Pagina documente » Medicina » Studiu clinico-epidemiologic, diagnostic si notiuni privind terapia infectiilor stafilococice

Despre lucrare

lucrare-licenta-studiu-clinico-epidemiologic-diagnostic-si-notiuni-privind-terapia-infectiilor-stafilococice
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-studiu-clinico-epidemiologic-diagnostic-si-notiuni-privind-terapia-infectiilor-stafilococice


Cuprins

CUPRINS
PARTEA GENERALA
Introducere
1
Istoric si importanta
2
Etiologie
3
Epidemiologie
8
Patogenie
13
Anatomie patologica
15
Clinica infectiilor stafilococice
16
Evolutie si prognostic
27
Diagnostic
28
Tratament
30
Profilaxie
36

PARTEA PERSONALA
Material studiat
40


CONCLUZII
53
BIBLIOGRAFIE
55

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

INTRODUCERE

Infectiile stafilococice se numara printre bolile cele mai comune omului. Se caracterizeaza prin numeroase si variate manifestari morbide, putand sa apara fie ca infectii generale, fie ca infectii ale oricarui organ sau tesut (tegument, mucoase, tesut osos, aparat respirator, digestiv, cardio-vascular, genito-urinar etc.).

Cea mai mare parte a acestor boli se insotesc adesea diseminarea stafilococilor patogeni in mediul ambiant, prezentand un pronuntat caracter de transmisibilitate, necesitand masuri riguroase de profilaxie intra- si extraspitalicesti.

1. ISTORIC SI IMPORTANTA

In patologia umana, capitolul infectiilor stafilococice a fost privit in trecut cu oarecare desconsiderare si fara preocupari de epidemiologie si profilaxie. Patologia foarte variata creata de stafilococ a fost recunoscuta treptat, pe masura extinderii examenelor bacteriologice. In secolul XIX infectiile stafilococice nu au constituit o problema si nu au indus atata frica ca astazi, in comparatie cu infectiile streptococice si cele cu germeni anaerobi (gangrena gazoasa) care bantuiau pe atunci in spitale.

Despre o adevarata epidemiologie a infectiilor stafilococice, in special in spitale, nu s-a vorbit decat mult mai tarziu. Dupa introducerea si larga raspandire a antibioticelor (1946-1948) au aparut din ce in ce mai multe observatii asupra infectiilor produse de stafilococi in spitale. Cresterea alarmanta a infectiilor cu stafilococ “de spital” rezistent la antibiotice, ca si izbucnirea unor epidemii de infectii stafilococice in spitale, au crescut importanta problemelor considerate astazi ca “niste plagi moderne ale spitalelor” sau “probleme intunecate si apasatoare”. In ultimii 30 ani, frecventa septicemiilor stafilococice a crescut de 2-3 ori, mortalitatea mentinandu-se ridicata (30%), in special in cursul infectiilor sistemice stafilococice.

Posibilitatea extinderii stafilococilor rezistenti la antibiotice, dificultatile terapeutice, ca si problemele de profilaxie intraspitaliceasca au facut ca infectiile stafilococice sa fie trecute printre problemele importante ale epidemiologiei.

2. ETIOLOGIE

Stafilococii sunt coci grampozitivi neincapsulati, cu o rezistenta marcata in mediul exterior, fiind usor de cultivat.

Principalele lor calitati de patogenitate in vitro se stabilesc in baza proprietatii lor de a produce coagulaza si de a fermenta manitolul in mediu hipersalin (mediul Chapman contine NaCl 9%). Dupa aceste criterii, se disting stafilococii coagulazopozitivi (Staphylococcus aureus) si stafilococii coagulazonegativi (Staphylococcus epidermidis). Tipajul antigenic cuprinde 2 antigene parietale de specie si 15 antigene de tip. Lizotipia in grupele I, II, III, IV este importanta in anchetele epidemiologice. Patogenitatea stafilococilor, care produc infectii cutanate si ale partilor moi, se bazeaza pe capacitatea lor de a produce toxine (hemolizinele, alpha, beta, gamma), puternic antigenice, determina zone de hemoliza in jurul coloniilor si au o actiune toxica letala la animale, precum si efect dermo-necrotic. Toxina exfoliativa epidermolitica produsa de stafilococii coagulazopozitivi este responsabila de necroza toxica epidermolitica sau “sindromul de piele oparita”. Exotoxina F, identica cu exotoxina pirogenica tip C, determina sindromul socului toxic stafilococic. Leucocidina actioneaza asupra leucocitelor polimorfonucleare. Enzima extracelulara produsa de majoritatea stafilococilor patogeni este coagulaza. Aceasta enzima rezista la actiunea bactericida a sangelui. O substanta vascoasa, emisa la suprafata bacteriei permite aderarea stafilococilor coagulazopozitivi la corpii straini (sonde catetere), precum si la inchistarea germenului, trombozarea vaselor sanguine in jurul procesului local stafilococic. Alte enzime, cu rol in patogenitatea stafilococului, sunt hialuronidaza, nucleaza si fibrinolizina.

Stafilococii coagulazonegativi (S. epidermidis) sunt patogeni, daca se multiplica intens si daca actioneaza pe un teren imunodeprimat.

Capacitatea stafilococilor de a produce bacteriocine (substante cu activitate bactericida asupra streptococilor) explica de ce, in unele infectii mixte stafilococi + streptococilor, se pun in evidenta numai stafilococii.

Rezistenta la antibiotice a stafilococilor se bazeaza pe 3 mecanisme:

a) producerea de penicilinaza si betalactamaza (hidrolizeaza inelul betalactamic al penicilinelor; prin acest mecanism, peste 65% din tulpinele de S. aureus sunt penicilinorezistente);

b) rezistenta intrinseca (mediata cromozomic, prin care stafilococii dobandesc rezistenta la meticilina, chiar daca aceste tulpini nu produc penicilinaza, si sunt rezistente si la alte betalactamine – cefalosporine);

c) dobandirea unei “tolerante” la penicilina.

Stafilococul este un coc Gram pozitiv de 0,8 – 1 micron in diametru,

asezat in perechi sau in gramezi (forma de ciorchine, mai rar in lanturi scurte). Coloniile de stafilococ sunt rotunde, opace si pot fi de culoare aurie (S. aureus), sau citrina (S. citrius), sau alba (S. albus). Majoritatea stafilococilor patogeni apartin varietatii aureus (varietatile citrius si albus sunt, de obicei, saprofiti, conditionat patogeni). Producerea de pigment nu constituie un criteriu sigur de patogenitate. Frecvent, coloniile de stafilococ produc o arie de hemoliza in jurul lor pe mediul de agar-sange. Stafilococii sunt germeni putin pretentiosi pentru a fi cultivati, iar rezistenta lor in natura, mai ales in atmonsfera uscata si in praf, se extinde la multi ani. Sarea nu impiedica dezvoltarea lor, ca si alte bacterii, stafilococii putand creste intens pe mediul cu 9% ClNa (mediul Chapman).