Pagina documente » Stiinte Economice » Controlul financiar exercitat de curtea de conturi asupra contului bugetului de stat

Despre lucrare

lucrare-licenta-controlul-financiar-exercitat-de-curtea-de-conturi-asupra-contului-bugetului-de-stat
Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.
lucrare-licenta-controlul-financiar-exercitat-de-curtea-de-conturi-asupra-contului-bugetului-de-stat


Cuprins

CUPRINS
Prefata ......
Capitolul I
CONTROLUL FINANCIAR . ASPECTE TEORETICE
I.1.
Controlul financiar in Rominia . Scurt istoric ............

I.2.
Definitii, clasificare, obiective, functii ......

I.3.
Organizarea controlului financiar .......... ........ ...

I.4.
Metodologia de exercitare a controlului financiar .........


Capitolul II
CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT DE CURTEA DE CONTURI A ROMiNIEI
II.1.
Organizare si conducere .......

II.2.
Atributii de control, audit, raportare si avizare ............

II.3.
Valorificarea constatarilor rezultate din control si audit ...


Capitolul III
BUGETUL PUBLIC. ASPECTE TEORETICE
III.1.
Definitii, forme ....

III.2.
Principiile elaborarii si executarii bugetului public ......

III.3.
Structura bugetului de stat. Clasificatia bugetara ..........

III.4.
Executia bugetului public. Contul de executie bugetara ...


Capitolul IV
CONTROLUL CONTULUI DE EXECUTIE A BUGETULUI DE STAT PE ANUL 2003 iNTOCMIT DE MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI
IV.1.
Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prezentare generala ...........

IV.2.
Contul de executie a bugetului de stat intocmit de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului ... ........

IV.3.
Aspecte rezultate din controlul contului de executie intocmit de Ministerul Transorturilor, Constructiilor si Turismului ... ............


Concluzii si propuneri ....
Bibliografie ..

EXTRAS DIN DOCUMENT

?

Capitolul I

CONTROLUL FINANCIAR. ASPECTE TEORETICE

I.1. Controlul financiar in Romania. Scurt istoric

Indiferent de forma sa de organizare, statul si-a creat intotdeauna sisteme de control ale caror obiective principale au vizat, in cele mai multe cazuri, activitatea de urmarire si de realizare a obligatiilor financiare ale cetatenilor fata de institutiile sale.

Primele dovezi ale existentei structurilor de control ale statului in spatiul carpato-danubiano-pontic dateaza din secolul al XIV-lea. În procesul de cristalizare, statele medievale romanesti nou infiintate si-au conceput o serie de structuri de control fiscal formate din slujbasi, al caror principal scop era sa asigure colectarea birurilor1 si a dijmelor2 de la populatie.

Baza acestei structuri a fost preluata de catre autoritatile domnesti de la mongoli si mauri, popoare migratoare si cotropitoare care, in perioada dominatiei spatiului romanesc, au organizat o activitate foarte sustinuta de urmarire a birurilor de tot felul impuse populatiei autohtone.

Situatia a dobandit accente deosebite dupa instaurarea dominatiei otomane drept consecinta a introducerii, de catre aceasta, a unui inrobitor regim fiscal impus Principatelor Romanesti si constituit, in principal, din obligatia de plata a haraciului3.

În vederea satisfacerii exigentelor mereu sporite ale Portii Otomane, atat a celor materiale, dar mai ales a celor financiare, domnitorii din Principatele Romanesti au fost constransi sa instituie o structura foarte puternica de urmarire si control a incasarii, de la populatie, a acestora.

Cu toate ca se manifesta printr-o accentuata tenta pragmatica, actiunea nu avea, totusi, un caracter organizat, deoarece nu exista o evidenta exacta a birurilor si a darilor si nici a nivelurilor acestora.

Însa dezvoltarea statului medieval a fost insotita si de perfectionarea aparatului de colectare a banilor instituit pe langa curtile domnesti.

Astfel, prin reforma fiscala creata de catre domnitorul Matei Basarab, in anul 1635, in Tara Romaneasca, s-au urmarit atat diversificarea obligatiilor fiscale, cat si repartizarea darilor pe unitati teritoriale si realizarea evidentei contribuabililor.

