Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS:
NEUROFIZIOLOGIA ANALIZATORILOR SENZORIALI
1.1 Analizatorul vizual
1.1.1 Anatomia ochiului
1.1.1.1 Structura retinei
1.1.1.2 Anexele ochiului
1.1.2 Fiziologia analizatorului vizual
1.1.2.1 Mediile refringente ale ochiului
1.1.2.2 Formarea imaginii pe retina
1.1.2.2.1 Reglarea cantitatii de lumina in ochi
1.1.2.3 Mecanismele fotoreceptiei pentru lumina necolorata
1.1.2.3.1 Structura celulelor cu bastonas
1.1.2.3.2 Geneza potentialelor bioelectrice in celulele fotoreceptoare
1.1.2.3.3 Bazele ionice ale potentialelor in celulele fotoreceptoare
1.1.2.3.4 Componentele fotosensibile ale celulelor cu bastonas
1.1.2.3.5 Legatura dintre rodopsina si canalele de Na+
1.1.2.3.6 Sinteza de c-GMP in fotoreceptori
1.1.2.3.7 Mediatorii sinaptici in retina
1.1.2.3.8 Vederea scotopica
1.1.2.3.9 Adaptarea retinei la intuneric
1.1.2.3.10 Fuziunea stimulilor luminosi
1.1.2.4 Mecanismele fotoreceptiei pentru lumina colorata
1.1.2.4.1 Teoria tricromatica a lui Young-Helmholtz
1.1.2.4.2 Teoria tetracromatica a lui Hering
1.1.2.4.3 Vederea fotopica
1.1.2.5 Organizarea cimpului receptor retinian
1.1.2.6 Calea intermediara a analizatorului vizual
1.1.2.6.1 Nervul optic
1.1.2.6.2 Chiasma si tractusurile optice
1.1.2.6.3 Corpii geniculati laterali
1.1.2.7 Segmentul central al analizatorului vizual
1.1.2.7.1 Cimpurile corticale simple
1.1.2.7.2 Cimpurile complexe
1.1.2.7.3 Cimpurile receptoare hipercomplexe
1.1.2.7.4. Organizarea in coloane a cortexului visual
1.1.2.7.5. Analiza corticala a culorilor
1.1.2.7.6. Simtul formelor
1.1.2.7.7. Simtul stereoscopic
1.2. Analizatorul auditiv
1.2.1Sunetul si caracteristicile sale fizice
1.2.2. Capatul periferic al aparatului auditiv
1.2.2.1Sistemul de captare si transmitere a sunetelor
1.2.2.2Urechea medie
1.2.2.3Urechea interna
1.2.2.3.1Structura urechii interne
1.2.2.3.2.Organul receptiv la urechii
1.2.2.3.3Mecanismul transductiei in analizatorul auditiv
1.2.3Sistemul de conducere
1.2.3.1.Segmentul de conducere si rolul sau in receptia auditiva
1.2.3.2.Potentialele microfonice cohleare
1.2.4.Segmentul central al aparatului auditiv
1.3. Analizatorul olfactiv
1.3.1Segmentul periferic al analizatorului olfactiv
1.3.1.1Mucoasa olfactiva
1.3.1.2.Epiteliul olfactiv
1.3.1.3.Pragul olfactiv
1.3.1.4.Discriminarea olfactiva
1.3.1.5.Clasificarea substantelor odorante
1.3.1.6Modalitatile de stimulare a receptorilor olfactivi
1.3.1.7.Transductia semnalului olfactiv
1.3.2.Calea de conducere a analizatorului olfactiv
1.3.3.Capatul central al analizatorului olfactiv
1.3.4. Implicatiile psihofiziologice ale olfactiei
1.4.Analizatorul gustativ
1.4.1.Capatul periferic al analizatorului gustativ
1.4.1.1.Mugurii gustativi
1.4.1.2. Papilele gustative
1.4.1.3 Pragul gustativ
1.4.1.4.Senzatiile gustative fundamentale
1.4.1.5Mecanismul de transductie a gusturilor fundamentale
1.4.1.5.1Gustul acru
1.4.1.5.2.Gustul sarat
1.4.1.5.3.Gustul dulce
1.4.1.5.4Gustul amar
1.4.2.Calea de conducere a analizatorului gustativ
1.4.3.Segmentul central al analizatorului gustativ
1.4.4.Adaptarea gustativa
1.4.5.Implicatii psihofiziologice ale receptiei gustative

Alte date

?{p}

?NEUROFIZIOLOGIA ANALIZATORILOR SENZORIALI

1.1 Analizatorul vizual

Vederea receptioneaza cantitatea cea mai mare de informatii din mediul inconjurator. Peste 85% din informatiile pe care le primim din mediu sunt obtinute pe cale vizuala. Vederea are o mare importanta in viata omului asigurand adaptarea la mediu, orientarea in spatiu, mentinerea echilibrului, mentinerea starii de veghe si a atentiei, prin activarea corticala.

