Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Alte date

?

INTRODUCERE

Razboaiele par a fi de neoprit; nu s-a inventat inca o lege mondiala care sa garanteze dreptul la pace [1 Liubita Raichici - Partea vizibila a dezastrului, tema sustinuta in cadrul seminarului international – Iugoslavia, un ultim semnal de alarma pentru salvarea bunurilor culturale cu valoare internationala, Editura V.I.S. PRINT, Bucuresti, 2000, pp. 60 – 63.]. Însasi razboaiele se incearca a fi oprite prin alte razboaie. Unele razboaie se vor a fi mai indreptatite decat altele, scopul lor considerandu-se a fi mai moral sau mai uman.

Razboaiele par sa fie de neoprit. Nu mai incercam sa oprim razboaiele, cel mult, incercam sa controlam modul in care se desfasoara, mijloacele cu care se duc, tintele pe care le stabilesc. Nu putem opri razboaiele, ele dainuie din cele mai vechi timpuri si par sa fie eterne. Întelegand acest lucru, oamenii si-au propus realizarea unui sistem juridic prin care razboaiele sa se supuna unor reguli, prin care razboaiele sa poata fi controlate in ceea ce priveste anumite aspecte ale sale.

Umanitatea s-a devalizat singura in urma razboaielor pe care, ea insasi le-a pornit. O cat de simplista analiza asupra istoriei ar putea, fara echivoc, sa ilustreze perpetua existenta a razboaielor, precum si a pierderilor suferite in timpul desfasurarii lor. Razboaiele nu au incetat niciodata, au evoluat odata cu oamenii si au continuat sa produca pierderi materiale si umane.

Nu am reusit sa oprim razboaiele, dar am reusit, totusi, sa cream un sistem prin care sa diminuam pierderile si sa asiguram drepturi, sa protejam oameni, bunuri si locuri, chiar si in astfel de situatii limita. S-a incercat evitarea raului superfluu.

Vorbim in cadrul acestei lucrari despre protectia bunurilor culturale in cazul unui conflict armat, geneza si evolutia acestui sistem de protectie.

Initial, pe timpul conflictelor armate nimeni nu se putea gandi la necesitatea de a asigura protectie pentru un loc anume sau pentru o creatie culturala. Pana cand, privind in urma, s-a realizat faptul ca pierderile erau enorme, dar, mai ales, aceste pierderi erau iremediabile. Oamenii au inteles ca nu pot lasa ca razboaiele sa se desfasoare oricum, au inteles ca este necesar ca asupra lor sa se manifeste o forma de control, iar acest control nu se putea materializa decat prin instituirea unui regim juridic.

Bunurile culturale, chintesenta a spiritului uman, constituie o depasire a spatiului si a timpului. Existenta lor vorbeste despre timpuri si spatii ancestrale sau despre orice timp si orice spatiu; ea vorbeste despre oameni, despre epoci, despre obiceiuri, despre credinte. Bunurile culturale, oricare le-ar fi originea, vorbesc despre destinul umanitatii - nasterea si evolutia sa, despre diversitatea si, in acelasi timp si in mod paradoxal, despre unitatea umanitatii. A lasa evenimente precum conflictele, care, oricum nu fac cinste fiintei umane, sa distruga aceste bunuri culturale, constituie o greseala enorma, care, din fericire, a fost semnalata si, in mare parte, rezolvata.

Lucrarea de fata vorbeste tocmai despre aceste eforturi, facute pentru prevenirea distrugerilor de bunuri culturale, pentru evitarea lor.

Pe de alta parte, lucrarea prezinta situatii, conflicte in care bunurile culturale au fost distruse cu incalcarea reglementarilor Conventiilor existente in acest sens, precum si cazuri in care, bunurile culturale au fost distruse, statele in conflict nefiind Parti in cadrul acestor Conventii. De asemenea, se vorbeste despre eforturile care se fac in vederea imbunatatirii sistemului de protectie a bunurilor culturale, activitatile care au loc in acest sens si despre organizatiile implicate.

Pe langa prezentarea cadrului legislativ, care reglementeaza protectia bunurilor culturale in cazul unui conflict armat, lucrarea urmareste sa creeze si o perspectiva asupra importantei reale a bunurilor culturale in interiorul umanitatii, a insemnatatii acestora.