Tot in aceasta perioada a aparut pentru prima data si ideea de buget general sub denumirea de vistierie4, ca instrument de gestionare a veniturilor si cheltuielilor.

Au fost atribuite obligatiilor fiscale, cunoscute sub denumirea de dajdii5, dijme, biruri etc., primele destinatii in sensul ca unele erau dirijate spre vistierie in vederea achitarii haraciului, iar altele catre “camara sau caseta privata a domnitorului…” in vederea acoperirii cheltuielilor acestuia si ale curtii sale.

Caracteristic acestei perioade era faptul ca nu exista un sistem organizat de control al incasarilor fiscale, nici al celor din vistierie si nici al celor din caseta privata a domnitorului, deoarece acesta, prevalandu-se de drepturile sale, dispunea in mod discretionar de utilizarea acestora cu toate ca functiona o autoritate pe langa curtea domneasca, denumita sfat, formata din sapte boieri, care avea numai rol consultativ.

Cu toate acestea, primii pasi in activitatea de control si-au facut aparitia, asa cum s-a mentionat. În aceasta perioada fusese instituita notiunea de buget, sub forma vistieriei, in cadrul careia evidenta bunurilor se realiza prin crearea unor liste de evidenta atat pentru incasari cat si pentru cheltuielile efectuate de domnitor si functionarii domnesti, documente care erau prezentate sfatului boierilor.

În aceasta perioada nu existau bugete. Erau totusi situatii din veniturile incasate si cheltuielile efectuate, intocmite de functionarii domnului si prezentate de catre acestia sfaturilor boierilor si divanului.

În perioada domniei lui Gheorghe Stefan Voda (1654) in Moldova si in perioada lui Constantin Brancoveanu in Muntenia (1694-1704), asemenea situatii erau cuprinse in codice6 de venituri si cheltuieli.

La sfarsitul secolului al XVII-lea s-au facut primele incercari de organizare a sistemului fiscal constand in stabilirea unei dari unice, ce trebuia platita la anumite termene prestabilite pentru fiecare contribuabil in parte.

Cunoscut sub denumirea de rupta sau ruptoare7, sistemul avea la baza un acord intre vistierie si contribuabili, constituiti in grupuri, asupra marimii obligatiilor fiscale, ca si a termenelor la care acestea trebuiau varsate. Ca elemente de evidenta a fiscalitatii au fost introduse samile8 vistierie, un fel de conturi financiare in care erau consemnate atat incasarile cat si cheltuielile efectuate intr-o anumita perioada, de obicei un an. Pentru prima data o astfel de sama a fost prezentata divanului marilor boieri de catre domnitorul Nicolae Voda Mavrocordat in a doua parte a domniei (1712) “ … E sigur ca pana atunci in nici o tara din Europa nu se indraznise a aduce inainte celor indrituiti ceea ce am putea numi un buget devenit astfel public.”9.

În perioada de la infiintarea principatelor pana la regulamentele organice, ca urmare a lipsei unei reprezentante nationale unite cu cea a separatiei puterilor, inlocuita prin puterea absoluta a domnitorului si existenta unor organe pur consultative, nu a fost posibila stabilirea unui sistem financiar si, in consecinta, a unor reguli de control privind intrebuintarea veniturilor percepute de la populatia tarii.

Cu toate ca introducerea acestui sistem, al samilor, a constituit o etapa importanta in dezvoltarea activitatilor de control asupra finantelor statului, stabilirea si utilizarea fondurilor se faceau, in continuare, din ordinul si cu stiinta domnitorului, care, nici el si nici functiionarii din slujba sa, marele vistiernic10, parcalabi11, vornici12, zapcii13, nu aveau stabilite raspunderi pentru activitatile pe care le desfasurau. Însa lipsa unor reguli precise facea sa existe sanctiuni diferite pentru aceeasi fapta, dupa propria vointa a domnitorului. Documentele vremii mentionau ca au existat cazuri cand acesta consulta, totusi, Sfatul boierilor in legatura cu aplicarea sanctiunilor. O data cu aparitia primelor prevederi constitutionale, sub forma Regulamentelor Organice, in 1831 in Muntenia si in 1832 in Moldova, a fost prevazuta infiintarea unei structuri legislative, formata din reprezentanti ai boierimii, numita Adunarea obsteasca ordinara, prin intermediul careia au fost create bazele organizarii administrativ-teritoriale a celor doua Principate Romanesti si separatiei puterilor in stat.

