Pagina documente » Drept » Dobandirea si apararea dreptului de proprietate

Cuprins

lucrare-licenta-dobandirea-si-apararea-dreptului-de-proprietate
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-dobandirea-si-apararea-dreptului-de-proprietate


Extras din document

CUPRINS
Pag. CAPITOLUL I
DREPTUL DE PROPRIETATE - NOTIUNI INTRODUCTIVE -
SECTIUNEA I
PRIVIRE GENERALA ASUPRA DREPTULUI DE PROPRIETATE
1. Proprietatea si dreptul de proprietate
1.1. Notiune...........
1.2. Definitia legala si definitii doctrinare ale dreptului de
proprietate......
2. Reglementarea dreptului de proprietate
2.1. Dreptul de proprietate in Constitutia Rominiei.........
2.2. Dreptul de proprietate in alte acte
3. Continutul juridic al dreptului de proprietate.........
4. Caracterele dreptului de proprietate........
SECTIUNEA a II-a
LIMITELE EXERCITARII DREPTULUI DE PROPRIETATE
1. Consideratii generale.
2. Categorii de limitari ale dreptului de proprietate...
SECTIUNEA a III-a
FORMELE DREPTULUI DE PROPRIETATE
1. Criterii de clasificare.
2. Dreptul de proprietate privata..
3. Dreptul de proprietate publica..
1
4
8
11
15
20
26
28
33
34
35
CAPITOLUL II
MODURILE DE DOBiNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE
SECTIUNEA I
CONSIDERATII GENERALE
1. Sediul materiei...........
2. Notiune configurata in doctrina
SECTIUNEA a II-a
MODURILE GENERALE DE DOBiNDIRE A DREPTURILOR REALE
1. Clasificare...
2. Conventia (contractul)..............
3. Traditiunea.
4. Ocupatiunea..............
5. Hotarirea judecatoreasca.........
6. Legea..........
6.1. Dobindirea fructelor prin posesia de buna-credinta...
6.2. Dobindirea coproprietatii zidului comun....
6.3. Dobindirea bunurilor mobile prin posesia de buna-credinta.....
7. Accesiunea
7.1. Notiune si clasificare.....
7.2. Accesiunea imobiliara naturala....
38
38
40
41
42
44
44
46
47
47
48
50
52
7.3. Accesiunea imobiliara artificiala.. 56
7.4. Accesiunea mobiliara..... 64
8. Uzucapiunea
8.1. Consideratii generale......
8.2. Felurile uzucapiunii.......
8.3. Modul de calcul al termenului uzucapiunii..
8.4. Efectele uzucapiunii.......
8.5. Uzucapiunea in sistemul vechilor carti funciare.........
9. Succesiunea.
SECTIUNEA a III-a
66
69
74
81
81
83
MODURILE SPECIFICE DE DOBiNDIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICA
1. Enumerare..
2. Dobindirea proprietatii publice pe cale naturala...
3. Dobindirea proprietatii publice prin achizitii publice...........
4. Dobindirea proprietatii publice prin exproprierea pentru cauza de utilitate publica...........
5. Dobindirea proprietatii publice prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora pentru cauza de utilitate publica..............
CAPITOLUL III
APARAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE
SECTIUNEA I
PREZENTARE GENERALA
SECTIUNEA a II-a
ACTIUNEA iN REVENDICARE
1. Definitie. Caractere juridice......
2. Exercitarea actiunii in revendicare...........
3. Efectele actiunii in revendicare.
4. Categorii ale actiunii in revendicare........
4.1.Actiunea in revendicare imobiliara
4.2. Actiunea in revendicare mobiliara.
5. Apararea dreptului de proprietate comuna prin actiunea in revendicare..
6. Actiunea in revendicare - mijloc de aparare a dreptului de proprietate publica.........
SECTIUNEA a III-a
ACTIUNEA iN GRANITUIRE
1. Definitie......
2. Caractere juridice si exercitare..
3. Efectele actiunii in granituire....
SECTIUNEA a IV-a
ALTE ACTIUNI REALE
1. Enumerare..
2. Actiunea negatorie.....
86
87
87
89
94
96
97
100
102
104
105
110
113
117
119
120
121
122122
3. Actiunea confesorie....
CONCLUZII.......
BIBLIOGRAFIE
123
124
126

