Cuprins

Aceasta lucrare poate fi descarcata doar daca ai statut PREMIUM si are scop consultativ. Pentru a descarca aceasta lucrare trebuie sa fii utilizator inregistrat.

Extras din document

CUPRINS
INTRODUCERE ..... 1
CAPITOLUL I - DELICVENTA JUVENILA
CRITERII DE DEFINIRE ....... 6
CAPITOLUL II - LEGISLATIA iN VIGOARE CU
PRIVIRE LA MINORI .......... 10
CAPITOLUL III - CARACTERIZARE PSIHOLOGICA SI
COMPORTAMENTALA A MINORULUI ........ 17
1. Profil psihologic al minorului delicvent 17
2. Clasificari ale delicventilor juvenili. Tipologizarea
manifestarilor delicvente juvenile ......... 20
CAPITOLUL IV - SIMPTOMATOLOGIA DEVIANTELOR
COMPORTAMENTALE ...... 24
CAPITOLUL V - CONCEPTII SI TEORII FUNDAMENTALE
iN EVALUAREA CAUZELOR
DELICVENTEI JUVENILE . 30
CAPITOLUL VI - ANALIZA ETIOLOGICA A DELICVENTEI
JUVENILE - ORIENTAREA PSIHOLOGICA .. 44
CAPITOLUL VII - CONCLUZII SI RECOMANDARI .. 48
BIBLIOGRAFIE

Alte date

?INTRODUCERE

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Oamenii au avut intotdeauna probleme. Cu toate ca multi au crezut ca tehnologia moderna le-ar putea rezolva, problemele dificile se agraveaza.

Criminalitate: Putini sunt cei care se simt in siguranta cand merg pe strada sau chiar cand se afla in propria lor locuinta. Într-o tara europeana, aproape una din trei persoane este victima a criminalitatii.

Mediul inconjurator: Poluarea aerului, a solului si a apei ia proportii din ce in ce mai mari. În tarile in curs de dezvoltare, a patra parte din populatie nu are acces la apa potabila.

Saracie: Exista, mai mult ca oricand, oameni saraci si flamanzi. Peste 90% din populatia unor tari traieste in saracie; 30% din forta de munca a lumii, circa 800 de milioane de oameni, sunt someri sau nu li se da suficient de lucru, iar numarul lor este in crestere. [1 Revista Psihologica, nr. 1/ianuarie 1995;]

Razboaie: Sute de mii de oameni au fost ucisi in recentele conflicte etnice. Iar in acest secol, mai bine de o suta de milioane de oameni au fost ucisi in razboaie.

Alte probleme: La acestea se mai adauga agravarea problemelor din familie, cresterea numarului de mame necasatorite, tot mai multi oameni fara locuinta, raspandirea consumului de droguri, tot mai multa imoralitate. În ultimii 30 ani, populatia Statelor Unite a crescut cu 41%, insa numarul crimelor pline de violenta a crescut rapid cu 560%, al nasterilor nelegitime cu 400%, al divorturilor cu 300%, al sinuciderilor in randul adolescentilor cu peste 200%. [2 Idem 1;] Aceeasi situatie se intalneste si in alte tari.

