Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CAPITOLUL 1
DELIMITARI CONCEPTUALE PRIVIND SALARIUL
1.1. NATURA SALARIULUI
1.2. TERMENI FOLOSI(I (N (ARA NOASTR( (I (N ALTE
((RI PENTRU VENITUL OB(INUT DIN MUNC(
1.3. CONCEP(II MONISTE (I DUALISTE ASUPRA SALARIULUI
CAPITOLUL 2
DREPTURI CUVENITE SALARIATILOR
2.1. INDEXAREA SI COMPENSAREA
2.2. SPORURI, ADAOSURI, PREMII
SPORURILE LA SALARII
ADAOSURI LA SALARII
2.3. AJUTOARE MATERIALE

Alte date

?CAPITOLUL 1

DELIMITARI CONCEPTUALE PRIVIND SALARIUL

1.1. NATURA salariului

În teoria si practica economica, salariul ocupa un loc deosebit de important.

În „Declaratia universala a drepturilor omului”, adoptata si proclamata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 se arata ca:

“1. Orice persoana are dreptul la munca, la libera alegere a muncii sale, la conditii echitabile si satisfacatoare de munca, precum si la ocrotirea impotriva somajului.

2. Toti oamenii, fara nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru munca egala.

3. Orice om care munceste are dreptul la o retribuire echitabila si satisfacatoare care sa-i asigure atat lui, cat si familiei sale, o existenta conforma cu demnitatea umana si completata, la nevoie, prin alte mijloace de protectie sociala.”

Ca urmare a participarii sale la eforturile sociale, in articolul 25 se arata ca:

“ Orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sanatatea si bunastarea lui si a familiei sale, cuprinzand hrana, imbracamintea, locuinta, ingrijirea medicala precum si serviciile sociale necesare.”

Fiind forma de venit cea mai importanta pentru om, salariul conditioneaza situatia economica a unui numar mare de locuitori. În tarile dezvoltate economic, salariatii reprezinta 65 - 93% din populatia ocupata, iar in cele mai putin dezvoltate

din Africa, Asia si America Latina, aceasta pondere este evident mai mica, dar in crestere.

Constatam o varietate de opinii cu privire la caracterul de marfa al fortei de munca si de pret al salariului. Cand munca se desfasoara pentru sine este o munca independenta si produce venit, iar cand se desfasoara pentru o terta persoana este munca dependenta si produce salariu. Salariul este mai mic decat venitul, intrucat „astfel nu ar exista interes sa faca sa produca o astfel de munca”. Diferenta reprezinta ceea ce Marx denumeste plus-valuta.

Relatiile pe care le prilejuieste salariul sunt, dupa unii autori, plati legate de inchirierea fortei de munca de utlizatori. Pe timpul inchirierii muncii, salariatul este la dispozitia celui ce o utilizeaza. În aceasta optica, salariul reprezinta chiria si, respectiv, pretul muncii. Acesta se formeaza urmand, in linii generale, aceleasi reguli ca in cazul altor marfuri, avand insa anumite particularitati.

Spre deosebire de opiniile multor autori in care nu se face distinctie intre notiunile de munca si forta de munca, iar salariul este socotit cand pret al uneia dintre ele, cand chirie pentru o munca inchiriata, Karl Marx vine cu unele precizari de mare importanta si anume:

* munca nu este marfa, ci forta de munca;

* forta de munca este creatoare de valoare;

* salariul este pretul care se plateste muncitorului in schimbul fortei sale de munca;

* diferenta este insusita de capitalist sub forma plus-valutei.

Forta de munca se prezinta pe piata muncii ca marfa, unde se vinde si se cumpara pe un pret care este salariul.

1.2. TERMENI FOLOSITI ÎN TARA NOASTRA SI ÎN ALTE

TARI PENTRU VENITUL OBTINUT DIN MUNCA

Venitul obtinut de persoanele care presteaza o activitate de productie sau servicii poarta diferite denumiri, unele legate de scopul prestarii, altele de domeniul in care se face prestarea, iar altele, de imprejurari istorice.

În Romania, exista urmatoarele denumiri: salariu, retributie, remuneratie, leafa, simbrie, solda, onorariu. Cea mai larg folosita este denumirea de salariu. Aceasta denumire a fost precizata printr-o Hotarare a Guvernului ca denumire oficiala, care o inlocuieste pe cea de retributie, folosita oficial inainte de Revolutia din decembrie 1989.

Cuvantul salariu este de origine latina. Salarium este suma ce se platea fiecarui soldat roman pentru cumpararea sarii. Soldatul era un om dependent si i se acorda salarium in virtutea acestei dependente. Un om liber nu primea salarium. Termenul s-a pastrat in timp si a capatat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul reprezinta suma platita pentru a obtine serviciul factorului munca. Este adesea considerat ca totalitatea veniturilor obtinute din munca. Se extinde astfel conceptul, intr-un mod mai putin justificat, la veniturile din munca ale micilor producatori, ale liber profesionistilor, etc., fara ca acestea sa reprezinte de fapt salarii.