Ochiul realizeaza o imagine optica a lumii inconjuratoare. Din punct de vedere fizic ochiul se aseamana cu un aparat fotografic, colectand undele luminoase din mediu si proiectandu-le pe retina. În acelasi timp ochiul este si un receptor senzorial foarte complex, avand capacitatea de a transforma imaginile de pe retina in impuls nervos care apoi il transmite ariilor corticale unde ele sunt prelucrate. Din intreaga gama a frecventelor radiatiilor electromagnetice doar a opta parte stimuleaza retina. Aria spectrului vizual este cuprins intre lungimile de unda de 375 nm si 760 nm.

În apropierea spectrului vizibil sunt radiatii infrarosii si ultraviolete. Aceste radiatii au efecte biologice, primele fiind percepute ca radiatii calorice, putand produce arsuri pe cornee, iar celelalte determina fluorescenta cristalinului.

1.1.1 Anatomia ochiului

Analizatorul vizual este format in ultima instanta din retina, la nivelul careia se gasesc receptori sensibili pentru radiatiile luminoase, din caile de transmitere (segmentul intermediar) si zonele de proiectie corticale, unde se face analiza si sinteza informatiilor sosite de la ochi (segmentul central).

La nivelul globului ocular se gaseste capatul periferic al analizatorului, retina. Globul ocular este adapostit in cavitatea orbitei. Între globul ocular si peretele osos al orbitei se afla o capsula adipoasa in care se gasesc muschii extrinseci ai globului ocular. muschi striati cu rol in motilitatea globilor oculari. Globul ocular este format din trei tunici concentrice si din mediile transparente.

Tunica externa este fibroasa si formata din doua portiuni inegale: posterior se afla sclerotica si anterior, corneea. Între sclerotica si cornee se afla santul sclerocornea, in profunzimea caruia se afla canalul Schlemm prin care este resorbita umoarea apoasa spre venele scleroticii.

Corneea este transparenta avasculara si puternic inervata. Sclerotica care ocupa suprafata cea mai mare este tunica opaca conjuctiv-fibroasa, pe care se prind muschii extrinseci ai globului ocular. Este perforata de vasele sanguine si limfatice iar la nivelul polului posterior, in partea inferioara de fibrele nervul optic. Pe fata ei interna se gasesc celule pigmentare.

Tunica medie vasculara prezinta trei segmente care dinspre posterior spre cea anterioara sunt: coroida, corpul ciliar si irisul.

Coroida se intinde posterior de ora seratta, care reprezinta linia dintre coroida si corpul ciliar. În partea posterioara coroida este prevazuta cu un orificiu prin care ies fibrele nervului optic.

Corpul ciliar se afla imediat inaintea orei seratta si prezinta in structura sa muschii ciliari si procesele ciliare.

Muschii ciliari sunt formati din fibre musculare netede, unele radiale, altele circulare. Muschiul ciliar are rol important in procesele de acomodare la distanta, actionand asupra cristalinului prin intermediul ligamentelor suspensoare care alcatuiesc zonula ciliara a lui Zinn, care se insera pe fata externa a capsulei, pe cristaloida, pe care o tensioneaza, mentinand astfel forma de lentila biconvexa a cristalinului. Cristalinul lipsit de ligamentele suspensoare devine sferic datorita compozitiei sale gelatinoase.

Procesele ciliare sunt alcatuite din aglomerari de capilare cu rol in secretia umoarei apoase.

Irisul este o diafragma in partea anterioara a cristalinului care prezinta in mijloc un orificiu numit pupila. Culoarea, aspectul si structura irisului variaza in functie de individ. Din punct de vedere structural, irisul apare format din mai multe straturi. Stroma irisului este bogata in celule pigmentare. Un numar mare de celule pigmentare realizeaza culoarea inchisa bruna, in timp ce o cantitate mica de pigment determina o culoare deschisa, albastra. Tot in aceasta portiune a irisului, in jurul orificiului pupilar se gasesc fibre musculare orientate circular (sfincterul pupilar) si radiar (dilatatorul pupilar). Acesti doi muschi, impreuna cu muschii ciliari formeaza musculatura intrinseca a ochiului. Muschiul sfincter este inervat de fibre parasimpatice provenite din nucleul autonom al nervului oculomotor (III), iar muschiul dilatator din fibre simpatice care provin din cornul lateral al maduvei C8-T2 (centrul irido-dilatator. Irisul are rolul unui diafragm ce permite reglarea cantitatii de lumina ce soseste la retina.