Printre acestea se numara si tara noastra care, dupa evenimentele din decembrie 1989, a cunoscut o serie de transformari atat in ceea ce priveste viata politica si economica, cat mai ales sub aspect social si juridic. Tranzitia de la sistemul totalitar la un sistem caracterizat de liberalism democratic a dus la proliferarea unor fenomene cu efecte negative asupra societatii: contrabanda cu arme si droguri, prostitutie, trafic cu copii si tineri adulti, criminalitate. Primind abordari din perspective diferite, criminalitatea, ca notiune generala, a suferit o impartire a continutului ei in doua sfere mai operationale in cercetarea stiintifica: delicventa juvenila si criminalitatea adulta. Desemnand ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate penal, savarsite de minori si, in unele opinii, de tinerii care nu au devenit adulti, delicventa juvenila constituie un fenomen social complex si grav prin consecintele sale negative, nu numai pentru comunitate, dar si pentru destinul ulterior al tanarului. De aceea se impune concentrarea eforturilor specialistilor din diverse domenii de cercetare si actiune pentru elaborarea unor programe valabile de diminuare a acestui fenomen si de recuperare sociala unui numar cat mai mare de tineri care se afla in opozitie cu normele penale. Realizarea acestor scopuri, fundamentate pe studii inter- si multidisciplinare, presupune o analiza cantitativa si calitativa a starii delicven­tiale si o explicatie cauzala prin desprinderea semnificatiilor individuale si sociale ale comportamentului delicvent. O categorie a specialistilor confruntati cu fenomenul delicventei juvenile o formeaza asistentii sociali. Acestia sunt cei care decid asupra sortii justitiabililor si ii ajuta sa se incadreze sau sa se reincadreze in societate; ei vin mereu in contact cu oameni ale caror acte le dezaproba cu desavarsire, si pentru aceasta trebuie sa se cunoasca bine si sa combata prin autoeducatie nu numai propriile slabiciuni, simpatiile si antipatiile lor, ci sa combata cu energie si repulsia pe care o au fata de cei care au incalcat legea. De aceea, cei ce lucreaza cu justitiabilii, alaturi de o pregatire corespunzatoare si de solide cunostinte profesionale, nu pot fi lipsiti nici de cunostintele de ordin psihologic care le ofera nu numai un orizont mai larg in intelegerea oamenilor, ci totodata si un instrument pentru a munci mai bine, mai temeinic si mai uman. Psihologia ofera asistentului social un ajutor substantial pe doua planuri majore: pe de o parte, il ajuta la intelegerea aprofundata si nuantata a individului uman participant al dramei judiciare si, pe de alta parte, ofera un ajutor imediat in munca pe care o are de indeplinit, el ajungand sa cunoasca si propriile limite psihologice, precum si acele mijloace cu ajutorul carora aceste limite pot fi depasite. Un capitol distinct il constituie rezolvarea problemelor legate de categoria minorilor delicventi, tema pe care am abordat-o in aceasta lucrare. Încercand o analiza a delicventei juvenile am pornit mai intai de la o evaluare de ansamblu (evolutia globala a delicventei juvenile) si am parcurs apoi etapa analizei microgrupurilor sociale (familia si colectivul scolar). În aceasta investigatie voi acorda o atentie deosebita studiului de caz (care reprezinta nivelul cel mai inalt al investigatiei psihologice), ilustrand astfel interdependenta dintre teorie si practica in privinta comportamentului deviant al minorilor. Conform unor definitii formulate in literatura de specialitate [3 Revista de Stiinta Penitenciara, nr. 3/1994, Directia Generala a Penitenciarelor, Bucuresti;], a proceda la un studiu de caz consta in a sesiza si a intelege detaliat atat acele elemente din structura psihica a minorului care raman neschimbate pe parcursul intregii vieti, cat si cele supuse transformarilor functie de numerosi factori. Studiul cazuistic urmareste sa arate mai curand cum anumiti factori si conditii cu valoare etiologica determina aparitia unor acte delicvente, decat in ce proportie. Importanta factorilor si circumstantelor este variabila de la caz la caz. Corelatiile statistice ce vor fi prezentate in capitolele urmatoare confirma faptul ca devierea penala a minorilor isi afla sursa, pe ansamblu, in acelasi gen de contexte si situatii sociale cu certa contributie etiologica: familia – forma de organizare, climatul, stilul educativ, pozitia socio-economica, nivelul cultural, scoala – nive­lul de scolarizare, abandonul scolar, repetentia, atitudinea cadrelor didactice, grupul de prieteni, afectiunile neuro-psihice si altele. Aceste situatii nu reprezinta conditii sine oua non ale aparitiei conduitei delicvente, ci ele anunta doar un risc potential, o tendinta, valoarea lor cauzala fiind de ordin probabilistic.

Organizarea lucrarii

Lucrarea este structurata pe 6 capitole in care problemele legate de psihologia infractorului minor sunt tratate separat, avand diferite elemente de plecare, dar realizand totusi, un tot unitar luand in considerare scopul propus, si anume, evidentierea modului de aparitie si formare-dezvoltare a compor­tamentului deviant al minorilor.

Capitolul I – delicventa juvenila. Criterii de definire – prezinta fenomenul delicvential la modul general, plecand de la originea termenului de delicventa juvenila si continuand cu expunerea diferitelor teorii in ceea ce priveste modul de definire sub aspect conceptual.

