Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
INTRODUCERE
CAPITOLUL I - ARTA COMPOZITIEI
1. Despre limbaj
2. Sursele. Izvoarele.
3. Arta narativa. Mijloace de exprimare
4. Personajele principale
CAPITOLUL II
1. Simbolistica apei
2. Simbolistica focului, a luminii
3. Simbolul lamurii in Creanga de aur
4. Simbolistica semnelor
5. incheiere. Mitul eternei reintoarceri in romanul istoric al lui Sadoveanu

Alte date

?

INTRODUCERE

„Cand a inceput a suna austrul de primavara in 1903 si s-a simtit in toata biruinta soarelui, am devenit dintrodata nelinistit. Iarna ma tinuse intr-un intuneric de lene si ganduri. Fara sa-mi dau sama cum, aceste ganduri, s...t se intrupau si cereau lumina odata cu toate din juru-mi. Dupa putine ezitari m-am hotarat. M-am sculat intr-o dimineata cand se crapa de ziua si m-am asezat la masuta mea, nu departe de soba. Întaia propozitie pe care am asternut-o pe hartie a fost: «Ma chiama Radu Sulita...»

Ma chema Radu Sulita si umblam la apa Moldovei cu fratii lui Ion-Voda cel Cumplit; eram martor vitejiilor si suferintelor lui Nicoara si lui Alexandru Potcoava. I-am intovarasit in Iasi si pe dealurile stepei, pana in amurgul carierei lor, si jeleam cu lacrimi pe mos Petrea Ganj. Douasprezece zile n-am mai fost in timpul meu. Absorbit intr-o schivnicie subita imi povesteam mie insumi aventuri romantice. Vazusem si cunoscusem toate, fara indoiala. Ghita Botgros imi fusese prietin si-l intalnisem in huceagurile din Opriseni; iar popa Ciotica a fost si el aevea in aceasta viata, deoarece m-a cufundat cu ale sale mani in cristelnita de la manastirea din Mitesti, in apa luminatului botez. Eram bucuros dimineata, intristat la amiaza, sumbru ca un inorog la ceasul culcarii“ [1 Mihail Sadoveanu, Anii de ucenicie, Editura Minerva, Bucure[ti, 1970, p. 293.].

Astfel suna marturisirea scriitorului despre inceputurile literaturii sale istorice. Prea putin intereseaza confuzia facuta in legatura cu anul (povestirea aparuse in 1902 in Pagini alese), importanta este marturisirea in sine. Tanarul ce abia implinise douazeci si unu de ani era cuprins de o emotie si o neliniste ciudata. În douasprezece zile, Fratii Potcoava, o povestire istorica, era scrisa. Tanarul Sadoveanu nu era un necunoscut chiar total; colaborase pe la Revista literara si la Revista moderna publicand versuri, traduceri, proza, nuvela Ion Ursu, semnand sub pseudonimul M. Sadoveanu-Cobuz. Va face armata si va prelucra romanul Fratii Potcoava pana la noua varianta din 1903: {oimii. Tonul sec al acestor scurte propozitii este special folosit, pentru a incerca, intr-un fel, sa analizam cum anume s-a putut intampla ca, un an mai tarziu, acest tanar moldovean din Pascani sa irupa stralucitor in literatura romana, publicand la scurte intervale de timp patru volume: Povestiri, {oimii, Dureri inabusite si Crasma lui Mos Precu si, nu in ultimul rand, sa pastram detasarea unei analize obiective.

Doi ani mai tarziu, Academia Romana va premia trei din aceste scrieri si Sadoveanu isi incepea drumul sau spre locurile de frunte ale literaturii romane.

Epoca in care scrie Sadoveanu este a marelui roman realist si a romanului modern. Traiau in constiinta vremii Zola, Maupassant, Flaubert, Turgheniev, Gogol. Aparusera si Kafka, Proust, Joyce, Musil, Thomas Mann. Maiorescu il remarcase imediat avand cuvinte de lauda despre el, cum facuse inainte despre Eminescu. Însa, in anul 1904, nimeni nu putea banui (cu toate ca fusese numit „anul Sadoveanu“), ca acest tanar scriitor va aduce literaturii romane o zestre exceptionala, timp de mai bine de jumatate de secol. Care ar putea fi explicatia aparitiei acestui scriitor si cum a imbogatit el limba si literatura romana?

Istoria l-a fascinat mereu. Umbrele marilor domnitori ai Moldovei l-au chemat si el i-a readus la viata. S-a regasit in fiecare particica din zbuciumatul pamant al Moldovei, in fiecare locuitor, dandu-si seama ca putine s-au schimbat. Moldova l-a iubit, primindu-l la sanul ei, crescandu-l in luncile, apele, campiile si muntii sai, dandu-i tot ce avea mai frumos, stiind ca atunci cand va veni vremea, cantaretul ei cel mai de seama ii va reda gloria de odinioara.

