Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

Cuprins
Preliminarii............2
I. Notiunea si actualitatea subiectului........2
II. Notiunea de Taina5
1. Sfintele Taine............5
2. Fiinta Tainelor..........6
3. Deosebiri interconfesionale cu privire la lucrarea Tainelor8
4. Numarul tainelor.......9
III. Notiunea de Taina a Hirotoniei............11
Introducere...........19
I. Legislatia canonica ortodoxa.19
1. Canoanele Apostolice22
2. Canoanele Sinoadelor Ecumenice22
3. Canoanele Sinoadelor Locale.....23
4. Canoanele Sf. Parinti24
II. Codul de Drept Canonic Romano-catolic26
1. Revizuirea si reinnoirea legilor canonice.....26
2. Papa Ioan Paul II - promotor al revizuirii Codului.......27
3. Necesitatea schimbarii si reinnoiriiCodului din 1917, voita si ceruta de Conciliul II Vatican.28
4. Revizuirea si reinnoirea Codului Canonic din 1917 s-a facut in lumina principiilor eclesiologice afirmate de Conciliul II Vatican..............28
5. Actul de promulgare a noului Cod Canonic, expresie invederata a primatului papal......29
6. Izvoarele principale ale Codului de Drept Canonic........29
7. Observatii finale....30
A. Marturii ale traditiei si doctrinei canonice ortodoxe din primul mileniu privind administrarea Sfintei Taine a Hirotoniei......32
I. Notiunea si impartirea ierarhiei bisericesti............32
1. Ierarhia sacramentala..............33
2. Ierarhia jurisdictionala............36
II. Administrarea Tainei Hirotoniei........38
1. Timp....38
2. Loc......39
3. Savirsitor.............39
4. Primitorii.............41
5. Materia Tainei.......47
6. Formula Tainei......47
7. Conditiile legalitatii Hirotoniei.48
8. Efectele juridice ale administrarii Tainei Hirotoniei.....49
9. Drepturile si datoriile clericilor.60
B. Administrarea Tainei Hirotoniei dupa Codul de Drept Canonic.........63
I. Constitutia ierarhica a Bisericii..........63
1. Introducere.........63
2. Chemarea si instruirea celor 12 Apostoli...64
3. Episcopii - urmasi ai Apostolilor.............64
4. Caracterul sacramental al episcopatului...65
5. Treptele sacramentului preotesc..............66
II. Administrarea Tainei Hirotoniei.........71
1. Formarea preoteasca.............71
2. Celebrantul sacramentului......77
3. Primitorii sacramentului........80
4. Celebrarea sacramentului.......88
5. Pierderea starii clericale.........92
6. Obligatiile si drepturile clericilor.............94
C. Evaluarea eclesiologico-canonica a administrarii Tainei Hirotoniei dupa legislatia canonica a celor doua biserici.96
I. Evaluare eclesiologico-canonica a constitutiei ierarhice a celor doua Biserici.96
1. Puncte comune............96
2. Puncte divergente........98
II.Evaluare eclesiologico-canonica a administrarii Sfintei Taine a Hirotoniei............102
1. Puncte similare..........102
2. Puncte divergente.......103
3. Problema canonicitatii Tainei Hirotoniei........108
III. Premise ale actualului dialog ortodox-romano-catolic privind Sf. Taina a Preotiei........111
Concluzii.....
Bibliografie..............
Cuprins.....

Alte date

?

Preliminarii

I. Motivatia si actualitatea subiectului

Învatatura fundamentala a crestinismului este ca omenirea a fost eliberata din osanda pacatului prin jertfa de pe cruce si prin triumful asupra mortii a Dumnezeu-Omului, Iisus Hristos.

Dupa caderea in pacat a primilor oameni, intre Dumnezeu si creatia Sa s-a deschis abisul pacatului, pe care nici o forta din lume nu-l putea umple. Zadarnic s-au inaltat altare si temple, zadarnic se aduceau tamaieri si sacrificii sangeroase, nici o actiune umana si nici o jertfa nu era in stare sa restabileasca puntea de legatura intre Creator si faptura Sa.

Întelepciunea divina a aflat insa calea pacii. Aceasta a fost intruparea celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, Cuvantul vesnic al lui Dumnezeu.

Prin smerenia Sa in chipul robului, prin patimi moarte si inviere golul despartitor dintre om si Tatal s-a surpat, pacatele au fost iertate, firea lui Adam s-a restaurat, iar omenirea intreaga a fost restabilita in comuniunea dragostei Ziditorului.