Alte date

?Dobandirea si apararea dreptului de proprietate ? CAPITOLUL I DREPTUL DE PROPRIETATE

– NOTIUNI INTRODUCTIVE –

SECTIUNEA I PRIVIRE GENERAL? ASUPRA DREPTULUI

DE PROPRIETATE

1. PROPRIETATEA SI DREPTUL DE PROPRIETATE

1.1. NOTIUNE

Aparuta odata cu insasi aparitia omului pe pamant, proprietatea a stat si sta la baza dezvoltarii societatii omenesti.

Nu poate exista viata sociala fara producerea celor necesare traiului, iar orice productie are ca premisa esentiala si indispensabila insusirea de catre producator a bunurilor necesare acestei productii [1 C Statescu, C Barsan, Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Univ. Bucuresti, 1980, p. 26].

Deci, ca relatie economica, proprietatea a aparut odata cu societatea si, in atare situatie, existenta celor doua entitati este interdependenta, neputandu-se concepe societate fara proprietate si nici proprietate fara societate.

În primul rand, proprietatea poate fi definita ca o institutie a economiei, ca o categorie economica, intrucat este o conditie indispensabila a productiei de bunuri.

Privita din acest punct de vedere, proprietatea apare ca „o relatie istoriceste determinata, care ia nastere in legatura cu insusirea si stapanirea de catre oameni a bunurilor materiale, in primul rand a mijloacelor de productie” [2 Dictionar de Economie Politica, Ed. Politica, Bucuresti, 1974, p. 649-650.]. Prin prisma conceptului economic, proprietatea apare ca fiind conditia fundamentala, sine qua non de existenta a oricarei societati.

Asadar, inainte de a fi un drept, proprietatea este o realitate economica si sociala. Asumarea calitatii de stapan al unui lucru, dispunerea de acesta dupa bunul plac pentru satisfacerea nevoilor proprii, afirmarea acestor prerogative fata de terti, carora li s-a pretins sa le recunoasca si sa le respecte, s-au nascut inaintea dreptului.

Aproprierea unui bun de catre o persoana, puterile pe care aceasta le exercita asupra bunului, raporturile ce se pot stabili intre persoane cu privire la bunuri, in scopul satisfacerii nevoilor proprii, dar si cele specifice comunitatii din care face parte, nu sunt inventii ale legiuitorului. Acesta nu a facut decat sa sistematizeze, sa organizeze raporturile de proprietate nascute anterior, in acord cu ceea ce s-a considerat a fi interesul dominant al societatii situate pe o anumita treapta a evolutiei sale.

Proprietatea, ca relatie economica si sociala, a constituit astfel premisa nasterii dreptului de proprietate. Ea a devenit un astfel de drept de indata ce a intrat in atentia autoritatii statale si a facut obiectul reglementarilor edictate de acesta. Anterior acestei reglementari, proprietatea era mai puternica, in sensul ca exercitarea sa de catre stapanul bunului nu cunostea alte limitari decat cele consimtite prin respectarea traditiilor comunitatii careia acesta ii apartinea. Astfel, in oranduirea comunei primitive, omul si-a insusit primele bunuri de cate ori a avut nevoie, asa cum le-a gasit in natura. Însusirea exercitata de unul a fost incet recunoscuta de altii. Daca unul a produs ceva ce reprezenta mai mult decat ii era necesar si a constatat ca altcineva a produs alte bunuri care il interesau, s-a ajuns la schimb, apoi la piata, apoi la organizarea sociala care a insemnat o anumita specializare a activitatii umane prin diviziunea muncii.

