Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul I
Necesitatea integrarii monetare europene 4
I.1. Etapele ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene .. 4
I.1.1. Sistemul monetar European ...... 5
I.1.1.1. Raportul Werner ........... 6
I.1.1.2. Sarpele monetar European ......... 7
I.1.1.3. Sistemul monetar European ........ 8
I.1.1.4. Fondul European de Cooperare Monetara 13
I.1.2. Raportul DELORS ......14
I.1.3. Tratatul Uniunii Europene ......... 18
I.1.4. Acquis-ul comunitar in domeniul Uniunii Economice si Monetare .... 23
I.1.5. Criterii de convergenta .............. 25
I.2. Efectele integrarii europene asupra
Sistemului Monetar International(SMI) .............. 27
Capitolul II
Moneda EURO si efectele acesteia asupra utilizatorilor ...... 32
II.1. Moneda EURO - moneda unica ............ 32
II.1.1. Scenariul trecerii la EURO........ 32
II.1.2. Avantajele monedei EURO ...... 35
II.1.3. Dezavantajele monedei EURO 37
II.2. Efectele Monedei EURO asupra utilizatorilor ....... 41
II.2.1. Efectele EURO asupra mediilor de afaceri ............ 41
II.2.2. Efectele EURO asupra pietelor de capital ............. 43
II.2.3. Efectele EURO asupra pietelor de obligatiuni ....... 44
II.2.4. Efectele EURO asupra persoanelor fizice si juridice ............ 45
Capitolul III
Sistemul European al Bancilor Centrale si operatiunile acestuia ...... 48
III.1. Sistemul European al Bancilor Centrale .. 48
III.2. Banca centrala Europeana ....... 50
III.3.2.1. Responsabilitatile Bancii Centrale Europene ........ 50
III.3.2.2. Independenta Bancii Centrale Europene .............. 52
III.3.2.3. Strategia Bancii Centrale Europene in domeniul politicii monetare ..... 52
Capitolul IV
Rominia si Integrarea monetara ............. 56
IV.1. Relatiile dintre Rominia si Uniunea Europeana .... 56
IV.2. Rominia in procesul de adoptare a acquis-ului comunitar in domeniul Uniunii Economice si Monetare ....... 59
IV.2.1. Politica economica si fiscala ..... 60
IV.2.2. Politica monetara ....... 65
IV.2.3. Moneda EURO - moneda de referinta .... 72
Capitolul V
Studiu de caz ............. 76
V.1. Evolutia monedei Euro si efectele acesteia asupra utilizatorilor .... 76
V.2. Masuri de siguranta privind acoperirea riscului valutar .... 84
Bibliografie .. 89
Lista de abrevieri ....... 90
Integrarea europeana si efectele monedei EURO asupra utilizatorilor
1

Alte date

? Integrarea europeana si efectele monedei EURO asupra utilizatorilor

?

CAPITOLUL I

NECESITATEA INTEGR?RII MONETARE EUROPENE

I.1. Etapele ale infaptuirii Uniunii Monetare Europene

Uniunea Europeana este rezultatul eforturilor depuse incepand din anii 1950 de catre promotorii Europei Comunitare. Ea reprezinta cea mai avansata organizatie de integrare multilaterala, avand posibilitatea de actiune atat in domeniul economic, social si politic, cat si in domeniul drepturilor omului si al relatiilor externe ale celor 15 state membre

Jean Monnet, secretar adjunct al Societatii Natiunilor, considera dupa cel de-al doilea razboi mondial ca pacea Europei trebuie sustinuta de o uniune economica. La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, propunea unirea celor doua ramuri strategice – carbunelui si otelului – ale Frantei si Germaniei. Pe baza acestei propuneri in aprilie 1951 a luat fiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului ( C.E.C.O) prin semnarea Tratatului de la Paris de catre sase state: R.F.G., Franta, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg.

