Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
Capitolul I..............
I.1. Semnificatia nuntii...........
I.2. Descrierea obiceiului.........
Capitolul II.............
II.2.Material musical propriu zis......
II.2.Materiale sintetizate ale componentelor morfologice...
II.2.1.Tabele sintetizate pentru forma..............
II.2.2. Reprezentarea grafica a formei....
II.2.3. Material sonor(scari)
II.2.4. Profilul melodic al motivelor in inceputurile octosilabice...
II.2.5. Structura metroritmica a refrenelor.............
II.2.6. Clasificarea literara a refrenelor...
II.2.7. Fisele Analitice........
Capitolul III. Generalitati si concluzii despre acest gen.
III.1. Rit de trecere........
III.2. Consideratii bibliografice privind genul.....
III.3. Morfologia cantecului de mireasa in Transilvania........
III.4. Constituienti morfologici...
Capitolul IV.......
IV.1. Texte poetice......
IV.2. Analiza si interpretarea tectelor poetice......
Anexa
1. Glosar de termini
2. Tabel sintetizant
3. Harta
4. Iconografie
5. Bibliografie

Alte date

?

Partea I

CAPITOLUL I NUNTA

I.1. Semnificatia nuntii

Al doilea eveniment mare in viata sateanului roman este nunta, socotita din vechime o taina nasterea si moartea. Nunta este un moment de trecere a tinerilor in categoria oamenilor maturi, un complex de practice, de rituri si manifestari, o modalitate prin care se duce la indeplinirea si se realizeaza casatoria.

Nunta poate fi comparata cu amiaza, atata timp cat nasterii ii cuprind zorii vietii, iar mortii amurgul. In aceasta “amiaza” omul devine un participant activ,constient fiind in ceasul de floare al vietii sale.

Nuntii i se poate atribui notiunea de spectacol, la care participa intreaga colectivitate pentru a sustine bucuria mirilor – principalele personaje(iesind mai mult in evidenta, datorita tristetii, determinata de parasirea casei parintesti), acestora alaturandu-se socrii mari si mici, nunii, vorniceii, drustele, brazdarul si bineinteles lautarii.

Principalele personaje sunt transfigurate in fiinite exceptionale, asemenea basmelor din batrani, cand “tanarul imparat plecat in zori la vanatoare(…) da peste urma unei pasari de pe alte taramuri, mireasma unei flori de pe rai, o picatura de roua tainica, ramasa nesvantata inca pe pamant la acest deplin al zilei”.

Drumul in cautarea acestei flori pasari, este luminat de catre steaua calatoare care se va opri deasupra”salasului de vietuitoare” al acesteia, asemenea Stelei Magilor.

Nunta propriu-zisa , incepe atunci cand in fata imparatului este adusa floarea pasare(“floarea de rai este mireasa, care creste undeva unde nu poate cunoaste rodnicia”), cei doi devenind Mire si respective, Mireasa.

Desfasurarea nuntii capata sensul absolute in momentul ungerii cu Mopov de unde vine Mirele si Mireasa, myron insemnand mireasma, slava si curatia launtrica. Trairile interioare, mult prea puternice pentru a fi inabusite, doar in inimi, vor fi exteriorizate prin gesturi de iubire asemenea inelului daruit ca simbol al credintei vesnice(cercul, ochiul de aur, simbolizand o legatura continua a iubirii in circuitul vietii). In acest ceremonial”omul incheie un pact pecetluit cu acest ochi de aur nevazut, deschis in palma pamantului”.

La poarta Miresei are loc dialogul premergator cununiei cu Crainicii Mirelui care sunt lasati in afara usilor inchise, pentru a li se cere socoteala.