Membrii comunitatilor umane in curs de formare s-au recunoscut intre ei sau, la scara comunitatii, intre ele, ca proprietari de bunuri. Sau, altfel spus, puterea exercitata de cineva asupra bunului sau a trebuit recunoscuta de ceilalti. Proprietatea s-a transformat in relatie sociala de insusire, iar cand aceasta relatie sociala a fost cuprinsa in norme juridice - de la cutuma pana la norma edictata de entitatea care a ajuns s-o ordoneze, s-o reglementeze, anume statul - ea a devenit raport juridic, adica drept de proprietate.

Desigur, acest proces s-a petrecut lent si diferit de la o comunitate la alta. Esenta lui, insa, ramane aceeasi: transformarea relatiei sociale de proprietate intr-un raport juridic cu toate consecintele ce decurg de aici.

Reglementarea proprietatii si transformarea sa in drept de proprietate a adus cu sine si o serie de limitari, statul arogandu-si pozitia de exponent al interesului general al societatii si edictand reguli precise pentru exercitarea sa. În acelasi timp, proprietatea a fost intarita prin garantarea dreptului de proprietate si posibilitatea apararii sale fata de eventualele incalcari ale acestuia de catre terti.

Proprietatea nu putea ramane in afara sferei de reglementare a dreptului, pentru ca ea reprezinta premisa oricarei activitati economice, adica premisa functionarii motorului oricarei societati, iar finalitatea dreptului este tocmai aceea de a organiza si asigura functionarea societatii.

Desi existenta a priori a proprietatii ca entitate economica fata de forma juridica, adica fata de dreptul de proprietate, nu este contestata, totusi cele doua nu pot fi despartite, putandu-se afirma ca prin aparitia dreptului de proprietate s-a dat o haina juridica relatiei economice de proprietate, in sensul ca insusirea, aproprierea bunurilor materiale a devenit un drept de insusire, de apropriere, sanctionat si intarit prin puterea de constrangere a statului [1 C Statescu, C Barsan, Drept civil. Teoria generala a drepturilor reale, Univ. Bucuresti, 1980, p. 521].

Autorii Gh. Fekete si Ioan Zinveliu surprind relatia dintre proprietate ca notiune economica si proprietatea in sens juridic, care este sinonima cu dreptul de proprietate. Astfel, in conceptia autorilor, „proprietate este forma fundamentala a relatiilor de productie. Întrucat productia a trebuit sa existe si va trebui sa existe intotdeauna, indiferent de faptul ca societatea este scindata in clase antagoniste sau formata din clase aliate si prietene, proprietatea trebuie considerata o categorie vesnica. Proprietatea trebuie sa existe in orice oranduire sociala. Dreptul de proprietate presupune existenta statului si a dreptului pe care acesta il creeaza, deoarece dreptul de proprietate nu este altceva decat o relatie de proprietate reglementata prin norme de conduita stabilite si sanctionate de puterea de stat” [1 GH. Fekete, Ioan Zinveliu, Drept civil. Drepturile reale, EDP, Bucuresti, 1969, p. 12].

Din punct de vedere juridic, termenul de proprietate are mai multe intelesuri si anume:

? În sens larg, proprietatea desemneaza atat dreptul de proprietate (mobiliara sau imobiliara), cat si alte drepturi reale [2 G N Lutescu, Teoria generala a drepturilor reale, Imprimeria Vacaresti, Bucuresti, 1947, p. 237];

