Pagina documente » Drept » Delimitarea intre infractiunea de luare de mita si alte infractiuni de coruptie

Despre lucrare

lucrare-licenta-delimitarea-intre-infractiunea-de-luare-de-mita-si-alte-infractiuni-de-coruptie
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-delimitarea-intre-infractiunea-de-luare-de-mita-si-alte-infractiuni-de-coruptie


Cuprins

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

CAP.I CONSIDERATII GENERALE PRIVIND

INFRACTIUNILE DE CORUPTIE

Începand cu anul 1990, mai multi factori inerenti perioadei de tranzitie din Romania, au generat un climat favorabil proliferarii unor fenomene disfunctionale in societate, cum au fost criza de autoritate, legislatia incompleta si procesul de reforma al structurilor pe segmente ale relatiilor sociale, aflat in plin proces de transformare.

Faptul ca nu au fosta aduse acele modificari care se impuneau, la timp, nici Codului Penal, nici Codului de procedura penala, a influentat starea infractionala si chiar solutiile care s-au dat in anumite dosare avand ca obiect infractiuni de coruptie, pe fondul unor modificari anterioare ale unor reglementari procedurale care au transformat benefic prezumtia de nevinovatie dintr-un principiu procedural declarativ intr-o garantie procesuala, insotita de constantul principiu “in dubio pro reo”. Tranzitia pe plan economic a procesului de restructurare a proprietatii conform Constitutiei din 1991, a impus ignorarea terminologiei neconcordante a legii penale cu cea a Constitutiei si stricta aplicare a prevederilor legale care incrimineaza fapte penale, pana la abrogarea sau modificarea expresa a acestor norme de drept.

Infractiunile de coruptie, de o deosebita periculozitate sociala, s-au extins la nivelul mai multor structuri sociale. Acestea, din pacate, nu intotdeauna au putut fi constatate si cercetate din lipsa mijloacelor tehnice operative specifice. Specialistii in stiinta dreptului penal admit in unanimitate, ca, coruptia a devenit o plaga sociala care impune gasirea si utilizarea celor mai noi si mai eficiente metode si tehnici, a unei legislatii corespunzatoare, pentru depistarea celor care realizeaza castiguri fabuloase ilicite, profitand de anumite functii in ierarhia sociala.

SECT.1 Notiunea de coruptie in dreptul penal roman si pe plan international.

Scurt istoric al infractiunilor de coruptie

Coruptia, ca fenomen social, a atras atentia spre studiul ei, inca din antichitate. Conform Dictionarului limbii romane cuvantul “coruptie” deriva din latinescul “coruptio-onis” si inseamna stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie [1 Dictionarul limbii romane moderne – Edit. Academiei, Bucuresti 1958, pag. 190.]. În materia dreptului penal, termenul caracterizeaza o anumita comportare a functionarului care isi comercializeaza, isi vinde atributele functiei si increderea acordata de societate, primind in schimb bani ori alte foloase. Reprezinta un pericol social pentru societate prin vatamarea sau punerea in pericol a desfasurarii activitatii statului si a tuturor sectoarelor vietii sociale [2 Gheorghe Nistoreanu si col., Drept penal – parte speciala, Edit. Europa Nova, Bucuresti 1997, pag.345.].

Modificarea de-a lungul timpului, a traditiilor, a conditiilor istorice si geografice influentate de factori de natura sociala, au transformat perceptia opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizand-o in evaluarea gravitatii acestor fapte si in incriminarea lor.

Criza social-economica, concurenta neloiala, slabirea autoritatii statului, degradarea nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislatiei la conditiile economice si sociale, ceea ce face ca starea de fapt sa mearga cu mult inaintea starii de drept precum si dorinta individului de a se imbogati rapid si prin orice mijloace, in conditiile in care lipsurile genereaza specula iar prohibitiile de tot felul influenteaza consumul, contureaza in principal, tabloul cauzelor concrete care genereaza acest fenomen antisocial.

Marx si Engels caracterizau crima ca un act al individului impotriva relatiilor dominante, ea izvorand din aceleasi conditii ca si dominatia existenta [3 K. Marx, Fr. Engels – Ideologia germana, in Opere, vol. 3, Edit. Continent, Bucuresti 1958, pag. 327.].