Tunica interna a ochiului este reprezentata de retina. Retina este o membrana fotosensibila responsabila de receptia si transformarea stimulilor luminosi in influx nervos. Din punct de vedere morfologic si functional i se disting doua regiuni: retina vizuala si retina iridociliara care vine in raport cu irisul si corpul ciliar.

1.1.1.1 Structura retinei

Retina vizuala se intinde posterior de ora seratta si prezinta doua regiuni importante:

a. Pata galbena (macula luteea) situata in dreptul axului vizual. La nivelul ei se gasesc mai multe conuri decat bastonase. În centrul maculei se afla o adancitura de 1,5 mm2 numita foveea centralis, in care se gasesc numai conuri

b. Pata oarba (papila optica) situata medial si inferior de pata galbena si care reprezinta locul de iesire a nervului optic si intrare a arterelor globului ocular. La acest nivel nu se gasesc elemente fotosensibile.

În structura retinei se descriu 10 straturi in care intalnim 7 tipuri de celule aflate in relatii sinaptice intre ele. Acestea sunt: celulele fotoreceptoare cu prelungiri in forma de bastonas sau in forma de con, celulele bipolare si celulele multipolare sau ganglionare. În afara de aceste trei tipuri de celule functionale in retina intalnim celulele de sustinere (celule Müller) si celule de asociatie (celulele orizontale si celulele amacrine)

Cele zece straturi ale retinei sunt din spre coroida spre interiorul globului: 1) Stratul epiteliului pigmentar. 2) Stratul conurilor si bastonastelor format din elemente externe ale celulelor vizuale cu conuri si bastonase. 3) Membrana limitanta externa pe care se fixeaza aceste elemente, formata din prelungiri ale celulelor Müller. 4) Stratul granular extern, care cuprinde corpul celular al celulelor cu conuri si bastonase. 5) Stratul plexiform extern care reprezinta sinapsa dintre celulele vizuale si celulele bipolare. 6) Stratul granular intern format din corpii celulari ai celulelor bipolare. 7) Stratul plexiform intern format din sinapsele dintre celulele nervoase bipolare si celulele multipolare (ganglionare). 8) Stratul ganglionar sau stratul celulelor multipolare. 9) Stratul fibrelor nervului optic format din axonii celulelor multipolare. 10) Membrana limitanta interna care limiteaza retina de corpul vitros, format de asemenea din prelungiri ale celulelor Müller.

Celulele cu bastonas sunt celule nervoase modificate in numar de aproximativ 125 milioane, Sunt mai numeroase spre periferia retinei optice. În macula luteea numarul lor este mic iar in fovea centralis lipsesc. Bastonasele sunt adaptate pentru vederea nocturna, pentru lumina slaba, crepusculara. Mai multe celule cu bastonase fac sinapsa cu o singura celula bipolata in zona periferica a retinei. Mai multe celule bipolare fac sinapsa cu o singura celula multipolara. Deci la o celula multipolara corespund intre 90 si 180 celule cu bastonase.

Celulele cu conuri sunt de asemenea celule nervoase modificate, in numar de aproximativ 5,5 milioane. Sunt mai numeroase in macula luteea. În foveea centralis sunt numai celule cu conuri.

Fiecare celula cu con de la nivelul foveei face sinapsa cu o singura celula bipolara, iar aceasta cu o singura celula multipolara. Celulele cu con sunt sensibile pentru vederea diurna, colorata, fiind sensibile la lumina intensa.

Mediile refringente ale ochiului sunt reprezentate de cornee, umoarea apoasa, cristalinul si corpul vitros. Ele au rolul de a refracta razele luminoase. Vor fi prezentate la aparatul dioptric al ochiului.

1.1.1.2 Anexele ochiului

Anexele ochiului se impart in anexe de miscare si anexe de protectie.

Anexele de miscare sunt reprezentate de muschi extrinseci ai globului ocular. Sunt patru muschi drepti (dreptul intern, extern, superior si inferior) si doi oblici (unul superior si altul inferior), formand un trunchi de con cu baza pe sclerotica si varful la nivelul unui inel fibros situat la varful orbitei. Muschii oblici sunt unul superior si altul inferior si se gasesc pe peretele superior si inferior al orbitei.

Miscarile globului ocular sunt miscari conjugate prin conlucrarea bilaterala a mai multor muschi. De ex. miscarea de lateralitate se efectueaza prin contractia dreptului extern de la un ochi, impreuna cu dreptul intern de la ochiul opus. Miscarea de convergenta a ochilor se realizeaza prin contractia ambilor muschi drepti interni. Miscarea in sus se realizeaza prin contractia muschilor drepti superiori si a celor oblici inferiori. Miscarea in jos se realizeaza prin contractia dreptilor inferiori si a oblicilor superiori.