Uneori, legislatiile moderne intrebuinteaza cuvantul proprietate in acest sens, caci se vorbeste despre proprietatea mobiliara si imobiliara, de proprietatea unui uzufruct, de proprietatea unei creante sau de proprietatea numelui, de proprietatea inventatorului asupra inventiei sale, de proprietatea artistului asupra operei sale, de proprietatea literara, industriala sau comerciala., adica de proprietatea incorporala. În parte, aceste formule nu acopera natura si caracterele dreptului de proprietate. Cu privire la aceasta intrebuintare a notiunii de proprietate, C Hamangiu, I. Rosetti Balanescu si Al Baicoianu afirmau „[…] notiunea si numele de proprietate au fost extinse si la bunuri necorporale. Astfel, se vorbeste de proprietatea unei creante , de peoprietatea intelectuala si chiar de proprietatea numelui. Cu alte cuvinte, se vorbeste de proprietatea unui drept. Daca luam aici cuvantul „proprietate” in sensul sau exact, ne lovim de o adevarata curiozitate gramaticala; intr-adevar, proprietatea, fiind ea insasi un drept asupra unui lucru, proprietatea unui drept ar insemna un drept asupra unui drept. În realitate, aici cuvantul „proprietate” este intors de la intelesul sau exact si inseamna, pur si simplu, facultatea de a uza si a dispune de un drept in mod exclusiv, iar „proprietar” inseamna titular al dreptului” [3 C Hamangiu, I Rosetti Balanescu, Al Baicoianu, Tratat de drept civil roman, Ed. All, Bucuresti, vol. II, 1997, p. 9].

Asadar, dupa cum spunea H. Capitant, extensiunea aceasta trebuie privita numai ca o simpla metafora.

? Termenul de proprietate are si un sens restrans, propriu, de proprietate corporala, adica cea care priveste bunurile corporale [4 I. P. Filipescu, Al Filipescu, Drept civil. Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed Actami, Bucuresti, 2000, p. 80.]. În acest sens este intrebuintat si de legiuitor in Codul civil, art. 480;

? În sens de obiect al dreptului de proprietate, termenul desemneaza bunul asupra caruia poarta dreptul de proprietate. În acest sens este folosit de dispozitiile art. 528, 589, 614, 620, Cod civil si „reprezinta intrebuintarea sa vulgara” [5 Ovidiu Ungureanu, Drepturile reale. Curs practic, Ed Rosetti, Bucuresti, 2001, p. 44.].

Într-o alta opinie [6 Gh Fekete, Ioan Zinveliu, Drept civil. Drepturile reale, EDP, Bucuresti, 1969, p. 12.], dreptul de proprietate este utilizat in doua sensuri:

? dreptul de proprietate in sens obiectiv, care reprezinta ansamblul normelor juridice privitoare la proprietate. Prin urmare, in sens obiectiv dreptul de proprietate este o institutie juridica.

? dreptul de proprietate in sens subiectiv, care constituie o categorie a drepturilor patrimoniale, fiind un drept real.

În alcatuirea patrimoniului, dreptul de proprietate ocupa un loc primordial, intrucat de insasi existenta acestuia depinde existenta tuturor celorlalte drepturi patrimoniale. Altfel spus, „dupa cum economic productia este procesul fundamental si initial, care determina continutul si infatisarea celorlalte procese economice (circulatie, repartitie, consum), tot astfel, dreptul de proprietate […] este […] dreptul fundamental care comanda si determina continutul si infatisarea tuturor celorlalte drepturi reale si ale raporturilor de obligatii” [1 T Ionascu, S. Bradeanu, Drepturi reale principale in RSR, Ed Academiei, Bucuresti, 1978, p. 8.].

În concluzie, ca notiune economica, prin proprietate se intelege totalitatea relatiilor dintre oameni privind insusirea bunurilor, relatii reglementate de norme sociale specifice diferitelor epoci istorice. Din punct de vedere economic, orice raport de insusire a unor bunuri constituie un raport de proprietate, dar numai acele relatii de apropriere care sunt reglementate prin lege capata caracterul de raport juridic de proprietate.