În literatura de specialitate, V. Dobrinoiu [4 V. Dobrinoiu, Coruptia in dreptul penal roman, Edit. Arta Lex, Bucuresti 1995, pag. 33.], preluand o teza exprimata in raportul la cea de-a V-a Conferinta internationala anticoruptie, prezentat la Amsterdam la 9 martie 1992, de catre John A. Gardiner, achieseaza la modul de clasificare a coruptiei in perceptia opiniei publice, in coruptie neagra, care se realizeaza atunci cand actul ilicit este condamnat de intreaga societate si de elitele acesteia, urmarindu-se pedepsirea ei; coruptie cenusie, care se realizeaza atunci cand numai unii membri ai societatii si indeosebi elitele urmaresc pedepsirea actului ilicit si o coruptie alba, cand nici opinia publica, nici elitele nu sprijina pedepsirea ei, gasind-o tolerabila.

Încercand o sistematizare a cauzelor care determina si a conditiilor care favorizeaza inca savarsirea unor infractiuni contra activitatii organizatiilor de stat si obstesti, si in particular a celor ce constituie obiectul cercetarii noastre, se pot distinge: cauze de natura economico-sociala si cauze de natura educativa si psihologica [5 V. Dobrinoiu – Traficarea functiei si a influentei in dreptul penal – Edit. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti 1983, pag. 16.].

Realitatile economico-sociale - repartizarea inegala a produsului social, deosebirile dintre munca fizica si cea intelectuala, intre munca calificata si cea necalificata, intre conditiile de trai de la sat si cele de la oras - sunt susceptibile sa creeze un climat favorabil aparitiei de manifestari antisociale, constand si in fapte de coruptie a functionarilor [6 L. Tamas, G. Antoniu, T. Hentea – Cunoasterea cauzelor care determina si a conditiilor care inlesnesc sau favorizeaza manifestari antisociale, in “R.R.D.” 2/1972 p. 33.]. Cauzele si conditiile morale, educative si psihologice ocupa un rol insemnat in determinarea si favorizarea faptelor de coruptie. Ramasite ale educatiei si deprinderilor burgheze - cum ar fi individualismul, cupiditatea, egoismul, carierismul, abuzul, tendintele de acaparare, parazitismul - continua sa fie prezente atat in constiinta unor cetateni, cat si in constiinta unor functionari.

Daca la inceput, oferirea ori primirea de foloase de catre functionari tine de curtoazie si eventual leza normele moralei, Codul penal francez din 1810, de pe timpul lui Napoleon, a prevazut sanctiuni grave pentru infractiunile de coruptie atat referitor la indeplinirea unor indatoriri de serviciu de catre functionari cat si pentru efectuarea unor acte contrare atributiilor de serviciu. Aceasta pozitie a societatilor statelor in dezvoltarea lor istorica a fost preluata in majoritatea legislatiilor statelor europene.

Coruptia aparatului de stat are o veche traditie in oranduirile trecute. În Grecia antica, mita fiind frecventa, Platon a propus ca, functionarii, care primesc daruri pentru a-si face datoria, sa fie pedepsiti cu moartea. El spunea: "Nu trebuie sa primesti daruri nici pentru lucrurile bune, nici pentru lucrurile cele rele".

Erau aspru pedepsiti magistratii care judecau stramb in schimbul banilor primiti. De la Herodot aflam ca regele persan Cambyse a poruncit sa fie ucis un judecator vinovat de coruptie, regele tapisandu-si scaunul cu pielea acestuia. Darius, tot un rege persan, condamnat la moarte prin crucificare de judecatorii corupti. Cicero, mare ganditor al antichitatii considera ca magistratul care se lasa corupt savarseste o crima dintre cele mai grave.