Prin jertfa de pe cruce s-a infiintat Biserica in chip nevazut (Fapte 20,28).

Ceea ce s-a infaptuit o singura data pe Golgota trebuia sa se actualizeze pentru toate generatiile care aveau sa creada in Fiul lui Dumnezeu. Jertfa ispasitoare si lucrarea arhiereasca a Mantuitorului se cerea innoita permanent, ca din roadele ei sa se indulceasca toti acei care aveau sa sufere de ranile pacatelor. Era nevoie de persoane care sa devina centre intermediare vizibile ale harului lui Dumnezeu.

Însasi conditia umana postuleaza aceasta necesitate. Daca am fi spirite pure, am putea participa al viata divina in mod direct, am putea beneficia de darurile castigate pe Golgota fara nici un intermediar. Dar noi avem o structura dihotomica. Starea noastra corporala implica lucrari vazute, concrete, care ating trupul nostru in continuare si il pun in legatura cu izvoarele puterii dumnezeiesti.

Acestea sunt Sfintele Taine, lucrari vazute, instituite de Hristos in Biserica Lui, prin care se impartaseste credinciosilor darurile cele nevazute ale Duhului Sfant.

Aceasta este o alta invatatura de baza a Bisericii, si anume realitatea preotiei sacramentale, slujirea unor persoane special randuite de Mantuitorul ca sa implineasca lucrarile sfintitoare si sa continue misiunea Lui pe pamant.

Prin instituirea ei divina, preotia sacramentala tine de fiinta Bisericii si o exprima, caci unde nu este preotie sacramentala, nu este nici ecclesia, deoarece Biserica este o comunitate sacramentala cu iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu, asezati de Hristos prin Duhul Sau.

Pe aceste persoane le alege si le sfinteste El insusi prin Taina hirotoniei. Sf. Parinti si Biserica au scris foarte mult despre taina hirotoniei. Sf. Ioan Gura de Aur: „Daca nu poti intra in imparatia cerurilor, de nu te nasti din apa si din Duh (Ioan 3,5), daca pierzi viata vesnica, de nu mananci Trupul Domnului si de nu bei Sangele lui (Ioan 6,54), iar daca toate acestea nu se savarsesc altfel decat prin mainile acelea sfinte ale preotilor, atunci cum vei putea fara preoti sa scapi de focul gheenei sau sa dobandesti cununile cele pregatite.” [1 Sf. Ioan Gura de Aur, „Despre preotie”, Bucuresti 1998, cartea a II-a, cap. VI, p. 66] Sf. Grigorie de Nazianz: „Dar sa ne inchipuim ca cel ce vrea sa se faca preot nu este rau, ca a ajuns la cea mai inalta treapta a virtutii. Totusi nu vad ce stiinta trebuie sa aiba acest om si in ce puteri sufletesti sa se increada, ca sa indrazneasca la aceasta dregatorie. Ca mie mi se pare, intr-adevar, ca preotia, arta de a conduce pe om – fiinta cea mai complexa si mai felurita in gand si fapte – este arta artelor si stiinta stiintelor. Îti vei da seama de aceasta daca pui fata in fata preotia cu medicina, stiinta vindecarii sufletelor cu stiinta vindecarii trupurilor. Comparandu-le, vei vedea ca medicina e grea, dar preotia este si mai grea, si mai de pret; si prin natura materiei si prin puterea stiintei, si prin scopul lucrarii ei.” [2 Sf. Grigorie de Nazianz, „Cuvant de aparare pentru fuga din Pont, sau desspre preotie” Bucuresti, 1998, cap. 16, p. 181-182] Sf. Efrem Sirul: „Ai vazut ,omule, stralucitoare facere de minuni? Ai vazut cum treapta sfanta a preotiei curata cu lesnire intinaciunile sufletelor? Binecuvantat fie Mantuitorul, Care a randuit pe pamant acest prea stralucit si curatitor dar care a luminat cu har pe preoti ca sa lumineze ca niste luminatori in lume!” [3 Sf. Efrem Sirul, „Cuvant despre preotie”, Bucuresti, 1998, p. 243]

În fata celor expuse pana acum si coplesiti de marturiile Sf. Parinti citate mai sus, aceasta lucrare isi propune sa realizeze o evaluare eclesiologica a Sfintei Taine a hirotoniei, pentru a evidentia sublimitatea sacerdotiului, asa cum se regaseste formulat in gandirea si spiritualitatea patristica.