Miron Costin, Ureche, Neculce, Cantemir, Eminescu, Creanga sau Alecsandri au rasplatit-o, insa ea il astepta pe el, pentru a-i arata locurile cele sfinte in care i s-a scris istoria. Se poate sa fi plans impreuna la Cahul, la Roscani, umbra marelui Ion-Voda, dar aproape sigur i-a aratat „izvorul alb“ cautat de {tefan si salasul misteriosului sihastru. Putine se schimbasera prin acele parti salbatice. Cetatile Sucevei, Neamtului mai stateau in picioare, asteptand clipa cand noul stapan le va recladi. La Jiliste, Bender, Cetatea Alba, Soroca, Chilia, Barlad, Vaslui, Podul Înalt, Razboieni, Roman, Codrii Cosminului, mai ies din cand in cand la iveala oasele albe ale navalitorilor. Fantanile sunt tot cu cumpana, unele in amintirea mortilor. Band, cei vii si mortii sunt racoriti, cum va fi explicat poate, candva, vreun „buiac“ fecior de domn vreunui calator strain.

Candela lui {tefan-voievod sta tot aprinsa, din iulie 1504. Din cand in cand, isi mai incearca cineva puterile, cu arcul lui, insa in zadar. Se spune totusi, ca demult, „unul anume“ (cum ar spune cronicarul) Costea, un pribeag cu o grozava barba, l-ar fi intins si a avut cinstea sa bea din pocalul cel vechi.

Pamantenii nu s-au schimbat nici ei prea mult; din pacate „trufia si semetia“ e tot „muma lor“, dar au ramas glumeti si veseli, iar inima le e „usoara“. Legea ospetiei strainilor a ramas si ea sfanta si, se spune ca autorul Descrierii Moldovei, Cantemir, ar fi avut totusi ceva impotriva vasluienilor din „tara de Jos“. Nordul Moldovei e tot plin de biserici si manastiri. Demult, pe vremea lui Vasile Lupu, cazacii lui Timus au pradat sfanta manastire Dragomirna, „mireasa lui Hristos“, ne spune Miron Costin. Tot el ne asigura ca jefuitorul si-a pierdut insa la scurt timp viata, ingropat in sant la Suceava, „inveninat“ de rana primita la asaltul „nemtilor“ lui Dinof.

La Sucevita se mai poate observa adevaratul mormant al Elisabetei Movila, unde suvita din parul ei castaniu e inca marturie a zbuciumului sufletesc al mandrei doamne a Moldovei. Lapusneanul si Tomsa ar fi fost, se pare, buni cu oamenii „sarmani“; boierimea ii va fi sapat pe nedrept, intelegem noi din cronici. În multe locuri se mai gaseau „urice“ si „bouri“ inca din vremea lui {tefan cel Mare, iar strejarii din Dumbravile Rosii adeveresc povestea razboiului cu Olbricht-crai. Toate colturile tarii erau pline de istorie, la tot pasul. Multe lucruri nu se cunosteau, insa apa Moldovei i le-a soptit atunci, in „falsul pescuit“ al lui Sadoveanu. Iata de ce a trebuit sa scrie, deci, Mihail Sadoveanu opera sa de evocare istorica.

Lasand in urma incercarea de a parafraza romanele sadoveniene, ne vom intoarce la analiza inceputa, remarcand fecunditatea remarcabila a autorului: peste o suta de volume publicate intr-o jumatate de secol, opera de o rara varietate tematica, adanca sinteza lingvistica a graiurilor de pe teritoriul daco-roman din timpuri vechi si pana azi. Despre limbaj insa, vom vorbi in capitolul urmator.

Lucrarea de fata incearca sa prezinte aspecte de arta a compozitiei (limbaj, surse, motive, teme, personaje) si simbolistica (apa, focul, „creanga de aur“, simbolistica „semnelor“ etc.)

Vor fi tratate romanele {oimii (1904), Vremuri de bejenie (1907), Neamul {oimarestilor (1912), Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda (1929), Nunta domnitei Ruxanda (1932), Creanga de aur (1933), scrierea istorica cu caracter mai mult monografic Viata lui {tefan cel Mare (1934), Fratii Jderi (1935 – 1942) si Nicoara Potcoava (1952).

Aceste romane acopera, in ordine cronologica (din punct de vedere istoric) perioada anilor 780 – 1679 (noua secole), dupa cum urmeaza: perioada „zorilor istoriei“, „epopeea dacica“: 780 – 800, domnia lui {tefan: 1457 – 1504, perioada navalirii tatarilor – dupa moartea lui Ion-Voda: 1574, domnia lui Petru „{chiopul“: 1576 – 1578, prima domnie a lui Tomsa: 1612 – 1617, cei nouasprezece ani de glorie ai lui Vasile Lupu: 1634 – 1653 si in final, ultima (cea de-a treia) domnie a lui Gheorghe Duca: 1676 – 1679.

Subcapitolul I,2 (Sursele. Izvoarele) este o analiza comparata a relatiei cronica - roman, adevar istoric – fictiune literara, aplicata strict cronicilor lui Ion Neculce, Miron costin si Grigore Ureche.

Subcapitolul I,3 trateaza doua motive, cel „al calatoriei“ (avand punct de plecare „itinerariul initiatic“ – Ghilgamesh, Ulisse etc.) si cel al „descrierii prin ochii strainului“.