIND POSESIA

SECTIUNEA a I a –ISTORIC

Conceptul de posesiune s-a format in antichitate in cadrul unui proces de evolutie , in legatura cu exploatarea pamanturilor statului. În epoca regalitatii exista un intins domeniu public „ ager publicus” , pe care statul roman il dadea in folosinta , in schimbul unei arenzi , persoanelor particulare , mai ales patricienilor [1 Emil Molcut, Dan Oancea, Drept roman, Casa de editura si presa „Sansa” SRL ,1993, p. 110]. Asadar, asupra ogorului public aflat in proprietatea statului roman, exista o posesie privata in folosul cetatenilor.

O asemenea posesie nu a fost ocrotita din punct de vedere juridic la inceput, fiind privita ca un simplu raport de fapt , situat in afara dreptului.

Cu timpul s-a simtit nevoia ca posesiunea asupra ogorului public sa fie ocrotita.

Mai intai intre posesorii ogorului public au aparut diferite neintelegeri cu privire la hotarele parcelelor pe care le stapaneau, intrucat acestea nu erau statornice. În al doilea rand , paturile sarace pretindeau un drept de folosinta asupra ogorului public, deoarece patricienii incepusera sa subconcedeze o parte din terenurile primite de la stat clientilor lor.

Statul roman putea revoca oricand folosinta acordata patricienilor care, la randul lor , puteau revoca subconcedarile facute clientilor, insa, adesea, acestia refuzau sa paraseasca terenurile.

Datorita acestui fapt s-a simtit necesitatea crearii unui mijloc juridic, asazisul „interdicta”, prin care stapanirea de fapt a posesorului ogorului era ocrotita, desi acestia nu erau proprietari.

Interdictele erau masuri de politie administrativa, intemeiate pe puterea de comanda a magistratului, in vederea respectarii unor situatii de fapt, anterior dobandite [2 Vladimir Hanga, Drept privat roman, Editura didactica si pedagogica Bucuresti, 1978, p. 253] .

În functie de protectia juridica de care se bucura, de efectele pe care le producea sau de obiectul asupra caruia purta, posesia putea fi [3 St. Tomulescu, Drept privat roman, Tipografia Universitatii Bucuresti, 1973, p. 166] :

- possesio ad interdicta ; este posesia care se bucura de protectia juridica prin intermediul interdictelor.

- possesio ad usucapionem ; are ca efect dobandirea proprietatii prin uzucapiune daca, in afara posesiunii sunt intrunite si celelalte conditii ale uzucapiunii.

- possesio injusta ; posesia in acest caz este vicioasa cu o anumita persoana ce are ca efect ridicarea protectiei posesiunii fata de persoana in cauza.

- possesio juris ; posesia unui drept ; daca la inceput romanii au considerat ca numai lucrurile corporale pot fi posedate, mai tarziu, au admis ca si dreptul de servitute poate fi posedat, iar mai tarziu ideea posesiunii s-a generalizat.

Dreptul roman socoteste posesori pe cei ale caror interese, datorita pozitiei lor sociale meritau a fi ocrotite.

Din aceasta categorie faceau parte: proprietarii, creditorii gajisti, posesorii de buna credinta care se credeau proprietari, cei de rea credinta care au dobandit ilegal un bun strain, arendasii pe termen lung al caror drept era modelat dupa cel al proprietarilor.

Legea romana nu recunostea calitatea de posesori arendasilor pe termen scurt, chiriasilor, comodatarilor, etc. si in consecinta nu le ocrotea stapanirea lor, cunoscuta sub numele de detentie.

Facand parte din paturile mai nevoiase ale populatiei, aceste persoane nu erau aparate pe calea interdictelor, deoarece o asemenea ocrotire ar fi daunat drepturilor proprietarilor [4 Vladimir Hanga, Op. cit. p. 261].

Pretorul acorda posesorului o aparare eficienta prin mijlocirea interdictelor. Pentru a obtine apararea lor, posesorii nu aveau nimic de dovedit. Faptul ca posedau si ca au fost tulburati in stapanirea lucrurilor in cauza, constituiau elemente indestulatoare pentru a declansa apararea posesorie.

Era suficient ca posesorul sa afirme ca poseda, possideo, qui possideo- posed, fiindca posed, pentru a fi ocrotit fata de oricine l-ar fi stanjenit in stapanirea respectivelor bunuri [5 Emil Molcut, Dan Oancea, Op. cit. p. 111.].

Jurisconsultii romani au dedus, in mod logic, ca posesia nu poate avea ca obiect decat lucrurile corporale care se afla in patrimoniul privat al unei persoane.

Pot fi posedate numai lucrurile corporale, deoarece cele incorporale nu pot fi stapanite materialmente.

Se cere apoi ca ele sa fie susceptibile de a fi obiect de proprietate privata, deoarece numai asupra lor posesorul poate exercita o stapanire in nume propriu.

În epoca clasica mijloacele de ocrotire a posesiunii au fost acordate titularilor unor drepturi reale de uzufruct (usus fructus) si de uz (usus).

În epoca postclasica conceptul posesiunii se degaja in mod net; de aici denumirea de qvasiposesiune data exercitiului acestor drepturi [6 Vladimir Hanga, Op. cit. p. 262.].

Qvasi-posesiunea este deci folosinta unui drept pe care il exercitam prin noi insine sau prin altii in numele nostru.

Qvasi-posesiunea nu se regaseste nuci in codul Calimah si nici in codul actual, insa se intelege ca in art. 1846 C. civ. este cuprinsa si ea cand se vorbeste de „folosirea unui drept” care poate fi: al unei servituti, al unui drept de uzufruct, etc. [7 Dimitrie Alexandresco, Explicatiunea teoretica si practica a dreptului civil roman, Atelierele grafice SOCEC, 1962, Tomul III, Partea I, Cartea II, Titlul II, Capitolul I , p. 292. ]

SECTIUNEA a II a

DEFINITIA POSESIEI. ELEMENTE CONSTITUTIVE

Codul civil roman in art. 1846 alin. 2, reproducand intocmai cuprinsul art. 228 Codul civil francez, defineste posesia astfel: „ Posesia este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru”.

Doctrina considera aceasta definitie ca inexacta si incompleta [8 I. P. Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, ACTANI, 1994, p.45, V. Gionea, Curs de drept civil, SCAIUL, 1996, p.12, Traian Ionascu, Salvator Bradeanu, Drepturi reale principale in R.S.R., Editura Academiei, 1978, p.166, Liviu Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Editura Lumina Lex, 1996, p.159.], din doua motive:

- in primul rand cuvantul „detinere” nu desemneaza posesia. Sensul sau ne duce la ideea de detentie precara. Posesia este o notiune total diferita fata de detentie

- in al doilea rand, definind posesia ca fiind „sau folosirea unui drept”, legiuitorul a savarsit o greseala deoarece intre posesie si existenta unui drept nu exista o concordanta necesara.

Astfel, de multe ori este posibil sa existe o posesie, fara insa ca posesorul sa aiba un drept asupra lucrului pe care-l poseda, cum ar fi posesia asupra bunurilor furate sau asupra celor gasite.