În acelasi timp, lucrarea isi propune sa surprinda in contrast cu gandirea si opera patristica a primului mileniu crestin abaterile intervenite in viata Bisericii odata cu schisma de la 1054.

Precizarile aceleiasi lucrari se impun in contextul in care in lumea crestina contemporana, si in special Biserica Apuseana, se integreaza o criza spirituala si o intelegere eronata sub anumite aspecte a Sfintei Taine a hirotoniei.

Lucrarea va cauta sa arate acele aspecte ale doctrinei canonice catolice prin care Biserica Romei, potrivit unor interese de timp si spatiu, s-a indepartat de spiritul genuin, patristic a legislatiei canonice din primele veacuri crestine, fapt pentru care s-a ajuns la secularizarea si desacralizarea crunta in care se afla astazi.

II. Notiunea de taina

1. Sfintele Taine.

Îndreptarea si sfintirea omului se infaptuieste in Biserica, trupul tainic al Mantuitorului, cu care El petrece pururea si careia i-a dat puterea si mijloacele de impartasire a mantuirii. (Teologia dogmatica si simbolica vol. II, Bucuresti, 1958, p. 826)

De aceea Sf. Taine sunt mijloacele externe si sensibile prin care biserica impartaseste harul sfintitor ce se revarsa prin jertfa crucii, prin Sfantul Duh, celor ce fac parte din Biserica lui Hristos.

“La baza invataturii despre taine a Bisericii Ortodoxe sta increderea in putinta lucrarii duhului dumnezeiesc printr-un om asupra altui om, prin mijlocirea trupurilor si a materiei dintre ele, in ambianta Bisericii, ca trup tainic al lui Hristos. E increderea ca Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei cosmice in general si asupra altor persoane.” [4 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, „Teologia dogmatica ortodoxa”, vol III, Bucuresti, 1978, p. 78]

În Taina nu se poate o bariera clara intre actiunea persoanei umane si puterea Duhului dumnezeiesc, intrucat savarsitorul Tainei, preotul, fiind reprezentantul Bisericii, prin el lucreaza Sfantul Duh in Sf. Taine.

Etimologic, cuvantul taina (mister) vine din limba greaca de la ????????? si inseamna un lucru tainuit, ascuns, secret, ce nu poate fi cuprins cu mintea.

Desi are un inteles larg, notiunea de taina are si un inteles restrans. În acesta din urma, tainele sunt acele lucrari sfinte vizibile, intemeiate de Mantuitorul Hristos si savarsite de El si in Biserica prin episcopi si preoti, lucrari prin care se comunica celor ce se impartasesc de ele harul divin in chip nevazut. Cu toate ca se comunica prin forme perceptibile, esenta Tainei constituind-o harul, ramane ascunsa, nevazuta si nu poate fi cuprinsa cu mintea.

Marturisirea ortodoxa da Tainei urmatoarea definitie: “Taina este o lucrare sfanta care, sub o forma vazuta, impartaseste sufletului credinciosului harul cel nevazut al lui Dumnezeu. Randuita de Hristos, fiecare credincios primeste prin ea harul dumnezeiesc.” [5 „Marturisirea de credinta a Bisericii Ortodoxe” trad. de prof. Alex Elian, Bucuresti, 1981, p. 91]

La romano catolici, Codul de drept canonic semnat de insusi Ioan Paul al II-lea defineste notiunea de sacrament (taina) prin canonul 840: „Sacramentele Noului Testament, investite de Hristos si incredintate Bisericii, ca actiuni ale lui Hristos si ale Bisericii, sunt semne si mijloace prin care credinta se manifesta, se intareste si se aduce lui Dumnezeu cult public si se realizeaza sfintirea oamenilor si de aceea contribuie la crearea, intarirea si manifestarea comuniunii ecleziale; prin urmare, atat slujitorii sacri, cat si ceilalti credinciosi celebrandu-le, trebuie sa aiba cea mai mare veneratie si zelul necesar.”