Tratatul a intrat in vigoare in luna august 1952. Aceste sase tari isi propuneau sa-si uneasca eforturile in vederea scoaterii din criza a industriei carbonifere si a celei siderurgice prin crearea unei „piete comune" a ramurilor respective. Cele sase tari membre ale Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului au trecut in 1957 la etapa a doua a integrarii lor economice semnand tratatele de la Roma cu privire la Comunitatea Economica Europeana (C.E.E. sau Piata comuna) si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM).

Potrivit tratatului de la Roma (1957) si a dispozitiilor adoptate ulterior de catre institutiile sale, Uniunea Europeana urma sa se realizeze treptat, pe etape, mai intai sub forma unei uniuni vamale si apoi a unei uniuni economice si monetare, implicand, in prima etapa, asigurarea liberei circulatii a marfurilor, iar in a doua etapa libera circulatie a capitalurilor, serviciilor, fortei de munca si adoptarea monedei unice in teritoriul comunitatii. Într-o etapa viitoare se prevedea si realizarea uniunii politice a tarilor membre.

În conceptia Tratatului de la Roma, uniunea economica si monetara implica pe langa unificarea politicilor economice generale si sociale ale tarilor membre si o convertibilitate reciproca totala si ireversibila a monedelor tarilor membre si apoi punerea in circulatie a unei monede unice. Prevederile referitoare la uniunea economica si monetara aveau un caracter general, sarcina concretizarii lor revenind organelor comunitare create ulterior. Se aprecia ca Uniunea vamala este o realizare prea fragila, singura nefiind in masura sa sustina edificarea pietei unice si a altor obiective cuprinse in tratat, fapt ce impunea ca uniunea economica sa treaca printr-o uniune monetara.

Comunitatea Economica Europeana a intrat in vigoare cu 1 ianuarie 1958 devenind cea mai reprezentativa grupare pentru integrarea economica. Din 1972 au aderat la C.E.E.: Marea Britanie, Danemarca si Irlanda prin semnarea Tratatului de la Bruxelles.

În 1973 a fost semnat la Paris un tratat de fuziune a celor trei comunitati (C.E.C.O., EURATOM si C.E.E.) adoptandu-se si denumirea oficiala de Comunitatile Europene (C.E.). Aceasta a constituit a treia etapa de integrare economica.

În cadrul celei de a patra etape de integrare si alte tari au aderat la Piata Comuna: Grecia (la 1 ianuarie 1981), Spania si Portugalia (la 1 ianuarie 1986). Dupa aderarea Angliei, Danemarcei si Portugaliei la C.E.E., celelalte 7 tari membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (A.E.L.S.): Norvegia, Suedia, Elvetia, Austria, Finlanda, Liechtenstein si Islanda au negociat cu C.E.E. crearea unei zone de liber schimb.

Revizuirea generala a tratatelor comunitare s-a realizat prin Actul Unic European , ce a intrat in vigoare la 1 iunie 1987.

Cu 1 noiembrie 1993 prin semnarea Tratatului de Maastricht denumirea de C.E.E. se va schimba in Uniunea Europeana.

Din 1 ianuarie 1995 alte trei Tari din A.E.L.S.: Austria, Finlanda si Suedia au aderat la Uniunea Europeana, numarul membrilor acesteia ajungand la 15.

Uniunea economica si monetara s-a constituit mai tarziu dupa lungi negocieri legate de unificarea reglementarilor fiscale si schimbarea unui mare numar de legi

Tratatul de la Roma, semnat in 1957, nu continea referiri foarte precise cu privire la integrarea monetara. La vremea respectiva era in vigoare acordul de la Bretton-Woods si sistemul cursurilor fixe, iar tarile europene nu aveau inca monedele convertibile. Pentru derularea platilor externe statele din C.E.E. au trebuit sa participe la Uniunea Europeana de Plati, care a functionat pana in 1958 sub forma unei intelegeri de cliring multilateral.

Uniunea Europeana de Plati a fost urmata din anul 1958 de Acordul Monetar European care prevedea o intelegere de restrangere a oscilatiilor cursurilor monedelor pana la ± 0,75% in jurul paritatii metalice.