Se introduce astfel un sistem financiar simplu, acordandu-se Adunarii obstesti dreptul de a incuviinta perceperea darilor si forma cheltuielilor.

Apare notiunea de buget sau “inchipuirea cheltuielilor anului viitor”.

În vederea controlului financiar erau stabilite norme. Se introduce contabilitatea casei visteriei, adica “a tinerii si darii socotelelor cu buna oranduiala”.

Vistierul era inaltul functionar responsabil pentru toti casierii angajati in slujba vistieriei si pentru toti samesii judetelor. La inceputul fiecarui an financiar se dadeau tutoror acestora cate 3 condici snuruite insemnate de controlul vistieriei si pecetluite cu pecetea Domnului, in care se inscriau: toate sumele primite in ordine cronologica, sumele ce se plateau, chitantele primitorilor cu mentionarea sumei primite si a motivului pentru care era facuta plata (actele justificative). La sfarsitul fiecarui trimestru, toti cei insarcinati cu perceperea veniturilor si plata cheltuielilor trebuiau sa trimita la vistierie evidentele lor.

Din documentele de infiintare a acestei structuri rezulta doua sarcini importante privind obligativitatea stabilirii unor norme si prevederi de evidenta contabila pentru a “… regularisi chipul contabilitatii, adica a socotelilor pentru luaturile si daturile statului …”, precum si pentru a infiinta un departament de control al carui rol era sa determine modul “… tinerii si darii socotelilor cu buna randuiala…”.

Aunarea obsteasca a functionat atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca pana la infiintarea celui mai important organism de control al vremii, Înalta Curte de Conturi. la 24 ianuarie 1864.

Înfiintarea unui departament cu sarcini de control in domeniul financiar a fost posibila datorita faptului ca statul dispunea de un sistem de prevederi legale, Regulamentul Organic, care stabilea atat sarcinile si raspunderile personalului angajat in activitatea bugetara si fiscala cat si obligativitatea introducerii sistemului de evidenta contabila, instructiuni de utilizare a documentelor de evidenta, ca si a unor proceduri de control si descarcare de gestiune a conturilor de venituri si cheltuieli.

Adunarea obsteasca ordinara avea doua modalitati de operare: “… sau inainta socotelile primite spre cercetare unei comisii compusa din madularele sale sau le cerceta de fata cu toti iar rezultatul cercetarii era adus la cunostinta Domnitorului.”.

În Moldova, situatiile financiare ale anului expirat erau verificate de un alt organism distinct, numit Sfatul Administrativ, inainte de a fi prezentate Adunarii obstesti.

Rapoartele realizate cu aceasta ocazie de catre Sfatul Administrativ erau comunicate Domnitorului, care le supunea analizei Adunarii obstesti “… impreuna cu samile vistiernicului de toate, hotararile si darile anului savarsit, precum si bugetul cu inchipuirile anului viitor.”.

Sistemul a functionat avand rezultate destul de bune pana la Unirea Principatelor Romane, cand a fost elaborat, pentru prima data, un regulament de contabilitate publica, avand scopul “… de a controla cu eficacitate administrarea banilor publici.”. Controlul statului imbraca, pentru prima data, in aceasta perioada, o forma concreta prin aprobarea Legii asupra contabilitatii generale a statului, in anul 1864, prin care a fost instituita “… verificarea permanenta si inopinata asupra serviciilor de contabilitate si casieriilor de judete.”, sarcina atribuita Ministerului Economiei si Finantelor.