O opinie importanta a teologului catolic M. J. Scheeben, care vorbeste despre notiunea sacramentalitatii ce patrunde toata Biserica si in toata iconomia mantuirii, considera ca caracterul de mister al Bisericii se manifesta prin excelenta in sacramente si in raport cu ele, prin ele se exercita forta supranaturala a acestui organism. [6 M. J. Scheeben, „Le mystere de l’Eglise et du ses sacraments”, Paris1946, p. 107, apud Pr. Prof. Dr. D. Staniloae, „Fiinta Tainelor in cele trei confesiuni”, in rev. „Ortodoxia”, anul 8, nr. 1/1956, p. 3-29]

Tainele, in viziunea Bisericii Romano catolice, in parte comunica gratia supranaturala a acestei sacramentalitati a Bisericii, realizate prin misterul intruparii si comunitatea cu Iisus Hristos, unirea cea mai intima dintre om si Dumnezeu.

2. Fiinta tainelor (deosebiri ortodoxie si catolicism).

Dupa ortodocsi si catolici, Tainele sunt mijloace de comunicare a harului dumnezeiesc, fiind definite in diferite chipuri: semne vazute care transmit harul nevazut (Fericitul Augustin); organe care aduc celor initiati harul in chip necesar, fiind alcatuite dintr-un element natural si unul supranatural (Patriarhul Dositei al Ierusalimului); forme vazute ale harului nevazut (Sinodul tridentin); sau cu o definitie mai moderna: ceremonii infiintate de Dumnezeu care indica si totodata comunica harul nevazut (Hristos Androutsos).

Puterea Sf. Taine izvoraste din moartea pe cruce a Domnului, fiind manifestari vazute ale puterii rascumparatoare a Mantuitorului, mijloace prin care Hristos isi prelungeste lucrarea si prezenta Sa nevazuta dar reala in Biserica.

O mica deosebire de conceptie intre ortodocsi si catolici asupra fiintei Tainelor se poate constata in chiar termenii de care se foloseste fiecare pentru denumirea Tainelor: ortodocsii intrebuinteaza de preferinta termenul de „taina” aproape exclusiv (gr. ?????????), punand accentul pe ceea ce e nevazut, spiritual in lucrarile sfinte (mostenirea spiritului elenistic si oriental), pe cand catolicii folosesc termenul de sacramentum (de la sacer = sfant)punand deci accentul pe latura ceremoniala, vazuta a lucrarilor sfinte (mostenirea spiritului roman, preocupat de ceea ce este mai mult exterior, formal si legal).

În ceea ce priveste legatura dintre materie si har in fiinta Tainelor, la catolici au fost doua conceptii: una formulata de Duns Scotul, dupa care Tainele nu contin, ci numai aduc, provoaca sau mijlocesc coborarea harului in om, si alta sustinuta de Toma d’Aquino, dupa care Tainele nu numai ca mijlocesc harul, dar il si contin (aceasta din urma a fost aprobata la Sinodul tridentin, admisa si in Ortodoxie). [7 Pr. Prof. Ene Braniste, „Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine”, in „Ortodoxia”, anul 11, nr. 4/1959, p. 499-518]

Parintele Staniloae, sprijinindu-se pe teologia Sf. Maxim Marturisitorul, vorbeste despre harul Tainelor, pe de o parte ca energie necreata dumnezeiasca, iar pe de alta parte ca fazele prin care a trecut umanitatea lui Hristos, sau energia dumnezeiasca ce poate lua in om forme de virtute, de iubire si de viata spirituala tot mai inalt, dar aceasta prin lucrarea harului.

În afirmarea acestei invataturi, Biserica Ortodoxa se dovedeste consecventa cu considerarea Tainelor ca mijloace de extensiune a lui Hristos in oameni, cu derivarea Tainelor in sens restrans din misterul originar care este Hristos.

Nu aceeasi consecventa o dovedeste catolicismul. Am vazut cat s-a straduit Schreeben sa evidentieze ca Tainele decat manifestari ale sacralitatii Bisericii, care nu inseamna decat prezenta lui Hristos in ea.

Obligati de doctrina catolica despre gratia necreata, teologii catolici trebuie sa spuna ca in Taine primesc gratia meritata de Hristos, dar nu o gratie din Hristos.

Odo Castel are meritul de a fi inceput in teologia catolica - si deocamdata impotriva ei - o adevarata lupta pentru ideea Parintilor ca in Taine primim pe Hristos insusi in actele Sale mantuitoare, nu numai o gratie creata deosebita de El. [8 D. Staniloae, art. cit., p. 13]

3. Deosebiri cu privire la lucrarea Tainelor

Ne folosim de articolul parintelui Ene Braniste „Deosebiri interconfesionale cu privire la Sf. Taine”, pentru a intelege deosebirile cu privire la lucrarea Tainelor si diferentele existente intre ortodocsi si romano – catolici.