I.1.1. Sistemul Monetar European

La sfarsitul decadei anilor 60, “cei sase” erau pregatiti pentru relansarea procesului de integrare europana. Se discuta tot mai mult, la nivelul organismelor comunitare, despre o noua strategie care sa urmareasca aprofundarea procesului de integrare printr-un sistem monetar european. Drept rezultat, la 13 martie 1979 a intrat in vigoare oficial “Sistemul Monetar European”, considerat drept un prim pas spre formarea Uniunii Monetare Europene.

Ideia de a crea o Uniune Monetara Europeana o regasim inaintea constituirii Comunitatii Economice Europene, fiind un obiectiv principal al Uniunii Europene de Plati (1948), al Acordului Monetar European (1956) si al altor numeroase proiecte. Însa stabilitatea monetara de-a lungul anilor 1958-1966 aproape ca a facut sa se uite subiectul Uniunii Monetare Europene. Dar dupa criza ce a urmat devalorizarii lirei sterline in 1967, a inceput sa se gandeasca tot mai mult la un sistem care sa readuca stabilitatea monedelor Comunitatii. Aceasta a fost originea faimosului “sarpe monetar european” care, prin intermediul interventiilor concertate pe piata monetara din partea bancilor centrale ale tarilor membre, urmarea sa mentina o relatie de paritate flexibila.

I.1.1.1. Raportul Werner

În ceea ce priveste integrarea monetara vest-europeana, trebuie amintit anul 1968, cand primul ministru luxemburghez de atunci Werner, a propus un plan de actiune care viza trecerea la cursuri de schimb fixe intre tarile CEE, o unitate de cont europeana si crearea unui Fond Monetar European. Reluand unele dintre aceste preucupari, la intalnirea la nivel inalt din decembrie 1969 tinuta la Haga s-a lansat ideia unei uniuni monetare si economice europene. Propunerea avea in vedere doua etape:

? prima etapa tranzitorie, de 10 ani, care sa urmareasca armonizarea politicilor economice pe termen scurt si definirea comuna a obiectivelor pe termen mediu;

? a doua etapa, in care sa se creeze un fond de rezerva european la care tarile membre vor transfera rezervele lor monetare.

Desi propunerea a primit din partea tarilor membre acordul general asupra acestor obiective, au existat diferente de opinie in cea ce priveste etapa tranzitorie. Se poate vorbi de doua scoli de gandire economica cu privire la aceasta teza, cu largi implicatii in istoria integrarii monetare europene:

? asa numitele tari “eonomiste”(Germania si Olanda) considerau ca armonizarea politicilor nationale reprezinta o preferinta pentru o mai buna coordonare monetara, astfel, statele membre cu importante active in balanta de plati s-ar fi vazut fortate sa finanteze in mod automat tarile cu deficite, fara ca ultimile sa fie capabile sa-si disciplineze politicile lor economice si monetare;

? grupul de tari “monetariste”(Belgia, Franta, Luxemburg) sustineau ca programul de integrare monetara trebuia sa impuna suficienta presiune asupra guvernelor pentru a coordona politicile lor economice.

Un grup de specialisti condus de Werner a pregatit un raport prin care s-a realizat un compromis intre aceste doua pozitii, ce a stat la baza viitoarei integrari monetare. Raportul Werner, prezentat in decembrie 1970 Consiliului Minesterial si Comisiei Executive, milita pentru instaurarea principiului unui progres paralel spre convergenta politicilor economice si integrare monetara, venind cu o serie de propuneri concrete privind:

? armonizarea politicilor fiscale si financiare;

? restrangerea limitelor de fluctuatie intre monedele tarilor membre pana se va ajunge la rate de schimb complet fixe, cu libertatea de miscare a capitalului;

? crearea unui Fond European de Cooperare Monetara care sa gestioneze resursele de sprijin monetar pe termen scurt si mediu, eventual si rezervele valutare externe ale Comunitatilor Europene, constituite in fond comun.