1.3. CONCEPTII MONISTE SI DUALISTE ASUPRA SALARIULUI

Natura salariului este tratata in maniere diferite, existand in acest sens conceptii moniste si conceptii dualiste.

Conceptiile moniste explica substanta salariului printr-un singur factor: costul formarii resurselor de munca. În concordanta cu aceasta, salariul reprezinta suma care asigura strictul necesar pentru existenta salariatului si intretinerea familiei sale. Este prima explicatie a substantei salariului data de Turgot si Quesnay. Plecand de aici, Ferdinand Lassale a ajuns la legea de arama potrivit careia „salariul mediu nu depaseste intretinerea existentei muncitorilor si reproducerea speciei.”

Teoria salariului este abordata si de Adam Smith, alaturi de profit si renta funciara. Potrivit structurii de clasa a societatii capitaliste: muncitori, capitalisti si proprietari funciari, Smith considera ca principalele forme de venituri sunt: salariul, profitul si renta funciara. Pornind de la teoria sa justa ca valoarea este determinata de munca, acesta ajunge la concluzia ca munca reprezinta sursa generala a tuturor veniturilor.

În „Avutia natiunilor”, Smith defineste salariul ca „rasplata naturala” a muncii, care se compune din „produsul muncii”, privind nediferentiat atat pe micul producator independent, cat si pe muncitorul angajat la capitalist. Desi a constatat limpede ca intregul venit este creat de muncitori si ca profitul si renta nu sunt decat scazaminte din munca muncitorilor, el considera totusi natural ca muncitorii sa nu primeasca decat o parte din rezultatul muncii lor. În acelasi timp, chiar daca, in opozitie cu mercantilistii, el sustine ca trebuie acordat muncitorilor un salariu mai mare, el face acest lucru pentru considerentul ca salariile mai ridicate atrag dupa sine o mai mare productivitate a muncii muncitorilor si deci mai multe avantaje pentru capitalist, pe cand salariile mici micsoreaza productivitatea muncii, ceea ce este in detrimentul capitalistului.

Pornind de la analiza valorii pe care isi bazeaza intreaga teorie a repartitiei, Ricardo, in lucrarea sa „Principiile”, precizeaza ca salariul este pretul muncii pe piata; oricat de mult ar devia fata de pretul natural al muncii, el are tendinta de a se conforma acestuia. „Pretul natural al muncii” este „acel pret pentru a da posibilitatea muncitorilor, atat sa se intretina cat si sa-si perpetueze rasa, fara nici o crestere sau scadere.”

Aceste explicatii se bazeaza pe legea lui Malthus sau legea dezvoltarii (cresterii) populatiei care era considerata ca fiind naturala. Potrivit acestei legi, atunci cand populatia nu este oprita de nici un obstacol, numarul sau creste mult mai repede decat mijloacele de subzistenta care decurg din dezvoltarea economiei, astfel incat nemaiputandu-se intretine, se va diminua ajungandu-se la punctul din care s-a pornit. Explicatia unei asemenea evolutii decurge din randamentele descrescande proprii agriculturii in perioada respectiva (se puneau in exploatare terenuri din ce in ce mai sarace; se faceau eforturi pentru trecerea de la agricultura extensiva la cea intensiva) .

Acesta este punctul de vedere al teoriei economice clasice. În cadrul sau, Ricardo, spre deosebire de ceilalti reprezentanti, admite evolutia lenta, pe perioade lungi de timp, a salariului denumit „pretul natural al muncii”, idee pe care K. Marx, considerat adesea ca un succesor al lui, o preia in intregime si o foloseste pentru a fundamenta revendicarile cu privire la cresterea salariilor.

O alta teorie monista explica substanta salariului pornind de la rezultatele muncii. Salariul devine astfel o parte mai mare sau mai mica din rezultatul sau productivitatea muncii. Pentru marginalisti, remunerarea factorului de productie munca trebuie sa fie egala cu productivitatea marginala a acestuia. Varianta moderna a acestei teorii este, dupa unii autori, salariul de eficienta.

Teoria salariului de eficienta apartine americanului H. Leibenstein si a fost publicata in 1957. Autorul porneste de la ideea ca productivitatea individuala este o functie crescatoare de salariul real (masurat, de exemplu, prin cantitatea de bunuri alimentare pe care le obtine salariatul). De aici decurge relatia, potrivit careia, o crestere a salariilor atrage cresterea costului direct al unitatii de munca, dar si a productivitatii. Pe aceasta baza se determina folosirea eficienta a muncii, ca fiind volumul muncii ponderat cu productivitatea sa.