În aceeasi perioada, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Legea pentru infiintarea unei noi structuri de control financiar, Înalta Curte de Conturi, “… voind a da o garantie mai mult tarii despre dorinta ca intrebuintarea banilor publicisa fie supusa uni control, pe cat de serios pe atat de neatarnat de orice banuieli de inraurire din partea agentilor insarcinati cu manipulatia bugetului”.

Din punct de vedere organizatoric, Înalta Curte de Conturi era formata din doua sectiuni care aveau rolul de a controla “… socotelile de venituri si credite, cu lichidarea conturilor administratiei generale, administratiilor districtuale si comunale …”, si de a realiza “… examinarea si controlul cheltuielilor precum si cercetarea registrelor datoriei publice si a pensiunilor”.

În cazul in care “… prin controlul socotelilor, Curtea constata plastografii, urme de mituire sau deturnari de bani, se instiinta Ministerul Economiei si Finantelor si cel al Justitiei pentru a trimite vinovatul in judecata Tribunalelor competente.”. Concomitent cu instiintarea acestui organ suprem de control, atat in Tara Romaneasca cat si in Moldova, au fost infiintate si alte structuri distincte cu atributii de control financiar. Astfel la propunerea unuia dintre demnitarii vremii, vornicul Iordache Filipescu, a fost aprobata introducerea unei duble forme de control: cel obstesc si cel parlamentar.

Controlul obstesc se exercita de catre un corp de control specializat, format din 13 functionari, si avea ca principal obiectiv “… cercetarea in mod amanuntit a veniturilor si cheltuielilor in totalitatea lor.”.

Controlul parlamentar era mult mai complex conceput, deoarece, prin obiectivele sale, “…Domnitorul era obligat ca la fiecare strangere a Adunarii obstesti sa-i dea in a ei cercetare socotelile veniturilor si cheltuielilor vistieriei si a celorlalte case ale tarii.”.

Prin Legea de reorganizare, aprobata in anul 1895, noului organism de control, Înalta Curte de Conturi, i-au fost atribuite si sarcini jurisdictionale asupra “… contabililor manuitori de bani si materiale publice, contabili de drept sau de fapt ai conturilor asupra carora pronunta hotarari judecatoresti.”.

În baza prevederilor acestei legi, Înalta Curte de Conturi judeca “… in prima si ultima instanta si, prin exceptie, in cazuri precis determinate, in ultima instanta, pe calea apelului, toate conturile contabililor minuitori de bani si materiale publice, pronuntand decizii descarcatoare sau de condamnare a contabililor, cu drept de revizuire sau recurs, afara de cazul deciziilor date in apel, care nu mai sunt supuse recursului.”.

Dezbaterea din anul 1895 a constituit o alta etapa importanta a initiativei de reorganizare a Legii Curtii de Conturi, ocazie cu care s-a discutat si problema controlului financiar preventiv, dar abia in anul 1929 a fost aprobata introducerea acestei forme de control financiar ca “… atributie a acesteia, alaturi de controlul de gestiune ti cea jurisdictionala”.

Dupa anul 1944, controlul financiar-contabil, atat cel exercitat de catre stat cat si controlul propriu exercitat la nivelul agentului economic au capatat alte forme, determinate de noile conditii politice si in cadrul acestora, de legile de organizare a intregii economii.

În anul 1957, in baza noilor prevederi, controlul exercitat de catre Curtea de Conturi a fost desfiintat, iar controlul financiar intern din intreaga economie a fost trecut in subordinea conducatorilor unitatilor si organizat pe principiul specializarii ierarhice incepand cu ministerele, institutiile si organizatiile centrale de stat si cooperatiste si mergand pana la unitatile si sub unitatile cu contabilitate proprie din subordinea acestora.

În anul 1959 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea si executarea controlului preventiv in institutii, intreprinderi si organizatii economice de stat, exercitat de catre conducatorul compartimentului financiar-contabil si delegati ai acestora, desemnati de catre conducatorul unitatii. Ulterior, controlul financiar-contabil, atat cel propriu, exercitat in cadrul noilor intreprinderi de stat cat si cel exercitat de stat au fost reglementate prin legi speciale.

Oferta anului

Reducere 2020