În capitolul II – Legislatia in vigoare cu privire la minori – sunt prezentate reglementarile actuale privind modul de sanctionare si de executare a masurilor aplicate minorilor care au savarsit fapte ce contravin legilor. De asemenea se fac referiri la normele internationale consacrate minorilor. [4 Anexa la Rezolutia nr. 40/33 noiembrie 1985 a Adunarii Generale a Natiunilor Unite, “Ansamblul de reguli minime cu privire la administrarea justitiei pentru minori (Regulile de la Beijing)”;]

Urmatorul capitol, al treilea, incearca o prezentare a trasaturilor psiho­comportamentale ale minorului. În realizarea profilului s-a plecat de la diferite puncte de vedere acceptate in literatura de specialitate.

În capitolul al patrulea sunt analizate faptele savarsite cu predilectie de minori, punand in evidenta atat modul de concepere, cat si realizarea in practica a actului infractional, urmand ca in celelalte trei capitole (V, VI si VII) sa fie prezentate diferitele teorii cu privire la cauzele si factorii cu rol determinant in aparitia si manifestarea comportamentului deviant si delicvent. Fiecare categorie de factori implicati in determinarea comportamentului deviant al minorilor este tratata separat si este insotita de cateva exemple intalnite in practica. O analiza a fenomenului infractional prezent in randul minorilor este facuta din punctul de vedere al intregii familii, al climatului existent in cadrul acesteia.

Consider ca un asistent social trebuie ca, alaturi de o pregatire cores­punzatoare, sa detina vaste cunostinte si in alte domenii strans legate de activitatea sa, cunostinte care ii sunt cu atat mai necesare in problemele legate de minori. Astfel, ascultarea unui minor, intelegerea comportamentului sau deviant, stabilirea unei legaturi spirituale intre asistentul social si copilul care a incalcat legea, aplicarea masurii care corespunde cel mai bine in cazul concret sunt activitati ce nu pot fi duse la bun sfarsit fara o cunoastere aprofundata a trairilor sufletesti si a caracteristicilor psihice ale unui copil. În conditiile in care tot mai multi copii devin victime ale abandonului si dezorganizarii familiale, saracirii si prabusirii morale, fiind expusi nu numai vagabondajului, ci si toxicomaniilor cu aurolac (fenomenul “copiii strazii”), se impune tot mai mult necesitatea formarii asistenti sociali specializati in materie de delicventa juvenila. Cu speranta ca, in viitorul nu prea indepartat, si in tara noastra vor exista asistenti sociali specializati sa desfasoare o activitate exclusiv legata de problemele minorilor infractori, am considerat ca abordarea acestei teme in cadrul lucrarii poate constitui pentru mine un prim pas in desfasurarea unei activitati de acest gen.

CAPITOLUL I

DELICVENTA JUVENIL?. CRITERII DE DEFINIRE

Termenul delicventa juvenila provine din limba franceza “delinouance juvenile” care l-a preluat din latinescul “delinouere juvenis”; aceasta notiune desemneaza ansamblul abaterilor si incalcarilor de norme sociale, sanctionate juridic, savarsite de minori. [5 Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., “Psihologie judiciara”, Casa de Editura si Presa “SANSA” S.R.L., Bucuresti, 1992, p. 267;]

Ca fenomen social, delicventa juvenila este o forma de manifestare a conduitei deviante si de aceea este absolut necesar a sti de unde incepe si unde se sfarseste devierea de conduita, a o delimita de normalitate si a o diferentia de starile morbide invecinate. Prin conduita [6 Dr. Strachinaru, I., “Devierile de conduita la copii. Studiu psihopedagogic”, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1969, p. 173;] intelegem expresia exterioara a raporturilor dintre individ si mediul ambiant, a echilibrului pe care individul il realizeaza in procesul dinamic de integrare in viata sociala si care este obiectivat, de regula, intr-un sistem de actiuni supuse unei aprecieri morale. Devierile de conduita sunt forme de dezechilibru psihic sau de echilibru partial care implica modificari ce predomina in sfera emotional-volitiva a personalitatii, ca urmare a unor structuri morbide de natura socio-gena sau a unor tulburari morfo-functionale ale activitatii creierului, obiectivate in atitudinea persoanei fata de lucruri, fata de societate si fata de sine.

Între aceste devieri de conduita se inscrie si delicventa juvenila, un fenomen complex care defineste ansamblul conduitelor aflate in conflict cu valorile ocrotite de norma penala. Din punct de vedere strict juridic [7 Radulescu, S., Banciu, D., “Introducere in sociologia delicventei juvenile”, Editura Medicala, Bucuresti, 1990, p. 42;], acest fenomen caracterizeaza incalcarea normelor care reflecta cerintele oricarei forme de convietuire umana (limitarea libertatii personale, adaptarea adecvata la mediul social, concordanta dintre atitudinile individuale si cerintele sociale etc.).