Vornicii Mirelui si ai Miresei poarta acest dialog in fata Portii inchise. Pentru ca poarta sa fie deschisa Mirele trebuie sa se desprinda de lumea sensitiva, sa jertfeasca, sa se dovedeasca un bun cunoscator al firii bunurilor”…din baiat sa poata deveni iubit, frate si barbat…”

La fel Mireasa, din floare si ciuta”…trebuie sa creasca spre virtutiile rodnice ale unei maici, devenind iubita, sora si mireasa….persoana cu capul mare impodobit sub barbie…”

Intaiul moment al nuntii este desprinderea de casa, deschiderea portilor si iesirea catre gradina, iar al doilea moment este cununia, unirea pe vecie a vietilor celor doi tineri, conform legilor universale ale iubirii pure. Aceasta iubire nu ar fi putut fi impartasita fara sacrificiile mirelui in incercarea lui de a deschide Poarta inchisa care-i despartea pe cei doi.

Poporul roman a rostit in mai multe feluri un singur lucru:”nu exista rodnicie fara iesire din sine, fara sacrificiu, nu exista nunta fara iesirea din matca solitara acaparatoare. Intr-o buna zi trebuie sa pleci, apele nu mai sunt bune, cerul apasator, incepe bolirea si trebuie sa iesi, sa te rupi din tarana pentru alte dimensiuni, intr-o buna zi natura incepe sa vorbeasca; oii iarba nu-i mai place si spune: pe la apus de soare trebuie sa mori, sau intr-o noapte piatra striga: zidul rau ma strange copilasul plange, precum si in fata portilor inchise omul descoperit este strans de gat de nu va raspunde, ca umbra-i mai groasa pe deasura noastra:

Asta lume are

O umbra mai mare

Care-i cea mai groasa

Si-i deasupra noastra:

Umbra cerului.”

I. 2. Descriere obiceiului

La jocurile din sarbatori, ca si la petrecerile de peste an, feciorii insuratei isi aleg cate o fata, pe care o cred ei mai potrivita, cu care se “lovesc”, sau altfel spus se potrivesc, asa cum se potriveste sacul cu peticul.In tot timpul ce urmeaza dupa asta, el cauta s-o cunoasca mai bine, mai glumeste cu ea, pana sendragesc de-a binelea si ajung la concluzia ca ar fi bines a se casatoreasca, deoarece se potrivesc.Apoi tine sfat cu “batranii” lui, impartasindu-le dorinta, iar acestia urmeaza sa afle ce zestre ar avea fata, daca e bogata sau saraca. Dupa ce aceste lucruri sunt lamurite, urmeaza petitul.

Petitul ori cerutul se face astfel; tanarul care doreste sa se casatoreasca pleaca la parintii fetei, fiind insotit de tatal sau, sau de vreo alta ruda, prieten, ori fruntas al satului, mai lunad cu ei si o femeie poreclita “pocleata”, care de regula, e buna de gura si care cunoaste dupa trasaturile fetei, cat e de harnica fata. In unele zone din Ardeal, mirele este insotit de parinti si de un barbat mai bun de gura numit staroste care poarta discutia cu parintii fetei. Petirea se face duminica, lunea ori joia, dar numai cand aceste zile se stiu ca-s norocoase.

Ajunsi la locul dorit, intra in casa si zic;”Sa deie Dumnezeu noroc!” si li se raspunde ”Asculte-ve Dumnezeu si va deie si voua numai bine ! ’’. Stapanul casei, ii pofteste pe petitori sa ocupe loc pe laite, iar pe fecior si parintii acestuia, ca pe cei mai de frunte si mai placuti oaspeti, ii aseaza la masa in capatul cinstei. Dicutia fiind in toi unul dintre petitori spune : "D-apoi cinstiti oameni de omenie, noi am venit cu treaba la dumneavoastra, ca bunul Dumnezeu ne-a dat noua un fecior si vedem ca si la dumneavoastra v-a dat o fetita. Noi am dori, daca va vrea si Dumnezeu sa dati fetita voastra dupa feciorul nostru, caci noi va cunoastem si voi pe noi de-asemenea si stiti zicala batranilor, ca sa nu lasi calea cea cunoscuta si batuta, pentru cea necunoscuta si nebatuta, ca vorba ceea ; »paste iarba pe care o cunosti »"