Nervul oculomotor (III) inerveaza oblicul inferior si muschii drepti superior, inferior si intern. Nervul trochlear IV) inerveaza oblicul superior iar nervul abducens (VI) inerveaza dreptul extern.

Anexele de protectie sunt: sprancenele, pleoapele cu genele, conjunctiva si aparatul lacrimal.

1.1.2 Fiziologia analizatorului vizual

Functiile principale ale analizatorului vizual sunt perceptia luminozitatii, a formei si culorii obiectelor din lumea inconjuratoare.

Receptia vizuala se petrece la nivelul ochiului cu ajutorul aparatului optic al ochiului. Ea reprezinta cea mai mare parte a globului ocular, fiind prevazut cu elemente optice puternice, care au capacitatea de a focaliza pe retina, razele luminoase ce cad pe cornee. Acest sistem este asemanator cu un aparat fotografic format din trei sisteme optice: o camera obscura formata din portiunea posterioara a globilor oculari, un sistem de lentile, aparatul dioptric al ochiului si o suprafata fotosensibila unde se desfasoara procesele fotochimice si bioelectrice ale receptiei.

Ochiul este un aparat dioptric cu efecte convergente asupra luminii, reprezentat de cornee si cristalin si un ecran pigmentat, reprezentat de iris. Ochiul reflecta si refracta lumina in proportie de 91%. Puterea totala de refractie a ochiului este de circa 60 de dioptrii, din care corneea are o putere de refractie de 45 d, iar cristalinul in stare relaxata de 15 d si in stare contractata de 30 d.

1.1.2.1 Mediile refringente ale ochiului

Ochiul are patru medii refringente: corneea transparenta, cristalinul, umoarea apoasa si corpul vitros.

Corneea transparenta este un tesut avascular, care preia O2 necesar prin difuzie direct din aerul cu care vine in contact, precum si din structurile inconjuratoare. Aprovizionarea cu glucoza si transferul acidului lactic se face tot prin difuzie, in primul rand, din si in spre umoarea apoasa.

Corneea este bogat inervata, avand o bogata retea de terminatii nervoase libere, sensibile la durere, la presiune, la tact, la cald si la rece. Inervatia apartinand nervilor ciliari lungi si scurti ramuri ale nervului trigemen. Fiind avasculara, transplantele de cornee se pot realiza usor, fiind ferite de pericolul respingerii histologice. În plus, ramurile nervoase se regenereaza in cateva saptamani refacandu-se sensibilitatea corneei.

Cristalinul este o lentila biconvexa convergenta, avasculara, situata intre iris si corpul vitros, constituit din mai multe straturi concentrice de fibre conjunctive, intre care exista o masa amorfa interfibrilara. Este invelit la exterior de o membrana epiteliata numita cristaloida, subtire si foarte elastica pe partea posterioara. Fibrele cristalinului sunt aranjate concentric. Cristalinul se mentine la locul sau printr-un sistem de fibre ligamentare care alcatuieste ligamentul suspensor sau zonula ciliara Zinn.

În compozitia sa chimica exista un continut proteic ridicat ceea ce reprezinta 35% din greutatea sa. Cristalinul absoarbe aproximativ 10% din lumina care patrunde in ochi, absorbtie mai ridicata radiatiilor cu lungime de unda mai mica.

Puterea dioptrica a cristalinului se modifica cu varsta. La nastere ea este in jur de 10 dioptrii. Cu inaintarea in varsta se produce o pierdere a elasticitatii, ceea ce determina scaderea acuitatii vizuale. Cristalinul utilizeaza O2, glucoza si produce acid lactic transportate din spre si in spre umoarea apoasa difuzand prin cristaloida. Traversarea capsulei de catre diferite substante organice sau anorganice nu se face printr-o simpla difuziune, ci cu un consum energetic ca rezultat al activitatii metabolice a stratului epitelial al cristaloidei.

Transparenta capsulei si a cristalinului depinde de starea fizico-chimica a proteinelor constitutive si de proprietatile mediului lichidian din jurul cristalinului. Variatia osmolaritatii umorii apoase sau a corpului vitros vor atrage si variatii de hidratare a cristalinului cu modificarea complexelor proteice, pierderea transparentei si elasticitatii sale.

Corpul vitros este din punct de vedere fizic o substanta amorfa de consistenta unui gel, transparenta si a carui modalitate de formare nu este inca bine cunoscuta. Are rol trofic, sustine si mentine forma globuloasa a ochiului, furnizeaza retinei o serie de substante cum ar fi glucoza, iar din retina se elimina in el cataboliti. Mai are rol termoizolator si protector al retinei fiind un amortizor al socurilor si miscarilor oculare.