Conflictele contemporane arata ca distrugerile de bunuri culturale sunt, in multe cazuri, concepute ca acte deliberate, avand ca scop stergerea identitatii unui popor, constiinta sa colectiva, sensul sau de apartenenta, istoria sa, traditiile sale, manifestarile tangibile ale culturii si credintei sale. Din acest motiv, dreptul international arata o preocupare deosebita pentru elaborarea unui cadru juridic specific in acest sens. Este vorba despre bunuri care prezinta o puternica legatura cu popoarele si identitatea acestora; aceasta afecteaza, implicit, fiecare individ care se recunoaste in acea identitate. Ofensa adusa unuia din aceste bunuri este o jignire adusa fiintei umane, alterand in acelasi timp drepturile sale subiective. De aici reiese necesitatea ca bunurile culturale sa fie intelese ca valori si destinatare ale unei protectii aparte. [2Ionel Closca, Ion Suceava - Tratat de drept international umanitar, ARDU, Bucuresti, 2000, p. 543.]

CAPITOLUL I

CLARIFIC?RI CONCEPTUALE

1.1. Consideratii preliminare

O analiza asupra bunurilor culturale ne obliga, inevitabil, la o analiza, la o corelatie a acestora cu fiinta umana, creatorul lor. Omul si bunul cultural au evoluat impreuna, istoria unuia implica istoria si celuilalt. Întelegerea omului sau a bunului cultural nu se poate realiza independent unul de celalalt, ei constituind impreuna parti ale aceluiasi destin.

În decursul evolutiei sale, omul a perseverat in a se defini pe sine. Definitiile, explicatiile au fost multe, variate, mai mult sau mai putin complexe, dar au fost, cu siguranta, tot timpul, insuficiente. Filosofi, antropologi, biologi sau psihologi, cu totii au incercat o definitie.

Platon a spus ca omul este „o fiinta bipeda, fara pene si cu unghii late”; Aristotel considera omul „un animal social”, Pascal „o trestie cugetatoare”, Bergson definea omul ca „un creator de unelte”, Blaga vedea omul ca pe singura fiinta capabila sa intre „in contact cu misterul si sa aiba un destin creator”. Descrierile ar putea continua, dar raportandu-ne la prezent, putem face observatia ca se prefera astazi conceptul de om ca fiinta simbolica, acesta fiind singurul capabil sa creeze simboluri si sa lucreze cu ele. În acest context putem sa intelegem afirmatia domnului profesor Closca, potrivit caruia „un razboinic nu are satisfactie mai mare decat aceea provocata de distrugerea simbolului adversarului” [3Ionel Closca, Ion Suceava - Tratat de dreplinternational umanitar, Editura V.I.S., Bucuresti, 2000, p. 339.]. Simbolurile umane sunt insasi fiinta umana, in ele poti regasi un individ, o natiune sau intreaga specie umana, poti regasi un timp si un spatiu. Acestea sunt bunurile culturale, creatiile umane care reprezinta omul insusi.

Bunul cultural este mereu in pericol daca se tine cont de dezvoltarea umanitatii si exprimarea identitatii individuale si etnice. Pe langa amenintarile majore, apa, foc, cutremure, acestea sunt amenintate de pericolele clasice precum furtul, exportul ilicit, actele de vandalism etc. Pe langa acestea se adauga si riscurile la care bunurile culturale se supun in cazul unui conflict armat: distrugerile, furtul. Aceste din urma amenintari se incearca a fi inlaturate prin mijloace diverse precum prevederile tratatelor internationale sau cele ale legislatiei nationale. Prin urmare, protectia bunurilor culturale este o parte a dreptului international si a celui national, deopotriva. Producerea culturii este o exprimare a vietii omenesti, a intregii evolutii a umanitatii de-a lungul istoriei. Rezultatele sunt obiecte de arta, valori culturale, idei, descoperiri stiintifice. Ele duc la definirea sau descoperirea unei societati sau a unui popor. De aceea, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca scopul razboaielor a fost distrugerea bunurilor culturale produse de fiecare popor sau aproprierea acestora. În acest sens, reprezentantii statului se straduiesc de mai mult de o suta de ani sa elaboreze norme de protejare a bunurilor culturale impotriva furturilor si distrugerilor care au loc in timpul unui razboi.

Protectia bunurilor culturale prezinta mai multe aspecte, in functie de mai multe criterii.

Un prim aspect ar fi acela al starii in care se afla statul in care se gasesc bunurile culturale: de pace sau de razboi.