Legile mozaice dispuneau pedepsirea prin biciuire a judecatorilor corupti, iar legile indiene ii pedepseau pe judecatorii in drept penal vinovati de coruptie cu confiscarea bunurilor. La Roma: "simplul soldat primeste o solda dar nu si ofiterul; mestesugarul si scribul sunt platiti, dar nu si administratorul afacerilor si avocatul; in sfarsit si mai ales, adunarea municipala si magistratii acorda in mod gratuit serviciile lor" [7 Th. Mommsen – Le droit penal romain, vol. 3, Paris 1907, pag. 1.]. Din acest text deducem ca nu era permis sa se accepte compensatii pentru indeplinirea unora din cele mai importante indatoriri civice. În timp fenomenul coruptiei a luat amploare, permitandu-se magistratilor sa primeasca daruri, fara insa sa depaseasca o anumita suma in cursul unui an. În Rusia, pe vremea tarilor, se practica mituirea functionarilor, inclusiv la nivelul demnitarilor de stat. S-a intiparit in istorie celebrul raspuns al unui inalt demnitar atunci cand pentru aprobare i s-au oferit 3000 de ruble, spunandu-i-se cu tot respectul ca nu va afla nimeni. Raspunsul a fost: "da-mi 5000 si spune-i cui vrei". Un alt exemplu in istorie este omul politic de la inceputul secolului trecut, printul Talleyrand, care a strans o avere considerabila din "atentiile" primite drept mita pentru diverse servicii facute celor care apelau la el [8 G. Antoniu, St. Danes, M. Popa – Codul penal pe intelesul tuturor – Bucuresti 1995, pag. 202.].

O lege votata in anul 204 i.e.n. - Lex Cincia de Donis et Muneribus - interzicea avocatilor sa primeasca un folos legitim de pe urma talentului lor si reglementa o actiune in restituire. Masura amintita a fost reactualizata de mai multe ori si extinsa in epoca imperiala de catre Augustus, Claudius si Nero, vizand orice dar facut magistratilor, indiferent de cauza care l-a determinat.

Verres spunea amicilor sai ca a impartit in trei banii pe care i-a adus din Sicilia, partea cea mai mare spre a-si mitui judecatorii, alta pentru a-si plati avocatii iar cu a treia se multumea el [9 G. Boissier – Cicero et ses amis, trad. de N. Steinhart – Edit. Univers, Bucuresti 1977.].

Datorita faptului ca in societatea romana fenomenul de coruptie s-a raspandit, acesta s-a sanctionat prin legi "de repetundae", prin care se intelege orice imbogatire injusta, realizata de persoanele care aveau o functie publica sau semipublica. Legile: CALPURNIA (149 i.e.n.), ACILIA (123 i.e.n.), SERVILIA (110 i.e.n.), CORNELIA (81 i.e.n.) si IULIA repetundarum (59 i.e.n.) aveau rolul de a reprima fenomenul coruptiei.

În Legea nr. 78 din 28 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie [10 Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei” partea I, nr. 219 din 18 mai 2000.]0 sunt prevazute infractiunile care sunt de coruptie: articolul 254 - luarea de mita, darea de mita - articolul 255, articolul 256 - primirea de foloase necuvenite si articolul 257 - traficul de influenta, precum si infractiunile prevazute in legi speciale ca modalitati specifice ale celor prevazute la articolele 254 - 257 din Codul penal, in functie de calitatea persoanelor care savarsesc faptele incriminate, calitatea persoanelor fata de care se savarsesc faptele, ori in raport cu sectoarele de activitate unde se comit aceste fapte.

Pentru aplicarea eficienta a dispozitiilor normative din Codul penal, precum si a celor din Legea nr. 78 din 8 mai 2000, prin Hotararea Guvernului nr. 1065 din 25 octombrie 2001 s-a aprobat Programul national de prevenire a coruptiei si Planul national de actiune impotriva coruptiei [11 Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei”, nr. 728 din 15 noiembrie 2001.]1.

Mai mult decat atat pe linia preocuparilor autoritatilor statului de a reduce aria de manifestare a fenomenului de coruptie se inscrie [12 Al. Tucudeanu “Observatii la ordonanta de urgenta nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie” in Revista “Dreptul” nr. 7/2002 pag. 30.]2 Ordonanta de urgenta nr. 43/2002 [13 Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei”, partea 1 nr. 244 din 11 aprilie 2002.]3 privind Parchetul National Anticoruptie. Înfiintarea acestei structuri in cadrul Ministerului Public atesta faptul ca societatea romaneasca este cat se poate de preocupata de combaterea coruptiei, fenomen care a luat amploare si care poate fi redus sau stopat doar prin aplicarea intocmai a legislatiei in vigoare.