Absenta unor criterii adecvate genereaza o serie de ambiguitati in definirea delicventei juvenile, aceasta notiune ingloband o multitudine de conduite, conditii si situatii de viata nu intotdeauna legate intre ele, dar aduse la un numitor comun prin utilizarea normativului penal. Desemnand, in general, conduitele morale inadecvate ale tinerilor care n-au implinit inca varsta majoratului, termenul de delicventa se aplica la diferite forme de comportament si la categorii eterogene de minori: cei care transgreseaza legea (delincventii in sensul restrans al termenului), cei abandonati de parinti sau educatori si care se integreaza in anturaje nefaste potential delicvente, cei care au fugit de la domiciliu sau din mediul scolar ca urmare a aplicarii unor sanctiuni aspre, brutale, vagabondand prin diferite locuri, cei care au nevoie de protectie si de ingrijire pentru diferite motive (decesul parintilor, dezorganizarea familiei, manifestarea unor tulburari de comportament).

Din acest punct de vedere, unii autori [8 Stoian, M., “Minori in deriva”, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1972, p. 8;] fac distinctie intre falsa delicventa, in care includ minorii cu o conduita antisociala provocata de o maladie de un tip sau altul, si adevarata delicventa, care cuprinde minori normali din punct de vedere fiziologic si psihologic, avand o baza de anormalitate doar sub aspect psihosocial, caci orice personalitate normala implica socializarea, personalitatea putandu-se insa dezvolta – intr-un anumit fel­ – si in afara socializarii.

Cu privire la acest fenomen social, doctorul francez M. Mathiass [9 Apud Stoian, M., op. cit.;] spunea: “Delicventa tinerilor ramane o problema de o ascutita actualitate. Cresterea sa, formele sale de manifestare ne mira si ne nelinistesc. Ea ne apare ca fiind manifestarea extrema a fermentarii din lumea tinerilor, care traiesc in interiorul unei societati care se transforma.”.

Unii autori [10 Preda, V., “Profilaxia delicventei si reintagrarea sociala”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 8;] considera necesar ca in definirea delicventei sa se porneasca de la conceptul de maturizare sociala. Privit din aceasta perspectiva delicventul apare ca un individ cu o insuficienta maturizare sociala si cu dificultati de integrare sociala, care intra in conflict cu cerintele unui anumit sistem valorico-normativ, inclusiv cu normele juridice. Delicventul nu reuseste sa-si ajusteze conduita in mod activ si dinamic la cerintele relatiilor interpersonale din mediul urban respectiv, datorita unui deficit de socializare, determinat de perturbarea sau insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor mediului socio-cultural si a proceselor de acomodare la acestea prin acte de conduita acceptabile din punct de vedere social-juridic. Caracterul disonant al maturizarii sociale si, deci, al dezvoltarii personalitatii poate aparea in mai multe variante precum: decalaje intre nivelul maturizarii intelectuale si nivelul dezvoltarii afectiv-motivationale si caracterial-actionale; decalaje intre dezvoltarea intelec­tuala si dezvoltarea judecatilor si sentimentelor morale; atat o perturbare intelectuala, cat si una afectiv-motivationala si caracteriala.

Privitor la etimologia insuficientei maturizari sociale a unor persoane, R. Mucchielli [11 Apud Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., op. cit.;] elaboreaza teoria disocialitatii, care pune accentul mai mult pe factorii psihosociali in explicarea delicventei juvenile. În viziunea lui, disociali­tatea se exprima in:

– neacceptarea colectivitatii, a societatii;

– falsa perceptie sociala a celor din jur;

– lipsa aprofundarii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise;

– respingerea rolului social ce i s-a acordat inainte de a deveni delicvent si pe care i-l pretindea colectivitatea.

Prin actiunea comuna a familiei, a scolii, a grupurilor de munca si a altor factori educativi, marea majoritate a copiilor isi insusesc principalele exigente ale conformitatii de grup, comportandu-se in functie de repere sociale dezirabile.

Însa, in pofida masurilor educative, exista suficienti minori care se indeparteaza sensibil de la modelele de conduita estimate favorabil de catre educator, adoptand comportamente nonconformiste deviante si comitand, mai ales daca ocaziile sunt favorabile, abateri de la normele de convietuire sociala.