1.2. DEFINITIA LEGAL? SI DEFINITII DOCTRINARE ALE

DREPTULUI DE PROPRIETATE

În toate lucrarile din literatura juridica consacrate materiei drepturilor reale, se recunoaste faptul ca, in ceea ce priveste dreptul de proprietate, acesta reprezinta un concept deosebit de complex, cu multiple semnificatii de ordin istoric, sociologic si juridic, aflat intr-o permanenta evolutie.

Este dificil de dat o definitie completa unui fenomen atat de complex ca dreptul de proprietate.

În literatura de specialitate, s-a considerat ca dreptul de proprietate este „cel mai intins dintre toate drepturile reale si cel mai complet dintre toate drepturile subiective”, deoarece confera titularului sau exercitiul tuturor prerogativelor pe care legea i le recunoaste [2 G N Lutescu, op. cit., p. 254.].

Dreptul de proprietate este cel mai important si mai amplu drept real; el este „prototipul” drepturilor reale, prin drept real intelegand puterea juridica exercitata direct asupra unui lucru si care permite de a retine in tot sau in parte din utilitatile sale economice. El este un drept de tip real, care absoarbe toate utilitatile lucrului sau bunului si nu are ca limita decat lucrul insusi [3 Ovidiu Ungureanu, op. cit., p. 51.].

Într-o alta opinie [1 Jean Carbonnier citat de Ovidiu Ungureanu in Drepturile reale. Curs practic, Ed. …???, p. 51], dreptul de proprietate a fost caracterizat ca „un drept in virtutea caruia o persoana poate sa faca dintr-un lucru tot ce doreste, o completa libertate de actiune fiind recunoscuta proprietarului asupra lucrului care face parte din dreptul sau de proprietate, afara de exceptiile fixate prin lege sau conventie [2 George Plastara, Curs de drept civil roman, vol II, Bucuresti, Ed. Cartea Romaneasca, p. 122.].

Legiuitorul roman defineste, in art. 480 Cod civil, dreptul de proprietate ca fiind „dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitale determinate de lege.” Completand aceste prevederi, art. 482 precizeaza ca „proprietatea unui lucru, mobil sau imobil, da drept asupra tot ce produce lucrul si asupra tot ce se uneste ca accesoriu, cu lucrul intr-un mod natural sau artificial.

Aceasta definitie cuprinsa in art. 480 Cod civil a fost criticata din mai multe puncte de vedere, dar „nu toate criticile ce i s-au adus sunt la fel de justificate” [3 C Hamangiu, I Rosetti Balanescu, Al Baicoianu, op. cit., p. 1.]; mai mult chiar, majoritatea autorilor considera aceste critici neintemeiate.

Astfel, i s-a imputat legiuitorului ca in loc sa defineasca dreptul de proprietate prin natura lui, il defineste mai mult prin atributele ce alcatuiesc continutul sau juridic. O astfel de abordare a dreptului de proprietate, au considerat unii autori [4 C. Statescu, C. Barsan, op. cit., p. 31, L. Pop, Dreptul de proprietate si dezmembramintele sale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1996, p. 34.], nu surprinde esenta lui, respectiv continutul social-economic.

Majoritatea autorilor [5 C Hamangiu, Al Baicoianu, I Rosetti Balanescu, op. cit., p. 1; D Lupulescu, Drept civil. Drepturile reale principale, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 20.] au considerat aceasta critica neintemeiata, deoarece nu este nici o greseala in a defini dreptul de proprietate prin atributele ce-i alcatuiesc continutul. Dimpotriva, definitia oferita de Codul civil cuprinde elementele esentiale, evocand existenta in mainile titularului dreptului de proprietate, a tuturor prerogativelor imaginabile pe care o persoana le poate avea cu privire la un bun, prin referire la caracterul exclusiv al dreptului de proprietate, desi nu contine expres decat acel atribut care este esential pentru existanta sa - dreptul de dispozitie.

Asadar, definirea dreptului de proprietate nu este posibila fara evidentierea atributelor ce ii alcatuiesc continutul.