SECT.2 Evolutia si cadrul reglementarilor in dreptul penal roman

Coruptia, in sens general, are o veche traditie, unii autori considerand chiar ca tendinta omului spre coruptie a existat intotdeauna [14 V. Bernard Dorndine – “Despre represiunea traficului de influenta in dreptul pozitiv francez actual”, Toulouse 1935, pag. 11.]4, ca ar fi deci un fenomen permanent si inevitabil in existenta comunitatii omenesti. Dorinta dobandirii unor castiguri nemeritate si mai ales cautarea unui ajutor eficace in lupta de zi cu zi pentru existenta dateaza din vremuri stravechi.

În vechiul drept penal romanesc coruptia apare incriminata destul de tarziu - in perioada domniilor fanariote - si atunci imperfect. Dupa cum se stie, dregatorii Principatelor Romane erau totodata judecatori, iar veniturile lor se acumulau atat din impozitele si dijmele stranse sau din alte foloase culese in legatura cu atributiile pe care le aveau in administrarea tarii cat si din amenzile pe care le pronuntau in calitate de judecatori. În a doua jumatate a secolului al XVI-lea fenomenul coruptiei devenise atat de raspandit, incat linia de demarcatie intre darurile oficiale si cele neoficiale ajunsese tot mai labila, sistemul darurilor ajunsese atat de practicat incat facea parte din arsenalul formulelor de politete, iar persoanele oficiale le pretindeau pe fata [15 Petre Ionescu – Muscel – Istoria dreptului penal roman. Spre o noua justitie penala. Studiu comparativ, istorie, filosofie, drept. Bucuresti 1931, pag. 90.]5.

Mentionam ca in dreptul feudal roman pedepsele al caror scop principal era intimidarea, pe de o parte, nu erau limitate la cele prevazute de pravile - caci domnul avea dreptul sa aplice si alte pedepse - iar pe de alta parte puteau sa fie fixate "dupa voia judecatorului [16 P. Strihan in lucrarea colectiva – Istoria dreptului romanesc – Edit. Academiei, Bucuresti 1980, pag. 434..]6.

Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, istoricii nu mai semnalizeaza nici o lege care sa prevada delictul de coruptie. Conditiile vietii materiale si sociale, dar in special influenta nefasta a Fanarului, nu a permis incriminarea faptelor de coruptie mai devreme, desi numarul cazurilor de mituire a crescut considerabil in timpul domniilor fanariote. Domnitorii fanarioti au condus administratia lor prin despuierea locuitorilor, prin degradarea caracterului national, prin coruptia clasei superioare, la care au injectat degradatele si sevilele lor moravuri [17 V. Dobrinoiu – “Coruptia in dreptul penal roman”, Edit. Atlas Lex, Bucuresti 1995, pag. 95.]7.

Importanta in incriminarea coruptiei a fost Pravilniceasca Condica aparuta in 1780 in timpul domnitorului Alexandru Ion Ipsilante, care in articolul 7, capitolul "Pentru judecatori", interzicea sub pedeapsa grea, fara a o determina, deoarece sistemul pedepselor arbitrare era inca in vigoare, luarea de mita de catre judecatori.

În articolul 4, sub titlul "Pentru cei ce se judeca", adica pentru exclamanti si parati, se dispunea ca, daca cel fiind parte in proces, face un apel la un al treilea pentru a-i cere sa puna in joc influenta sa, nu poate continua procesul. Desigur, acest text se referea la aparatori si era indiferent daca persoana interesata a dat sau nu ceva, deci, in concluzie se cerceta numai daca se facuse apel la o persoana influenta fara sa fi fost nevoie de contraprestatie materiala.

În Condica Criminalicasca si procedura ei, din anul 1826, aparuta in Moldova, sub domnia lui Ioan Sandu Sturza, delictul de coruptie - avand o sfera de continut redusa - era prevazut in articolele 203 ti 204. [18 I.Teodorescu – Curs de drept penal si procedura” – Bucuresti 1929.]8 Textele incriminatoare vizau pe acei functionari care, pentru daruri sau alte avantaje materiale, facilitau evadarea condamnatilor ce se aflau sub supravegherea lor. Astfel, ei erau pedepsiti cu inchisoarea si obligati sa ajute la urmarirea evadatilor, iar in caz de esec, trebuiau sa plateasca despagubiri statului, pretul coruptiei, sume de bani sau alte lucruri trebuiau varsate in profitul institutiilor de binefacere.