În plus, fata de obiectivul ultim al uniunii monetare, moneda unica, el propunea in mod explicit reintarirea progresiva a coordonarii politicilor economice ale tarilor membre si crearea unui organism comunitar insarcinat cu supervizarea acestora.

Caracterul prematur al Planului Wener a fost demonstrat prin esecul sau si prin dificultatile reale care au insotit constructia monetara europeana in decursul deceniilor ulterioare. Însa nu trebuie pierdut din vedere nici contextul in care acest prim proiect de unificare monetara a fost conceput. În 1969, economia mondiala era sub regimul ratelor de schimb instaurat cu 25 de ani inainte, in 1944, la Bretton Woods. Toate monedele europene fluctuau fata de dolar in banda +/- 1%. Mobilitatea capitalului intre tarile membre ale UE era inca limitata. În plus, la aceasta s-au adaugat crizele monetare ale perioadei 1971-1973, care anuntau sfarsitul sistemului de la Bretton Woods, ce au dat o noua lovitura Planului Werner.

I.1.1.2. Sarpele Monetar European

Un pivot de baza al sistemului de la Bretton Woods era paritatea declarata la FMI pentru monede in raport cu dolarul si marjele inguste de variatie care trebuiau sustinute de autoritatile monetare nationale. La inceputul anilor, '70, sistemul european, presupunea ca ratele de schimb bilaterale sau ratele cross intre doua monede europene se pot modifica intr-o marja maxima de variatie de doua ori mai mare fata de marja declarata fata de dolar [1 In conditiile in care banda de variatie admisa fata de dolar, in cadrul Sistemului Monetar International era de +/-1%, aceasta insemna ca monedele europene puteau varia una fata de alta cu +/-2% fata de dolar.. daca acceptam situatia in care una dintre monede inregistra un nivel de depreciere fata de dolar de –2%, iar o alta moneda europena inregistra o apreciere fata de dolar de +2%, atunci banda in care monedele europene puteau varia intre ele era de +/-4%]. Acordul Smithsonian, din decembrie 1971, care a majorat marja de variatie admisa in cadrul Sistemului Monetar International de la +/-1% la +/-2,25%, a grabit crearea unui mecanism specific al tarilor europene. La aceste noi benzi de variatie, fiecare moneda europeana ar fi putut varia cu aproape 9% fata de celelalte, acesta fiind un nivel de flexibilitate al cursului de schimb perceput ca incompatibil cu functionarea pietei comune si indeosebi cu cea PAC: cele sase tari membre CEE, prin Acordul de la Basle, au convenit imediat sa plafoneze banda de variatie la +/-4,5% [2 Deoarece noua variatie admisa in SMI fata de dolar era de +/-2,25% si monedele europene puteau varia intr-o banda de doua ori mai mare decat aceasta, atunci banda de variatie admisa a monedelor europene fata de dolar era de +/-4,5%] intr-o banda de +/-2,25% fata de un curs pivot al monedelor europene fata de dolar. În momentul in care una din monedele europene participante la acest aranjament tindea sa depaseasca limita de +/-2,25% fata de cursul pivot [3 Cursul pivot era cursul de referinta al fiecarei monede fata de dolarul american in functie de care se aprecia evolutia monedelor europene.], autoritatile monetare ale tarii de emisiune a monedei erau nevoite sa intervina pentru a-si "readuce" moneda in tunel; in cazul in care interventia era imposibil de realizat, sau din alte considerente, tara respectiva putea solicita "realinierea cursului pivot la conditiile pietei" si se stabilea un nou curs pivot al monedei in cadrul sistemului. Prin aceasta decizie s-a lansat un nou aranjament monetar european cunoscut sub numele de "sarpele in tunel", creandu-se o zona de stabilitate monetara europeana intr-un climat monetar international tot mai volatil.

4,5% 2,25% dolar

2,25%